Despre mama

Am vrut ieri noapte sa scriu despre mama, a fi mama, despre mama mea si altele asemenea. 

Am visat ca vine mama de la serviciu si am simtit ca sunt in siguranta, ca atunci cand eram la mama acasa. Si mi-am dat seama ca mama este acasa, ca ea este siguranta si curajul de a merge mai departe pentru noi toti. Mi-e dor acum sa fiu la mama, fara griji, fara probleme, cu toate ca atunci aveam si griji si probleme dar de copil, de adolescent, de om tanar si mi se pareau mari si importante. 

Tocmai am citit pe un blog cum "a trecut trenul" peste proaspetele mamici si cum a trebuit sa accepte ca viata li s-a schimbat si ca trebuie sa renunte la ce au fost candva. 

Ei bine peste mine nu a trecut niciun tren, eu am fost trenul care si-a depasit vechile linii si imi place noua priveliste. Ma mira si ma intareste sentimentul ca eu sunt acum un refugiu pentru un alt suflet care imi spune mama. Nu simt ca as fi pierdut ceva, le putem face pe toate impreuna. Si daca inainte am fost doi comozi, acum de bine de rau ne mai mobilizam sa mai iesim pe ici pe colo, de cele mai multe ori impreuna, ceea ce ma bucura enorm. 

Am avut si am toata admiratia pentru cei care si-au luat copiii peste tot indiferent cat de mici au fost. Cei din afara fac asta, la noi parca e mai putin impamantenita ideea asta de a-ti lua copiii dupa tine, ca mai sunt bunici, mai sunt dorinte de distractie fara copii, de parca i-am fi facut dintr-o datorie fata de nu stiu cine pentru ca mai apoi sa-i punem undeva bine si sa ii scoatem pentru a ne lauda cu ei sau pentru a ne asigura ca nu ne moare speta. 

Eh, este greu pentru toti, numai ca resimtim diferit schimbarea. Poate este mai usor pentru cei care nu au fost cu adevarat independenti fata de cei care au locuit singuri, au avut o libertate de msicare si de decizie mai mari. Schimbi mai usor o cusca cu alta. Pentru fete ar trebui sa fie si mai usor decat pentru baieti, ca la urma urmei ele schimba vreo trei custi: familie, casatorie, maternitate.

Somn usor tuturor, sa va tineti mamele aproape.

Distractie

Da, numai de distractie nu-mi ardea mie pe 1 iunie, dar cum biletele fusesera deja obtinute, iar Tudor se simtea deja mai bine, clar, mai bine, am fost si la teatru. 

Cum urmaresc emisiunea Tonomatul DP 2 si cum se apropia ziua Ioanei, am prins ocazia de a scrie si cere cateva invitatii la piesa "Ma mut la mama", scrisa de Andreas Petrescu - unul dintre tonomati si protagonisti. Piesa a fost la Sala Palatului unde am ajuns cu taxiul, patru fete si un copil, patru doamne, pardon. Una era sarbatorita, o a doua cu o jumatate a fetei amortita de la anestezia unei lucrari la o masea, o a treia facandu-si griji pentru bebelusul lasat acasa in grija cuiva din familie: bunica, sot; amandoi in celasi timp; unul sau altul sau ... niciunul ?! si moi, care ar fi trebuit sa fiu la volan, numai ca Paul nu a ajuns la timp din cealalta parte a orasului, deci l-am luat pe Tudor cu mine. 

Stai, a treia fata, cea cu bebelusul, si-a dat seama in taxi ca mai vazuse o data piesa. 

Am ajuns, l-am predat pe Tudor lui Paul, ajuns inaintea noastra sa ridice coletul, si am inceput sa dam ocol institutiei, de la casierie la intrarile principale si viceversa. Am vazut ca nu dau de domnisoara de la care trebuia sa ridic invitatiile, am inceput sa sun ca disperata, incurajata si de grupul vesel, ca daca ramaneam pe afara, ca doar lumea incepuse sa intre. Numarul la care am sunat m-ar fi ajutat sa dau de domnisoara, de invitatii sau de o mana de ajutor, dar vezi matale, nu raspundea nimeni. Oare la cine sun, o secretara ceva, vreun functionar care a plecat acasa. De unde, il sunam chiar pe Andreas, care, dupa ce mi-a raspuns, m-a tinut de vorba pana am gasit pestera lui Alibaba si am aflat parola. Nu am inteles prea mult din conversatia-monolog, caci probabil Tudor s-a jucat candva la telefon si mi-a dat volumul la minimum. 

In sala, dupa ce ne-am gasit "lojile" oficiale, doua inse in dreapta tribunei centrale, doua in stanga, ne-am reunit si ne-am pus mai intai pe plictisit, ascultandu-l pe directorul Salii Palatului, apoi pe ascultat si gustat replicile piesei. Una chicotea, alta era amortita, o a treia avea oaresce tic nervos la un picior, iar o a patra se simtea bine urmarindu-le pe toate. 

Au trecut doua ore si ceva pe nerasuflate. Am trait doua piese ca in doua universuri paralele, pe una am vizionat-o, pe alta am jucat-o iar acum totul e istorie. 

Sa mai fie!

Descoperire

Azi am observat aparitia celei de-a doua perechi de maselute de jos. Asadar, febra si poate chiar "enterocolita" li s-au datorat. Daca as fi ascultat sfatul doctoritei de a da lui Tudor antibiotic timp de 30 de zile pentru o infectie urinara pe care nu a avut-o, proba a fost contaminata, sau un alt antibiotic dat la sfatul unei alte doctorite de la Grigore Alexandrescu, ce-i drept fara sa-i fi facut analize, am fi facut o mare greseala.

Acum o sa ne tratam babeste cu foi de ceapa calita pentru a scapa de durerea de gat, si eu si el, si sa speram ca vom trece cu bine si de alte provocari. 

O saptamana de cosmar

Ne-am luptat cu o enterocolita, infectie urinara si acum cu o raceala. Cat din tot ce am insirat aici a fost real, inca nu stiu in intregime. Am vizitat doua spitale, am vorbit cu trei medici, am avut nopti nedormite si zile fara sa pot manca ceva, disperare cat cuprinde si lacrimi care as fi vrut sa curga dar s-au incapatanat sa lipseasca. E ingrozitor sa-ti vezi copilul zacand ca o carpa, neavand putere sa se dea jos din pat, sa mearga, sa manance. Doctorita lui mai mult ne-a bagat in sperieti, lucru care ne-a determinat sa facem cercetari. Bine am facut ca nu am ascultat-o, nici nu o vom mai face. Ne-am simtit ca doi parinti neputinciosi, fara experienta, cu o responsabilitate mai mare decat am putea duce. 

Va doresc tuturor sanatate si multa incredere in voi si in instinctul vostru in caz de orice s-ar intampla.