Timp liber pentru mame

Asa as vrea sa se numeasca ONG-ul pe care as vrea sa-l infiintez. Din pacate nu am resursele financiare, nici timpul necesar alergaturii cu actele necesare organizatiei. 

Ideea de baza ar fi ca mamele care isi cresc copiii mai mult singure din varii motive, sa  poata apela la aceasta organizatie care sa-i puna la dispozitie, macar o data sau de doua ori pe saptamana, un voluntar care fie:

- sa o insoteasca la cumparaturi, supraveghiindu-l/i pe cel/cei mic/i,

- sa o insoteasca la plimbarile in parc, dandu-i ragaz sa se relaxeze, pe acelasi principiu: sa-i urmareasca pe cei mici

- sa scoata la plimbare copilul/ii o ora, doua, timp in care mama se ocupa de gospodarie, sau isi trage sufletul,

- sa vina acasa sa stea cu cel/e mic/i in timp ce ea: baga rufe la spalat, face mancare, face curat

Voluntarii pot fi elevi de liceu din clasele terminale, studenti, de ce nu, viitoare mame, care se pun astfel la curent cu diversele probleme cu care se vor confrunta in viitorul apropiat; bunici, bunice singuri/e - dar nu cred sa existe astfel de voluntari. 

Dupa cum vedeti, ideea este frumoasa, nascuta din propria nevoie, dar tocmai nevoia este cea care ma impiedica sa o pun in practica, am nevoie de ajutor sau ajutoare. Este necesara realizarea unei echipe care sa: 

- promoveze ideea; 

- sa caute, sa selecteze si sa plaseze voluntari; 

- sa stranga fonduri; 

- sa organizeze diverse manifestari; 

- sa caute parteneri: reviste, targuri; 

- sa faca contabilitate 

- si mai stiu eu cate... 

E loc de idei, deocamdata organizatia e concept, dezvoltarea se va face pe parcurs, asa e si normal, nu? 

Timp liber

Marti, 17 mai, am fost si la concertul organizat de FHM, Inna, Akcent, Alex Velea, Play & Win, Senzor. Am dansat, ne-am simtit bine. Am fost in sfarsit la Arenele Romane. Pot spune ca anul asta, am fost in doua locuri in care voiam sa ajung de ceva vreme: Club Fabrica si Arenele Romane. In primul am fost de ziua lui Paul in al doilea de ziua mea, chiar daca nu a coincis si luna. 

La mai multe, si cu Tudor. E inca mic pentru atata zgomot, fum de tigare ... 

Azi, zi incarcata emotional

Ne-am petrecut o mare parte din zi, afara. Am ajuns acasa si s-a pornit furtuna. Am fost norocosi. Insa tot singuri ne-am plimbat, prietenii prichindei, fie bolnavi, fie cu dureri de dinti. Asa ca am petrecut 5 ore in aer liber, mancand, dormind, alergand dupa minge, jucandu-ne cu alti copii sau pe langa ei, fugand de ei sau plangand din cauza lor. 

Tudor a primit plamute din partea mea dar si din partea unei fetite obraznice. Din partea mea au fost meritate, din partea copilei, au fost gratuite. Trebuie sa invete sa se apere raspunzand cu aceeasi moneda in situatii ca cele de azi. Bine ca ii trece repede, nu stiu cat uita sau cat va transforma in informatie de vreun fel, cert este ca invata foarte repede si mult in perioada asta. Face progrese rapide, chiar daca ma repet, chiar asta este cuvantul -rapid, repede, viteza fulgerului. 

Scosul in parc ma pune in situatii neprevazute la care trebuie sa reflectez si fata de care trebuie sa iau atitudine cu calm si obiectivitate. Incerc pe cat posibil sa fiu obiectiva si sa mediez conflicte, dar uneori cand de cealalta parte nu gasesc maturitate, trebuie sa ma retrag. Deocamdata, cat e mic, il iau pe sus, il asez in carut si mergem, ma intreb cum va fi mai tarziu. Sper ca va intelege de vorba mai mult decat luat pe sus. 

E fugarit de fetite care vor sa-l ia in brate. El e de obicei cel mai mic la locurile de joaca. Pentru ca a mers de foarte devreme se joaca printre cei mari care in afara de dimensiuni, nu poseda inca si abilitati de interactionare sau intelegere mai bune decat ale lui Tudor. Asa ca explica-i unui tanc de 3, 4 ani ca nu e voie sa ridice un omulet prea greu pentru puterile lui, daca nu e vreun adult prin preajma, nu ai nicio sansa sa te faci inteles. 

Mai sunt situatii cand cu tot adultul celuilalt copil prin preajma, situatia tot scapa de sub control. Si parintii au nevoie de educatie din pacate, uneori chiar bunicii spre dezamagirea noastra, a parintilor tineri, care avem pretentia unor exemple de urmat din partea lor. 

Drept incheiere, fara legatura cu parcul sau copiii, aveti maare grija ce fel de instalatori angajati pentru micile reparatii din casa. Dupa ce a "reparat" in doua reprize oaresce chestii pe la chiuveta din bucatarie, s-a pornit inundatia. Asta e a doua chestie cu care ma aleg de pe urma instalatorului. Data trecuta m-a umplut de nervi, dupa ce am fost nevoita sa alerg prin tot blocul, cu Tudor in brate nervos dupa un somn ratat din cauza bocanelilor, ca sa fac rost de chei de la boxe pentru inchiderea robinetilor. Chei n-am gasit, reparatia a fost intarziata, macar mi-am cunoscut vecinii si ei pe mine. Dar pe instalator, sa nu-l mai vad. 

La cratita sau pe piata muncii

Amandoua, daca nu ai invatat carte sa fii cucoana. Hehee, unde or fi vremurile alea cand femeile cu facultati erau niste doamne, cu menajera, dadaca, sot cu stare. Dar or fi existat vreodata asa vremuri sau norocul dadea peste unele cateva ca si acum, sau ele dadeau peste noroc ... 

Astia doi ani de stat acasa si crescut copilul pot fi un blestem sau un noroc depinde de tabaceala pielii. A mea a fost cam prea fina si nu mai stiu acum cum s-o repar. In primul an, cat Tudor a fost mic a mai fost cum a fost, dar acum dau vina pe toti pentru incapacitatea mea de a-mi gestiona emotiile. In primele sase luni ale bebelusului te confrunti cu lipsa somnului si cu lipsa de autonomie fizica. Bebe te imobilizeaza cu alaptatul la cerere, dupa sase luni cu diversificarea ai incurcat-o, trebuie sa faci mancare speciala si separata de restul familiei ca si cand ai avea doua familii cu gusturi diferite. Si inca e usor, mesele sunt majoritare din lapte, restul sunt piureuri de fructe, cereale, supe. Tot dupa sase luni apar dintii, implicit nu te mai intelegi cu bebele, e nervos iar tu habar nu ai ce sa-i faci. Te enervezi, te invinovatesti si te enervezi iar. 

Acum, la 1 an si 4 luni e ca naiba. Trebuie sa faci totul cu bebele dupa tine indiferent de situatie, ca un handicapat neinteles de cei din jur care te cred un om cu capacitati normale si libertate de miscare. Imi dau seama de misoginismul celor din jur, barbati si femei, toti te iau de intreg, normal si putiincios. 

Traim intr-o societate care se vrea liberala, egalitara dar este schioapa, chioara, egoista si cu ochelari de cal. La noi barbatul a fost obisnuit sa-si faca doar meseria iar femeia sa faca de toate. Acum barbatul tot doar meseria si-o face iar femeia este super-femeie dar degeaba. Pana cand va dori si barbatul sa fie super-barbat, tara noastra va fi tot handicapata ca si pana acum. Ce inteleg prin super-barbat, omul capabil de empatie, altruist si generos, cel care doreste sa-si creasca copiii oferindu-le si afectiune nu doar bani ca sa traiasca. Nu e de ajuns sa ai o paine pe masa, ea mai trebuie si binecuvantata, cu povesti si vise, cu sfaturi si indemnuri. Sutul in cur si palma dupa ceafa mai trebuie si ele indulcite cu un luat de mana si dus in parc. 

