posesor de bebe strumf

Tudor a implinit 2 anisori

2012-01-19T10:40:00.000+02:00

Am petrecut trei zile si mai putin trei nopti. A primit "cadou" si s-a jucat fericit si multumit ca i-au venit Mimi si maia, Radu si taia. A trecut pe la fiecare sa ciuguleasca tort din farfurie, a baut suc din mai toate paharele noastre si s-a jucat cu "cadou". Unul dintre cadouri a fost grozav: o masina maaare si zgomotoasa. Tortul in forma aproximativa de cap de pisicuta, creat de moi, a fost delicios si am dormit toti neintorsi pana dimineata.

Asta s-a petrecut joi, chiar de ziua lui Tudor, sambata am primit vizita nasilor.

Tudor a inceput si el sa ii spuna lui Teo pe nume si sa o recunoasca prin poze. S-au jucat pana au obosit, s-au dat cap in cap, s-au impiedicat, catarat, alergat. Am facut un picnic pe covor cu pizza si tarta-tort cu struguri, mmm, delicioasa. Si iarasi am dormit bine si fericiti de asa o vizita.

Duminica ne-am vazut cu alt pitic mai mic si cu unul mai mare: Luca si Rares. Iarasi am alergat, jucat cu volanul, masinute, lego si papat de toate. Discutiile aprinse si copiii galagiosi ne-au dat iarasi prilej de somn bun :)) .

Si uite asa sa fie in fiecare an, sa petrecem cu cate o zi in plus: patru zile la trei ani, 5 la patru si asa mai departe pana ajungem sa sarbatorim cu lunile :)) . Sa uitam de griji si necazuri.

Sarbatori de iarna

2012-01-19T09:27:00.001+02:00

Am petrecut cu multe cadouri pentru Tudor si multa liniste acasa. Am impodobit impreuna un brad frumos pe care l-am inclus in jocurile noastre pana l-am desfacut frumos, l-am impachetat si l-am dus jos. Sfarsitul unui pom de Craciun e trist, ar trebui sa ne straduim mai mult si sa luam unul in ghiveci. Bine ca totusi anul acesta au fost stransi o parte din ei si refolositi.

Noaptea dintre ani am dormit-o. Am urmarit artificiile de la geam si cam atat.

Ajunul Noului An mi-a fost stricat de o piaza rea pe care am incercat sa o ignor.

Sarbatorile s-au dus fara zapada si stralucire, fara senzatia ca ar fi fost. Le-am uitat repede. Singurul lucru important, le-am petrecut impreuna, iar Tudor a fost cel mai fericit, a stat casa.

Amintiri din alte vieti

2011-12-19T16:52:00.000+02:00

Fara sa vreau sa aiba vreo legatura cu tot ce se da deocamdata pe la tv: Amintiri din epoca de aur si tot felul de alte chestii legate de comunism, mi-am amintit cum era cand traiau mamaia si tataia, eu eram mica si admiram caii pe care ii ingrijeau cu atata pasiune. Aveau ograda plina cu tot ce se gaseste pe la tara, pasari si animale, nu stiu sa le fi lipsit vreo specie din ce se creste pe la noi prin curte. Tataia era insa atras in mod special de cai. Ii crestea, prasea, ingrijea cu mare placere.

Erau oameni saraci dar gospodari. Atenti nu doar la propria persoana ci si la ce era in jur: pom, planta, pasare, animal. Veneau vecinele cand aveau nevoie de ce le lipsea prin casa, la mamaia sa-i ceara una alta. Ea avea grija sa nu-i lipseasca mai nimic. Paine facea in casa la fel ca si branza, bors, muraturi, vin, tuica, sa nu mai vorbim de impletit, lucrat. De tesut dadea sa i se faca, nu mai stiu daca a avut si razboi, cred ca nu, aveau cei care erau cu stare. Insa folosea tot ce se putea pentru a avea materie prima de presuri, paturi, cuverturi. Se recicla totul.

Cooperativa isi lua cota din tot ce avea taranul: animal sau planta. Lana abia ii ajungea pentru a-si incalta copiii de iarna, statul le lua mai tot. Asta pe timpul comunismului, cand munceai pe rupte pentru putin si multumeai lui Dumnezeu ca-ti dadea putere sa muncesti in continuare pentru a avea cu ce-ti creste copiii si baga animalele in iarna.

Nu aveau decat vreo doua clase, mamaia nici nu prea stia sa citeasca, insa cunostea foarte bine banii si avea o minte agera. Ea tinea casa, ea era stalpul. Tataia a fost un om moale, care trebuia ghidat si impins de la spate. Bine ca ii placeau animalele, muncea ca trebuie si ca avea in spate un bun organizator. Nu era omul deciziilor.

Au dat viata la cinci copii dintre care au ajuns la maturitate doar doi. Doua fetite au murit de mici, accidente in gospodarie, un baiat a murit la adolescenta cand, ca multi altii despre care vedem si la tv, a iesit pe geamul internatului si a escaladat un burlan, a cazut zdrobindu-si organele interne, murind ceva timp mai tarziu la spital, cu dorinta neimplinita de a vedea marea.

Ambitia parintilor a fost de a-si da copiii la scoala, de a-i vedea cu o meserie, plecati din saracia satului. Au reusit. Tot ei in vremuri de restriste le asigurau d'ale gurii: porc de Craciun, miel de Pasti, vin toamna, branza, oua si cate o gaina din cand in cand.

Eu nu am crescut verile la tara, nu ma adaptam, faceam greva foamei si doream de parinti. Asa ca au renuntat sa ma lase singura la tara, in schimb am stat singura in casa cat erau ei la serviciu, faceau oricum in schimburi. Am facut parte din generatia cu cheia de gat, dar eu eram fericita. Nu simteam ca-mi lipseste ceva. Parintii aveau grija ca eu sa cresc frumos si sa transmita mai departe ambitia parintilor lor, aceea de a fi data la scoala, de a avea o meserie, de a trai decent si relativ fara griji.

Se pare ca de la parintii mamei mele mi se trage iubirea pentru animale si atentia pentru tot ce e viu, ambitia de a lupta pentru ceea ce vreau si determinarea de a scoate apa din piatra seaca. Greva foamei, incapatanarea, iubirea pentru animale se pare ca se regasesc si la Tudor. Pacat ca nu va avea ocazia de a admira si a-si pune intrebari privind animalele de tot felul din curtea bunicilor. S-au dus, mai este o ramasita care nu mai are puterea de a se ocupa de o gospodarie intreaga.

A venit si Mosul

2011-12-05T23:54:00.000+02:00

Ne-am lustruit ghetutele, caci am fost cuminti, am ascultat colinde si in timp ce ne jucam, cineva a sunat la usa. Surpriza, nimeni, doar ghetutele pline. Momo si coco = bobo si cioco, dar si jucarii, ceva frumos de mesterit. Nici dulciurile nici jucariile nu intrec insa prezenta noastra in viata lui. Noi suntem cei mai importanti si ar renunta imediat la jucariile pe care nici macar nu le cere.

De ziua Romaniei, ne-am imbracat frumos si am mers la parada. Tehnica aviatica am urmarit-o din masina, Corpul de Pompieri a trecut prin fata noastra evidentiindu-se doar prin acoperisurile masinilor, din defilarea calaretilor am vazut doar chipiurile si ne-am delectat cu zgomotul copitelor pe pavaj, in schimb am avut deosebita placere de a face o baie de multime si de a alerga dupa Tudor, care si-a organizat propria defilare-alergare-cursa cu obstacole. Ca sa nu mai vorbim de auditita radiofonica a excelentului comentariu despre, of, am uitat expresia in engleza, manuirea armei a Corpului de Garda si Protocol. Ne-a incantat marimea steagului arborat pe podul Grozavesti, ne-a uimit trecerea in viteza a unui utilaj amfibie, daca n-o fi fost tanc, pe Podul Grant si ne-am pus intrebari legate de numarul de cai aflat intr-un camion special destinat, care ne-a dublat o portiune din drumul de intoarcere. A fost o zi excelenta culminata cu privirea decoratiilor luminoase de Craciun din Parcul Sebastian, micimea aceea de parc, bine ca este. Si unde mai pui ca nu a plouat asa cum se intampla cam in fiecare an de ziua Romaniei. Dar clima ne joaca feste, dupa cum am trisat si noi jucandu-ne cu Pamantul nostru cel de toate zilele.

Ne mai laudam cu tot felul de tumbe si echilibristici. De parca Tudor s-ar pregati intens pentru vreun examen de admitere la circ. Ma mir si eu cum un copil de nici doi ani merge pe muchie, pe orice muchie de parca ar merge pe autostrada, fara frica si cu un foarte bun echilibru, se rostogoleste si da peste cap ca Fatul din poveste, bine ca nu-i vine sa se lupte si cu balaurul. Dar are tot timpul sa se antreneze pentru cand o veni momentul.

Bella, Alba ca Zapada

2011-11-23T12:34:00.000+02:00

Am fost la film ieri seara. Am citit toate cartile, am vazut aproape toate filmele la cinema, asa ca m-am dus si la penultimul din seria Amurg. Nu a fost cum m-am asteptat. A fost mai bun.

Din filmuletele de pe Yahoo am crezut ca va fi un film doar pentru fetele inocente, foarte siropos. Ma gandeam ca s-au intrecut pe ei, producatorii, in a scoate in evidenta niste personaje nerealiste, cu o gramada de fard pe obraz, care sa arate ca niste momai si sa se poarte ca niste scolarite.

Ei bine, plecand de acasa si cu o anume incarcatura emotionala, am dat voie lacrimilor sa curga. Si totusi filmul nu a fost siropos. A punctat foarte bine dificultatile unei relatii aflate la inceput. Si toate cosmarurile legate de viata de vampir pot fi traduse in unele legate de necunoscutele unei viitoare vieti in doi. Odata casatorita, tu, fata, devii sotie, poate mama, nu stii cum te vei descurca, daca vei fi in stare de toate responsabilitatile.

Iar scena aceea din noaptea nuntii, cand cei doi mustacesc in fata patului cu baldachin, frumos aranjat pentru proaspetii insuratei, privita in contextul ei, nu a mai parut deloc penibila. A exprimat perfect emotiile unei prime nopti.

Poate admirarea indelunga a lunii a fost un pic exagerata. Ma asteptam ca ei chiar sa inoate, in loc sa priveasca extatici frumusetea lunii. Si eu ii cunosc puterea, dar mi-ar fi placut sa-l vad pe Edward inotand viguros pe luciul apei, chiar daca e doar un vampir palid, ce nu pare deloc un macho agresiv.

Ziua nuntii cu rostirea juramintelor a fost iar foarte emotionanta. Eu care am vrut sa traiesc filmul, mi-am adus aminte de acel "da" sugrumat de emotie si lacrimi ascunse, de la cununia civila, spus cu cateva ore inaintea implinirii ceremoniei religioase.

Pentru mine filmul a fost un katharsis. Am simtit si mania din vocea lui Edward, in prima lor cearta, am inteles pe deplin replica Bellei cum ca e grea casnicia. Nici nu aveti idee. Si e grea mai ales cand apar copiii si cei doi privesc totul din perspective diferite. Cum a fost cazul si aici.

Singurul lucru cu care nu am fost pe deplin de acod este acela ca Bella s-a inselat cu privire la sexul copilului. Nu stiu cat de des se intampla ca mamele sa nu simta care este adevarul, fie ca-l recunosc sau nu. Poate pentru ca Bella a vrut sa aiba un mic Edward, pentru ca isi iubea sotul atat de mult, s-a mintit pe ea insasi.

