posesor de bebe strumf: 2012

Tweety : I thought I saw a pussy-cat! I did! I did saw a pussy-cat!

Asa si Tudor. E asa de simpatic: ba pe "t", ba pe "c", le utilizeaza in loc de alte consoane.

E si mai simpatic de cand emite pareri de sta matza in coada.

Si nu foarte simptic daca se defecteaza ceva la care "a contribuit": masina de spalat de exemplu, cablul de legatura dintre tv si calculator - cumsonumiel, sper sa nu urmeze caloriferul electric pe care il foloseste drept pusculita.

Ha, a venit.

Perioada capricioasa

E atat de mofturos incat nu mai suport. Nu si nu vreau la tot ce-l rogi, chin cu imbracatul si mancatul, tipete, urlete si ascuns dupa tot ce poate.

E atat de capricios si marait de ma intreb al cui e copilul asta.

Stiu ca e perfect normala perioada aceasta numai ca fiecare copil trece prin ea diferit. Iar el face totul ca pentru a ne innebuni.

O parte e mostenita o parte e a lui. E cat noi doi la un loc, cat noi doi cat am fost mici, si daca e adevarat ca se sare o generatie, atunci e tatai-su intreg.

Pana la urma nu am de ce sa ma mir, dar nu mai am resurse de rabdare. Duc o lupta permanenta cu mine pentru a ma controla. O sa ajung la Furiosii Anonimi de peste ocean.

Cea mai mare problema este mancarea, dusmanul lui de moarte. Un copil mai inversunat importiva mancarii nu stiu daca am intalnit. Gaseste tot felul de subterfugii pentru a se eschiva de la masa. Ma intreb cand o sa inceapa el sa ceara de mancare. I se intampla prea rar asta, de pot numara pe degetele de la o mana. Solutia cred ca ramane aceea de a-l lasa nemancat. Sa nu mai alerg dupa el prin toata casa cu mancarea, sau sa-l tin cu forta pe scaun, sau sa-i dau sa pape la desene in pat.

A nu fi ceea ce pari

Devine chiar enervant pe masura ce trece timpul sa fii dat la o parte pentru ca pari prea tanar. E amuzant pana la un punct, de unde incepe nerabdarea de a astepta mai mult decat trebuie, de ma lupta mai mult decat e necesar, de a ridica tonul pentru a fi evaluata corect.

O fi bine sa par eu tanara dar sa fiu expediata ca un copil pe unde ma duc, uh, e nesuferit. La secretariate, la inspectorate, la cozi, in mijloacele de transport.

Cat am fost insarcinata eram privita ca o adolescenta ce a calcat stramb. Cu copilul dupa mine, aceeasi treaba numai ca parca aveam ceva mai mult respect din partea celorlalti. Fara copil, gata, sunt adolescenta fara drept de apel.

Dar poate e ceva ce vine cu nu stiu cu ce, cu atitudinea... In facultate aveam colege ce aveau trecere mai usoara la secretare, fie ca dadeau ceva sau nu. Eu am incercat mai toate variantele, si abia in anul patru, nu am mai fost data afara.

La medic aceeasi chestie. Nu stiu cum reuseau altii sa obtina tot felul de certificate fara sa le plateasca. Ok le mai dadeau ceva medicului din cand in cand, la mine nu a mers. Probabil e nevoie de mai mult antrenament. Habar nu am. De o anumita dezinvoltura. Cred ca am fost prea binecrescuta, sa bati la usa, sa dai sarumana, sa taci pana nu esti intrebat, sa executi ordinele samd. Dar in lumea asta a noastra daca nu esti un pic nesimtit, guraliv, indraznet si perseverent in indraznela, esti ca mine, dat mereu la o parte pana te iei cu ei de guler, sau tot ii bati la cap pana te iau in seama sau se conving ceva mai tarziu ca nu au de-a face cu un diletant, dar pana atunci mori de foame.

Care este iadul tau?

M-am trezit in iad. Un loc innourat si rece, ca vremea de acum. O constructie cilindrica, din metal gri-albastrui, ajungea pana la cer unde se largea ca o palnie. Particulele de praf pe care le observam intr-o raza de soare erau aici pietre rotunde de marimea unui pumn de barbat. Pluteau precum firele de praf si la o intindere de mana le puteai apuca si arunca. Am luat una, ca si cum as fi cantarit in mana o minge de tenis si m-am intrebat care este rostul lor, avand in acelasi timp strafulgerarea unei imagini a unei pietre aruncate pentru a distruge ceva, dar ce.

In fata mea apare un capitan de corabie, dublura unui Ahab pornit sa se razboiasca cu Moby-Dick. Imi arata pietrele de mormant aparute ca de nicaieri pe o "latura" a cilindrului de fier. Ca un mus ce-si face ucenicia si trebuie sa treaca printr-o initiere pentru a fi acceptat, eu trebuia sa scuip pe pietrele de mormant ca sa nu fiu omorata cu pietre. La asta foloseau pietrele plutitioare. Trebuia sa profanez morminte, ce oribil dar ce mai conta. Erau morti, iar osemintelor nu le pasa de alti chinuiti, din contra, ma chemau sa le tin companie.

Am facut-o si am simtit o mare usurare, de parca eram libera. Ma eliberasem de teama.

In plimbare pe acel pamant de pe alta lume am descoperit vilisoare foarte frumoase, intretinute de maini harnice nevazute. Dar parca ceva pandea totul cu distrugerea. Se simtea ca si cand ar fi venit un pericol de undeva de sus, un fel de cutremur-tornada-ploaie de pietre.

Deodata lucrurile din case si din preajma lor au prins viata pentru a proteja casele de la pericolul ce le adulmeca frica.

Statuete de tinere femei cum vezi prin casele vechi, de mici burghezi, se miscau suav incercand sa bage la adapost obiectele de pe terase, obiecte insufletite parca, colaborand la acest exod in miniatura.

Am intrat intr-o casa si tot ca pe vremuri, ca in schitele lui Caragiale, doamnele elegante dadeau ceaiuri, dansau unele cu altele si se distrau in lipsa altor preocupari de femei cu stare. Am dansat si eu cu una dintre ele, o bunica cocheta si tare draguta. Parea ca nu ma cunoaste nimeni pana sa dansez cu ea, apoi brusc toata lumea mi-a zambit in semn de aprobare si recunoastere. Atunci m-am speriat. Dar, dar cea cu care dansez e moarta, cine sunt eu pentru ea, ce e ea pentru mine. Dar tocmai acest lucru mi-a adus acceptarea.

ca sa vedeti cum transforma imaginatia din timpul somnului ceea ce traim ziua :
http://www.youtube.com/watch?v=RD8QLNiolfk ,
alte imagini de aici se vor gasi in idei din urmatorul post

Placerea de a merge la serviciu

Nu simt ca am inceput serviciul. E asa normal sa fac ce fac. Ma simt atat de bine, exact cum se spune: munca de placere nu e munca. In ciuda stresului, emotiilor, hartoagelor de completat si stampilat, ma simt grozav cand merg la serviciu, iar cand ajung acasa doar durerea de picioare imi aduce aminte ca am fost la munca.

Scoala de azi

Doctore, e grav?

Hmmm.

Aoleo.

Hmm, hmmm, hmm.

Deci, nu se mai poate face nimic?

E atat de grav incat nu pot sa stabilesc niciun diagnostic, atat pot sa zic, e pe duca.

Copiii astia ai nostri, ai tarisoarei asteia a noastra, nu au niciun reper. Tehnologia asta care ne "ajuta" pe noi atat de mult, ne ofera atata informatie, pe astia mici ii zapaceste de tot. Nu mai stiu sa citeasca o carte, sa invete, butoneaza telefoanele toata ziua, si cam atat.

Mai grav bolnav este sistemul de invatamant, care crezand ca ii vindeca pe astia mici, le baga pe gat tot felul de materii care nu prea le sunt de folos si ii indeparteaza total de scoala.

Bacul asta diferentiat ar trebui sa fie finalul unui ciclu de invatamant diferentiat. Din pacate, ei studiaza mult mai multe decat au nevoie. Din cauza prea multor discipline nu mai invata deloc, uita care le sunt prioritatile, se refugiaza in internet si in golanit si gata, i-am pierdut.

Ma intreb ce rost au studiul muzicii si al desenului in liceu daca nu sunt pe profilul respectiv. Ce rost au orele de religie de-a lungul a mai mult de un an sau doi, daca nu vrem sa scoatem popi din ei. Si mai grav, au disparut orele de dirigentie din orare. Si etica, morala, adevarata educatie nu se mai face nici la scoala si poate nici acasa. Parintii sunt sufocati de serviciu, plata datoriilor, pentru a mai avea timpul si puterea sa se ocupe de viitorul tarii.

Suntem o natiune bolnava. Si nu cred ca se vrea sa ne facem bine. Poate ca am fost imbolnaviti de vreun virus creat artificial si programat sa astepte vindecarea de la vreun medicament strain, ceva care sa dea dependenta eventual.

De fapt noi am urmat niste forme fara fond de pe vremea pasoptistilor. E in adn-ul nostru sa fim superficiali, pe langa subiect, total anapoda. Vina ne-o purtam singuri. Si parca acum mai mult ca niciodata alergam dupa Europa. Vrem sa fim ca ei, altfel nu se poate. Dar oare ce o fi atat de rau in a fi noi insine, cu desteptii si prostii nostri, cu propria noastra capacitate de a evolua. Asa cum se spune prin sf-uri, cand o civilizatie avansata vine in contact cu una in zorii civilizatiei: lasa-i sa evolueze in ritmul lor, cand vor fi pregatiti vor descoperi noile tehnologii, daca le arati acum nu vor sti ce sa faca cu ele si se vor autodistruge.

A fi diriga

E o nebunie sa fii om mare. Pleci la drum cu niste idei care se lovesc de alte idei si de alte idei si trebuie in final sa alegi calea de mijloc ca sa le impaci pe toate. Pana la urma compromis scrie pe tine si pe orice ai intreprinde, iar acest cuvant care pare ceva de nefacut si neacceptat este o buna modalitate de a-ti face tie si celorlalti viata mai usoara.

In primii ani de invatamant ma purtam cu grija celui care nu vrea sa deranjeze si sa supere pe nimeni, numai ca asta este calea de a ti-i pune pe toti in cap. Apoi am ajuns sa ma gandesc ca e mai bine sa fiu rigida si sa urmez strict regulile, dar asa ajung sa uit ca am de-a face cu oameni si nu cu obiecte.

Regulile astea trebuie urmate pe jumatate. Sunt prea multe si deseori abracadabrante. Ele apar din cauza oamenilor care sunt in permanenta nemultumiti si mai trebuie sa-si cunoasca din cand in cand lungul nasului.

De fapt adevarata problema sunt cei care au prea multe pretentii si isi asuma prea putine responsabilitati. Aici intervin cei din conducere care cu ajutorul regulilor pun o bariera intre pretentii si drepturi. Si se ajunge la reguli dintre cele mai absurde ca nu cumva vreun tampit sa vina cu vreo pretentie trasnita care sa dea totul peste cap.

Si iata-ne pe noi, oamenii normali, cum suferim din cauza catorva idioti care nu-si asuma slabiciunile. Obligati sa urmam reguli ce ne reprima libertatea, traim in custi invizibile si ne omoram reciproc.

Cum mi-am luat cartile in primire

Parca as fi mers la sala. Am slabit un kilogram. Nu doar de la efortul stivuitului manualelor, cate 30 pentru fiecare dintre cele 14 materii cate vor studia dragii mei de elevi. Ci de la atentia distributiva intre numarat, carat, aranjat, strigat la Tudor, aranjat iar dupa ce trecea el printre mormane, inghitit de bobarnaci si slalom printre profe gafaind de efort.

O nebunie. El o facea cand pe masina pe pistele de curse, cand pe usierul care ne inchidea usa in nas, cand pe pietonul sau soferul care era atat de grabit/important/urias de nu avea loc de noi si striga pardon sau pur si simplu te impingea ca sa se strecoare printre fuste si carti.

Dupa orele petrecute alergand prin scoala si prin "depozitul" bibliotecii am plecat acasa plini de praf/negreala si de sudoare, tarsaindu-ne picioarele unul dintre noi si balabanindu-ne picioarele celalat dintre noi. Unul pe jos, celalat in brate. Ajuns acasa, Tudor a adormit imediat ce s-a intins in pat.

La Rentree

E cu adevarat o reintoarcere dupa mai bine de patru ani de "vacanta". Dupa un job in alt domeniu si cu un prescolar dupa mine m-am dus la scoala sa-mi iau in primire sarcinile de diriginte, o alta noutate.

E al patrulea reinceput. Si din cate imi dau seama niciunul nu seamana cu celalalt. Ceea ce e bine, asa se acumuleaza experienta si increderea in sine.

Acum cu dirigentia simt ca apartin mai mult meseriei, am o responsabilitate mai mare. Contez mai mult.

Cat despre Tudor, a trecut prin cresa, gradinita, gimnaziu si liceu. Din toamna il dam la facultate. La sapte ani va fi deja politician si va schimba sistemul.

Firma infama II

Tot despre aceeasi Holosfind o sa vorbesc si in postarea asta. Firma mama din Franta se numeste Referencement si ca sa vedeti pana unde se poate ajunge intr-o firma o sa va spun cum a fost intampinata o colega de aici care a vrut sa se angajeze la firma mama din Franta.

Se intampla dupa ce eu, insarcinata prin luna a sasea sau a saptea mi-am depus o cerere pentru scurtarea programului de munca. Cu legea la subrat m-am prezentat la departamentul de Resurse Umane si mi-am cerut dreptul care mi-a fost aprobat. Am intrat apoi in prenatal prin luna a saptea sau a opta.

In timpul asta colega care a vrut sa se angajeze la firma mama din Franta s-a lovit de conditia de a nu face copii cel putin in primii doi ani de la angajare. A renuntat cum era si normal. In cele din urma ales sa paraseasca firma definitiv iar sefii nu au pierdut ocazia de a o mustrului: cum si-a permis sa plece, de parca ar fi avut vreo datorie neplatita sau ar fi fost legata ca iobagul de glie.

Se pare ca cererile mele ajunse la centru au atras atentia asupra pericolului de a-si pierde tinerele angajate in urma maternitatii. Firma oricum angajase un numar majoritar de fete inca studente sau proaspete absolvente, necasatorite, deci fara alte obligatii decat platitul chiriei.

Si totusi nu am fost prima gravida din firma, sefa de la Resurse Umane m-a precedat cu cateva luni. Fapt ce a facut sa-mi devina dusman si nu aliat cum te-ai fi asteptat de la o persoana aflata in aceeasi situatie. Cu o luna inainte de reintoarcerea mea la serviciu a inceput sa imi insire la minciuni: ca firma o duce rau, ca se dau afara, ca va fi chiar ea data afara, ca poate chiar firma va intra in insolventa. Nimic nu era adevarat. In timp ce ei tot incercau sa ma elimine se faceau angajari chiar pe postul meu. Am verificat si am dovezi.

Asta este, cu toate ca legea ii obligau sa ma tina inca 6 luni de zile de la intoarcerea din concediul de crestere al copilului m-au dat afara. Am reusit sa obtin din partea lor o concediere care sa-mi permita sa iau somaj, caci voiau sa ma oblige sa semnez niste hartii prin care sa renunt la orice drept, despagubire, si sa incheiem contractul prin acordul partilor.

La fiecare hartie pe care mi-o aduceau sa o semnez eu mai dadeam niste telefoane pe la prieteni care cunosc legea mai bine decat mine, veneam la lucru cu Codul Muncii in geanta si depuneam la randul meu cereri de reintoarcere la munca.

A fost o mare porcarie greu de suportat pentru cineva care mai are si un copil mic de care trebuie sa aiba grija.

Acum sunt ok, din septembrie ma intorc in invatamant.

Firma infama

S.C. Holosfind S.R.L. care e posibil sa-si schimbe titulatura, cine stie, poate din cauza atator magarii pe care le-a facut, a suparat o multime de oameni, angajati si clienti.

Colectivul de colegi a fost unul tanar, in care m-am integrat usor. Din pacate cei de la conducere - seful de aici si cei din Franta - au incercat sa aiba in pemanenta un aspru control al oamenilor angajati, mai ales al celor din Romania.

Cea mai mica cerere era, dupa o lunga perioada de ignorare, atent luata la puricat pana era eliminata ca fiind nefondata sau imposibila ba chiar inexistenta.

Cereri de concediu,

de plecat acasa atunci cand se anunta dinainte ca va fi o intrerupe de curent - noi lucrand cu calculatorul eram nevoiti sa stam degeaba ore in sir,

de decalarea programului macar cu o ora pe timp de canicula - venit mai devreme cu o ora si plecat mai devreme cu o ora,

de crearea unui spatiu de luat masa sau a unui fumoar,

de a avea mai multa hartie igienica, sapun sau apa curenta la baie,

de achizitionarea unui aparat de aer conditionat intr-un spatiu prea aglomerat si fara prea multe posibilitati de deschidere a ferestrelor,

de agatarea unor draperii la ferestrele aflate in bataia soarelui - monitorul te orbea pur si simplu,

cat despre celebrele team-buildinguri despre care auzim peste tot, vai, nici sa pomenim.

Pentru toate astea nu banii erau problema ci lacomia celor din Franta si mai ales dorinta de control, de a ne tine sub papuc pe noi, sclavii din Romania, mult, dar muuult mai prost platiti, cu o munca egala, fata de cei din Franta.

Nu eram niste plangaciosi ci ne adaptam si gaseam solutii la tot ce am fi vrut sa fie altfel. Am invatat sa ne descurcam pana cand am fi gasit ceva mai bun. Deocamdata stateam sa acumulam experienta si cum criza era mondiala nu am fi dat cu piciorul atat de usor unui loc de munca. Nu asa se intampla peste tot si nu asa ne manipuleaza sefii, aruncandu-ne in fata criza mondiala.

In timp ce draguta noastra de firma avea profit pe timp de asa-zisa criza de mai multe sute la suta, noi ne milogeam pentru o marire de salariu, pentru o prima de sarbatori si pentru o zi libera pe care trebuia sa o cerem cu vreo luna inainte, char daca boala nu stia ce-i aia programare si ne lua subit in loc sa ne anunte din timp.

