Cea mai toamna primavara

Anul acesta festivitatea de premiere a avut loc in indoor. Afara a plouat cu galeata si era frig. Am fost imbracata in jeans, cu sacou si pantofi. Nu am avut chef sa ma gatesc. Colac peste pupaza a fost si cel mai incarcat an ever. Obositor la culme, mai ales la sfarsit.  Am tinut-o langa cu evaluari, simulari, simulari la simulari, schimburi, guturaiuri luungi si muuulte ore peste program. O alergatura si tensiune continue. M-am ingrasat un kil de la dulciurile mancate pentru a suplini oboseala. Mai am de predat cataloage, asistente la bac, la titularizare, plecari in excursie si la mare, toate legate si inlantuite, numai vreme buna sa fie, sa ne mai ridice si noua moralul.

Placerea de a merge la serviciu

 Nu simt ca am inceput serviciul. E asa normal sa fac ce fac. Ma simt atat de bine, exact cum se spune: munca de placere nu e munca. In ciuda stresului, emotiilor, hartoagelor de completat si stampilat, ma simt grozav cand merg la serviciu, iar cand ajung acasa doar durerea de picioare imi aduce aminte ca am fost la munca. 

Scoala de azi

Doctore, e grav?

 Hmmm.

Aoleo.

 Hmm, hmmm, hmm. 

Deci, nu se mai poate face nimic?

 E atat de grav incat nu pot sa stabilesc niciun diagnostic, atat pot sa zic, e pe duca.

Copiii astia ai nostri, ai tarisoarei asteia a noastra, nu au niciun reper. Tehnologia asta care ne "ajuta" pe noi atat de mult, ne ofera atata informatie, pe astia mici ii zapaceste de tot. Nu mai stiu sa citeasca o carte, sa invete, butoneaza telefoanele toata ziua, si cam atat. 

Mai grav bolnav este sistemul de invatamant, care crezand ca ii vindeca pe astia mici, le baga pe gat tot felul de materii care nu prea le sunt de folos si ii indeparteaza total de scoala. 

Bacul asta diferentiat ar trebui sa fie finalul unui ciclu de invatamant diferentiat. Din pacate, ei studiaza mult mai multe decat au nevoie. Din cauza prea multor discipline nu mai invata deloc, uita care le sunt prioritatile, se refugiaza in internet si in golanit si gata, i-am pierdut. 

Ma intreb ce rost au studiul muzicii si al desenului in liceu daca nu sunt pe profilul respectiv. Ce rost au orele de religie de-a lungul a mai mult de un an sau doi, daca nu vrem sa scoatem popi din ei. Si mai grav, au disparut orele de dirigentie din orare. Si etica, morala, adevarata educatie nu se mai face nici la scoala si poate nici acasa. Parintii sunt sufocati de serviciu, plata datoriilor, pentru a mai avea timpul si puterea sa se ocupe de viitorul tarii. 

Suntem o natiune bolnava. Si nu cred ca se vrea sa ne facem bine. Poate ca am fost imbolnaviti de vreun virus creat artificial si programat sa astepte vindecarea de la vreun medicament strain, ceva care sa dea dependenta eventual. 

De fapt noi am urmat niste forme fara fond de pe vremea pasoptistilor. E in adn-ul nostru sa fim superficiali, pe langa subiect, total anapoda. Vina ne-o purtam singuri. Si parca acum mai mult ca niciodata alergam dupa Europa. Vrem sa fim ca ei, altfel nu se poate. Dar oare ce o fi atat de rau in a fi noi insine, cu desteptii si prostii nostri, cu propria noastra capacitate de a evolua. Asa cum se spune prin sf-uri, cand o civilizatie avansata vine in contact cu una in zorii civilizatiei: lasa-i sa evolueze in ritmul lor, cand vor fi pregatiti vor descoperi noile tehnologii, daca le arati acum nu vor sti ce sa faca cu ele si se vor autodistruge. 

A fi diriga

E o nebunie sa fii om mare. Pleci la drum cu niste idei care se lovesc de alte idei si de alte idei si trebuie in final sa alegi calea de mijloc ca sa le impaci pe toate. Pana la urma compromis scrie pe tine si pe orice ai intreprinde, iar acest cuvant care pare ceva de nefacut si neacceptat este o buna modalitate de a-ti face tie si celorlalti viata mai usoara. 

In primii ani de invatamant ma purtam cu grija celui care nu vrea sa deranjeze si sa supere pe nimeni, numai ca asta este calea de a ti-i pune pe toti in cap. Apoi am ajuns sa ma gandesc ca e mai bine sa fiu rigida si sa urmez strict regulile, dar asa ajung sa uit ca am de-a face cu oameni si nu cu obiecte. 

Regulile astea trebuie urmate pe jumatate. Sunt prea multe si deseori abracadabrante. Ele apar din cauza oamenilor care sunt in permanenta nemultumiti si mai trebuie sa-si cunoasca din cand in cand lungul nasului. 

De fapt adevarata problema sunt cei care au prea multe pretentii si isi asuma prea putine responsabilitati. Aici intervin cei din conducere care cu ajutorul regulilor pun o bariera intre pretentii si drepturi. Si se ajunge la reguli dintre cele mai absurde ca nu cumva vreun tampit sa vina cu vreo pretentie trasnita care sa dea totul peste cap. 

Si iata-ne pe noi, oamenii normali, cum suferim din cauza catorva idioti care nu-si asuma slabiciunile. Obligati sa urmam reguli ce ne reprima libertatea, traim in custi invizibile si ne omoram reciproc.