Din trailer am ramas surprinsa de uratenia Bellei, de cearcanele ei. Numai ca filmul vazut cap-coada a spulberat si aceasta preconceptie. Noptile nedormite de dinaintea nuntii, zilele de epuizare din cauza sarcinii extraordinare si conditia ei de om, prefigurau o Bella vampir de o frumusete exceptionala.

Ce ar mai fi de spus, daca nu imbratisezi povestea, citind cartile, cum spune o buna prietena, e greu sa urmaresti filmul. Ar fi doar unul dintre multele, pentru fetele aflate in prima etapa a adolescentei.

Mogaldeata fara glas

2011-11-23T11:30:00.000+02:00

Doar imagini si simtiri, fara cuvinte, doar gesturi. Un mic animal speriat de necunoscut, separat de mama, singura pe care o stie cel mai bine si care ii ofera protectie, alinare, siguranta. Restul sunt doar imagini de privit de la distanta, daca se poate de gustat, incercat, catarat, dar langa care nu-ti poti face culcusul. Poti dormi oriunde, poti ramane oricunde, cu o conditie, sa fie mama langa tine. E un cuvant dobandit, l-ai auzit din primele momente, atunci cand amandoi va obisnuiati cu el. Asa ca ea are si un nume,"mama", numele real il inveti mai greu, nu conteaza, cel putin nu acum cand esti prea mic. Acum nu te poti exprima decat prin gesturi, daca vocalizezi, scoti sunete fara logica pentru cei din jur. Poti in schimb sa tipi de bucurie sau placere, sa razi.

Si rasul se poate invata, felul de a rade, autentic e doar plansul, nu l-ai invatat de la nimeni. Poate tot de la ea, cand erai acolo la caldura, in interiorul ei. Dar in vremurile acelea ea mai mult radea, tristetea nu prea i-a dat tarcoale, a fost linistita.

Nu, nu vrei sa te lase acolo, nici in alta parte, te tii cu toata puterea ta de cel care te tine in brate. Incepi sa plangi, sa tipi, te uiti in ochii lui, ai lor, nu ma lasati, nu vreau, nu pricepeti? De ce nu pricepeti, cum de nu pricepeti, si asa il inveti pe "nu", cel mai puternic cuvant. O sa il tot folosesti o perioada buna de acum inainte, pana ce va incepe ratiunea sa sclipeasca incetisor in mintea ta, vei incepe sa intelegi ca daca esti obligat uneori sa faci ceva ce nu-ti place nu este neaparat un lucru rau, daunator tie. Dar deocamdata este greu de explicat celorlati ca tu nu vezi mai departe de clipa prezenta, ca tu nu intelegi ce inseamna "mai tarziu", ca ziua are ore, saptamana zile. Tu esti inteleptul din vechime care traiesti clipa cu adevarat. Simti totul intens, te daruiesti momentului. Din pacate nici ei nu inteleg asta. Au uitat, ratiunea a pus stapanire pe ei si nu stiu cum sa te linisteasca decat cu : "mai tarziu vine mama sa te ia", " nu mai plange, sunt doar cateva ore".

Ei, oameni cruzi, se prefac ca nu le pasa, se prefac veseli si optimisti, isi inchid sentimetele undeva si se duc la serviciu. Nu te mai aud cum plangi, isi spun : "lasa, o sa se obisnuiasca, asta este, toti au trecut prin asta, este bine". Numai ca tu plangi in continuare, nu esti bine, oricat ar zice ei altceva. Nu mai dormi linistit, o cauti in somn, sa fie aproape, te scoli des si verifici daca e langa tine. Nu ti-e sete, nu ti-e foame, ti-e doar frica. Si e intensa. Iti face micul trup sa functioneze alert, mancarea e repede consumata, energia se elibereaza imediat, tu esti mai vioi ca niciodata, mereu pe faza, pana te doboara vreo raceala si atunci vine si o mica depresie.
Ceva nu a mers bine azi in locul ala pe care il urasti, dar nu ai cum sa te exprimi altfel decat prin revolta fata de tot ce e in jurul tau aici, unde e mama, unde e mereu cald si sunt jucariile preferate. Ii spune "acasa" locului astuia, asta o stii, inca nu o spui, dar intelegi. Cand mergeti la mimi si nadu; la mitzi, si auzi la un moment dat, "gata, mergem acasa", te duci repede la usa, unde este incaltamintea, te incalti daca ai venit in adidasi, si te joci cu cheile din usa. Te duci la mama si la tata, ii iei pe amandoi de mana si ii duci catre usa, gata, plecati.

Cu tata ai avut tu ceva de impartit la un moment dat, nu-l mai pupai. El te ducea acolo. Pana in ziua cand a venit si te-a luat, de atunci l-ai acceptat iar ca la inceput. Tot el te ia de acasa, de langa mama, dar acum nu mai esti suparat asa rau pe el, faci cu mana lui mama, "ta, ta" si mergeti catre masina.

Masina, o placere, cel mai bun leagan, altul nu ai cunoscut. Te ia somnul imediat, esti in siguranta, numai sa fie masina ta, "masina cu leu", cum ii zice mama. Recunosti sigla imediat si i-o arati in plimbarile voastre, iar daca se intampla sa vezi o masina identica cu a ta, te manifesti si mai zgomotos.

Mama nu prea a fost martora la razvratirea ta, dar atunci cand te-a vazut cum refuzi sa accepti situatia, a simtit un junghi in stomac si parca se crea un gol care inghitea tot. Ce ar fi dat sa fie alta situatia, sau macar sa pricepi acel "mai tarziu". Se certa in gand cu toate promisiunile primite pana mai acum, "lasa, o sa vedem noi, ce-om face", "e prea mic pentru cresa", "cum, el e copil de cresa".

Acum tu esti acolo iar mama se simte vinovata pentru situatia asta, dar te vei obisnui iar, o sa fie bine, mai tarziu va veni mama sa te ia.

Minunea noastra vorbeste

2011-11-22T14:23:00.001+02:00

Stiu, am mai avut postari despre inceputurile vorbirii lui Tudor, dar acum e cert. Are o voce asa subtirica si hotarata cand stie ce vrea, si intrebatoare de cele mai multe ori. Tonul este ascendent : vrei ... X ? : nu ?; tati ? mami?

Am observat ca este atras de cuvintele cuiva care vorbeste tare sau rastit: aude diverse personaje la tv, prin filme si incearca sa redea cat mai bine ce aude. E foarte haios, izbucnim cu totii intr-un ras admirativ. "sa-ti faci bagajele si sa pleci' spuse o tanti intr-o faza la tv: "bagajelepleci" fu replica lui Tudor.

Si bineinteles daca aude cuvinte noi sau sunt rostite de altcineva decat mine sau Paul, e o ocazie numai buna de a le repeta: maia, cu accent pe i = maria, gheghe = gheorghe etc.

In rest foloseste ultimele doua litere ale cuvintelor, sau ceva asemanator: una cu u mut = luna, ia cu accent pe i = lumina, apte = lapte, ante parca = noapte, chiciup = ketchup, ica = painica, tapa = apa, un alt ia = rosia, mandarina, dupa caz...

Incearca sa redea si cuvinte din alte limbi, depinde de melodiile care il atrag cantate in engleza... Danza Kuturo, nu-i engleza dar ii place la nebunie. La un moment dat o puneam la nesfarsit si tot nu se plictisea de ea. Inainte de asta avea o slabiciune pentru Lady Gaga cu Alejandro, il luam in brate si dansam.

Admira fetele de la aerobic. Le urmarim de la fereastra din bucatarie cum danseaza sau topaie pe arcuri : kangoo jumping. Asa am ajuns la Danza Kuduro, ele dansau pe melodia asta, asa ca a trebuit sa redam si in casa atmosfera de la sala. Am gasit chiar un filmulet pe melodia asta de dans aerobic asa ca am trecut toti la treaba. Mai ales ca tataia l-a invatat anumite miscari de dans, numai bune sa ne antrenam. Ceilalti tatai si mamai sunt : mimi si nadu, mai usor de pronuntat.

Dennis the menace

2011-11-21T13:21:00.000+02:00

Personalitate vulcanica: poate erupe in orice clipa, pus pe sotii si pe faza la orice. Trebuie sa avem grija ce facem si ce spunem caci mica maimutica inregistreaza si reda tot, bineinteles avand mare grija sa excluda "nu-ul" din ecuatie.
Exemplu: "Bine ca nu ti-a bagat pufarine in nas" - era preocupat sa ni le indese pe gat, in clipa urmatoare, ni le indesa in nas, printre pleoape..

Intr-o seara adevenit robotel. Incerca sa-si gaseasca drumul pe bajbaite dintr-o camera in alta, avand o mare galeata pe cap.

Faptul ca facem mancare impreuna e deja la ordinea zilei. A devenit expert: orezului cu lapte ii adauga un sfert de sticluta de esenta de rom, canapelei niste suc de rosii, iaurtului putina sare iar el s-ar asezona cu multa placere cu o punga de floricele de porumb.

Toamna lunga si frumoasa

2011-10-25T10:51:00.000+03:00

In putinul timp liber incerc sa fiu cat mai activa ca sa simt ca profit din plin de el. Mai fac o vizita, mai ies prin centru, mai dau o fuga prin magazinele pentru bebelusi pt innoirea garderobei pentru iarna, apoi ne plimbam in parc sau ne ingrijim racelile si guturaiurile. De cand cu cresa e tot timpul racit, nu atat din cauza colectivitatii cat din cauza sculatului de dimineata si iesitul in frig, schimbatului de doua ori pana la piele - cei de la cresa tin neaparat sa-i schimbam in alte haine de interior. Cele de strada au germeni, cele de interior cica nu mai au. Asa ca il schimbam din pijamale in haine de strada, apoi in alte haine, cand il luam la fel, iar el si ceilalti sunt expusi mereu la schimbarea breusca de temeratura = cald, rece, cald, rece, cald rece = acasa, afara, masina, afara, interior, afara.

Sfarsiturile de saptamana le petrecem mai mult in deplasare iar saptamanile robotind. Mai nou, ma gandesc la o recalificare. Poate nu ar fi rau sa ma pregatesc pentru o adevarata meserie care sa-mi dea si posibilitatea de a pleca din tara. Ma mir cum nu mi-a dat prin cap pana acum chestia asta. Poate pentru ca nu ma mai credeam in stare sa ma reapuc de alte studii. Iar sa invat pentru ca mai apoi sa nu am ce face cu diplomele, ceva sa merite adica. Dar deocamdata e doar o idee. Va fi ceva pe termen lung oricum. O investitie in viitorul mai indepartat.

Tot despre cresa

2011-10-06T12:04:00.000+03:00

Suntem in a patra saptamana de cresa si ne mentinem punctul nostru de vedere. Il luam la 12.30 in loc de 16. Se pare ca ritmul pe care l-am impus noi si nu cresa da roade. Daca ar fi fost mai flexibili ar fi dat roade si mai repede si mai fructuos.

Mai jos este ceva ce am scris tot intr-un of si un fir-ar... de acum vreo doua saptamani aproximativ :

Sunt doua tabere care ar trebui sa convearga :

Fiecare copil este unic - Regulile sunt aceleasi pentru toata lumea.

