Luna plina sau noua..

Nu mai stiu care-i diferenta dintre luna plina si noua, care-i la sf lunii care-i la inceputul ei, dar cert este ca de la fereastra camerei se vede o luna superba, mare si aurie, sidefata, fildes, ivorie. Ce mai, de poveste. Imi pare asa de bine ca nu am ramas fara luna. De acasa, de la parinti puteam vedea luna. Era o incantare petnru mine, mai ales in noptile de vara. Cu geamul larg deschis o priveam si ma desfatam in aerul cald. Erau momente de visare, de emotie, cand totul parea psibil, cand lumea devenea brusc altfel, mai buna, mai incapatoare pentru toate posibilitatile, lipsita de ura si uraciune. Ei bine, nu am pierdut-o, e cu mine, e minunat. Pana sa reusim sa ne luam casuta asta am incercat mai multe variante. La un moment dat am cautat un petic de pamant pe care sa ne ridicam candva o casuta. Si cum lucram si nu reuseam sa iesim mai devreme de la serviciu, ne-am repezit pe locul respectiv la lasatul serii cand aparea luna in toata splendoarea ei. Mi-am zis ca daca voi fi vreodata nehotarata in privinta viitoarei locuinte, luna va fi semnul ca am ajuns unde trebuie. Daca nu ne-am fi impiedicat de lipsa banilor acela ar fi fost locul ideal de casa, locul de unde luna se vedea ca iesind din mare, uriasa, impresionanta.

Gata, Tudor se foieste in somn. Il deranjeaza ceva... tre sa fim pe faza.

Ce mai facem noi...

Sa va povestim cum e acasa.

Programul ar fi urmatorul: papica, schimbat, schimonosit, chitait, plans nervos, urlat, baita si tot asa la orice ora. Daca s-ar putea toate odata ar fi minunat ... asa spune Tudor cel putin. Ne schimonosim cand vrem sa ne dam aere, ne chinuim sa le scoatem pe o parte sau pe alta, ne caraim cand ne e foame si ne mancam manusile, fara manusi ne zgariem pe ochi. Si zambim la greu. Zambim din prima zi si o urmarim cu cate un ochi pe mami sa ne asiguram ca e langa noi. Cand se uita mami la noi, inchidem repede ochiul sa nu ne prinda ca o pandim. Nu ne plac deloc tichiile. Ne frecam incontinuu pana ne ajunge gurita la spatele tichiei, ei nu chiar la spate dar va prindeti voi. Mai nou stam destul de mult trezi. Si suntem curiosi. Aaa, dormim destul de mult noaptea, ne trezim asa : pe la 2 si ceva, pe la 5 si ceva si pe la 7 - 8. De la 8 incolo nu prea mai dormim ci papam din juma in juma de ora pana picam lati pe la 11 - 12.

Sa vedeti ce mai stranutam, sughitam si tusim. Mai ales dupa schimbat. Nu ne place deloc sa fim schimbati dupa masa... sa bage bine mami la cap asta. Cat despre baita, urlaam cat ne tin plamanii. Inca nu ne place, sau nu au nimerit parintii astia nestiutori gradele apei, cand o fi rece, cand calda sau nu ne place si pace. Si uite asa, mami cand e odihnita cand e zombi si nu mai vrea pe nimeni in jur. Vizitele astea, sunt bune dupa o perioada lunga de singuratate dar si cand se adunaaa, ptiu... sa se ascunda undeva de toti. Si cam asa.. dar in rest e tare bine si suntem fericiti. Of, sa gasim odata pediatru ca sa mai scapam de o grija. Va mai povestim noi si alte aventuri.

Tot poze cu Tudor si noi : mami si tati

Uite asa ne-a vazut tati pentru prima oara. Aveam o gura maareeee si eram taare nemultumit.

Asa de surprinsa a fost mami cand a vazut ca baiatu are gropita in barbie.

Pana ne obisnuim cu tati, plangem.

Acum e mai bine, parca recunosc nasul asta..

Si acum e si mai bine.

poze cu bebe strumf alias Tudor

Pozam pentru colegii lu' mami, sa ne vada si ei mai bine.

Si ne simtim asa de bine ca radem. Nu prea s-a priceput mami sa nu miste poza...

Aici dormeam.

Eram intre doua cascaturi si un chitait.

Mai e putin

Daaa, mai e putin pana la marele eveniment, iar posesor de bebe strumf o sa-l vada in sfarsit pe bebe strumf. Diseara vizita la doctor si aflare de evolutie a lucrurilor. De vreo ceva nopti dorm tot mai aiurea. Azi-noapte m-am chinuit destul de rau. Au inceput sa ma doara nici eu nu mai stiu ce. - masina de spalat suna ca un elicopter -
Junghiuri aiurea si o suprafata a corpului prea mare pe care e raspandita durerea. Dar ce sa-i faci, o sa treaca si asta si o sa fie bine.
Altceva nu prea stiu ce sa mai zic. A fost frumos la ziua Ioanelor si dupa cat se pare grupul o sa se tot inmulteasca cu noi membri. Nu-i rau deloc, abia vom avea si mai multe puncte in comun si mai ales activitati. E asa haios ca ma suna lumea sa vada ce fac, am nascut au ba... Ce sa zic, incep sa vreau sa se termine odata, sa continuu starea asta de oboseala si sub alta forma. Pe urma alta nebunie. Cine o sa vina sa ma ajute, cand, unde... fir-ar. Iar eu nu voiam decat independenta. Om vedea cum om iesi si din asta.

