Cerceii

Acum doua zile mi-am aruncat cerceii de pe balcon. Am scuturat cearceaful si gata. I-am pierdut. Si l-am strans cu atata grija de pe pat, ca nu cumva sa cada vreo scama pe jos.
Si acum ceva timp i-am spus lui Paul sa scuture cearceaful in baie, in cada, ca sa nu aruncam din greseala vreo jucarie ratacita prin asternuturi sau vreun ciorapel.
Cu 1 sfert de ora inainte de a pleca la scoala mi-am dat seama cat de harnica am fost cu vreo 3 ore inainte.
Du-te in gradina si cauta. Ma vede o vecina si vine sa ma ajute impreuna cu cel mic. Ne dam toti cu parerea pe unde or fi cazut  si cam ce masuri sa iau. O alta vecina vede scena si imi mai da ceva sfaturi, la fel si portarul.
Ajung la scoala ametita si preocupata. Pana ajung acasa stiu deja ce am de facut, mai arunc o pereche de cercei pentru a vedea cam ce directie au avut in cadere. O problema ar fi vantul si inaltimea de la care au cazut.
Ajung acasa si il vad pe Paul ajuns inaintea mea cautand prin parcare si prin gradina. Cautam impreuna pana ne ia cu frig. Acasa, Mimi imi spune ce a facut Tudor de la gradi pana acasa, eu cu gandul la planul meu. Coboram impreuna si cautam iar, ianarmate cu lupa lui Tudor si haine groase. Nimic.
A doua zi, o iau de la capat in gradina. Gasesc cele doua perechi de cercei pe care le arunc. Pe prima cred ca am aruncat-o atunci, in prima seara. Pe a doua o gasesc cu greu. Chiar daca erau chiar in fata mea, nu-i vad imediat. Si incet incet vin diferite persoane sa ma ajute, pana ne strangem putin peste o jumatate de duzina.
Cerceii nicaieri, dar sfaturi multe.
Le-am pus pe aproape totate in aplicare, caci in final i-am gasit. Au cazut singuri din fata de perna in cea de a doua seara in timp ce faceam patul. Am intors paharul si l-am pus la loc, m-am amuzat si m-am linistit.