III

 Baia în ocean s-a transformat într-o cană de cafea cu lapte, mult lapte și o linguriță de zahăr. 

Evadarea de azi sunt bijuteriile, muulte. Mă uit în neștire pe site-urile de bijuterii până mi se împăienjenesc ochii. Păianjenii au devenit prietenii mei. Când mă voi face mare voi fi regină, regină a piraților sau poate doar a Angliei. Voi cobori regulat în străfundurile palatului, acolo unde bijuteriile sunt păzite de elfi și dragoni, și-mi voi pipăi îndelung comorile. 

Nevăzută si nestingjerită de nimeni, le voi admira pe rând, le voi purta câteva minute pe fiecare în parte, pentru a nu se simți neglijate niciunele. Nu mă pot hotărî ce îmi place mai mult: colierele, brățările sau cerceii. Mai sunt și inelele și tatuajele. Uite încă ceva ce aș vrea să port când mă voi face mare: câteva tatuaje. Dar ca regină a Angliei, nu-mi permit sa-mi intinez corpul cu așa ceva, trebuie să fiu mai mult decât o regină pentru asta. Trebuie să fiu nimeni, nevăzută, nestiută de nimeni. Să fiu doar eu pe pământ, fără priviri sau judecăți, fără legături. S-o iau de la capăt, născută doar din soare și din cer. 

Să mă îmbăiez în ocean și să zbor cu păsările. 

Am revenit la baia mea. La apa primordiala, dătătoare de viață. E ciudat. Când mă cufund pentru prima dată în mare am o senzatie neplăcută de sufocare. Chiar dacă am capul la suprafața apei, simt că plămânii îmi sunt strânși, storși de aer. Mă înec cu aer, ma sufoc fără să iau apă. 

Mă uit la peștișorii care înoată cu nonșalanță la țărm și as vrea să fac parte din lumea lor. Fără grijă conștientă, doar mâncare și plimbare. Asta pana apare vreun pusti pus pe rele, înarmat cu o galetușă pe post de acvariu și țuști: m-a prins. 

II

 Mă trezesc, o iau de la capăt.

Merg la baie, fac paturile, fac senvișuri, mă pregătesc de ore.

Zi de zi aceeași rutină, ca o buclă temporală, ziua cratiței la nesfârșit.

Fac liniște și evadez. Mă urc iarăși în tren și cobor într-o țară tropicală. Hamacul mă așteaptă de cum se deschid ușile trenului. Langa el, o măsuță cu un cocktail în care se odihnește o umbreluță. Nu am nevoie de costum de baie sau de bagaje, am tot ce-mi trebuie la un pocnit din degete.

Ocean azuriu cât cuprind cu ochii, soare și cocotieri. Niciun nor pe cerul oglindă. Miroase a flori nemaiîntâlnite. Nu-mi pasă nici măcar de loțiunea solară. Aici soarele este prietenul meu. Picioarele se afundă în nisipul fin și cald, îmi trag pălăria pe ochi și mă tolănesc în hamac.

Adorm și visez o școală plină de copii gălăgioși, mă plimb rătăcită în sus și în jos pe scări, pe coridoarele lungi și întunecoase care Dumnezeu știe unde duc. Fac un efort să-mi găsesc clasa și să nu întârzii la oră. Găsesc o ușă deschisă, întreb elevii ce clasă sunt și mă așez la catedră. Acum observ că în ultimele bănci se află inspectarea, directorul și șefa de catedră. Ok, altă inspecție. Mă apuc să predau și se pare că sunt profesoară de matematică. Ba nu, sunt o elevă timidă și timorată care se chinuie să-și stăpânească emoțiile în timp ce rezolvă exercițiul, urmărită de 34 de perechi de ochi.

Mă trezesc din coșmar. Mă uit în zare la întinderea de albastru lichid și încerc să-mi scot din minte imaginile din vis. Mă surprinde vocea unui chelner. Mă întreabă ce aș vrea să beau. Ceva tare, parfumat, ca să uit de toate.

Mă hotărăsc să fac o baie, poate voi zări și delfini. Parcă aud cicade și papagali. Mai că  mi-e dor de pescărușii noștri constănțeni. 

Fir-ar, am uitat de ceai. Apa a dat în clocot și a udat plita. Cel mic a răsturnat toate cutiile de jucării pe podea, iar cel mare are nevoie de ajutor la mate. Baia mea în ocean e amânată, pe mâine, sau poimâine sau cine știe...

 I

Azi am ieșit pe ușă și am plecat la gară.

E o dorință veche mereu pusă în așteptare. Am visat adesea că merg cu trenul la bunici. Tataia ne aștepta cu căruța la gară, ne așezăm bagajele în căruță, noi pe băncuță, în spatele lui și porneam către sat. Trceam pe lângă o așezare de romi nomazi, cu corturile instalte lângă căsuțele pipernicite, cu rufe întinse pe sârmă și copii goi alergând în soare printre păsări și animale de curte. 

Coboram o pantă ca un tobogan pe care te dai cu viteză și ți-ai dori să nu se termine și abia așteptam să luam o curbă cu mici movile pe partea stanga a drumului, pe care străluceau petice de iarba mai înaltă și cioturi de copaci printre care păștea câte un cal stingher. Urma pădurea, loc misterios care strajuia șoseaua de o parte și de alta ca un zid verde, pe care îl străpungeam cu privirea în speranța că voi zări căprioare sau alte vietati ascunse trecatorului. 

Iapa mergea la trap, liniștită, iar eu mă bucuram de aer și de soare. 

Trceam podețul peste Ialomița și știam că suntem aproape. Mereu m-a intrigat casa pădurarului. Oare locuia cineva acolo? Auzisem tot felul de povești petrecute pe malul râului: furturi de animale, sacrificate apoi pentru a li se pierde urma; crescătorii de viermi de mătase, livezi de duzi plantate pentru devoratorii de frunze; meșteșugari care împleteau coșuri de nuiele. Toate prindeau viață în momentul în care urcam pe pod și se destramau la fel de repede odată făcută trecerea.

Treceam prin răspântie, în stânga era magazinul universal, dar noi o luam la dreapta pe lângă biserica, depaseam mica secție de poliție, vizavi se afla stația de unde se lua rata și căminul cultural. Mai avem trei case și am ajuns. Un gard verde ne întâmpină cu porțile închise. Mamaie dă fuga cum aude lătratul câinelui și deschide. Căruța coboară abrupt, hurducaind zgomotos, mamaie radiază, e toată aprinsă la față, tocmai a făcut ceva bun de mâncare. Abia așteaptă să ne îmbrățișeze și să ne întrebe de sănătate. 

Eu sunt ca un ied lipsit de griji, pe urma mamei care descărcă bagajele. Ne schimbăm 

repede, scoatem bunătățile aduse de la oraș, ne spălăm pe mâini și ne așezăm la masă. E o placere mâncatul la bunici, e mereu voie bună și mâncare gustoasă. Mamaie reușește mereu sa facă ceva bun din orice. Are pâine calda făcută la cuptorul de pământ de lângă casă, scovergi cu zahăr, ciorbă de găină, tocăniță, friptură, de toate. 

Eu plec să inspectez curtea, să văd ce animale mai sunt pe acasă. Oile sunt de obicei la stână, vaca la păscut, dar se mai nimerește sa fie pe acasă vreun miel, ceva. Păsări sunt cât cuprinde, gâște, găini, pui. Porcii sunt la locul lor, cățelul în lanț, mă întreb dacă o avea pisica pui. 

Long time no see

 Suntem mari, frumoși și bucuroși. Fericit mi se pare un cuvânt puternic. 

Pe timp de pandemie e la modă depresia. E o modă pe care o preiei fără să vrei. Been there, done that. Nu e plăcut nici de dorit, dar nu prea ai ce face. O accepți ca pe un medicament rău la gust fără de care nu te faci bine.  

Copiii cresc și evoluează, e în natura lucrurilor. Iar noi, adulții, ne căutăm noi repere. Poate aș îndrăzni să numesc asta: criza vârstei mijlocii, când corpul începe să se degradeze, vorba unui text făcut la oră, și provocările profesionale se schimbă. 

Ca act de evadare aș vrea să scriu cum mi-aș dori să-mi fie viața. Ar fi interesant și de analizat. Cred că ar ieși mulți scheleți din dulap, sau molii, mai pe românește.  

Graul pus la încolțit de Sf. Andrei.

- proaspăt, optimist.

Dintisori

Tudor e un mosulet, si-a pierdut ambii dintisori de sus. Dar deja se vad cei noi. Nu i-a mai scris nimic zanei maseluta. Dar si ea a uitat sa cotizeze. Hmmm, crestem.

Nu se vede nimic :D

Tiberiu merge

Tiberiu merge de ceva timp, numai ca de cand a implinit 1 an a si capatat curajul de a pasi singurel.acum are 1 an si 1 lu a si merge fara incurajari, natural. Eu ma si sperii cand ma trezesc cu el langa mine, ajuns usurel in picioare, silentios.

