A fost Miti

S-a stins luni, 2 aprilie, pe la 12-13. A fost dureros pentru toti, nici nu vreau sa ma gandesc cum a fost pentru ea. Banuiam ca se va intampla in curand, era bolnava de vreo cateva saptamani si parca anticipam momentul. O vedeam peste tot, prin garsoniera, cu toate ca nu a fost niciodata aici. Eu am o sensibilitate a cailor respiratorii, Tudor e parca tot timpul racit, tuseste, iar ea a murit sufocata de parca a vrut sa ne salveze pe noi de la ceva asemanator. Saptamana trecuta chiar mi-am spus ca a muri sufocat e poate cel mai groaznic mod de a te duce. Esti constient ca asta e sfarsitul, te lupti panicat pentru inca o gura de aer si vezi ca e zadarnic. Nu mai ai putere nici sa tipi dupa ajutor ci te zbati ca o gaina taiata.

Miti a fost cu mine prin multe etape ale vietii, a fost un talisman, acum talismanul e Tudor. L-a cunoscut pe Tudor si el a indragit-o de cand eram insarcinata si stateam cu pisica pe burta pentru a le face cunostinta. Am vrut sa nu fie un soc prea mare pentru niciunul dintre ei atunci cand Tudor se va naste. Ei se cunosteau deja, iar Miti i-a permis orice fara sa zica nici pas. Pentru Tudor, Miti a fost primul animal pe care l-a cunoscut si de la care i s-a tras simpatia si lipsa de frica fata de animale.

Acum a ramas un gol dar cu timpul golul va fi umplut de sentimentul ca ea e inca stapana casei, ca este spiritul protector al locului. Nu as mai vrea un alt animal, decat daca ar trai liber la curte, fara sa fii nevoit sa-l castrezi, tii in lant sau mai stiu eu ce.
S-a dus vazandu-ne pe toti acasa, in jurul ei, mama fiind cea mai tare dintre noi care a ajutat-o sa plece mai linistita.