Baieteii au cuc, fetitele nu au cuc - s-a rupt cucul fetitelor. Aste este concluzia lui Tudor. :)
Ne plimbam prin parc cand un catel ridat (Shar Pei) a trecut pe langa noi: e urat catelul asta. :))
- Dar nu e urat, mie imi place.
- E urat, lui Tudor nu-i place.
Daca nu vrea sa manance:
- Apa, apa, apa dei.
ii dau apa,
- Bobo, vreau bobo.
bobo nu, mai intai papa apoi bobo,
- painica, chiciap.
nu, papa asta nu se mananca cu kechup.
si tot asa, cere orice altceva in afara de ce este pe farfurie.
Alaptare
Mi-a placut articolul de pe un blog - Calatoria unui bob de orez cu urechiuse - si nu e singurul, despre alaptarea prelungita. E un lucru care la noi starneste mirare si incercari din partea celorlalti de a determina mama sa renunte la a-si lapta copilul. Un lucru atat de natural e atat de pizmuit de catre ceillati, fie din nestiinta, fie din comoditate, din prejudecata sau pur si simplu din prostie.
Pot spune ca sunt mandra ca am resuit sa-l alaptez pe Tudor pana la 2 ani si patru luni. Daca nu as fi cedat si eu presiunilor celor din jur as fi continuat pana s-ar fi saturat, probabil pe la 3 ani ar fi renuntat singur. Cei care nu prea stiu despre ce e vorba, trebuie sa specific: alaptarea unui copil trecut de 6 luni nu inseamna hranire exclusiv la san. Nu, copilului i sa face dor de a fi tinut in brate, de a se simti in siguranta si de a fi alintat sau ii este pur si simplu sete sau somn. Este cea mai la indemana sursa de hrana, apa si confort.
Cea mai profunda legatura este cea cu sanul matern, locul unde el poate gasi tot ceea ce are nevoie. Viata copilului este continuarea vietii mamei lui. Sanul este raiul unde curge lapte si miere.
Am un copil fericit, activ si independent. A fost sanatos tun in primul an de viata. Nici apoi nu prea am avut probleme de sanatate: raceli din cauza aparitiei dintilor care au scazut sistemul imunitar sau din cauza neglijentei noastre de a tine prin casa geamurile deschise. Am avut parte de sperieturi insa din cauza medicilor prea panicosi care s-au grabit sa prescrie antibiotice fara sa fie nevoie, noroc ca nu le-am ascultat sfatul. Ba s-a crezut ca are enterocolita, ba infectie urinara, nu a fost cazul, am facut si refacut analize.
Intarcatul ca asa spune lumea e o prostie. Din pacate lumea nu doar zice ci si impune. Presiunea celor din jur, mai ales daca fac parte din familie e destul de greu de suportat de catre mama, care oricum face cu greu fata statului de mama, sotie, gospodina.
Dar incercati sa rezistati cat puteti, nu beneficiati doar voi ci mai ales cel/cea caruia i se cuvine de drept laptele vostru.
Beneficiati si voi pentru ca intracatul insemna:
- lapte praf = obezitate la copii (suplimente in exces bagate in acest lapte praf ), gauri in buget;
- nopti la fel de nedormite ca si pana acum - sa nu credeti ca scapati
- un copil nefericit pana se obisnuieste cu ideea intarcatului
- chinul vostru de a intarca atunci cand laptele se "incapataneaza" sa nu dispara ca prin minune
Singur, ataat de singur
Trebuie sa invat pentru examen asa ca sunt singura in casa goala si incinsa de caldura, cu o bandana pe cap pentru a ma feri de curent, de mult doritul curent si citesc.
Singuratatea asta e bolnava. Urechile imi tiuie de liniste, capul mi se invarte de caldura si gandurile fug adesea aiurea.
Ma lupt cu panica ce imi da tarcoale atunci cand indraznesc sa ma gandesc la importanta examenului si ma straduiesc sa citesc inainte, urandu-mi sa retin cat mai mult si sa-mi reamintesc ce retin la momentul oportun.
Incerc sa alung fatalismul prin ganduri optimiste si sa merg mai departe. Monitorizarea atenta a site-urilor de specialitate nu face decat sa-mi dea din cand in cand fiori de groaza. Ar trebui sa ma linisteasca ideea ca sunt pregatita pentru ce tampenii le-ar putea da prin cap celor care fac subiectele dar pielea tot mi se zbarleste anticipand mometul.
Acum ca m-am linistit, am facut si o pauza cu ocazia asta, ma pot intoarce la citanie. Si adevarul e ca nu mai scrisesem demult si cautam un pretex pentru o noua postare. Am alungat un pic si singuratatea.
Pa pa si pe curand.
Singuratatea asta e bolnava. Urechile imi tiuie de liniste, capul mi se invarte de caldura si gandurile fug adesea aiurea.
Ma lupt cu panica ce imi da tarcoale atunci cand indraznesc sa ma gandesc la importanta examenului si ma straduiesc sa citesc inainte, urandu-mi sa retin cat mai mult si sa-mi reamintesc ce retin la momentul oportun.
Incerc sa alung fatalismul prin ganduri optimiste si sa merg mai departe. Monitorizarea atenta a site-urilor de specialitate nu face decat sa-mi dea din cand in cand fiori de groaza. Ar trebui sa ma linisteasca ideea ca sunt pregatita pentru ce tampenii le-ar putea da prin cap celor care fac subiectele dar pielea tot mi se zbarleste anticipand mometul.
Acum ca m-am linistit, am facut si o pauza cu ocazia asta, ma pot intoarce la citanie. Si adevarul e ca nu mai scrisesem demult si cautam un pretex pentru o noua postare. Am alungat un pic si singuratatea.
Pa pa si pe curand.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)