Pe langa toata nebunia asta cu urletele, au loc si lucruri bune. Este inteligent si stie sa faca ce-i cerem sau ce e de facut, numai incapatanarea il impiedica in majoritatea timpului. Se si imbraba, incalta, merge la toaleta, mananca. Canta, isi aduce aminte ce i se cere la gradi. Dar e prea serios si ambitios. Se supara repede si nu stie de gluma si imi dau seama ca parte din vina e din cauza noastra, suntem prea obositi sau/si grabiti ca sa ne mai jucam atat de mult... trebuie sa remediem asta, e acel blocaj despre care vorbeam. Am ajuns sa cred ca mai bine nu se poate. Gresit.
Cred ca de la episodul cu mana m-am interiorizat foarte mult si am uitat sa ma bucur. Am tinut-o in spaime si tensiuni.
Lucruri bune
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu