poveste cu tramvai

Tramvaiul este jucaria preferata. O sa ajungem sa-i dam si nume pana la urma, daca asta nu o fi vreo chestie de fetite, ca vad ca nu prea vrea sa dea nume. Tramvaiul se numeste tramvai, nu mai are nevoie de alt nume, cam asta e parerea lui tudor.
Nu doar ca doarme alaturi de tramvaiul verde, propriul tramvai-metrou, dar intr-o zi, la masa, m-am apucat sa-i spun tramvaiului intamplari de peste zi. Tudor a devenit atent si linistit, linguritele ajungeau lin la destinatie iar cel de-al treilea personaj de la masa a capatat o alta valoare.
Tudor a inceput sa ceara sa-i mai vorbesc tramvaiului despre activitatile noastre. Tudor a devenit astfel un personaj de poveste demn de urmarit.

trece timpul repedeee

Creste, creste, creste si deja incep sa uit cum era cand abia incepea sa vorbeasca, cand era doar un zambet si o veselie si abia ii dadeau dintisorii, cand stateam toata ziua in parc si nu bucatariseam tot timpul ca acum.
Imi petreceam timpul jucandu-ma mult cu el, ascultand muzica si dansand impreuna. Atunci eu eram sefa, dadeam tonul, acum el e dirijorul. Eu nu-mi mai vad degetele de la picioare de atata robotit, mereu atatea mici decizii de luat, lucruri de planificat, iar tudor, chiar daca in preajma, e atat de departe. Nu mai am timp si putere sa ma joc ca mai acum un an, doi.
Ce bine ca exista iesitul afara, abia atunci ma destind un pic si ma pot bucura de el.

Imi place atat de mult cum canta. Retine orice cantecel din povestioare, din inventiile pe care i le spun la masa si-l surprind fredonand. Si uite, poate nu voi uita sa incerc sa-i explic anumite lucruri prin cantecele. Se pare ca muzica este o cale de a ajunge la intelegerea lui.

Si sportul. Este atat de activ incat ma gandesc ca ar fi o pierdere daca nu am face ceva in sensul asta. Sportul educa ca si muzica. Bine pentru trup, bine pentru spirit. Reinventam roata: mens sana in corpore sano.

Pana la urma fiecare fiinta este un microcosmos. Salvarea e in noi. Bla bla... bla bla bla.

Blade

A devenit peste noapte mare maestru in manuirea unor titirezi: blade-uri, cu care se intrece in parc, cu baietii mai mari. E asa haios sa-l privesti printre ceilalti, el, un pici, si restul.
Cuvant de adresare: "hei, piciule..." pici, era el fata de un alt baietel, dar i-a placut apelativul si s-a gandit sa-l foloseasca.

de la "nu" la "da" taraganat

Buun, dupa multe alte iesiri cu isterii, de am ajuns vedetele parcului, invat ca trebuie sa ma destind. Clar, viata e o joaca si incerc sa ma educ in sensul asta. Imi iau rusinea de a nu sti prea multe in nas si accept incet incet ideea ca acceptarea este calea.
Oricat as vrea eu sa fiu cocosul si sa am intotdeauna dreptate, nu prea merge asa. Cedez eu, cedeaza el, tudor, si uite asa crestem.
Deja incepe sa se mai estompeze etapa lui "nu". Acum zice: "daaa, biiine".
Invata destul de multe de la desenele animate si absoarbe tot ca un burete, tot ce vede, ce aude, odihnita sa fiu sa-i spun cat mai multe.