Firma infama II

Tot despre aceeasi Holosfind o sa vorbesc si in postarea asta. Firma mama din Franta se numeste Referencement si ca sa vedeti pana unde se poate ajunge intr-o firma o sa va spun cum a fost intampinata o colega de aici care a vrut sa se angajeze la firma mama din Franta. 

Se intampla dupa ce eu, insarcinata prin luna a sasea sau a saptea mi-am depus o cerere pentru scurtarea programului de munca. Cu legea la subrat m-am prezentat la departamentul de Resurse Umane si mi-am cerut dreptul care mi-a fost aprobat. Am intrat apoi in prenatal prin luna a saptea sau a opta. 

In timpul asta colega care a vrut sa se angajeze la firma mama din Franta s-a lovit de conditia de a nu face copii cel putin in primii doi ani de la angajare. A renuntat cum era si normal. In cele din urma ales sa paraseasca firma definitiv iar sefii nu au pierdut ocazia de a o mustrului: cum si-a permis sa plece, de parca ar fi avut vreo datorie neplatita sau ar fi fost legata ca iobagul de glie. 

Se pare ca cererile mele ajunse la centru au atras atentia asupra pericolului de a-si pierde tinerele angajate in urma maternitatii. Firma oricum angajase un numar majoritar de fete inca studente sau proaspete absolvente, necasatorite, deci fara alte obligatii decat platitul chiriei. 

Si totusi nu am fost prima gravida din firma, sefa de la Resurse Umane m-a precedat cu cateva luni. Fapt ce a facut sa-mi devina dusman si nu aliat cum te-ai fi asteptat de la o persoana aflata in aceeasi situatie. Cu o luna inainte de reintoarcerea mea la serviciu a inceput sa imi insire la minciuni: ca firma o duce rau, ca se dau afara, ca va fi chiar ea data afara, ca poate chiar firma va intra in insolventa. Nimic nu era adevarat. In timp ce ei tot incercau sa ma elimine se faceau angajari chiar pe postul meu. Am verificat si am dovezi. 

Asta este, cu toate ca legea ii obligau sa ma tina inca 6 luni de zile de la intoarcerea din concediul de crestere al copilului m-au dat afara. Am reusit sa obtin din partea lor o concediere care sa-mi permita sa iau somaj, caci voiau sa ma oblige sa semnez niste hartii prin care sa renunt la orice drept, despagubire, si sa incheiem contractul prin acordul partilor.  

La fiecare hartie pe care mi-o aduceau sa o semnez eu mai dadeam niste telefoane pe la prieteni care cunosc legea mai bine decat mine, veneam la lucru cu Codul Muncii in geanta si depuneam la randul meu cereri de reintoarcere la munca. 

A fost o mare porcarie greu de suportat pentru cineva care mai are si un copil mic de care trebuie sa aiba grija. 

Acum sunt ok, din septembrie ma intorc in invatamant.

Firma infama

S.C. Holosfind S.R.L. care e posibil sa-si schimbe titulatura, cine stie, poate din cauza atator magarii pe care le-a facut, a suparat o multime  de oameni, angajati si clienti.

Colectivul de colegi a fost unul tanar, in care m-am integrat usor. Din pacate cei de la conducere - seful de aici si cei din Franta - au incercat sa aiba in pemanenta un aspru control al oamenilor angajati, mai ales al celor din Romania. 

Cea mai mica cerere era, dupa o lunga perioada de ignorare, atent luata la puricat pana era eliminata ca fiind nefondata sau imposibila ba chiar inexistenta. 