Parca ar fi luni

E o miercuri, dar cum sunt din nou acasa, la garsoniera adica, parca e un inceput de saptamana. Acasa, la ai mei adica, a fost o atmosfera foarte apasatoare din cauza pisicii bolnave. Acest membru al familiei a reusit sa ne bage pe toti in depresie. Cand o vezi ca o fantoma prin casa, abia se mai misca, e clar ca are dureri, are si incontinenta de intestine, e taaare aiurea. Dar pare ca-si revine totusi. Si uite cum in loc sa ma simt mai bine m-am simtit, logic, mai rau. Bine ca aici nu o mai vad.

Asa. In sf, dupa ceva vreme am reusit si eu sa mai vorbesc cu fetele pe skype, ce bine e. Of, sper ca anul asta sa nu fie total nefast, numai cu crize si temperaturi aiurea, sa fie si cu sanatate si zile frumoase si muult optimism, dar mai ales sanatate tuturor. As spune sa fie si cu multa iubire, dar daca spun chestia asta nici nu stiu de fapt ce inseamna. Iubire a cui pentru cine... ? Ar trebui sa fie iubire a noastra fata de tot si toti ce ne inconjoara, iubire adica generozitate, altruism, responsabilitate, intelegere, comunicare, o viata spirituala cel putin, mai buna.

Si uite asa am facut introducerea la filmul ce tocmai l-am vazut acum cateva zile : Avatar. Super imagini, caci povestea este veche de cand lumea. Este povestea tuturor civilizatiilor cucerite, absorbite si mai mult sau mai putin disparute. Este povestea lumii, a evolutiei vietii, a supravietuirii celui mai oportunist, numai ca conform traditiei filmului american de succes, totul se termina cu bine, la momentul sfarsitului filmului cel putin. Iar cel oportunist este invins de bastinas. Nu prea vezi asta si in viata, nu? Dar cel putin te face mai optimist... filmul adica.

Asa, sa mergem mai departe. Ce face bebe strumf, va intrebati. Ce sa faca. Aseara in loc sa doarma se tot baga in seama. Pe scurt, am dormit prost. Nu neaparat din vina lui, ci pur si simplu am devenit prea grea, intorsul de pe o parte pe alta e foarte dificil si chiar dureros. Dar sa nu speriem viitoarele aspirante la rolul de mamica. Mai este putin pana la trezitul nu din cauza presiunii burtii ci din cauza oracaitului, colicilor, alaptatului, tuturor la un loc. Cica saptamana viitoare ar trebui sa facem cunostinta, asta daca nu cumva se hotaraste sa mai stea putin la caldurica.

Daca mi-e frica? Inca nu. Cel putin nu de nasterea normala, mi-e frica sa nu se lase cu cezariana. Pur si simplu nu-mi plac operatiile. Emotii inca nu am, dar ca si in ziua unui examen, cred ca voi avea exact in ziua cea mare. De gandit, normal ca ma gandesc ce si cum. Pana acum am acumulat o punga intreaga de seringi, fiole, si alte chestii pe care spitalele din orice tara europeana ar trebui sa le puna gratuit la dispozitia pacientului platitor de taxe, stiti reclama aia : licitatia incepe de la suma x pt calmantele gratuite y, cine da mai mult, cine da mai mult pentru a sta alaturi de inca o persoana in patul de o singura persoana... In Romania e un privilegiu sa ajungi sa dai bani pentru ce ti se cuvine gratuit, sa te milogesti pentru drepturile tale, sa multumesti pentru sutul in fund primit, sa platesti taxe pentru amenzile luate de incompetenta mai marilor - aici ma refer la drumurile asfaltate prost, deszapezite din parti si etc...

Bun, deci bebe strumf poate veni linistit in lumea asta intoarsa pe dos. Strumfia ar trebui transformata in trufia de a se naste, in curajul de a se lua in piept cu tot si cu toate. Sa privim cu zeflemea tot ce ne face rau, si cu mila tot ce este prost, ca sa nu innebunim, nu de alta.

Hello again

A fost si Revelionul. Ziua am dormit, uitat la tv iar seara vizita la ai mei, emotii mari, puiul a revenit la cuib, vizita la nasi, la care am ajuns la 12 fara cateva minute cred sau chiar fix, de credeam ca o sa sarbatorim trecerea dintre ani la usa blocului, de zgomot ei nu au mai auzit interfonul, bine ca reteaua telefonica inca nu era asa incarcata. A fost fain. E bine acasa. Ne-am obisnuit cred. Mi-e cam greu cu agitatia de sf de an, cu vizitele si statul pana mai tarziu, mai ales cu programul corpului meu care ma tot trezeste ca nu se simte bine, dar e ok. Imi place ca mama e puternica, il sustine si pe tata si pe mitzi care sper ca o sa scape si de data asta. O sa vina si beb strumf si o sa ne schimbe pe toti.