Este primul an altfel. Primul an in care toate sunt noi, toate sarbatorile au alt gust, alta insemnatate. Sunt iarasi copil si as vrea sa fie perfect. Nu prea e mereu perfect. Din pacate acum sunt adult cu o maare responsabilitate iar rabdarea mi-e de multe ori pusa la grea incercare. Nu stiu daca am fost veodata prea rabdatoare; calma, retrasa, timida am fost. Prea calma doar in aparenta pana m-am hotarat sa nu mai fiu, mi-am spus la un moment dat ca am terminat-o cu pasivitatea, ca e timpul sa m-a fac auzita. Ei bine acum as vrea sa ma reintorc un pic la caaalmul ala pasiv, sa nu-mi ies din pepeni cand nu mai pot... Dar sa lasam asta pentru alt post.
Revenind la Mos Nicolae, asa cum am fost eu invatata sa-l percep in comunism, mos nu sfant, cum am invatat mai tarziu, a fost o zi reusita. Fara sa ne propunem ne-am reunit cu totii iar Tudor a fost bineinteles in centrul atentiei. Ce de cadouri a mai primit si cat de speriat a fost de unele, speriat sau mai bine zis stingherit. Nu stia cum sa reactioneze la jucariile astea grozave de acum pe care le-am cumpara mai mult pentru placerea noastra. Stam si ne minunam ca fraierii ce inventiva e mintea omului cand e vorba sa scoata bani din piatra seaca. Cat de mult se speculeaza dorintele copiilor, deocamdata ale adultilor, cat sunt cei mici prea mici sa vrea una alta.
Oricum, m-am simtit asa de bine cand pe usa au aparut ai mei apoi ai lui si ce reactie grozava a avut Tudor cand i-a vazut pe toti. II place la nebunie sa fie inconjurat de oameni. E un pic trist numai cu mine si se plictiseste cand eu trebuie sa fac de-ale casei. Nu-mi place nici mie sa-l las asa rugandu-se de mine sa-i dau atentie, dar ce sa-i faci, trebuie sa mancam, sa .., sa.. etc. Mie mi-ar trebui o bona sa-mi faca treburile casnice ca eu sa ma pot bucura in voie de Tudor, sa-i dau toata atentie pe care o merita si de care are nevoie. Iar idiotii astia... da-i in pisici, nici nu merita sa-mi racesc gura...
Ieri i-am taiat motul. Parca si el se simte mai bine fara calvarul prinderii parului. Fara sa vreau cred ca-l trag de par ca sa i-l prind, ca altfel ii intra in ochi de lung ce e, acum nu mai e.. :P . De aici poate s-a apucat si el sa ma traga pe mine de par. Se amuza copios sa ma apuce de suvitele de par, bine ca am mai taiat din el. Il chinuiam cu scosul biip din nas..atunci el ce sa faca in momentele noastre de uitat ochi in ochi, exploreaza si el nasul meu. Si, stiti vorba aia cu tinutul de fustele mamei, ei, cum mamele de acum poarta mai des pantaloni decat fuste, Tudor e mereu de pantalonii mei. Eu cu lingura in mancare, el de pantalonii mei. Parca am fi ca niste animalute, un fel de sricei parca, care se tineau cu dintii unul de coada celuilalt, in sir indian, mama si pui, peste tot pe unde mergeau, ca sa nu se piarda.
A fost frumos si la mot, a primit iar o groaza de bunatati de la nasii lui si de la prieteni iar azi a dus dorul galagiei, oamenilor. E foarte sociabil, sper sa ramana asa si sa se acomodeze usor in comunitati cand o veni timpul.
E greu, e frumos si cand v-o veni randul sa nu ezitati sa cereti ajutor, va urez tuturor sa-l aveti, ca tare mult se simte lipsa lui. Cat de realista am fost sa mi-l doresc, uite ca nu am parte de asa ceva, decat foarte rar.
Dar vine Craciunul, alt motiv de bucurie, de petrecere alaturi de cei apropiati asa ca ar trebui sa schimb nota. Sarbatori fericite tuturor!!
Ah, era sa uit. Motul lui Tudor nu s-a lasat prea usor taiat. A fost cu peripetii, rebel, incapatanat, determinat sa reziste :P . Ce a ales din tava. Pai a tot ezitat, le-ar fi luat pe toate. Inelul a fost primul ales - verigheta tatalui meu, adica bogatie - cu mare hotarare, a urmat telefonul - tehnica - si forfecuta, pe care eu am asociat-o cu meseria de medic. Eh, sanatos sa fie, ca noi deocamdata ne distram, urmam obiceiurile dar cum zice campania: Romania creste prin bun simt si responsabilitate. Asa ca educatia, cei 7 ani de acasa sunt cei mai importanti ca alttceva in tara asta nu functioneaza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu