Sa am 100 de ani

Ne-am mai propus o tinta, o suta de ani. A citit pe undeva cifra 100 si s-a gandit ca ar vrea si el sa ajunga sa aiba 100 de ani. Si de aici a inceput sa ne intrebe cati ani avem, ca sa-si dea seama cam ce ar insemna sa ai 100 de ani. Ii uram din toata inima sa ajunga sanatos si implinit la 100 de ani.

Tot preocupat de cifre si varste a fost si atunci cand pe tv5 era o stire cum ca in Franta s-ar avea in vedere in viitorul posibil apropiat, sofatul de la 15 ani, caci tinerii se pare ca stiu deja sa sofeze, facand-o asistat.

Iar noi, avem 15 ani pentru a sofa? Se pare ca da, din moment ce deja sofam.

O sa fie un mare matematiciano-sportiv. Cifrele ii plac, sportul ii place. Asta e, am inventat o noua meserie, spor-it-ist.

Scoala de azi

Doctore, e grav?

 Hmmm.

Aoleo.

 Hmm, hmmm, hmm. 

Deci, nu se mai poate face nimic?

 E atat de grav incat nu pot sa stabilesc niciun diagnostic, atat pot sa zic, e pe duca.

Copiii astia ai nostri, ai tarisoarei asteia a noastra, nu au niciun reper. Tehnologia asta care ne "ajuta" pe noi atat de mult, ne ofera atata informatie, pe astia mici ii zapaceste de tot. Nu mai stiu sa citeasca o carte, sa invete, butoneaza telefoanele toata ziua, si cam atat. 

Mai grav bolnav este sistemul de invatamant, care crezand ca ii vindeca pe astia mici, le baga pe gat tot felul de materii care nu prea le sunt de folos si ii indeparteaza total de scoala. 

Bacul asta diferentiat ar trebui sa fie finalul unui ciclu de invatamant diferentiat. Din pacate, ei studiaza mult mai multe decat au nevoie. Din cauza prea multor discipline nu mai invata deloc, uita care le sunt prioritatile, se refugiaza in internet si in golanit si gata, i-am pierdut. 

Ma intreb ce rost au studiul muzicii si al desenului in liceu daca nu sunt pe profilul respectiv. Ce rost au orele de religie de-a lungul a mai mult de un an sau doi, daca nu vrem sa scoatem popi din ei. Si mai grav, au disparut orele de dirigentie din orare. Si etica, morala, adevarata educatie nu se mai face nici la scoala si poate nici acasa. Parintii sunt sufocati de serviciu, plata datoriilor, pentru a mai avea timpul si puterea sa se ocupe de viitorul tarii. 

Suntem o natiune bolnava. Si nu cred ca se vrea sa ne facem bine. Poate ca am fost imbolnaviti de vreun virus creat artificial si programat sa astepte vindecarea de la vreun medicament strain, ceva care sa dea dependenta eventual. 

De fapt noi am urmat niste forme fara fond de pe vremea pasoptistilor. E in adn-ul nostru sa fim superficiali, pe langa subiect, total anapoda. Vina ne-o purtam singuri. Si parca acum mai mult ca niciodata alergam dupa Europa. Vrem sa fim ca ei, altfel nu se poate. Dar oare ce o fi atat de rau in a fi noi insine, cu desteptii si prostii nostri, cu propria noastra capacitate de a evolua. Asa cum se spune prin sf-uri, cand o civilizatie avansata vine in contact cu una in zorii civilizatiei: lasa-i sa evolueze in ritmul lor, cand vor fi pregatiti vor descoperi noile tehnologii, daca le arati acum nu vor sti ce sa faca cu ele si se vor autodistruge. 

A fi diriga

E o nebunie sa fii om mare. Pleci la drum cu niste idei care se lovesc de alte idei si de alte idei si trebuie in final sa alegi calea de mijloc ca sa le impaci pe toate. Pana la urma compromis scrie pe tine si pe orice ai intreprinde, iar acest cuvant care pare ceva de nefacut si neacceptat este o buna modalitate de a-ti face tie si celorlalti viata mai usoara. 

In primii ani de invatamant ma purtam cu grija celui care nu vrea sa deranjeze si sa supere pe nimeni, numai ca asta este calea de a ti-i pune pe toti in cap. Apoi am ajuns sa ma gandesc ca e mai bine sa fiu rigida si sa urmez strict regulile, dar asa ajung sa uit ca am de-a face cu oameni si nu cu obiecte. 

Regulile astea trebuie urmate pe jumatate. Sunt prea multe si deseori abracadabrante. Ele apar din cauza oamenilor care sunt in permanenta nemultumiti si mai trebuie sa-si cunoasca din cand in cand lungul nasului. 

De fapt adevarata problema sunt cei care au prea multe pretentii si isi asuma prea putine responsabilitati. Aici intervin cei din conducere care cu ajutorul regulilor pun o bariera intre pretentii si drepturi. Si se ajunge la reguli dintre cele mai absurde ca nu cumva vreun tampit sa vina cu vreo pretentie trasnita care sa dea totul peste cap. 

Si iata-ne pe noi, oamenii normali, cum suferim din cauza catorva idioti care nu-si asuma slabiciunile. Obligati sa urmam reguli ce ne reprima libertatea, traim in custi invizibile si ne omoram reciproc. 

Cum mi-am luat cartile in primire

Parca as fi mers la sala. Am slabit un kilogram. Nu doar de la efortul stivuitului manualelor, cate 30 pentru fiecare dintre cele 14 materii cate vor studia dragii mei de elevi. Ci de la atentia distributiva intre numarat, carat, aranjat, strigat la Tudor, aranjat iar dupa ce trecea el printre mormane, inghitit de bobarnaci si slalom printre profe gafaind de efort. 

O nebunie. El o facea cand pe masina pe pistele de curse, cand pe usierul care ne inchidea usa in nas, cand pe pietonul sau soferul care era atat de grabit/important/urias de nu avea loc de noi si striga pardon sau pur si simplu te impingea ca sa se strecoare printre fuste si carti. 

Dupa orele petrecute alergand prin scoala si prin "depozitul" bibliotecii am plecat acasa plini de praf/negreala si de sudoare, tarsaindu-ne picioarele unul dintre noi si balabanindu-ne picioarele celalat dintre noi. Unul pe jos, celalat in brate. Ajuns acasa, Tudor a adormit imediat ce s-a intins in pat.

La Rentree

E cu adevarat o reintoarcere dupa mai bine de patru ani de "vacanta". Dupa un job in alt domeniu si cu un prescolar dupa mine m-am dus la scoala sa-mi iau in primire sarcinile de diriginte, o alta noutate. 

E al patrulea reinceput. Si din cate imi dau seama niciunul nu seamana cu celalalt. Ceea ce e bine, asa se acumuleaza experienta si increderea in sine. 

Acum cu dirigentia simt ca apartin mai mult meseriei, am o responsabilitate mai mare. Contez mai mult. 

Cat despre Tudor, a trecut prin cresa, gradinita, gimnaziu si liceu. Din toamna il dam la facultate. La sapte ani va fi deja politician si va schimba sistemul.  

Firma infama II

Tot despre aceeasi Holosfind o sa vorbesc si in postarea asta. Firma mama din Franta se numeste Referencement si ca sa vedeti pana unde se poate ajunge intr-o firma o sa va spun cum a fost intampinata o colega de aici care a vrut sa se angajeze la firma mama din Franta. 

Se intampla dupa ce eu, insarcinata prin luna a sasea sau a saptea mi-am depus o cerere pentru scurtarea programului de munca. Cu legea la subrat m-am prezentat la departamentul de Resurse Umane si mi-am cerut dreptul care mi-a fost aprobat. Am intrat apoi in prenatal prin luna a saptea sau a opta. 

In timpul asta colega care a vrut sa se angajeze la firma mama din Franta s-a lovit de conditia de a nu face copii cel putin in primii doi ani de la angajare. A renuntat cum era si normal. In cele din urma ales sa paraseasca firma definitiv iar sefii nu au pierdut ocazia de a o mustrului: cum si-a permis sa plece, de parca ar fi avut vreo datorie neplatita sau ar fi fost legata ca iobagul de glie. 

Se pare ca cererile mele ajunse la centru au atras atentia asupra pericolului de a-si pierde tinerele angajate in urma maternitatii. Firma oricum angajase un numar majoritar de fete inca studente sau proaspete absolvente, necasatorite, deci fara alte obligatii decat platitul chiriei. 

Si totusi nu am fost prima gravida din firma, sefa de la Resurse Umane m-a precedat cu cateva luni. Fapt ce a facut sa-mi devina dusman si nu aliat cum te-ai fi asteptat de la o persoana aflata in aceeasi situatie. Cu o luna inainte de reintoarcerea mea la serviciu a inceput sa imi insire la minciuni: ca firma o duce rau, ca se dau afara, ca va fi chiar ea data afara, ca poate chiar firma va intra in insolventa. Nimic nu era adevarat. In timp ce ei tot incercau sa ma elimine se faceau angajari chiar pe postul meu. Am verificat si am dovezi. 

Asta este, cu toate ca legea ii obligau sa ma tina inca 6 luni de zile de la intoarcerea din concediul de crestere al copilului m-au dat afara. Am reusit sa obtin din partea lor o concediere care sa-mi permita sa iau somaj, caci voiau sa ma oblige sa semnez niste hartii prin care sa renunt la orice drept, despagubire, si sa incheiem contractul prin acordul partilor.  

La fiecare hartie pe care mi-o aduceau sa o semnez eu mai dadeam niste telefoane pe la prieteni care cunosc legea mai bine decat mine, veneam la lucru cu Codul Muncii in geanta si depuneam la randul meu cereri de reintoarcere la munca. 

A fost o mare porcarie greu de suportat pentru cineva care mai are si un copil mic de care trebuie sa aiba grija. 

Acum sunt ok, din septembrie ma intorc in invatamant.

Firma infama

S.C. Holosfind S.R.L. care e posibil sa-si schimbe titulatura, cine stie, poate din cauza atator magarii pe care le-a facut, a suparat o multime  de oameni, angajati si clienti.

Colectivul de colegi a fost unul tanar, in care m-am integrat usor. Din pacate cei de la conducere - seful de aici si cei din Franta - au incercat sa aiba in pemanenta un aspru control al oamenilor angajati, mai ales al celor din Romania. 

Cea mai mica cerere era, dupa o lunga perioada de ignorare, atent luata la puricat pana era eliminata ca fiind nefondata sau imposibila ba chiar inexistenta. 

Cereri de concediu, 

        de plecat acasa atunci cand se anunta dinainte ca va fi o intrerupe de curent - noi lucrand cu calculatorul eram nevoiti sa stam degeaba ore in sir, 

       de decalarea programului macar cu o ora pe timp de canicula - venit mai devreme cu o ora si plecat mai devreme cu o ora, 

       de crearea unui spatiu de luat masa sau a unui fumoar, 

      de a avea mai multa hartie igienica, sapun sau apa curenta la baie, 

      de achizitionarea unui aparat de aer conditionat intr-un spatiu prea aglomerat si fara prea multe posibilitati de deschidere a ferestrelor, 

      de agatarea unor draperii la ferestrele aflate in bataia soarelui - monitorul te orbea pur si simplu, 

      cat despre celebrele team-buildinguri despre care auzim peste tot, vai, nici sa pomenim.

Pentru toate astea nu banii erau problema ci lacomia celor din Franta si mai ales dorinta de control, de a ne tine sub papuc pe noi, sclavii din Romania, mult, dar muuult mai prost platiti, cu o munca egala, fata de cei din Franta. 

Nu eram niste plangaciosi ci ne adaptam si gaseam solutii la tot ce am fi vrut sa fie altfel. Am invatat sa ne descurcam pana cand am fi gasit ceva mai bun. Deocamdata stateam sa acumulam experienta si cum criza era mondiala nu am fi dat cu piciorul atat de usor unui loc de munca. Nu asa se intampla peste tot si nu asa ne manipuleaza sefii, aruncandu-ne in fata criza mondiala. 

In timp ce draguta noastra de firma avea profit pe timp de asa-zisa criza de mai multe sute la suta, noi ne milogeam pentru o marire de salariu, pentru o prima de sarbatori si pentru o zi libera pe care trebuia sa o cerem cu vreo luna inainte, char daca boala nu stia ce-i aia programare si ne lua subit in loc sa ne anunte din timp. 

Din pacate experienta mea la privat nu a fost deloc grozava si s-a terminat oribil. Ma bucur insa pentru colegii care si-au gasit de lucru la alte firme mai bune, unde omenia si bunul simt inseamna ceva. Domeniul in care am lucrat este unul grozav si de actualitate, in continua dezvoltare si cu nenumarate posibilitati pentru o afacere prospera: SEO si derivatele. Daca iti place ce faci si ai si beneficii: colegi buni, sefi intelegatori, un mediu de lucru agreabil  si un salariu care sa-ti rasplateasca cat de cat orele de munca, atunci te poti considera fericit.

Meserii

Mi-e greu sa precizez ce meserie am atunci cand sunt intrebata, pusa fiind intr-o situatie formala. Nu am o meserie propriu-zisa. Nu mai am. Mi se cere sa spun ce am lucrat prima data, odata facultatea incheiata, sau liceul, sau ce-oi fi terminat. Pai am facut o facultate dar nu m-a facut inginer, doctor, avocat. Mi-a oferit in schimb posibilitati nenumarate de a ma afirma in domeniul vaaast al culturii, adica as fi putut fi teoretic, orice, adica nimic. Niste cursuri m-au linistit ca as putea daca as mai da niste examene, sa devin profesoara, asta era cam singura certitudine. Dar sa stii clar ca poti sa lucrezi in media, la o editura, ca cercetator la Academie, prin vreo biblioteca, profesor, nu, eram total aeriana. Faceam ceva de placere si atat, studiam pentru ca auzisem ca daca ai carte ai parte, dar de ce ai parte, nu mi s-a spus. Un profesor prin facultate a protetit: fetelor, voi veti fi profesoare si va veti marita cu ingineri. Si gata, asta e, ce sa va faceti griji, asta e solutia. 

Si iata-ne dupa incheierea cursurilor, cand nici licenta nu era data, parca, asezandu-ne la o coada imensa si glumind ca ce cautam noi acolo sa dam titularizarea. Incercam si om vedea daca reusim sau nu. Timpul pentru a invata pentru inca un examen era scurt, prea scurt. Intre licenta, sustinerea lcurarii daca luam licenta si titularizare, o puneam pe ultima pe ultimul plan. Dar ce nu stiam noi, era ca eram cel mai bine pregatiti din punct de vedere teoretic, al cunostintelor. Habar nu aveam de expereinta in invatamant, practica prea putina, dar atunci, in primul an de dat Titularizarea, am avut cea mai mare nota, nota titularizabila, posturi sa fi fost. Profesoara. Asta am fost timp de patru ani de zile dupa care mi-am pus coada pe spinare si am plecat. Am plecat simtind ca pierd ceva, pierd ceva ce indragisem, numai ca nu ma simtisem deloc importanta si respectata. Din partea sistemului am simtit mai mult umilire si bataie de joc fata de atatia ani de frecus prin scoli, frecus ca elev si student, frecus ca profesor. 

M-am recalificat la locul de munca. Mi s-a spus Cnsultant apoi Specialist Marketing. Nu m-am simtit nici una nici cealalta. Noi cei din Romania eram un fel de sclavi pentru cei din Franta, chiar daca ajungeam sa avem acelasi cunostinte, aptitudini si competente ca cei din Fr. Ei aveau banii, deci puterea de decizie, de organizare 

Am mai facut o recalificare, in sanul familiei de data asta. Am facut un copil, am devenit mama. Nu am mai facut vreo scoala, dar m-am instruit. Am fost autodidact si inca sunt. Si aceasta etapa este importanta atat pentru familie cat si pentru societate, caci stim cu totii, familia este nucleul ei. Si totusi, din cauza asta mi-am pierdut locul de munca. Societatea m-a respins, am devenit un paria. Odata cu egalitatea dintre sexe a disparut dreptul femeii de a concepe copii. Nu mai e protejata, decat teoretic, in fapt este hartuita din toate partile.

Am pierdut tot pentru un copil. M-am pierdut pe mine, caci m-am dedicat aproape in totalitate familiei. Am pierdut locul de muca dupa de am revenit din Concediul de Crestere al Copilului. Binele superior al copilului nu a protejat-o pe mama lui de discriminare. 

Cat timp am fost acasa cu el, am inceput sa gandesc altfel. Mi-am dat seama ca femeile au nevoie de mai mult timp pentru a-si putea ingriji familia in timp ce sotul este insarcinat cu munca mai bine remunerata. Odata aparuti copiii, femeia inceteaza sa existe prin ea insasi, traieste prin ceilalti si pentru ceilalti. Serviciul intr-o firma corporatista cum sunt numite acum firmele dupa model american. nu mai permit femeilor sa aiba, daca au copii, nici viata personala, nici viata familiala. Daca ar fi intr-adevar egale barbatilor, (numarul celor care sunt est extrem de mic), atunci ar castiga atat incat sa-si permita o bona, o femeie care sa le ajute la curatenie, iesiri la restaurant pentru cina, sau catering, masina personala, nu una pe familie, sedinte regulate de ingrijire corporala, etc. Dar din pacate egalitatea asta nu exista. 

Atunci ce exista. Doar teorie si o groaza de mizerie reala. 

Acum, dupa nopti nedormite, taceri impuse pentru a nu dezechilibra si mai mult armonia din familie, cu toate ca tensinuea imi transpira prin pori si se propaga la ceilalti, ma gandesc la meserii, la recalificari, la reluari a ceea ce am indragit odata. 

Regret ca nu m-am facut avocat, medic, asistent medical. Mi-ar fi placut sa fiu veterniar, medic. E cam tarziu, cu toate ca niciodata nu e prea tarziu, dar financiar e prea tarziu. Nu-mi mai permit decat sa muncesc ori prea mult de voi da in gropi, efectiv, caci vad ca fizicul nu ma tine atat cat as visa eu, super-femeia e un mit; ori sa ma limitez la cat pot, atata timp cat sanatatea mea si a familiei nu vor avea de suferit. Sanatatea mea mentala cam are de suferit in urma magariilor din societatea romaneasca, si din societatea = firma care mi-a intors spatele brutal, cu presiune, cu nerusinare, cu ... indescriptibil.  La un pas de depresie, ascunsa, pentru a nu-i zapaci pe cei dragi, fac eforturi sa-mi revin. Incerc sa fiu optimista si egoista in acelasi timp. Trebuie sa am grija si de mine. Nu-mi pot asuma responsabilitati ce ma depasesc, pe mine ca femeie care isi da seama ca egalitatea dintre sexe e o prostie. Nu ai cum sa faci egal in mod artificial cand natura stabileste alte limite decat cele pe care le vrem noi. Nu sunt capabila sa muncesc cat un barbat, de dimineata pana seara; sa am grija de familie, sa am grija si de mine sa plac in continuare familiei, fara ca societatea sau alti membri ai familiei sa suplineasca anumite responsabilitati. E prea mult. 

Da, sunt vulnerabila; sunt puternica doar in mintea mea, atunci cand mintea mea e linistita si cu o parere buna despre persoana care o detine si despre de lumea din jur. Sunt super-femeie atunci cand sunt ajutata, cand limitele imi permit sa fiu amazoana. Femeile din Romania sunt discriminate de statul Roman, de societatea romaneasca prin insasi faptul de a spune ca sunt egale in drepturi. In fapt nu sunt egale in drepturi cu barbatii, insa li se cere sa indeplineasca sarcini ca si cand ar fi. E discriminare sa ceri unei femei platita mai prost decat un barbat, sa se intoarca la munca dupa ce face copii, pentru a participa la ridicarea financiara a tarii din rahat, dupa ce cei care fac legea se lafaie in drepturi pe care si le dau singuri. Sa-si asume aceleasi greutati ca barbatul care nu are aceleasi greutati ca femeia. Nu el face copilul, el aduce o parte din banii necesari intretinerii copilului. Si cu toate ca el e cel puternic, nu el il poarta in pantece, nu el il naste. Natura nu ne-a facut egali. Nu putem indeplini aceleasi sarcini. Complexitatea subiectului poate ca ma depaseste, dar intelegeti ce vreau sa zic. 

Acesta e un manifest fata de prostia care e la putere, fata de barbatii care ne conduc si fata de fufele care ne conduc, fata de banul care perverteste tot, fata de tot ce ma deranjeaza pe mine acum si poate si pe voi.