Devine chiar enervant pe masura ce trece timpul sa fii dat la o parte pentru ca pari prea tanar. E amuzant pana la un punct, de unde incepe nerabdarea de a astepta mai mult decat trebuie, de ma lupta mai mult decat e necesar, de a ridica tonul pentru a fi evaluata corect.
O fi bine sa par eu tanara dar sa fiu expediata ca un copil pe unde ma duc, uh, e nesuferit. La secretariate, la inspectorate, la cozi, in mijloacele de transport.
Cat am fost insarcinata eram privita ca o adolescenta ce a calcat stramb. Cu copilul dupa mine, aceeasi treaba numai ca parca aveam ceva mai mult respect din partea celorlalti. Fara copil, gata, sunt adolescenta fara drept de apel.
Dar poate e ceva ce vine cu nu stiu cu ce, cu atitudinea... In facultate aveam colege ce aveau trecere mai usoara la secretare, fie ca dadeau ceva sau nu. Eu am incercat mai toate variantele, si abia in anul patru, nu am mai fost data afara.
La medic aceeasi chestie. Nu stiu cum reuseau altii sa obtina tot felul de certificate fara sa le plateasca. Ok le mai dadeau ceva medicului din cand in cand, la mine nu a mers. Probabil e nevoie de mai mult antrenament. Habar nu am. De o anumita dezinvoltura. Cred ca am fost prea binecrescuta, sa bati la usa, sa dai sarumana, sa taci pana nu esti intrebat, sa executi ordinele samd. Dar in lumea asta a noastra daca nu esti un pic nesimtit, guraliv, indraznet si perseverent in indraznela, esti ca mine, dat mereu la o parte pana te iei cu ei de guler, sau tot ii bati la cap pana te iau in seama sau se conving ceva mai tarziu ca nu au de-a face cu un diletant, dar pana atunci mori de foame.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu