Creste, creste, creste si deja incep sa uit cum era cand abia incepea sa vorbeasca, cand era doar un zambet si o veselie si abia ii dadeau dintisorii, cand stateam toata ziua in parc si nu bucatariseam tot timpul ca acum.
Imi petreceam timpul jucandu-ma mult cu el, ascultand muzica si dansand impreuna. Atunci eu eram sefa, dadeam tonul, acum el e dirijorul. Eu nu-mi mai vad degetele de la picioare de atata robotit, mereu atatea mici decizii de luat, lucruri de planificat, iar tudor, chiar daca in preajma, e atat de departe. Nu mai am timp si putere sa ma joc ca mai acum un an, doi.
Ce bine ca exista iesitul afara, abia atunci ma destind un pic si ma pot bucura de el.
Imi place atat de mult cum canta. Retine orice cantecel din povestioare, din inventiile pe care i le spun la masa si-l surprind fredonand. Si uite, poate nu voi uita sa incerc sa-i explic anumite lucruri prin cantecele. Se pare ca muzica este o cale de a ajunge la intelegerea lui.
Si sportul. Este atat de activ incat ma gandesc ca ar fi o pierdere daca nu am face ceva in sensul asta. Sportul educa ca si muzica. Bine pentru trup, bine pentru spirit. Reinventam roata: mens sana in corpore sano.
Pana la urma fiecare fiinta este un microcosmos. Salvarea e in noi. Bla bla... bla bla bla.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu