A fost Miti

S-a stins luni, 2 aprilie, pe la 12-13. A fost dureros pentru toti, nici nu vreau sa ma gandesc cum a fost pentru ea. Banuiam ca se va intampla in curand, era bolnava de vreo cateva saptamani si parca anticipam momentul. O vedeam peste tot, prin garsoniera, cu toate ca nu a fost niciodata aici. Eu am o sensibilitate a cailor respiratorii, Tudor e parca tot timpul racit, tuseste, iar ea a murit sufocata de parca a vrut sa ne salveze pe noi de la ceva asemanator. Saptamana trecuta chiar mi-am spus ca a muri sufocat e poate cel mai groaznic mod de a te duce. Esti constient ca asta e sfarsitul, te lupti panicat pentru inca o gura de aer si vezi ca e zadarnic. Nu mai ai putere nici sa tipi dupa ajutor ci te zbati ca o gaina taiata.

Miti a fost cu mine prin multe etape ale vietii, a fost un talisman, acum talismanul e Tudor. L-a cunoscut pe Tudor si el a indragit-o de cand eram insarcinata si stateam cu pisica pe burta pentru a le face cunostinta. Am vrut sa nu fie un soc prea mare pentru niciunul dintre ei atunci cand Tudor se va naste. Ei se cunosteau deja, iar Miti i-a permis orice fara sa zica nici pas. Pentru Tudor, Miti a fost primul animal pe care l-a cunoscut si de la care i s-a tras simpatia si lipsa de frica fata de animale.

Acum a ramas un gol dar cu timpul golul va fi umplut de sentimentul ca ea e inca stapana casei, ca este spiritul protector al locului. Nu as mai vrea un alt animal, decat daca ar trai liber la curte, fara sa fii nevoit sa-l castrezi, tii in lant sau mai stiu eu ce.
S-a dus vazandu-ne pe toti acasa, in jurul ei, mama fiind cea mai tare dintre noi care a ajutat-o sa plece mai linistita.

Tudor papa cu lingura

Dupa cum a postat deja tati lui pe facebook, pe 21 martie Tudor a papat cu linguroiul. Mancarea cu propria manuta e mult mai gustoasa si mai cu spor. Nu am imortalizat momentul ca doi parinti mereu pe faza ce suntem, dar urmeaza :)) . Iar mananca mai bine si sper ca faze cu febre sa fie cat mai deloc. Deja sunt stresata de urmatorul vaccin. La ultimul a avut reactii secundare de-i plangeai de mila, il durea piciorusul - nu-l mai putea indoi, a avut febra, a fost nervos si irascibil, urat. Practic 2 zile a fost bolnav. Si eu odata cu el.

Acum suntem fericiti dar singurei acasa. Matza e la bunici, primavara e vantoasa si jucariile plictisitoare. O mai fac eu pe calu' din cand in cand ca sa invioram atmosfera. Nu prea-i place sa fie carat pe dupa gat ci in spate ca  un sac. 

Aici doar ne iubeam. E foarte dragastos. Daca l-am lasa si ar vrea si Mitzi probabil ca ar adormi pe blana ei. Mai avea putin si o pupa sau musca ca sa-i arate cat de mult ii place de ea. 

inainte de noua coafura

Casa noua

Ca mult a mai trecut de cand nu am mai scris nimic... Ne-am mutat in sfarsit, de vreo saptamana jumatate. Prima zi a fost mai grea. Mi-era ca pic in depresie. Casa noua, singuratate la greu, asa ca m-am apucat sa fac mancare si curatenie ca sa-mi treaca uratul. Am facut chestia asta vreo trei zile pana am inceput sa ne facem planuri de Craciun, cand am avut primii invitati la masa : parintii. Ne-am pregatit cu de toate - shhh, cu sarmalele, carnatii, caltabosul, un cozonac si un tort frumos foc am venit de la ai mei; salata de beof, piftia si un alt tort au venit de la ai lui, deeci - cu friptura facuta de noi si cu buna dispozitie. Au fost ceva peripetii, dar s-au rezolvat dupa ce m-am suparat pe lume si pe viata si m-am intrebat ca in filmele americane, unde-i miracolul de Craciun. Pana la urma chiar a fost. Ca d'aia e numit miracol, vine cand nu te astepti si vine frumos. A plecat toata lumea si iar aproape ca m-am innecat in borcanul de melancolie, bine ca nu a fost un butoi ca era mai grav. Casa noua nu a alungat obisnuintele vechi. Am avut amandoi senzatia ca o vedem pe Mitzi prin casa. Nu am luat-o cu noi dar ne e dor de ea, mie cel putin, mai ales ca iar e foarte bolnava si mi-e o mila si o teama ca o sa o pierdem... Mi-a fost alaturi in toate momentele importante, din liceu pana acum, as fi vrut sa-l prinda si pe bebe strumf si poate ca o sa-l prinda. Nici ai mei nu o pot lasa sa se duca asa usor, nu poti sa lasi un animal care ti-e aproape ca un membru al familiei sa se stinga asa usor... E chiar foarte greu sa vezi ca nu poti face mare lucru, sa asisti neputincios la chinurile lui.

Sunt multe de spus... Eu am inceput sa ma simt mizerabil. Am crezut chiar ca bebe strumf o sa vrea sa facem cunostinta mai devreme. Dar se pare ca mai asteapta. Sunt doar consecintele normale sfarsitului de sarcina cand totul devine mai dificil iar asediul este mai mare, asediul meu adica, de catre bebe strumf. Azi sunt mai bine, doctorita spune ca o sa mai astepte vreo 2 saptamani poate. Dar iar iau cunostinta cu deficientele din sistemele bugetare. Trebuie sa cumpar seringi, medicamente pentru dilatare, calmante, ca sa nu mai vorbesc de trusa pentru anestezia epidurala. Sa-i ia gaia de politicieni, ca noi platim taxele ca prostii, dar ce mai conteaza... o sa mai spun eu naduful si cu alta ocazie.