Cereri de concediu, 

        de plecat acasa atunci cand se anunta dinainte ca va fi o intrerupe de curent - noi lucrand cu calculatorul eram nevoiti sa stam degeaba ore in sir, 

       de decalarea programului macar cu o ora pe timp de canicula - venit mai devreme cu o ora si plecat mai devreme cu o ora, 

       de crearea unui spatiu de luat masa sau a unui fumoar, 

      de a avea mai multa hartie igienica, sapun sau apa curenta la baie, 

      de achizitionarea unui aparat de aer conditionat intr-un spatiu prea aglomerat si fara prea multe posibilitati de deschidere a ferestrelor, 

      de agatarea unor draperii la ferestrele aflate in bataia soarelui - monitorul te orbea pur si simplu, 

      cat despre celebrele team-buildinguri despre care auzim peste tot, vai, nici sa pomenim.

Pentru toate astea nu banii erau problema ci lacomia celor din Franta si mai ales dorinta de control, de a ne tine sub papuc pe noi, sclavii din Romania, mult, dar muuult mai prost platiti, cu o munca egala, fata de cei din Franta. 

Nu eram niste plangaciosi ci ne adaptam si gaseam solutii la tot ce am fi vrut sa fie altfel. Am invatat sa ne descurcam pana cand am fi gasit ceva mai bun. Deocamdata stateam sa acumulam experienta si cum criza era mondiala nu am fi dat cu piciorul atat de usor unui loc de munca. Nu asa se intampla peste tot si nu asa ne manipuleaza sefii, aruncandu-ne in fata criza mondiala. 

In timp ce draguta noastra de firma avea profit pe timp de asa-zisa criza de mai multe sute la suta, noi ne milogeam pentru o marire de salariu, pentru o prima de sarbatori si pentru o zi libera pe care trebuia sa o cerem cu vreo luna inainte, char daca boala nu stia ce-i aia programare si ne lua subit in loc sa ne anunte din timp. 

Din pacate experienta mea la privat nu a fost deloc grozava si s-a terminat oribil. Ma bucur insa pentru colegii care si-au gasit de lucru la alte firme mai bune, unde omenia si bunul simt inseamna ceva. Domeniul in care am lucrat este unul grozav si de actualitate, in continua dezvoltare si cu nenumarate posibilitati pentru o afacere prospera: SEO si derivatele. Daca iti place ce faci si ai si beneficii: colegi buni, sefi intelegatori, un mediu de lucru agreabil  si un salariu care sa-ti rasplateasca cat de cat orele de munca, atunci te poti considera fericit.

Cum am ramas fara job

Pai a fost asa: "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu!"

Cu o luna inainte de reinceperea activitatii dupa concediul de cresterea lui bebe strumf, ma intrebau daca nu revin mai repede. Cum era in preajma sarbatorilor de iarna nu prea am avut de ales, m-am intors exact cand trebuia. 

"Ne pare rau, dar va trebui sa incetam colaborarea"

"Pai, vreau sa incep serviciul. Chiar daca as fi vrut jumatate de norma, vin pe norma intreaga si vad eu cum fac cu Tudor."

"Nu se mai poate, ori acum ori mai tarziu tot se va intampla"

Si uite asa a inceput o perioada de sicane. Eu veneam la serviciu, ei nici nu voiau sa ma bage in seama. Ba imi spuneau ca imi pregatesc un nou birou si un alt calculator, ba ma puneau sa stau intr-o camera goala, ba ma trimiteau la plimbare cum ca cererile mele de reintoarcere nu au nicio insemnatate. Nu aveam voie sa stau de vorba cu colegii, sau sa iau un loc in birou. 

A fost un razboi al cererilor, al nervilor si al santajelor. 

Cu dreptatea de partea mea am fost data afara. Pur si simplu, nu fara lupta bineinteles, dupa cum v-ati dat seama. 

Le-am facut si eu contestatie in instanta si asteptam rezolvarea. 

Am devenit somera, de mi-era rusine de mine. Si m-am pus cu burta pe carte. Tanjeam de mult dupa slujba la care renuntasem pentru aceasta firma si concedierea a fost decklicul. 

Am trait un stres aproape permanent timp de sapte luni de zile. Nu am mai fost eu, cea de anul trecut, relaxata si cu chef de joaca fata de Tudor, dispusa oricand sa fac orice impreuna cu el. 

Acum  imi revin incet incet. Parca sunt obosita nonstop si fara chef de nimic. 

Un sfat: cunoaste-ti-va drepturile si aveti curajul sa vi le cereti. E greu dar trebuie sa ne trezim cate un pic, cate un pic.

Mogaldeata fara glas

Doar imagini si simtiri, fara cuvinte, doar gesturi. Un mic animal speriat de necunoscut, separat de mama, singura pe care o stie cel mai bine si care ii ofera protectie, alinare, siguranta. Restul sunt doar imagini de privit de la distanta, daca se poate de gustat, incercat, catarat, dar langa care nu-ti poti face culcusul. Poti dormi oriunde, poti ramane oricunde, cu o conditie, sa fie mama langa tine. E un cuvant dobandit, l-ai auzit din primele momente, atunci cand amandoi va obisnuiati cu el. Asa ca ea are si un nume,"mama", numele real il inveti mai greu, nu conteaza, cel putin nu acum cand esti prea mic. Acum nu te poti exprima decat prin gesturi, daca vocalizezi, scoti sunete fara logica pentru cei din jur. Poti in  schimb sa tipi de bucurie sau placere, sa razi.

Si rasul se poate invata, felul de a rade, autentic e doar plansul, nu l-ai invatat de la nimeni. Poate tot de la ea, cand erai acolo la caldura, in interiorul ei. Dar in vremurile acelea ea mai mult radea, tristetea nu prea i-a dat tarcoale, a fost linistita.

Nu, nu vrei sa te lase acolo, nici in alta parte, te tii cu toata puterea ta de cel care te tine in brate. Incepi sa plangi, sa tipi, te uiti in ochii lui, ai lor, nu ma lasati, nu vreau, nu pricepeti? De ce nu pricepeti, cum de nu pricepeti, si asa il inveti pe "nu", cel mai puternic cuvant. O sa il tot folosesti o perioada buna de acum inainte, pana ce va incepe ratiunea sa sclipeasca incetisor in mintea ta, vei incepe sa intelegi ca daca esti obligat uneori sa faci ceva ce nu-ti place nu este neaparat un lucru rau, daunator tie. Dar deocamdata este greu de explicat celorlati ca tu nu vezi mai departe de clipa prezenta, ca tu nu intelegi ce inseamna "mai tarziu", ca ziua are ore, saptamana zile. Tu esti inteleptul din vechime care traiesti clipa cu adevarat. Simti totul intens, te daruiesti momentului. Din pacate nici ei nu inteleg asta. Au uitat, ratiunea a pus stapanire pe ei si nu stiu cum sa te linisteasca decat cu : "mai tarziu vine mama sa te ia", " nu mai plange, sunt doar cateva ore".

Ei, oameni cruzi, se prefac ca nu le pasa, se prefac veseli si optimisti, isi inchid sentimetele undeva si se duc la serviciu. Nu te mai aud cum plangi, isi spun : "lasa, o sa se obisnuiasca, asta este, toti au trecut prin asta, este bine". Numai ca tu plangi in continuare, nu esti bine, oricat ar zice ei altceva. Nu mai dormi linistit, o cauti in somn, sa fie aproape, te scoli des si verifici daca e langa tine. Nu ti-e sete, nu ti-e foame, ti-e doar frica. Si e intensa. Iti face micul trup sa functioneze alert, mancarea e repede consumata, energia se elibereaza imediat, tu esti mai vioi ca niciodata, mereu pe faza, pana te doboara vreo raceala si atunci vine si o mica depresie.
Ceva nu a mers bine azi in locul ala pe care il urasti, dar nu ai cum sa te exprimi altfel decat prin revolta fata de tot ce e in jurul tau aici, unde e mama, unde e mereu cald si sunt jucariile preferate. Ii spune "acasa" locului astuia, asta o stii, inca nu o spui, dar intelegi. Cand mergeti la mimi si nadu; la mitzi, si auzi la un moment dat, "gata, mergem acasa", te duci repede la usa, unde este incaltamintea, te incalti daca ai venit in adidasi, si te joci cu cheile din usa. Te duci la mama si la tata, ii iei pe amandoi de mana si ii duci catre usa, gata, plecati.

