Cum am ramas fara job

Pai a fost asa: "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu!"

Cu o luna inainte de reinceperea activitatii dupa concediul de cresterea lui bebe strumf, ma intrebau daca nu revin mai repede. Cum era in preajma sarbatorilor de iarna nu prea am avut de ales, m-am intors exact cand trebuia. 

"Ne pare rau, dar va trebui sa incetam colaborarea"

"Pai, vreau sa incep serviciul. Chiar daca as fi vrut jumatate de norma, vin pe norma intreaga si vad eu cum fac cu Tudor."

"Nu se mai poate, ori acum ori mai tarziu tot se va intampla"

Si uite asa a inceput o perioada de sicane. Eu veneam la serviciu, ei nici nu voiau sa ma bage in seama. Ba imi spuneau ca imi pregatesc un nou birou si un alt calculator, ba ma puneau sa stau intr-o camera goala, ba ma trimiteau la plimbare cum ca cererile mele de reintoarcere nu au nicio insemnatate. Nu aveam voie sa stau de vorba cu colegii, sau sa iau un loc in birou. 

A fost un razboi al cererilor, al nervilor si al santajelor. 

Cu dreptatea de partea mea am fost data afara. Pur si simplu, nu fara lupta bineinteles, dupa cum v-ati dat seama. 

Le-am facut si eu contestatie in instanta si asteptam rezolvarea. 

Am devenit somera, de mi-era rusine de mine. Si m-am pus cu burta pe carte. Tanjeam de mult dupa slujba la care renuntasem pentru aceasta firma si concedierea a fost decklicul. 

Am trait un stres aproape permanent timp de sapte luni de zile. Nu am mai fost eu, cea de anul trecut, relaxata si cu chef de joaca fata de Tudor, dispusa oricand sa fac orice impreuna cu el. 

Acum  imi revin incet incet. Parca sunt obosita nonstop si fara chef de nimic. 

Un sfat: cunoaste-ti-va drepturile si aveti curajul sa vi le cereti. E greu dar trebuie sa ne trezim cate un pic, cate un pic.