Parca ar fi luni

E o miercuri, dar cum sunt din nou acasa, la garsoniera adica, parca e un inceput de saptamana. Acasa, la ai mei adica, a fost o atmosfera foarte apasatoare din cauza pisicii bolnave. Acest membru al familiei a reusit sa ne bage pe toti in depresie. Cand o vezi ca o fantoma prin casa, abia se mai misca, e clar ca are dureri, are si incontinenta de intestine, e taaare aiurea. Dar pare ca-si revine totusi. Si uite cum in loc sa ma simt mai bine m-am simtit, logic, mai rau. Bine ca aici nu o mai vad.

Asa. In sf, dupa ceva vreme am reusit si eu sa mai vorbesc cu fetele pe skype, ce bine e. Of, sper ca anul asta sa nu fie total nefast, numai cu crize si temperaturi aiurea, sa fie si cu sanatate si zile frumoase si muult optimism, dar mai ales sanatate tuturor. As spune sa fie si cu multa iubire, dar daca spun chestia asta nici nu stiu de fapt ce inseamna. Iubire a cui pentru cine... ? Ar trebui sa fie iubire a noastra fata de tot si toti ce ne inconjoara, iubire adica generozitate, altruism, responsabilitate, intelegere, comunicare, o viata spirituala cel putin, mai buna.

Si uite asa am facut introducerea la filmul ce tocmai l-am vazut acum cateva zile : Avatar. Super imagini, caci povestea este veche de cand lumea. Este povestea tuturor civilizatiilor cucerite, absorbite si mai mult sau mai putin disparute. Este povestea lumii, a evolutiei vietii, a supravietuirii celui mai oportunist, numai ca conform traditiei filmului american de succes, totul se termina cu bine, la momentul sfarsitului filmului cel putin. Iar cel oportunist este invins de bastinas. Nu prea vezi asta si in viata, nu? Dar cel putin te face mai optimist... filmul adica.

Asa, sa mergem mai departe. Ce face bebe strumf, va intrebati. Ce sa faca. Aseara in loc sa doarma se tot baga in seama. Pe scurt, am dormit prost. Nu neaparat din vina lui, ci pur si simplu am devenit prea grea, intorsul de pe o parte pe alta e foarte dificil si chiar dureros. Dar sa nu speriem viitoarele aspirante la rolul de mamica. Mai este putin pana la trezitul nu din cauza presiunii burtii ci din cauza oracaitului, colicilor, alaptatului, tuturor la un loc. Cica saptamana viitoare ar trebui sa facem cunostinta, asta daca nu cumva se hotaraste sa mai stea putin la caldurica.

Daca mi-e frica? Inca nu. Cel putin nu de nasterea normala, mi-e frica sa nu se lase cu cezariana. Pur si simplu nu-mi plac operatiile. Emotii inca nu am, dar ca si in ziua unui examen, cred ca voi avea exact in ziua cea mare. De gandit, normal ca ma gandesc ce si cum. Pana acum am acumulat o punga intreaga de seringi, fiole, si alte chestii pe care spitalele din orice tara europeana ar trebui sa le puna gratuit la dispozitia pacientului platitor de taxe, stiti reclama aia : licitatia incepe de la suma x pt calmantele gratuite y, cine da mai mult, cine da mai mult pentru a sta alaturi de inca o persoana in patul de o singura persoana... In Romania e un privilegiu sa ajungi sa dai bani pentru ce ti se cuvine gratuit, sa te milogesti pentru drepturile tale, sa multumesti pentru sutul in fund primit, sa platesti taxe pentru amenzile luate de incompetenta mai marilor - aici ma refer la drumurile asfaltate prost, deszapezite din parti si etc...

Bun, deci bebe strumf poate veni linistit in lumea asta intoarsa pe dos. Strumfia ar trebui transformata in trufia de a se naste, in curajul de a se lua in piept cu tot si cu toate. Sa privim cu zeflemea tot ce ne face rau, si cu mila tot ce este prost, ca sa nu innebunim, nu de alta.