II

 Mă trezesc, o iau de la capăt.

Merg la baie, fac paturile, fac senvișuri, mă pregătesc de ore.

Zi de zi aceeași rutină, ca o buclă temporală, ziua cratiței la nesfârșit.

Fac liniște și evadez. Mă urc iarăși în tren și cobor într-o țară tropicală. Hamacul mă așteaptă de cum se deschid ușile trenului. Langa el, o măsuță cu un cocktail în care se odihnește o umbreluță. Nu am nevoie de costum de baie sau de bagaje, am tot ce-mi trebuie la un pocnit din degete.

Ocean azuriu cât cuprind cu ochii, soare și cocotieri. Niciun nor pe cerul oglindă. Miroase a flori nemaiîntâlnite. Nu-mi pasă nici măcar de loțiunea solară. Aici soarele este prietenul meu. Picioarele se afundă în nisipul fin și cald, îmi trag pălăria pe ochi și mă tolănesc în hamac.

Adorm și visez o școală plină de copii gălăgioși, mă plimb rătăcită în sus și în jos pe scări, pe coridoarele lungi și întunecoase care Dumnezeu știe unde duc. Fac un efort să-mi găsesc clasa și să nu întârzii la oră. Găsesc o ușă deschisă, întreb elevii ce clasă sunt și mă așez la catedră. Acum observ că în ultimele bănci se află inspectarea, directorul și șefa de catedră. Ok, altă inspecție. Mă apuc să predau și se pare că sunt profesoară de matematică. Ba nu, sunt o elevă timidă și timorată care se chinuie să-și stăpânească emoțiile în timp ce rezolvă exercițiul, urmărită de 34 de perechi de ochi.

Mă trezesc din coșmar. Mă uit în zare la întinderea de albastru lichid și încerc să-mi scot din minte imaginile din vis. Mă surprinde vocea unui chelner. Mă întreabă ce aș vrea să beau. Ceva tare, parfumat, ca să uit de toate.

Mă hotărăsc să fac o baie, poate voi zări și delfini. Parcă aud cicade și papagali. Mai că  mi-e dor de pescărușii noștri constănțeni. 

Fir-ar, am uitat de ceai. Apa a dat în clocot și a udat plita. Cel mic a răsturnat toate cutiile de jucării pe podea, iar cel mare are nevoie de ajutor la mate. Baia mea în ocean e amânată, pe mâine, sau poimâine sau cine știe...