Cu tata ai avut tu ceva de impartit la un moment dat, nu-l mai pupai. El te ducea acolo. Pana in ziua cand a venit si te-a luat, de atunci l-ai acceptat iar ca la inceput. Tot el te ia de acasa, de langa mama, dar acum nu mai esti suparat asa rau pe el, faci cu mana lui mama, "ta, ta" si mergeti catre masina.

Masina, o placere, cel mai bun leagan, altul nu ai cunoscut. Te ia somnul imediat, esti in siguranta, numai sa fie masina ta, "masina cu leu", cum ii zice mama. Recunosti sigla imediat si i-o arati in plimbarile voastre, iar daca se intampla sa vezi  o masina identica cu a ta, te manifesti si mai zgomotos.

Mama nu prea a fost martora la razvratirea ta, dar atunci cand te-a vazut cum refuzi sa accepti situatia, a simtit un junghi in stomac si parca se crea un gol care inghitea tot. Ce ar fi dat sa fie alta situatia, sau macar sa pricepi acel "mai tarziu". Se certa in gand cu toate promisiunile primite pana mai acum, "lasa, o sa vedem noi, ce-om face", "e prea mic pentru cresa", "cum, el e copil de cresa".


Acum tu esti acolo iar mama se simte vinovata pentru situatia asta, dar te vei obisnui iar, o sa fie bine, mai tarziu va veni mama sa te ia. 

Despre mama

Am vrut ieri noapte sa scriu despre mama, a fi mama, despre mama mea si altele asemenea. 

Am visat ca vine mama de la serviciu si am simtit ca sunt in siguranta, ca atunci cand eram la mama acasa. Si mi-am dat seama ca mama este acasa, ca ea este siguranta si curajul de a merge mai departe pentru noi toti. Mi-e dor acum sa fiu la mama, fara griji, fara probleme, cu toate ca atunci aveam si griji si probleme dar de copil, de adolescent, de om tanar si mi se pareau mari si importante. 

Tocmai am citit pe un blog cum "a trecut trenul" peste proaspetele mamici si cum a trebuit sa accepte ca viata li s-a schimbat si ca trebuie sa renunte la ce au fost candva. 

Ei bine peste mine nu a trecut niciun tren, eu am fost trenul care si-a depasit vechile linii si imi place noua priveliste. Ma mira si ma intareste sentimentul ca eu sunt acum un refugiu pentru un alt suflet care imi spune mama. Nu simt ca as fi pierdut ceva, le putem face pe toate impreuna. Si daca inainte am fost doi comozi, acum de bine de rau ne mai mobilizam sa mai iesim pe ici pe colo, de cele mai multe ori impreuna, ceea ce ma bucura enorm. 

Am avut si am toata admiratia pentru cei care si-au luat copiii peste tot indiferent cat de mici au fost. Cei din afara fac asta, la noi parca e mai putin impamantenita ideea asta de a-ti lua copiii dupa tine, ca mai sunt bunici, mai sunt dorinte de distractie fara copii, de parca i-am fi facut dintr-o datorie fata de nu stiu cine pentru ca mai apoi sa-i punem undeva bine si sa ii scoatem pentru a ne lauda cu ei sau pentru a ne asigura ca nu ne moare speta. 

Eh, este greu pentru toti, numai ca resimtim diferit schimbarea. Poate este mai usor pentru cei care nu au fost cu adevarat independenti fata de cei care au locuit singuri, au avut o libertate de msicare si de decizie mai mari. Schimbi mai usor o cusca cu alta. Pentru fete ar trebui sa fie si mai usor decat pentru baieti, ca la urma urmei ele schimba vreo trei custi: familie, casatorie, maternitate.

Somn usor tuturor, sa va tineti mamele aproape.