E o nebunie sa fii om mare. Pleci la drum cu niste idei care se lovesc de alte idei si de alte idei si trebuie in final sa alegi calea de mijloc ca sa le impaci pe toate. Pana la urma compromis scrie pe tine si pe orice ai intreprinde, iar acest cuvant care pare ceva de nefacut si neacceptat este o buna modalitate de a-ti face tie si celorlalti viata mai usoara.
In primii ani de invatamant ma purtam cu grija celui care nu vrea sa deranjeze si sa supere pe nimeni, numai ca asta este calea de a ti-i pune pe toti in cap. Apoi am ajuns sa ma gandesc ca e mai bine sa fiu rigida si sa urmez strict regulile, dar asa ajung sa uit ca am de-a face cu oameni si nu cu obiecte.
Regulile astea trebuie urmate pe jumatate. Sunt prea multe si deseori abracadabrante. Ele apar din cauza oamenilor care sunt in permanenta nemultumiti si mai trebuie sa-si cunoasca din cand in cand lungul nasului.
De fapt adevarata problema sunt cei care au prea multe pretentii si isi asuma prea putine responsabilitati. Aici intervin cei din conducere care cu ajutorul regulilor pun o bariera intre pretentii si drepturi. Si se ajunge la reguli dintre cele mai absurde ca nu cumva vreun tampit sa vina cu vreo pretentie trasnita care sa dea totul peste cap.
Si iata-ne pe noi, oamenii normali, cum suferim din cauza catorva idioti care nu-si asuma slabiciunile. Obligati sa urmam reguli ce ne reprima libertatea, traim in custi invizibile si ne omoram reciproc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu