Se pare ca nu putem rezista prea mult unul fara celalalt. Atata timp cat suntem in acelasi loc trebuie sa fim impreuna, sa mancam impreuna, sa dormim impreuna, sa ne jucam impreuna. Daca jumatatea mea lucreaza in bucatarie in timp ce noi astia mici ne pregatim de somn, apoi nu reusim sub niciun chip sa adormim. Si chiar daca tati vine acasa foarte tarziu, Tudor, cu ochii carpiti si bajbaind prin intuneric, face lipa lipa pe parchet, il gaseste si ii adoarme pe umar. Operatiune foarte delicata si induiosatoare.
Cu mine insa e alta poveste. Si de la trambulina daca ar sari, direct pe capul meu ar ateriza. Si de cand a invatat sa arate cu degetul, nasul este "obiectul" preferat de care trage, sa-l arate e deja banal. Deci cum ma aflu intr-o pozitie vulnerabila, hop pe nasul meu. De par nu prea trage, e delicat, ii place sa ia fir cu fir si sa rasfire. Dar ne iubim mult. Cel mai mult imi place cum se arunca la mine in brate, se lipeste strans si ma tine cu putere in brate, sa ma simta cat mai bine.
Uneori cand ne jucam are priviri ghiduse si de atata auzament nu mai poate de drag si vine la mine in brate.
Tot e noapte si doarme toata lumea:
induiosator pana la lacrimi..
RăspundețiȘtergere