Gluma lui Tudor cu grajdul: il mai pui pe Tiberiu in grajd?
Eu: ce sa fac?
Pai nu ziceai ca aduci grajdul in sufrageie ca sa stea Tiberiu n el?
Eu: ce grajd, cand am zis eu asa ceva?
Obiectul acela in care sa-l asezi pe Tiberiu, sa nu cada.
Eu, venind de acasa: Aaa, tarc. :)))

Fratiorii T

Viitorul medic

Nu-mi mai amintesc exact ce a ales Tudor de pe tava, cert este ca are aptitudini de tehnician. Ii place sa mestereasca si sa calculatoreasca.
Tiberiu invarte tot ce prinde, rotile de la masinute, mingi, sticle goale sau pline, scaunelul verde.
El a ales seringa, peria de par, cheia masinii si papiota de ata: chirurg plastician, mereu pe drumuri.
Azi l-am tuns, dormea. S-a trezit pana la urma si a urmarit cu interes imaginea sa dn oglinda, beculetele colorate si jucariile pe care le dadea pe jos.

Toti trei

Tudor coase

Era rupt de oboseala aseara, mama la fel, dar au gasit amandoi forte pentru a mai coase un pic. Maia, vreau sa cusut si eu. Maia ia o bucata de material, un ac cu ata si i le pune in poala. Tudor incepe sa coasa. Apoi cere foarfeca sa faca fasii.

Tudor e mester

Saptamana trecuta a taiat faianta cu masinaria de taiat faianta. Cristi, mesterul nostru priceput a avut atata rabdare cu Tudor incat l-a lasat sa exploreze, sa-si satisfaca curiozitatile si sa incerce uneltele. I-a dat si porecla lui Tudor - Manole. I-a facut si versuri: "unde e praful mai mare si Tudor apare."

Cere speciala: aia cu zidu'

Rotita

Am pierdut-o pe Rotita. A evadat. In loc sa aiba o viata decenta si luunga de 2 ani, a avut una aventuroasa si scurta de 2 luni. E atat de tentanta libertatea si atat de imbietor necunoscutul incat a facut o escapada fatala pe usita de sub cada. Dusa a fost.

Sarcina nr.2

Oribil. Este oribil. Daca cu Tudor m-am asteptat sa-mi fie rau si nu mi-a fost, acum am crezut ca va fi ca prima data si nu a fost. Am avut si am aproape toate simptomele posibile.

Dureri, greturi de dimineata pana seara, stari emotionale fluctuante, migrene, balonari, reflux, pierderea suflului, bine ca vergeturi si hemoroizi nu am. In rest le am pe toate. Bine, hai sa eliminam si varsaturile, de care am scapat ca prin urechile acului prin autocontrol nebunesc.

Am slabit si la prima sarcina in primele saptamani, dar de data asta am slabit vreo 4 kg. Sunt in 5 luni si am pus vreun kg la greutatea de dinainte de sarcina, la care am revenit de vreo luna.

Acum sunt mai bine, nu mai simt dezgust chiar fata de orice aliment. Pana si unele fructe imi faceau rau. Dulce, sarat, murat, totul era oribil. Lamaile m-au salvat, dar iar, acrul in exces imi provoca reflux. Am avut perioade cand stateam nemancata aproape intreaga zi cand de nevoie trebuia sa mananc ceva, altfel ma lua durerea de stomac.

2016 vine cu oameni noi

De Craciun stumful a primit-o pe Rotita, iar in mai vom fi 5.

Tudor si omidutele

Am fost acum doua zile la scoala si Tudor s-a imprietenit pe rand cu doua omidute. Le-a jelit in egala masura pe amandoua, cand acestea au fost strivite de oameni binevoitori. De unde sa stie ei ca lui Tudor ii plac gazele. Au crezut ca el trebuie salvat de micile creaturi si au actionat. Tare suparat a fost. A urlat si s-a enervat, dar am ajuns intr-un parc unde erau foarte multe si si-a uitat necazul.
Lectie de invatat, inainte de a "salva" pe cineva, trebuie sa-l intrebi daca vrea sa fie salvat. Cuvintele sunt importante cand si de transmis un mesaj care poate schimba ceva...

2011 - 2014

Acum trei ani, in 2011, bebe strumf era ceva mai mic si mai cuminte, in 2014 ne-am maturizat. Ne-am emancipat si rasfatat, la pozat nu mai stat.

La Maneciu XLVI etc.

Cred ca a trecut aproape un an de cand nu am mai ajuns pe la "bunici", la Maneciu. Am tot avut treaba si apoi, a intervenit mana lui Tudor si alte impedimente.

