Cresa, o aventura neplacuta

Inca ceva ce nu as recomanda nimanui, cresa. Nici nu stiu de unde sa incep, e o porcarie si in mare parte din cauza parintilor. Conducerea e de tot cahul iar parintii sunt o sleahta de nebuni. Lumea in care traim ne da o mare plama peste obraz. Alergam de nebuni sa facem bani pentru de toate si uitam de noi, de lucrurile importante. Suntem vinovati de a ne conforma unei vieti impuse de idiotii de la conducere care uneori se scuza sau nu, dar de cele mai multe ori raman indiferenti. Am devenit orbi la confortul personal, al familiei, la sanatatea mentala si integritatea fizica. Am intrat intr-o cursa nebuna care se va termina cu moartea noastra. Asa cum infernul ar fi ceilalti, sistemul suntem noi. Degeaba dam vina pe sistem, noi il facem, noi cei scartari si invidiosi pe altii. De ce sa-l ajut pe vecinul meu sa-si faca o firma, de ce sa-i aprob niste acte, de ce sa castige el mai mult, de ce, de ce, de ce? Mai bine nu. Nu pot eu, sa nu poata nici el. Cam asta e sistemul. Are cineva mai multi bani decat mine, hai sa mai bagam niste taxe si asa mai departe. 

Ce nu merge la cresa? Lipsa de flexibilitate. Toata lumea are ochelari de cal dar cred ca asta se intampla peste tot. Cresa = Romania. Oamenii nu mai sunt in stare sa comunice, sa medieze, sa ajunga la un compromis, sa gaseasca solutii si sa aplice si alte metode. Nu, cineva a invatat la un moment dat un lucru si atunci e clar batut in cuie. Nimic nu se schimba, trecerea timpului peste individ il face orb si atoatestiutor. De parca ar fi devenit in mod miraculos un fel de Zalmoxis, retras undeva intr-o pestera dar capabil sa citeasca timpurile. 

Astia sunt tampiti la cap, dusi cu pluta si nu in ultimul rand o apa s-un pamant. 

Aventura asta neplacuta a cresei e de fapt una foarte frustranta pentru ca nu avem voie sa ne ajutam copilul sa se adapteze treptat la ceva total necunoscut. Se vrea sa se intample totul dintr-o data. La concluzia asta a ajuns personalul iar parintii sunt total de acord cu asta. Daca ei au avut copii bolnavi, nefericiti si dati peste cap atunci e normal ca tuturor sa se intample la fel. 

Poate ca suntem noi anormali intr-o lume normala, ne-am nascut cu picioarele inainte si vedem lumea cu susul in jos, cand totul este de fapt bun, frumos si bine pus la punct, o lume ideala, ce mai. Ajungi sa te indoiesti de propriile trairi, idei si normalitate.

 

Prima zi de cresa

S-a nimerit sa fie marti 13. Cum nu sunt superstitioasa nu am dat importanta chestiunii numai ca fiind o prima zi a ceva si acel ceva fiind un lucru nou, necunoscut, a fost o zi destul de grea. 

Nu am fost si eu la cresa dimineata. Ne-am zis ca daca tot ii duce dorul lui tati in fiecare zi de serviciu acum ar fi o ocazie sa-l insoteasca o parte din drum. Cred ca si maine va fi la fel indiferent daca mergem cu totii sau numai unul dintre noi, pana se va adapta la un nou mediu si la absenta noastra. 

Acum e nevoie de si mai multa rabdare caci el e suparat si pare ca nu mai asculta deloc. La cresa fiind spatiu restrans odata ajuns acasa vrea sa se desfasoare sa stea cat mai mult afara. Cresa nu-i satisface nevoia de iesit, plimbat. Deocamdata e doar un mediu nefamiliar, inchis.

Maine va fi mai bine, daca nu, va fi mai rau. 

Portrete si zambete

o privire plina de ganduri si o frunte incarcata cu povesti

tati cu mustata de ciuf de strumf

un pupic de milioane

Septembrie la mare

Am sarbatorit venirea toamnei cu inca o excursie la mare. Am prins o vreme de invidiat, o plaja cat cuprinde doar pentru Tudor sa alerge dupa vrabiute si o mare atat de calda ca nu ai mai fi iesit din apa. Au fost trei zile superbe de veselie si joaca, soare si cules de scoici. 

Am fost insotiti de tataia Mircea total neasteptat, daca ar fi venit si tataia Radu ar fi fost si mai haios. Marea e prietena noastra si nisipul cea mai frumoasa jucarie.Am pasit neinfricati prin alge si scoici colturoase si nu ne mai saturam sa mergem goi si desculti peste tot. Micul cavaler jedi nu a stat o clipa locului dupa cum ii este obiceiul si s-a luptat neincetat cu somnul si tantarii.