Nu stiu daca se intampla tuturor dar eu am impresia ca sunt considerata de catre necunoscuti ca fiind o mamica prea tanara si fara experienta, adica fara responsabilitate. Eu pun acest lucru pe seama aparentelor. Chipul nu-mi tradeaza varsta si prin urmare uneori cand ies afara sunt bombardata cu diverse sfaturi sau chiar observatii din partea strainilor.
In ziua in care m-am dus sa-mi depun actele pentru o noua carte de identitate - mi s-au furat actele - tanti de la papetaria unde am facut niste copii mi-a facut observatie ca asta nu e vreme de scos copilul din casa si ca trebuie sa fac copii la x acte ca altfel ... si de ce imi trebuie mie si copie dupa y certificat ca stie ea ca nu e nevoie.
La sectia de politie o alta tanti foarte grabita care de altfel cam freca menta, tot avea atacuri de panica la aparenta uitare a mea sa adaug la dosar x, y, z acte, toate prezente numai rabdare sa fi avut ea sa i le dau pe rand, in timp ce cu o mana tineam geanta, cu alta hartiile, cu o a treia pe Tudor si cu a patra ma pregateam sa dau cu subsemnatul. In sfarsit si-a dat seama ca aveam si eu nevoie de un mic ajutor, ca taare ma mai plictiseam si a chemat o alta tanti sa-l tina pe musiu Tudor in timp ce moi am stat la pozat. ( si da era nevoie si de copie dupa y certificat si da am avut absolut toate hartogaraiele necesare, nu mi-a lipsit nimic )
Nu mai stiu daca tot atunci, ceva mai tarziu, dupa ce aparuse si soarele, sau in alta zi, am fost cu puiul mic in parcul din spatele blocului. Cum nu iesim afara fara : servetele, apa, ceva de papa, umbrela, paturica, scutec, fiecare obiect dupa nevoi : vreme, ora din zi, bine asezate toate in gentuta, s-a gasit o tanti, si ea cu un bebe in parc, sa imi faca o mica observatie : daca vrei sa stai cu copilul mai mult afara i-ai o bananuta, cum avem noi. Buun sfat, numai ca nu e recomandat sa-i dai copilului mai mult de doua banane pe saptamana, Tudor deja isi mancase portia; noi eram deja afara de vreo 3 ore si Tudor deja mancase un covrig mare. Doar ca eu vazand ca Tudor s-a plictisit i-am zis amuzata : hai sa mergem sa papam ca vad ca ai inceput sa mananci pietre. Cucoana ce si-o fi zis, uite-o si pe asta cum are grija de copil, il lasa sa se joace cu pietricelele pana crapa asta micu' de foame.
Ies cu Tudor la cumparaturi. Trebuie sa fac piata dar ma opresc si la targul ambulat de haine. Probez ceva iar doamna de la stand e draguta si il intretine pe Tudor. Termin cu hainele, el se plictiseste, il desfac din chingile carutului, il mai dau pe jos, il iau in brate, il asez in carut, ma opresc la alt stand. Doamna de la tejghea: dar cand iesiti cu copilul lasati carutul acasa, nu vedeti ca vrea sa mearga. Asa o fi dar eu trebuie sa fac si cumparaturi, sa cari si sacosa si copil e cam greu, cu carutul e mai comod. Asa e, dar uitati, vrea pe jos. Ii fac pe plac, il dau pe jos numai ca Tudor voia in brate. Il deranja lumea, voia sa plecam.
Am avut niste treburi la un notar in Valeni. Dezbracati copilul, o sa raceasca, aici e cald, afara e frig. Dar ea nu stia ca in masina adormise inainte ca eu sa reusesc sa-i dau jacheta jos, asa ca transpirase, deci l-am lasat in body cu maneca scurta si o bluza deschisa cu fermoar: adica in tricou, tradus in vestimentaie de adult. ( un copil se imbraca la fel ca un adult + inca un strat). Nu numai ca ea nu stia ca body-ul era cu maneca scurta si poate uitase cum si-a crescut ea copiii, dar si ea era destul de imbracata. Dumnezeu sa-i mai inteleaga pe oamenii astia. Or fi ei bine intentionati dar sa-si vada de treburile lor. Daca cineva si-ar bate copilul nu stiu daca ar interveni si poate nici nu ar trebui. Fiecare si le stie pe ale lui.
Iar eu prefer sa fiu politicoasa si-i las in pace, uneori le fac pe plac alteori le dau replica, uneori se uita la mine urat de parca i-as jigni chiar daca le vorbesc frumos alteori inteleg si-si dau seama ca vorbesc aiurea, oameni si oameni, situatii si situatii.
Cine mai trecut prin asa ceva, mama ( o insoteam pe mama la cumparaturi si fiind mai mica, taranul care vindea bors, mi-a dat mie sa gust mai intai si mi-a facut observatie sa-i dau si surorii mele mai mari sa guste. ), mi-a zis ca toata viata o sa ma lovesc de asta, eh, poate nu toata, o sa creasca copiii mari, o sa am nepoti, o sa imbatranesc si atunci nepotii imi vor fi ca si copiii si poate voi da si eu sfaturi sau voi face observatii altora :)))