Am ajuns in sfarsit la Maneciu, dar cu o mare incarcatura emotionala. Insa nu conteaza, ce e val, ca valul trece. Cand reusesti sa te detasezi realizezi ca natura te domoleste, te usureaza de poveri.

Cu tot inconvenientul adaptarii tot am reusit sa ma amuz de vanatoarea de muste a lui Tudor, de taxa pusa la portita dinspre magazie, de incantarea independentei capatate de a folosi olita in casa in loc de a merge la privata din gradina - in ciuda razboiului noastru importiva panzelor de paianjen.

E bine la mosie, la Maneciu. Aici ma imbrac lejer, fara fasoane, dar imi dau seama ca sunt rapid reperata drept orasanca, cu toate ca cei de aici sunt mai oraseni decat mine. Sunt case cochete, masini bune, lume imbracata bine: oameni gospodari. In necunostinta de cauza pare o ceva mai mare destindere fata de oras, caci se cam cunosc unii cu altii, insa in piata am dat peste lipsa de bun simt, din cauza lacomiei, deci a greutatilor.

Per total, e bine.

Cirese

Toamna asta ploioasa de iunie ne-a adus daruri bogate. Ne-am pus cirese la urechi si am dansat prin casa. Atat de mult am asteptat venirea primaverii si a verii incat vremea ne-a jucat un renghi. Am avut anul acesta, cea mai lunga primavara-toamna si vara-primavara. 

Tot incerc sa-i explic strumfului de ce tot da Dumnezeu ploaie. A inteles strumful ca ploaia ne bucura, face plantele sa creasca, dar de ce vine atat de des. Si atunci posesorul de bebe strumf incepe o poveste incalcita despre incalzirea globala. Dar lasa, cum stropesc masinile cand trec prin baltoace, e mult mai amuzant. Si iata si un tramvai galben! Mami, ai vazut tramvaiul galben? Vreau afara, sa sar in baltoace. La fel ca Peppa? Vreau afara! 

posesor de bebe strumf si strumf marisor

Strumful meu a crescut. Posesor de bebe strumf joaca cu el roluri: strumful e mama si mama e Tudor. Dormim imbratisati in continuare, numai ca acum ne si distram pe seama noastra. Cotusoru', obiect de cult, jucarie de plus alaturi de tramvai, devine subiect de gluma.

Posesorul de bebe strumf e rugat constant si deconcertant: "mami, fii draguta cu mine". Si mami: "pai, sunt draguta cu tine." Si tot eu ajung sa-mi fac mustrari  de constiinta pana sa-i cer si eu strumfului sa fie El cuminte, ca mami ar fi ea si mai draguta.

"Mama" in loc de "mami": a experimentat vreo doua saptamani o alta rezonanta. "Mama", se pisicea strumful. Ei, si cu pisicitul asta de trezeste tot cartierul si face invidios tot neamul pisicesc. Si cu sunetele de cimpanzeu, uranguran sau gorila turbata. De fapt, toate derivarile astea de comportament de la desenele animate i se trag: minionii, disney junior si alte pacoste.

Strumful e foarte smecher iar posesorul de bebe strumf foarte obosit. Al mare e adesea depasit de situatie. Al mic e mereu cu un pas inainte la smechereala, viclenie, veselie, calcat pe nervi. "Scuipatul" ochelarilor lui tati a devenit un sport extrem. Pentru a fi practicat cu succes strumful a transformat stropii in pupici ce trebuie neaparat pastrati si priviti prin lentilele plouate.

Crema Egyptian Magic

Crema Egyptian Magic

Crema universala Egyptian Magic este un produs cosmetic si farmaceutic in acelasi timp. Crema bio universala este rezultatul combinatiei perfecte a sase ingrediente. Este folosita de pe vremea faraonilor si redescoperita de mai bine de douazeci de ani, dar folosita doar in medii exclusiviste.

Produsul cosmetic organic este la indemana tuturor acum. Pana nu demult utilizat in clinici, de catre stilistii podiumurilor de moda, sau de catre vedete de cinema, crema Egyptian Magic este in trusa de machiaj a oricarei femei. Magia cremei universale consta in eficienta acesteia iar stiinta ei, in simplitatea ingredientelor.

Ulei de masline, ceara de albine, miere, propolis, laptisor de matca, polen, ingrijesc corpul din crestetul capului pana in talpi. Acesta e secretul, geniul naturii redescoperit acum de specialisti.
Pentru mai multe detalii despre minunea numita crema bio Egyptian Magic, intrati aici.