Crize de dimineata

Trecem printr-o perioada grea. Ajung pana la pragul de a-mi dori sa sar peste trezirea de dimineata. Sa dispara ca prin minune cateva ore si sa fiu direct pe drumul de plecare de la gradinita. Sa stiu ca l-am lasst acolo linistit si ca-mi pot incepe si eu ziua bine si fara nervii care cer victime.
Am ajuns la scoala vreo doua saptmani daca nu mai mult, cu dorinta de a o lua razna pe campii.
Tudor este foarte suparat, se trezeste si incepe sa urle. Nu vrea la gradi. Si-si varsa nervii si supararea pe fiecare pas pe care il facem in vederea plecarii de acasa. Nu vrea sa se spele pe dinti, sa faca pipi, sa fac patul,  sa-i dau ceva sa pape, sa se schimbe, sa se incalte. Nu vrea nimic asa cum facem noi. Ajunge sa se opuna si la opozitite. Se opune la tot ce facem si ce zicem.

Crizele au ajuns sa aiba loc si in weekend. Cred ca au devenit o obisnuinta pentru el. Am citit pe undeva ca repetitivitatea le da celor mici un sentiment de siguranta. Dar asta e o nebunie.

Imi zic ca avem destula rabdare, dar tot ne iesim din pepeni. Cred ca nu am gasit toate resursele de rabdare. Si mai cred ca absorbita de alte probleme am uitat ca trebuie sa il vad asa cum e, inca mic, fara sa ma tem de inca o furtuna. Caci am inceput sa ma tem, deci sa fiu tensionata si sa provoc poate de la nivel mental o anumita stare.
Am descoperit ca ma aflu intr-un blocaj mental pe care trebuie sa-l deschid.

Si ma mai tem de aceasta eticheta de copil rasftat care cred ca i se poate aplica. Am fost tot timpul langa el, l-am plimbat, i-am facut poftele. De oboseala am avut o atitudine prea laxa si uite asa.

E greu in societatea de azi sa-ti cresti copilul echilibrat, cu ambii parinti care sa se ocupe de el, cu bunici mai aproape. Incep sa ma simt pierduta, derutata, prea putin adult si adta mi se trage si din firea mea, prea sensibila si influentabila. In izolare ma pierd de tot.

Problema noastra e problema mea si invers.

Placerea de a merge la serviciu

 Nu simt ca am inceput serviciul. E asa normal sa fac ce fac. Ma simt atat de bine, exact cum se spune: munca de placere nu e munca. In ciuda stresului, emotiilor, hartoagelor de completat si stampilat, ma simt grozav cand merg la serviciu, iar cand ajung acasa doar durerea de picioare imi aduce aminte ca am fost la munca. 

Scoala de azi

Doctore, e grav?

 Hmmm.

Aoleo.

 Hmm, hmmm, hmm. 

Deci, nu se mai poate face nimic?

 E atat de grav incat nu pot sa stabilesc niciun diagnostic, atat pot sa zic, e pe duca.

Copiii astia ai nostri, ai tarisoarei asteia a noastra, nu au niciun reper. Tehnologia asta care ne "ajuta" pe noi atat de mult, ne ofera atata informatie, pe astia mici ii zapaceste de tot. Nu mai stiu sa citeasca o carte, sa invete, butoneaza telefoanele toata ziua, si cam atat. 

Mai grav bolnav este sistemul de invatamant, care crezand ca ii vindeca pe astia mici, le baga pe gat tot felul de materii care nu prea le sunt de folos si ii indeparteaza total de scoala. 

Bacul asta diferentiat ar trebui sa fie finalul unui ciclu de invatamant diferentiat. Din pacate, ei studiaza mult mai multe decat au nevoie. Din cauza prea multor discipline nu mai invata deloc, uita care le sunt prioritatile, se refugiaza in internet si in golanit si gata, i-am pierdut. 

Ma intreb ce rost au studiul muzicii si al desenului in liceu daca nu sunt pe profilul respectiv. Ce rost au orele de religie de-a lungul a mai mult de un an sau doi, daca nu vrem sa scoatem popi din ei. Si mai grav, au disparut orele de dirigentie din orare. Si etica, morala, adevarata educatie nu se mai face nici la scoala si poate nici acasa. Parintii sunt sufocati de serviciu, plata datoriilor, pentru a mai avea timpul si puterea sa se ocupe de viitorul tarii. 

Suntem o natiune bolnava. Si nu cred ca se vrea sa ne facem bine. Poate ca am fost imbolnaviti de vreun virus creat artificial si programat sa astepte vindecarea de la vreun medicament strain, ceva care sa dea dependenta eventual. 

De fapt noi am urmat niste forme fara fond de pe vremea pasoptistilor. E in adn-ul nostru sa fim superficiali, pe langa subiect, total anapoda. Vina ne-o purtam singuri. Si parca acum mai mult ca niciodata alergam dupa Europa. Vrem sa fim ca ei, altfel nu se poate. Dar oare ce o fi atat de rau in a fi noi insine, cu desteptii si prostii nostri, cu propria noastra capacitate de a evolua. Asa cum se spune prin sf-uri, cand o civilizatie avansata vine in contact cu una in zorii civilizatiei: lasa-i sa evolueze in ritmul lor, cand vor fi pregatiti vor descoperi noile tehnologii, daca le arati acum nu vor sti ce sa faca cu ele si se vor autodistruge. 

A fi diriga

E o nebunie sa fii om mare. Pleci la drum cu niste idei care se lovesc de alte idei si de alte idei si trebuie in final sa alegi calea de mijloc ca sa le impaci pe toate. Pana la urma compromis scrie pe tine si pe orice ai intreprinde, iar acest cuvant care pare ceva de nefacut si neacceptat este o buna modalitate de a-ti face tie si celorlalti viata mai usoara. 

In primii ani de invatamant ma purtam cu grija celui care nu vrea sa deranjeze si sa supere pe nimeni, numai ca asta este calea de a ti-i pune pe toti in cap. Apoi am ajuns sa ma gandesc ca e mai bine sa fiu rigida si sa urmez strict regulile, dar asa ajung sa uit ca am de-a face cu oameni si nu cu obiecte. 

Regulile astea trebuie urmate pe jumatate. Sunt prea multe si deseori abracadabrante. Ele apar din cauza oamenilor care sunt in permanenta nemultumiti si mai trebuie sa-si cunoasca din cand in cand lungul nasului. 

De fapt adevarata problema sunt cei care au prea multe pretentii si isi asuma prea putine responsabilitati. Aici intervin cei din conducere care cu ajutorul regulilor pun o bariera intre pretentii si drepturi. Si se ajunge la reguli dintre cele mai absurde ca nu cumva vreun tampit sa vina cu vreo pretentie trasnita care sa dea totul peste cap. 

Si iata-ne pe noi, oamenii normali, cum suferim din cauza catorva idioti care nu-si asuma slabiciunile. Obligati sa urmam reguli ce ne reprima libertatea, traim in custi invizibile si ne omoram reciproc. 

Cum mi-am luat cartile in primire

Parca as fi mers la sala. Am slabit un kilogram. Nu doar de la efortul stivuitului manualelor, cate 30 pentru fiecare dintre cele 14 materii cate vor studia dragii mei de elevi. Ci de la atentia distributiva intre numarat, carat, aranjat, strigat la Tudor, aranjat iar dupa ce trecea el printre mormane, inghitit de bobarnaci si slalom printre profe gafaind de efort. 

O nebunie. El o facea cand pe masina pe pistele de curse, cand pe usierul care ne inchidea usa in nas, cand pe pietonul sau soferul care era atat de grabit/important/urias de nu avea loc de noi si striga pardon sau pur si simplu te impingea ca sa se strecoare printre fuste si carti. 

Dupa orele petrecute alergand prin scoala si prin "depozitul" bibliotecii am plecat acasa plini de praf/negreala si de sudoare, tarsaindu-ne picioarele unul dintre noi si balabanindu-ne picioarele celalat dintre noi. Unul pe jos, celalat in brate. Ajuns acasa, Tudor a adormit imediat ce s-a intins in pat.

La Rentree

E cu adevarat o reintoarcere dupa mai bine de patru ani de "vacanta". Dupa un job in alt domeniu si cu un prescolar dupa mine m-am dus la scoala sa-mi iau in primire sarcinile de diriginte, o alta noutate. 

E al patrulea reinceput. Si din cate imi dau seama niciunul nu seamana cu celalalt. Ceea ce e bine, asa se acumuleaza experienta si increderea in sine. 

Acum cu dirigentia simt ca apartin mai mult meseriei, am o responsabilitate mai mare. Contez mai mult. 

Cat despre Tudor, a trecut prin cresa, gradinita, gimnaziu si liceu. Din toamna il dam la facultate. La sapte ani va fi deja politician si va schimba sistemul.  