Din pacate experienta mea la privat nu a fost deloc grozava si s-a terminat oribil. Ma bucur insa pentru colegii care si-au gasit de lucru la alte firme mai bune, unde omenia si bunul simt inseamna ceva. Domeniul in care am lucrat este unul grozav si de actualitate, in continua dezvoltare si cu nenumarate posibilitati pentru o afacere prospera: SEO si derivatele. Daca iti place ce faci si ai si beneficii: colegi buni, sefi intelegatori, un mediu de lucru agreabil si un salariu care sa-ti rasplateasca cat de cat orele de munca, atunci te poti considera fericit.

Cum am ramas fara job

Pai a fost asa: "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu!"

Cu o luna inainte de reinceperea activitatii dupa concediul de cresterea lui bebe strumf, ma intrebau daca nu revin mai repede. Cum era in preajma sarbatorilor de iarna nu prea am avut de ales, m-am intors exact cand trebuia.

"Ne pare rau, dar va trebui sa incetam colaborarea"

"Pai, vreau sa incep serviciul. Chiar daca as fi vrut jumatate de norma, vin pe norma intreaga si vad eu cum fac cu Tudor."

"Nu se mai poate, ori acum ori mai tarziu tot se va intampla"

Si uite asa a inceput o perioada de sicane. Eu veneam la serviciu, ei nici nu voiau sa ma bage in seama. Ba imi spuneau ca imi pregatesc un nou birou si un alt calculator, ba ma puneau sa stau intr-o camera goala, ba ma trimiteau la plimbare cum ca cererile mele de reintoarcere nu au nicio insemnatate. Nu aveam voie sa stau de vorba cu colegii, sau sa iau un loc in birou.

A fost un razboi al cererilor, al nervilor si al santajelor.

Cu dreptatea de partea mea am fost data afara. Pur si simplu, nu fara lupta bineinteles, dupa cum v-ati dat seama.

Le-am facut si eu contestatie in instanta si asteptam rezolvarea.

Am devenit somera, de mi-era rusine de mine. Si m-am pus cu burta pe carte. Tanjeam de mult dupa slujba la care renuntasem pentru aceasta firma si concedierea a fost decklicul.

Am trait un stres aproape permanent timp de sapte luni de zile. Nu am mai fost eu, cea de anul trecut, relaxata si cu chef de joaca fata de Tudor, dispusa oricand sa fac orice impreuna cu el.

Acum imi revin incet incet. Parca sunt obosita nonstop si fara chef de nimic.

Un sfat: cunoaste-ti-va drepturile si aveti curajul sa vi le cereti. E greu dar trebuie sa ne trezim cate un pic, cate un pic.

Titularizare - linkuri utile

Unde sa te informezi despre examen, unde sa cauti materiale (pentru limba franceza), pentru a invata pentru examen. E doar o mica parte din ce am rasfoit, cel mai mult m-au ajutat cursurile si materialele adunate in facultate cat si prima proba a examenului: inspectia la clasa.
Linkuri utile:

- site-uri oficiale despre miscarea personalului didactic- primul e varza, al doilea trebuie cercetat cu atentie:
http://www.edu.ro/index.php/base/frontpage
http://titularizare.edu.ro/2012/

- inspectorat sector 6 - fostul inspectorat de limbi straine, bine pus la punct:
http://www.ismb6.edu.ro/index.php?pg=noutati

- un blog bine informat despre titularizare: metodologie, informatii despre discipline:
http://examentitularizare.blogspot.ro/

- materiale de specialitate:
http://unibuc.ro/n/resurse/E-Books.php
http://www.didactic.ro/

- literatura franceza:
http://www.alalettre.com/index.php

- fise de lucru franceza:
http://www.bonjourdefrance.com/index/indexpedago.htm
http://lewebpedagogique.com/flegbadau/tag/fisa-pedagogica/
http://www.parlbruparl.irisnet.be/images/imgparl/fichespedagogiques.pdf

Despre Titularizare 2012

Buna Eleonora,

anul acesta s-a mers pe metodica. Subiectele mi s-au parut usoare.

Este anul descentralizarii numai ca nu le-a reusit in totalitate. Subiectele au fost facute tot la nivel national si nu pe centre de concurs cum se mentioneaza in metodologie. Insasi metodologia miscarii personalului didactic ar parea ca are vreo doua variante.

Daca de la inceputul anului, inspectoratul a scos la inaintare o programa, cu vreo doua spatamani inainte de examen s-a razgandit si a modificat acea programa odata cu tipul subiectelor pentru concurs.

Sase luni de zile am tot invatat dupa o programa care a fost eliminata in ultimul moment.

O alta noutate a fost lectia deschisa, proba eliminatorie a carei nota ar trebui sa cantareasca 25% din nota finala.

Cei cu experienta in predare fac fata unei astfel de probe dar vai de cei care abia termina o facultate si nu au habar despre meseria de profesor. Multi nu s-au prezentat la concurs de frica sustinerii lectiei.

In loc de centre de concrus organizate pe discipline, anul acesta am avut 21 sau 22 de centre numai in Bucuresti, organizate pe - habar nu am pe ce, sectoare sunt prea putine, cartiere prea multe - zone. Un centru reuneste toate gradinitele, scolile, liceele din acea arie teritoriala, care scot la concurs posturi pentru toate disciplinele.

Eu mi-am depus dosarul la centrul 20, aceasta fiind zona in care locuiesc. Alegerea centrului poate depinde de urmatoarele criterii: curpinde posturi aproape de casa, titularizabile, la scoli bune. Intamplarea a facut sa fie toate la un loc.

Pe centrul 20 am fost initial 11 candidati pe fanceza, in urma probei orale am ramas 6, in ziua examenului scris ne-am prezentat 5, si ne vom titulariza doar 2. Doar 2 posturi titularizabile sunt pe franceza in zona aceasta. Netitularizabile dar intregi sunt doar 3, restul sunt incomplete.

Pe Bucuresti erau la un moment dat 17 posturi titularizabile, 54 complete dar de suplinire, 138 de suplinire incomplete. (pe franceza)

Ce inseamna titularizabil: postul e al tau pe 4 ani, dupa care dai iar examen ca sa ti-l pastrezi, teoretic ar fi trebuit sa fie pe viata, dar sistemul e in continua schimbare.

Postul de suplinitor e al tau pe 1 an de zile, iar daca directorului ii place de tine te lasa la catedra inca vreo doi ani, dupa care dai iar examen ca sa ti-l pastrezi sau sa zbori in alta parte.

Postul intreg are 18 ore de predare pe saptamana, cele incomplete, logic, nu au 18 ore. Pentru a-ti completa norma trebuie sa mai faci rost de inca unul, doua locuri in care sa predai. Poti preda si la 3 scoli/licee ca sa reusesti sa ai salariul intreg.

Dumnezeu m-a ajutat de am invatat si am reusit sa obtin o nota buna, note bune la ambele probe: 9 la lectia deschisa, 9 la scris. Pentru un post de titular trebuie sa ai peste 7. Degeaba poti avea peste 7 daca nu sunt posturi destule. Asta am patit-o in primul an de predare.

Descentralizarea in concluzie, ar fi un lucru bun. Ar insemna ceva mai multa organizare si o mai buna orientare a profesorilor pe posturile pe care le vizeaza. O mai buna pregatire metodica, exact ceea ce trebuie pentru a preda cum trebuie. Dar nu doar examinarea trebuie schimbata ci avem muuuult de lucru la intreg sistemul. Multi de trebuie in ecuatie.

De ce am ales sa ma intorc, pentru a putea avea o familie normala. Cu toate ca exista destul de mult frecus in invatamant si atatea aberatii de sistem, este o meserie ce permite femeilor sa poata petrece timp si alaturi de proprii copii si sot fata de joburile corporatiste care rapesc viata de familie. Si daca am avut ocazia sa incerc si statul si privatul, mi-am dat seama ca cel mai bine m-am simtit la catedra. Acolo am contat, am schimbat cumva viata celor din fata mea, am putut sa ma misc, sa socializez, sa invat, sa ma simt bine si nu sa ma sufoc in vreun birou lipita de un scaun.

Cum am reusit sa invat? Exceptand ultimele 3 saptamani de dinaintea examenului, cand socrii mei au avut concediu si l-au tinut pe Tudor mai mult pe la ei, am invatat ziua in timp ce Tudor dormea, si noaptea dupa ce-l adormeam. M-am apucat de prin ianuarie si aproape zilnic citeam cate ceva.

Si vorba aceea: eu am un plan dar Dumnezeu are un altul pentru mine. De data asta au coincis.

Titularizare 2012

Am luat titularizarea!

Ne-am luat casa, am facut un copil, m-am titularizat.

Vizita la Mogosoaia

Am locuit atat de aproape de Mogosoaia dar nu am fost niciodata pana zilele trecute. In ciuda caldurii ne-am bucurat de noi privelisti si de putina libertate. Vecinatatea lacului m-a transpus direct in filmele romanesti cu burghezi si aristocrati, ma intreb daca cei care au locuit la palat au avut parte de nefericiri si nostalgii in loc de seri de bal si petreceri nesfarsite. Fata de filmele americane unde totul e destrabalare si final fericit pe taram romanesc e taman invers: iubiri neimpartasite si morti dramatice.

E un loc grozav unde poti calca iarba si poti avea un picnic reusit, unde copiii pot alerga in voie si pot vedea veverite si ciocanitori. Au si o terasa-restaurant., alei pietruite, casute de pasarele plantate langa copaci, banci pe care te poti odihni langa felinare cochete dar moderne.

Gradinitele labirintice de langa lac parca ar fi niste gradini suspendate in miniatura. Si leii ce strajuiesc palatul sunt calusei perfecti pentru orice copil ce vrea sa-i calareasca.

A fost foarte frumos si ne dorim sa mai ajungem.

Examenu si Ministeru

Motive pentru care sa-ti bagi picioarele in invatamant:

- unul singur : Ministerul = sistemul = capetele incoronate de pe acolo = ce le-a mai fatat mintea = cu ce i-a mai fraierit aia din afara sa ne fraiereasca pe noi.

Cred ca toti am fi mai fericiti daca nu si-ar mai bate joc de oameni regulat. Ne calaresc pe toate partile si ministeriosii si media. Globalizarea e un fel de comunism care doreste sa controleze. Pe cine sa controlezi daca nu pe cei mai putin stiutori. Asa ca ne mentin in starea de prostie ca sa joace tontoroiul pe cadavrele noastre.

Ai intelectuali esti in pericol, ai prostie esti rege.

Nu a fost greu, insa nu ne-am pregatit dupa programa care trebuie, pe care au scos-o la inaintare cu doua saptamani inainte de examen.

Eu am aflat cu doua zile inainte. Caci noutatile nu le posteaza niciodata acolo unde le pot vedea toti prostii, nuuu, doar cativa initiati.

Zvonuri au fost de cateva luni de zile, dar cat sa te increzi in zvonuri. Nici macar in ultima clipa nu se stia ceva clar. Cati candidati atatea pareri.

Sa-i ia naiba si sa plece toti din tara sa ramana fara nimic, nu o sa mai aiba de la cine sa ia mita, pentru cine sa se construiasca autostrazi cu preturi exorbitante, pe cine sa mai fraiereasca.

Imi iau si eu catrafusele si plec. Bine-i asa? Daca isi bate cineva joc de tine sa-ti bati si tu de toti si de toate ca sa te racoresti un pic. Pai nu-i bine. Iti bati joc de mine, lasa ca imi bat si eu joc de copilul tau, iti vine tie randul. Cam asa e pe la noi.

Ar merita ca toti profesorii sa-si bage picioarele si sa va lase cu buza umflata, domnilor de la putere. Sa va ... si ei copiii vostri asa cum si voi ii ... pe profesori si pe multi altii.

S-a rupt cucu

Baieteii au cuc, fetitele nu au cuc - s-a rupt cucul fetitelor. Aste este concluzia lui Tudor. :)

Ne plimbam prin parc cand un catel ridat (Shar Pei) a trecut pe langa noi: e urat catelul asta. :))
- Dar nu e urat, mie imi place.
- E urat, lui Tudor nu-i place.

Daca nu vrea sa manance:
- Apa, apa, apa dei.
ii dau apa,
- Bobo, vreau bobo.
bobo nu, mai intai papa apoi bobo,
- painica, chiciap.
nu, papa asta nu se mananca cu kechup.
si tot asa, cere orice altceva in afara de ce este pe farfurie.

Fatza zambitoare

Alaptare

Mi-a placut articolul de pe un blog - Calatoria unui bob de orez cu urechiuse - si nu e singurul, despre alaptarea prelungita. E un lucru care la noi starneste mirare si incercari din partea celorlalti de a determina mama sa renunte la a-si lapta copilul. Un lucru atat de natural e atat de pizmuit de catre ceillati, fie din nestiinta, fie din comoditate, din prejudecata sau pur si simplu din prostie.

Pot spune ca sunt mandra ca am resuit sa-l alaptez pe Tudor pana la 2 ani si patru luni. Daca nu as fi cedat si eu presiunilor celor din jur as fi continuat pana s-ar fi saturat, probabil pe la 3 ani ar fi renuntat singur. Cei care nu prea stiu despre ce e vorba, trebuie sa specific: alaptarea unui copil trecut de 6 luni nu inseamna hranire exclusiv la san. Nu, copilului i sa face dor de a fi tinut in brate, de a se simti in siguranta si de a fi alintat sau ii este pur si simplu sete sau somn. Este cea mai la indemana sursa de hrana, apa si confort.

Cea mai profunda legatura este cea cu sanul matern, locul unde el poate gasi tot ceea ce are nevoie. Viata copilului este continuarea vietii mamei lui. Sanul este raiul unde curge lapte si miere.

Am un copil fericit, activ si independent. A fost sanatos tun in primul an de viata. Nici apoi nu prea am avut probleme de sanatate: raceli din cauza aparitiei dintilor care au scazut sistemul imunitar sau din cauza neglijentei noastre de a tine prin casa geamurile deschise. Am avut parte de sperieturi insa din cauza medicilor prea panicosi care s-au grabit sa prescrie antibiotice fara sa fie nevoie, noroc ca nu le-am ascultat sfatul. Ba s-a crezut ca are enterocolita, ba infectie urinara, nu a fost cazul, am facut si refacut analize.

Intarcatul ca asa spune lumea e o prostie. Din pacate lumea nu doar zice ci si impune. Presiunea celor din jur, mai ales daca fac parte din familie e destul de greu de suportat de catre mama, care oricum face cu greu fata statului de mama, sotie, gospodina.

Dar incercati sa rezistati cat puteti, nu beneficiati doar voi ci mai ales cel/cea caruia i se cuvine de drept laptele vostru.

Beneficiati si voi pentru ca intracatul insemna:

- lapte praf = obezitate la copii (suplimente in exces bagate in acest lapte praf ), gauri in buget;

- nopti la fel de nedormite ca si pana acum - sa nu credeti ca scapati

- un copil nefericit pana se obisnuieste cu ideea intarcatului

- chinul vostru de a intarca atunci cand laptele se "incapataneaza" sa nu dispara ca prin minune

Singur, ataat de singur

Trebuie sa invat pentru examen asa ca sunt singura in casa goala si incinsa de caldura, cu o bandana pe cap pentru a ma feri de curent, de mult doritul curent si citesc.
Singuratatea asta e bolnava. Urechile imi tiuie de liniste, capul mi se invarte de caldura si gandurile fug adesea aiurea.
Ma lupt cu panica ce imi da tarcoale atunci cand indraznesc sa ma gandesc la importanta examenului si ma straduiesc sa citesc inainte, urandu-mi sa retin cat mai mult si sa-mi reamintesc ce retin la momentul oportun.

Incerc sa alung fatalismul prin ganduri optimiste si sa merg mai departe. Monitorizarea atenta a site-urilor de specialitate nu face decat sa-mi dea din cand in cand fiori de groaza. Ar trebui sa ma linisteasca ideea ca sunt pregatita pentru ce tampenii le-ar putea da prin cap celor care fac subiectele dar pielea tot mi se zbarleste anticipand mometul.

Acum ca m-am linistit, am facut si o pauza cu ocazia asta, ma pot intoarce la citanie. Si adevarul e ca nu mai scrisesem demult si cautam un pretex pentru o noua postare. Am alungat un pic si singuratatea.
Pa pa si pe curand.

Shitadei

- Mai vrei?
- Shitadei: mai vreau

Shitadei tetene : mai vreau pepene.

A vinit Paiul.

Veshinu I-on. (accentul pe i)

Trecerea de pie-toni. (acc pt e)

Vorbeste o limba muzicala cu o voce foarte placuta, o intonatie expresiva.

A avut o perioada cand raspundea cu "Nnnu", chiar daca voia ceva.

Nu trece o zi fara sa faca vreo boacana, e mereu pe faza.

A devenit un bun catarator. Prin parc abordeaza cu succes mai toate constructiile de la locurile de joaca si nu numai.

Acum e fara mot, am inceput sa ma pricep la tuns.

Am facut la olitaaaa

In sfarsit, s-a asezat singurel dupa ce a cerut sa aprinda lumina la baie. Si a facuuut! Cine a trecut prin asa ceva cunoaste euforia parintelui mandru ca puiul lui e maaare si ascultator. Bineinteles facutul aiurea continua, dar in sfarsit a vrut sa se aseze. E din ce in ce mai constient de corpul lui si a invatat sa se abtina. E-gro-zav. Cum am reusit asa o performanta? De frica infectiilor urinare l-am lasat fara pampers cat am putut de mult, in afara orelor de somn. Si incet incet se invata si cu olita.

Nu aveti stampila pe timbru

Am avut o perioada foarte incarcata din punct de vedere administrativ. Am depus vreo trei dosare in diverse locuri pentru diferite tebuinte pentru care am umblat pana la epuizare. Un singur dosar nu mi-a dat batai de cap si asta datorita destuparii la minte a celei care conduce institutia, dar tot a fost nevoie sa scriu de mai multe ori acelasi lucru, pe vreo doua exemplare pentru cine stie, ca asa sunt organizate lucrurile la noi.

Pana aduni tot ce-ti trebuie la un dosar umbli pe la mai multe institutii, faci dese vizite la centrul de copiere si la papetarie, ai mare grija sa nu pierzi acte importante, caci trebuie neaprat sa ai si originalele dupa tine si nu trebuie sa uiti sa mananci in ziua respectiva, altfel te mai opresti si pe la medic pentru o perfuzie.

Nu trebuie sa uiti de nelipsitul timbru si neaparat trebuie sa cauti persoana cu stampila pentru a-ti valida actele conform cu originalul, pe care apoi le va semna pentru a valida stampila validatoare.

Si asta nu e tot, pe langa dosare mai ai si alte indatoriri, sa verifici pe la alte diverse institutii ca totul este in regula, ca te au in evidenta pe tine si pe ai tai, ca treaba merge bine inainte.

Si daca nu merge pai atunci o obligi tu sa mearga. Si da-i si lupta si da-i si lupta pana e gata revolutiunea. Care revolutiune e doar mersul normal al lucrurilor, ca de fapt nu ai rasturnat nimic doar ai impins putin de la spate, ai uns roata.

A fost Miti

S-a stins luni, 2 aprilie, pe la 12-13. A fost dureros pentru toti, nici nu vreau sa ma gandesc cum a fost pentru ea. Banuiam ca se va intampla in curand, era bolnava de vreo cateva saptamani si parca anticipam momentul. O vedeam peste tot, prin garsoniera, cu toate ca nu a fost niciodata aici. Eu am o sensibilitate a cailor respiratorii, Tudor e parca tot timpul racit, tuseste, iar ea a murit sufocata de parca a vrut sa ne salveze pe noi de la ceva asemanator. Saptamana trecuta chiar mi-am spus ca a muri sufocat e poate cel mai groaznic mod de a te duce. Esti constient ca asta e sfarsitul, te lupti panicat pentru inca o gura de aer si vezi ca e zadarnic. Nu mai ai putere nici sa tipi dupa ajutor ci te zbati ca o gaina taiata.

Miti a fost cu mine prin multe etape ale vietii, a fost un talisman, acum talismanul e Tudor. L-a cunoscut pe Tudor si el a indragit-o de cand eram insarcinata si stateam cu pisica pe burta pentru a le face cunostinta. Am vrut sa nu fie un soc prea mare pentru niciunul dintre ei atunci cand Tudor se va naste. Ei se cunosteau deja, iar Miti i-a permis orice fara sa zica nici pas. Pentru Tudor, Miti a fost primul animal pe care l-a cunoscut si de la care i s-a tras simpatia si lipsa de frica fata de animale.

Acum a ramas un gol dar cu timpul golul va fi umplut de sentimentul ca ea e inca stapana casei, ca este spiritul protector al locului. Nu as mai vrea un alt animal, decat daca ar trai liber la curte, fara sa fii nevoit sa-l castrezi, tii in lant sau mai stiu eu ce.
S-a dus vazandu-ne pe toti acasa, in jurul ei, mama fiind cea mai tare dintre noi care a ajutat-o sa plece mai linistita.

Pozitii de somn

In ultimul timp Tudor adoarme te miri pe unde, te miri cum. De oboseala dupa joaca pica instant acolo unde se gaseste.

Ce poate fi mai frumos sa poti dormi cand ai chef, cum ai chef, unde ai chef. Sa fii fara griji, dupa o zi incarcata de ... JOACA.

Meserii

Mi-e greu sa precizez ce meserie am atunci cand sunt intrebata, pusa fiind intr-o situatie formala. Nu am o meserie propriu-zisa. Nu mai am. Mi se cere sa spun ce am lucrat prima data, odata facultatea incheiata, sau liceul, sau ce-oi fi terminat. Pai am facut o facultate dar nu m-a facut inginer, doctor, avocat. Mi-a oferit in schimb posibilitati nenumarate de a ma afirma in domeniul vaaast al culturii, adica as fi putut fi teoretic, orice, adica nimic. Niste cursuri m-au linistit ca as putea daca as mai da niste examene, sa devin profesoara, asta era cam singura certitudine. Dar sa stii clar ca poti sa lucrezi in media, la o editura, ca cercetator la Academie, prin vreo biblioteca, profesor, nu, eram total aeriana. Faceam ceva de placere si atat, studiam pentru ca auzisem ca daca ai carte ai parte, dar de ce ai parte, nu mi s-a spus. Un profesor prin facultate a protetit: fetelor, voi veti fi profesoare si va veti marita cu ingineri. Si gata, asta e, ce sa va faceti griji, asta e solutia.

Si iata-ne dupa incheierea cursurilor, cand nici licenta nu era data, parca, asezandu-ne la o coada imensa si glumind ca ce cautam noi acolo sa dam titularizarea. Incercam si om vedea daca reusim sau nu. Timpul pentru a invata pentru inca un examen era scurt, prea scurt. Intre licenta, sustinerea lcurarii daca luam licenta si titularizare, o puneam pe ultima pe ultimul plan. Dar ce nu stiam noi, era ca eram cel mai bine pregatiti din punct de vedere teoretic, al cunostintelor. Habar nu aveam de expereinta in invatamant, practica prea putina, dar atunci, in primul an de dat Titularizarea, am avut cea mai mare nota, nota titularizabila, posturi sa fi fost. Profesoara. Asta am fost timp de patru ani de zile dupa care mi-am pus coada pe spinare si am plecat. Am plecat simtind ca pierd ceva, pierd ceva ce indragisem, numai ca nu ma simtisem deloc importanta si respectata. Din partea sistemului am simtit mai mult umilire si bataie de joc fata de atatia ani de frecus prin scoli, frecus ca elev si student, frecus ca profesor.

M-am recalificat la locul de munca. Mi s-a spus Cnsultant apoi Specialist Marketing. Nu m-am simtit nici una nici cealalta. Noi cei din Romania eram un fel de sclavi pentru cei din Franta, chiar daca ajungeam sa avem acelasi cunostinte, aptitudini si competente ca cei din Fr. Ei aveau banii, deci puterea de decizie, de organizare

Am mai facut o recalificare, in sanul familiei de data asta. Am facut un copil, am devenit mama. Nu am mai facut vreo scoala, dar m-am instruit. Am fost autodidact si inca sunt. Si aceasta etapa este importanta atat pentru familie cat si pentru societate, caci stim cu totii, familia este nucleul ei. Si totusi, din cauza asta mi-am pierdut locul de munca. Societatea m-a respins, am devenit un paria. Odata cu egalitatea dintre sexe a disparut dreptul femeii de a concepe copii. Nu mai e protejata, decat teoretic, in fapt este hartuita din toate partile.

Am pierdut tot pentru un copil. M-am pierdut pe mine, caci m-am dedicat aproape in totalitate familiei. Am pierdut locul de muca dupa de am revenit din Concediul de Crestere al Copilului. Binele superior al copilului nu a protejat-o pe mama lui de discriminare.

Cat timp am fost acasa cu el, am inceput sa gandesc altfel. Mi-am dat seama ca femeile au nevoie de mai mult timp pentru a-si putea ingriji familia in timp ce sotul este insarcinat cu munca mai bine remunerata. Odata aparuti copiii, femeia inceteaza sa existe prin ea insasi, traieste prin ceilalti si pentru ceilalti. Serviciul intr-o firma corporatista cum sunt numite acum firmele dupa model american. nu mai permit femeilor sa aiba, daca au copii, nici viata personala, nici viata familiala. Daca ar fi intr-adevar egale barbatilor, (numarul celor care sunt est extrem de mic), atunci ar castiga atat incat sa-si permita o bona, o femeie care sa le ajute la curatenie, iesiri la restaurant pentru cina, sau catering, masina personala, nu una pe familie, sedinte regulate de ingrijire corporala, etc. Dar din pacate egalitatea asta nu exista.

Atunci ce exista. Doar teorie si o groaza de mizerie reala.

Acum, dupa nopti nedormite, taceri impuse pentru a nu dezechilibra si mai mult armonia din familie, cu toate ca tensinuea imi transpira prin pori si se propaga la ceilalti, ma gandesc la meserii, la recalificari, la reluari a ceea ce am indragit odata.

Regret ca nu m-am facut avocat, medic, asistent medical. Mi-ar fi placut sa fiu veterniar, medic. E cam tarziu, cu toate ca niciodata nu e prea tarziu, dar financiar e prea tarziu. Nu-mi mai permit decat sa muncesc ori prea mult de voi da in gropi, efectiv, caci vad ca fizicul nu ma tine atat cat as visa eu, super-femeia e un mit; ori sa ma limitez la cat pot, atata timp cat sanatatea mea si a familiei nu vor avea de suferit. Sanatatea mea mentala cam are de suferit in urma magariilor din societatea romaneasca, si din societatea = firma care mi-a intors spatele brutal, cu presiune, cu nerusinare, cu ... indescriptibil. La un pas de depresie, ascunsa, pentru a nu-i zapaci pe cei dragi, fac eforturi sa-mi revin. Incerc sa fiu optimista si egoista in acelasi timp. Trebuie sa am grija si de mine. Nu-mi pot asuma responsabilitati ce ma depasesc, pe mine ca femeie care isi da seama ca egalitatea dintre sexe e o prostie. Nu ai cum sa faci egal in mod artificial cand natura stabileste alte limite decat cele pe care le vrem noi. Nu sunt capabila sa muncesc cat un barbat, de dimineata pana seara; sa am grija de familie, sa am grija si de mine sa plac in continuare familiei, fara ca societatea sau alti membri ai familiei sa suplineasca anumite responsabilitati. E prea mult.

Da, sunt vulnerabila; sunt puternica doar in mintea mea, atunci cand mintea mea e linistita si cu o parere buna despre persoana care o detine si despre de lumea din jur. Sunt super-femeie atunci cand sunt ajutata, cand limitele imi permit sa fiu amazoana. Femeile din Romania sunt discriminate de statul Roman, de societatea romaneasca prin insasi faptul de a spune ca sunt egale in drepturi. In fapt nu sunt egale in drepturi cu barbatii, insa li se cere sa indeplineasca sarcini ca si cand ar fi. E discriminare sa ceri unei femei platita mai prost decat un barbat, sa se intoarca la munca dupa ce face copii, pentru a participa la ridicarea financiara a tarii din rahat, dupa ce cei care fac legea se lafaie in drepturi pe care si le dau singuri. Sa-si asume aceleasi greutati ca barbatul care nu are aceleasi greutati ca femeia. Nu el face copilul, el aduce o parte din banii necesari intretinerii copilului. Si cu toate ca el e cel puternic, nu el il poarta in pantece, nu el il naste. Natura nu ne-a facut egali. Nu putem indeplini aceleasi sarcini. Complexitatea subiectului poate ca ma depaseste, dar intelegeti ce vreau sa zic.

Acesta e un manifest fata de prostia care e la putere, fata de barbatii care ne conduc si fata de fufele care ne conduc, fata de banul care perverteste tot, fata de tot ce ma deranjeaza pe mine acum si poate si pe voi.

Diversitate si complicatii

Unde este diversitate apar si problemele. Haosul trebuie sa-si gaseasca cumva ordinea, si prin munci si aparente accidente se armonizeaza cu el insusi.

De la fereastra bucatariei observ un univers infinit de intamplari. Langa blocul in care locuiesc vietuiesc si cateva case, unele mai cochete altele carpite si in continua prefacere. Cum iarna e grea, geroasa si atat de alba, a izbucnit un incendiu la una dintre casele din preajma. Si uite cum avand atata zapada in jur, pompierii au reusit sa stinga focul dupa vreo doua-trei ore de lupte cu vantul puternic, lipsa apei si greul acces la focar. Nu s-a extins, pompierii au facut o treaba grozava.

Ironic, nu? Sinistratii sa "moara" de sete cu atata zapada in jur, focul sa izbucneasca in mijlocul atator tone de apa inghetata.

Si cand credeam ca stirile despre turturi ucigasi, mormane de zapada distrugatoare sunt cazuri izolate si de mirare atunci cand abia am asteptat iarna asta cu zapada ei, ne-am bucurat ca niste copii cand am vazut ca am ajuns sa sapam tuneluri in zapada, ei bine, nu. Kilogramele daca nu chiar tona/le de pe acoperisul spalatoriei de langa blocul meu, s-au prabusit pe trei masini parcate sub streasina acesteia. Direct in service au fost duse: parbriz faramat, iar toata tabla partii superioare a caroseriilor indoita, turtita, sifonata de cu greu cred ca au reusit soferii sa se mai urce la volanul masinilor lor. Trei masini turtite in cateva secunde, intr-un zgomot ca de avalansa, ca inainte de cutremur, trosnituri si vuiete.

Iarna asta am vazut fata intunecata a zapezii si forta ei e puternica.