Femeile dau in nas sa le faca pe toate dar, vai, sunt libere. Libere sa ce?! Sa munceasca in continuare. Nu poarta val ca la arabi, nici acolo nu o fi o fericire, dar profana de mine viseaza uneori la o viata linistita, unde fiecare lucru isi are locul sau si familia e respectata. Familia, nu am spus femeia, caci daca familia e la loc de cinste atunci si femeia este la fel. 

Si sarind la altceva ma iau de ziua barbatului. E o aberatie. Ziua barbatului este sarbatorita in fiecare zi. Femeia il intampina cu o mancare calda, cu patul facut cu hainele curate. El e mereu servit pe cand ei nici macar flori de ziua femeii nu i se iau de fiecare data. E prea costisitor... Bun, la munca daca sunt prea multe colege inteles, ca doar nu te culci cu ele, ele nu-ti ofera tie nimic, asa ca de ce esti tu obligat sa le dai lor ceva. Eh, aici intervine generozitatea, atribut al claselor sociale inalte, educate, cu traditie in alte tari. La noi, popor de tarani, nici nu poti sa ai pretentii de astfel de manifestari. 

Fetelor, hai sa emigram. Nu ne-am nascut printese, dar meritam sa fim tratate ca unele si daca taranii nostri nu ne sunt egali, sa ne slujeasca!

Din blog in blog

E asa relaxant sa rasfoiesti povestile din jurul tau, mai ales cand intalnesti povesti asemanatoare, familii frumoase si te regasesti astfel printre oameni. Dupa o zi epuizanta deschid pagini de jurnal ce nu mai e intim decat in masura in care devenim toti o singura persoana. Noi, voi, cu aceleasi preocupari, ne impartasim gandurile, experientele intr-o scriere comuna, intr-un roman fluviu a carui sursa e viata. Am renuntat sa scriu pe hartie, sa pastrez pentru mine, dat uitarii, gandul. Cred ca un soi de vedetism ma incearca atunci cand scriu pentru mine si voi in acelasi timp. Ma exprim si ma oglindesc. Pixul si hartia nu-mi mai sunt de ajuns ca unici martori. E un exhibitionism in a scrie jurnal online, o expunere a sufletului, o disectie in amfiteatru dar si un catharsis. Imi pun masca pixelilor si eliberez nalucilrile. Jurnalul nu mai exista, suntem noi, parerile noastre, un continuu feedback. E o alta dimensiune in expansiune. Poate ca si universul, internetul va sfarsi intr-un mare Bang. Se vor praji toate serverele deodata iar lumea va exploda apoteotic, in mintea noastra. 

Jurnalul online e noua forma de mitologie, de cultura populara. Punem bazele unei noi gandiri comune. Neuronii au prelungiri in varfurile degetelor si de aici mai e doar un pas la a ne integra masinariei. Nu mai intram in biblioteci, le luam dupa noi, scriem istoria in tramvai, devenim reporterii propriilor vieti. 

Ave jurnalul online, noua forma de exprimare.

O mama aparent prea tanara

Nu stiu daca se intampla tuturor dar eu am impresia ca sunt considerata de catre necunoscuti ca fiind o mamica prea tanara si fara experienta, adica fara responsabilitate. Eu pun acest lucru pe seama aparentelor. Chipul nu-mi tradeaza varsta si prin urmare uneori cand ies afara sunt bombardata cu diverse sfaturi sau chiar observatii din partea strainilor. 

In ziua in care m-am dus sa-mi depun actele pentru o noua carte de identitate - mi s-au furat actele - tanti de la papetaria unde am facut niste copii mi-a facut observatie ca asta nu e vreme de scos copilul din casa si ca trebuie sa fac copii la x acte ca altfel ... si de ce imi trebuie mie si copie dupa y certificat ca stie ea ca nu e nevoie. 

La sectia de politie o alta tanti foarte grabita care de altfel cam freca menta, tot avea atacuri de panica la aparenta uitare a mea sa adaug la dosar x, y, z acte, toate prezente numai rabdare sa fi avut ea sa i le dau pe rand, in timp ce cu o mana tineam geanta, cu alta hartiile, cu o a treia pe Tudor si  cu a patra ma pregateam sa dau cu subsemnatul. In sfarsit si-a dat seama ca aveam si eu nevoie de un mic ajutor, ca taare ma mai plictiseam si a chemat o alta tanti sa-l tina pe musiu Tudor in timp ce moi am stat la pozat. ( si da era nevoie si de copie dupa y certificat si da am avut absolut toate hartogaraiele necesare, nu mi-a lipsit nimic )

Nu mai stiu daca tot atunci, ceva mai tarziu, dupa ce aparuse si soarele, sau in alta zi, am fost cu puiul mic in parcul din spatele blocului. Cum nu iesim afara fara : servetele, apa, ceva de papa, umbrela, paturica, scutec, fiecare obiect dupa nevoi : vreme, ora din zi, bine asezate toate in gentuta, s-a gasit o tanti, si ea cu un bebe in parc, sa imi faca o mica observatie : daca vrei sa stai cu copilul mai mult afara i-ai o bananuta, cum avem noi. Buun sfat, numai ca nu e recomandat sa-i dai copilului mai mult de doua banane pe saptamana, Tudor deja isi mancase portia; noi eram deja afara de vreo 3 ore si Tudor deja mancase un covrig mare. Doar ca eu vazand ca Tudor s-a plictisit i-am zis amuzata : hai sa mergem sa papam ca vad ca ai inceput sa mananci pietre. Cucoana ce si-o fi zis, uite-o si pe asta cum are grija de copil, il lasa sa se joace cu pietricelele pana crapa asta micu' de foame.  

Ies cu Tudor la cumparaturi. Trebuie sa fac piata dar ma opresc si la targul ambulat de haine. Probez ceva iar doamna de la stand e draguta si il intretine pe Tudor. Termin cu hainele, el se plictiseste, il desfac din chingile carutului, il mai dau pe jos, il iau in brate, il asez in carut, ma opresc la alt stand. Doamna de la tejghea: dar cand iesiti cu copilul lasati carutul acasa, nu vedeti ca vrea sa mearga. Asa o fi dar eu trebuie sa fac si cumparaturi, sa cari si sacosa si copil e cam greu, cu carutul e mai comod. Asa e, dar uitati, vrea pe jos. Ii fac pe plac, il dau pe jos numai ca Tudor voia in brate. Il deranja lumea, voia sa plecam.

Am avut niste treburi la un notar in Valeni. Dezbracati copilul, o sa raceasca, aici e cald, afara e frig. Dar ea nu stia ca in masina adormise inainte ca eu sa reusesc sa-i dau jacheta jos, asa ca transpirase, deci l-am lasat in body cu maneca scurta si o bluza deschisa cu fermoar: adica in tricou, tradus in vestimentaie de adult. ( un copil se imbraca la fel ca un adult + inca un strat). Nu numai ca ea nu stia ca body-ul era cu maneca scurta si poate uitase cum si-a crescut ea copiii, dar si ea era destul de imbracata. Dumnezeu sa-i mai inteleaga pe oamenii astia. Or fi ei bine intentionati dar sa-si vada de treburile lor. Daca cineva si-ar bate copilul nu stiu daca ar interveni si poate nici nu ar trebui. Fiecare si le stie pe ale lui. 

Iar eu prefer sa fiu politicoasa si-i las in pace, uneori le fac pe plac alteori le dau replica, uneori se uita la mine urat de parca i-as jigni chiar daca le vorbesc frumos alteori inteleg si-si dau seama ca vorbesc aiurea, oameni si oameni, situatii si situatii. 

Cine mai trecut prin asa ceva, mama ( o insoteam pe mama la cumparaturi si fiind mai mica, taranul care vindea bors, mi-a dat mie sa gust mai intai si mi-a facut observatie sa-i dau si surorii mele mai mari sa guste. ), mi-a zis ca toata viata o sa ma lovesc de asta, eh, poate nu toata, o sa creasca copiii mari, o sa am nepoti, o sa imbatranesc si atunci nepotii imi vor fi ca si copiii si poate voi da si eu sfaturi sau voi face observatii altora :)))