Firma infama II

Tot despre aceeasi Holosfind o sa vorbesc si in postarea asta. Firma mama din Franta se numeste Referencement si ca sa vedeti pana unde se poate ajunge intr-o firma o sa va spun cum a fost intampinata o colega de aici care a vrut sa se angajeze la firma mama din Franta. 

Se intampla dupa ce eu, insarcinata prin luna a sasea sau a saptea mi-am depus o cerere pentru scurtarea programului de munca. Cu legea la subrat m-am prezentat la departamentul de Resurse Umane si mi-am cerut dreptul care mi-a fost aprobat. Am intrat apoi in prenatal prin luna a saptea sau a opta. 

In timpul asta colega care a vrut sa se angajeze la firma mama din Franta s-a lovit de conditia de a nu face copii cel putin in primii doi ani de la angajare. A renuntat cum era si normal. In cele din urma ales sa paraseasca firma definitiv iar sefii nu au pierdut ocazia de a o mustrului: cum si-a permis sa plece, de parca ar fi avut vreo datorie neplatita sau ar fi fost legata ca iobagul de glie. 

Se pare ca cererile mele ajunse la centru au atras atentia asupra pericolului de a-si pierde tinerele angajate in urma maternitatii. Firma oricum angajase un numar majoritar de fete inca studente sau proaspete absolvente, necasatorite, deci fara alte obligatii decat platitul chiriei. 

Si totusi nu am fost prima gravida din firma, sefa de la Resurse Umane m-a precedat cu cateva luni. Fapt ce a facut sa-mi devina dusman si nu aliat cum te-ai fi asteptat de la o persoana aflata in aceeasi situatie. Cu o luna inainte de reintoarcerea mea la serviciu a inceput sa imi insire la minciuni: ca firma o duce rau, ca se dau afara, ca va fi chiar ea data afara, ca poate chiar firma va intra in insolventa. Nimic nu era adevarat. In timp ce ei tot incercau sa ma elimine se faceau angajari chiar pe postul meu. Am verificat si am dovezi. 

Asta este, cu toate ca legea ii obligau sa ma tina inca 6 luni de zile de la intoarcerea din concediul de crestere al copilului m-au dat afara. Am reusit sa obtin din partea lor o concediere care sa-mi permita sa iau somaj, caci voiau sa ma oblige sa semnez niste hartii prin care sa renunt la orice drept, despagubire, si sa incheiem contractul prin acordul partilor.  

La fiecare hartie pe care mi-o aduceau sa o semnez eu mai dadeam niste telefoane pe la prieteni care cunosc legea mai bine decat mine, veneam la lucru cu Codul Muncii in geanta si depuneam la randul meu cereri de reintoarcere la munca. 

A fost o mare porcarie greu de suportat pentru cineva care mai are si un copil mic de care trebuie sa aiba grija. 

Acum sunt ok, din septembrie ma intorc in invatamant.

Firma infama

S.C. Holosfind S.R.L. care e posibil sa-si schimbe titulatura, cine stie, poate din cauza atator magarii pe care le-a facut, a suparat o multime  de oameni, angajati si clienti.

Colectivul de colegi a fost unul tanar, in care m-am integrat usor. Din pacate cei de la conducere - seful de aici si cei din Franta - au incercat sa aiba in pemanenta un aspru control al oamenilor angajati, mai ales al celor din Romania. 

Cea mai mica cerere era, dupa o lunga perioada de ignorare, atent luata la puricat pana era eliminata ca fiind nefondata sau imposibila ba chiar inexistenta. 

Cereri de concediu, 

        de plecat acasa atunci cand se anunta dinainte ca va fi o intrerupe de curent - noi lucrand cu calculatorul eram nevoiti sa stam degeaba ore in sir, 

       de decalarea programului macar cu o ora pe timp de canicula - venit mai devreme cu o ora si plecat mai devreme cu o ora, 

       de crearea unui spatiu de luat masa sau a unui fumoar, 

      de a avea mai multa hartie igienica, sapun sau apa curenta la baie, 

      de achizitionarea unui aparat de aer conditionat intr-un spatiu prea aglomerat si fara prea multe posibilitati de deschidere a ferestrelor, 

      de agatarea unor draperii la ferestrele aflate in bataia soarelui - monitorul te orbea pur si simplu, 

      cat despre celebrele team-buildinguri despre care auzim peste tot, vai, nici sa pomenim.

Pentru toate astea nu banii erau problema ci lacomia celor din Franta si mai ales dorinta de control, de a ne tine sub papuc pe noi, sclavii din Romania, mult, dar muuult mai prost platiti, cu o munca egala, fata de cei din Franta. 

Nu eram niste plangaciosi ci ne adaptam si gaseam solutii la tot ce am fi vrut sa fie altfel. Am invatat sa ne descurcam pana cand am fi gasit ceva mai bun. Deocamdata stateam sa acumulam experienta si cum criza era mondiala nu am fi dat cu piciorul atat de usor unui loc de munca. Nu asa se intampla peste tot si nu asa ne manipuleaza sefii, aruncandu-ne in fata criza mondiala. 

In timp ce draguta noastra de firma avea profit pe timp de asa-zisa criza de mai multe sute la suta, noi ne milogeam pentru o marire de salariu, pentru o prima de sarbatori si pentru o zi libera pe care trebuia sa o cerem cu vreo luna inainte, char daca boala nu stia ce-i aia programare si ne lua subit in loc sa ne anunte din timp. 

Din pacate experienta mea la privat nu a fost deloc grozava si s-a terminat oribil. Ma bucur insa pentru colegii care si-au gasit de lucru la alte firme mai bune, unde omenia si bunul simt inseamna ceva. Domeniul in care am lucrat este unul grozav si de actualitate, in continua dezvoltare si cu nenumarate posibilitati pentru o afacere prospera: SEO si derivatele. Daca iti place ce faci si ai si beneficii: colegi buni, sefi intelegatori, un mediu de lucru agreabil  si un salariu care sa-ti rasplateasca cat de cat orele de munca, atunci te poti considera fericit.

Cum am ramas fara job

Pai a fost asa: "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu!"

Cu o luna inainte de reinceperea activitatii dupa concediul de cresterea lui bebe strumf, ma intrebau daca nu revin mai repede. Cum era in preajma sarbatorilor de iarna nu prea am avut de ales, m-am intors exact cand trebuia. 

"Ne pare rau, dar va trebui sa incetam colaborarea"

"Pai, vreau sa incep serviciul. Chiar daca as fi vrut jumatate de norma, vin pe norma intreaga si vad eu cum fac cu Tudor."

"Nu se mai poate, ori acum ori mai tarziu tot se va intampla"

Si uite asa a inceput o perioada de sicane. Eu veneam la serviciu, ei nici nu voiau sa ma bage in seama. Ba imi spuneau ca imi pregatesc un nou birou si un alt calculator, ba ma puneau sa stau intr-o camera goala, ba ma trimiteau la plimbare cum ca cererile mele de reintoarcere nu au nicio insemnatate. Nu aveam voie sa stau de vorba cu colegii, sau sa iau un loc in birou. 

A fost un razboi al cererilor, al nervilor si al santajelor. 

Cu dreptatea de partea mea am fost data afara. Pur si simplu, nu fara lupta bineinteles, dupa cum v-ati dat seama. 

Le-am facut si eu contestatie in instanta si asteptam rezolvarea. 

Am devenit somera, de mi-era rusine de mine. Si m-am pus cu burta pe carte. Tanjeam de mult dupa slujba la care renuntasem pentru aceasta firma si concedierea a fost decklicul. 

Am trait un stres aproape permanent timp de sapte luni de zile. Nu am mai fost eu, cea de anul trecut, relaxata si cu chef de joaca fata de Tudor, dispusa oricand sa fac orice impreuna cu el. 

Acum  imi revin incet incet. Parca sunt obosita nonstop si fara chef de nimic. 

Un sfat: cunoaste-ti-va drepturile si aveti curajul sa vi le cereti. E greu dar trebuie sa ne trezim cate un pic, cate un pic.

Azi, la serviciu

Am petrecut aproape 2 ore foarte frumoase si amuzante. Nici nu stiu cine s-a simtit mai bine, eu sau Tudor sau colegii sper. Din pacate am surprins doar foarte putine imagini. Nu a mai contat altceva decat ca ne-am simtit bine cu totii. Imi pare rau ca am bruiat petrecerea Stefaniei dar pe de alta parte a fost mai multa mancare :D. Imi pare bine ca firma se extinde si am fost surprinsa de atatea chipuri noi. Am avut o groaza de emotii pana sa ajung, ma intrebam cum se va simti Tudor, dar in primul rand de cum ma voi readapta chiar si pentru putin timp colectivului. In trecere a fost bine, dar cand ma voi reintorce la serviciu rutina isi va spune iar cuvantul ca si cea in care sunt implicata deja.