=> Pentru ca fiecare copil este unic regulile trebuie adaptate in functie de copil, inventam altele adica, mai bune si mai eficiente pentru toata lumea.

Altfel toti ar trebui sa fim ciopliti dupa acelasi tipar - vezi Patul lui Procust, si asta se cam intampla din pacate.

Citisem ca la inceput copilul ar trebui sa petreaca la cresa o ora, apoi doua, trei si asa mai departe, parintele sau parintii fiind de fata la procesul adaptarii. Parintele ar fi iesit din sala atunci cand copilul ar fi uitat de prezenta lui acolo insa nu ar fi plecat acasa, ar fi ramas pe hol, in curte, putand fi gasit de copil, acesta nesimtindu-se abandonat dintr-o data.

Am mai citit de asemenea de foarte multe cazuri de copii care nu se adapteaza asa usor, care plang in nestire dar considerandu-se un lucru normal, parintii se imunizeaza oarecum la aceasta situatie si asteapta ca prescolarul sa se adapteze intr-un final de voie de nevoie. Aceste cazuri nu intra in categoria celor care au parcurs pasii de mai sus, o ora, doua, trei impreuna, sau cine stie, au fost mai grabiti parintii.

Vazand ca institutia noastra nu accepta acei pasi ne-am zis ca ... nu ne-am zis nimic de fapt, am incercat sa-i convingem ca am vrea sa procedam altfel. Zid. Asa ca am mers pe mana lor. In prima zi l-a dus Paul, a doua sau a treia zi am fost amandoi. Ne-a fost smuls din brate cu pretextul ca asta e cea mai buna metoda de a lua copilul de langa parinti ca altfel vor plange si ceilalti si el nu se va mai dezlipi deloc de langa noi. Ok, asa o fi, dar sa-l vezi de fiecare data urland ca din gura de sarpe, cu o expresie de abandon pe chip si disperare nu e tocmai placut. Bine, daca nu vor decat asa, ok.

In prima saptamana am vrut sa-l luam la 11.30, numai ca au tot facut presiuni sa-l luam de la 12.30. Am cedat pentru o zi, doua, numai ca am zis hai totusi sa ne respectam planul. Cand ma duc sa-l iau mai devreme m-au trimis acasa cu mana goala, iar eu, luata pe neasteptate, am plecat. Am facut o jumate de ora pana acasa doar pentru a pleca iarasi in 5 minute. Plangea cu lacrimi de crocodil. Pe el nu poti sa-l fortezi sa faca ceva ce nu vrea: iti urla pana se sufoca si face greva foamei o zi intreaga. Nu mi-a mai mancat trei zile, nu mi-a dormit trei nopti. Nici noi.

Cat despre frica de zidurile cresei, de oricine ne venea in vizita, am inteles ca sunt normale... si chestia cu imbolnavitul de ciuda este normala. Daaar, nu ar trebui sa le consideram normale ci ar trebui sa gasim solutii pentru a indulci adaptarea. Asta-i baiul, la noi nimeni nu vrea sa auda ca s-ar putea si altfel. Probabil si in alte parti este la fel dar am auzit ca mai sunt si alte locuri unde este altfel, deci se poate.

De ce nu merg in alte parti, ca nu am cum. Aici este cel mai aproape de mine, convenabil ca pret si la indemana si cand voi incepe serviciul.

Uimirea noastra este pur si simplu legata de intransigenta oamenilor cand vine vorba de niste suflete mici, fragile de a caror suferinta cei mari se detaseaza ca nu care cumva sa sufere prea mult.

Saptamana asta ar fi trebui sa-l luam la 16 fara ceva. Numai ca am decis sa o luam de la zero, infruntand sistemul. Ne-am dus impreuna, eu ramanad cu el vreo ora, o ora jumate, apoi plecand dupa ce el incepea sa se acomodeze, sa se joace sa se simta bine. Este foarte greu. Sunt privita ca un extraterestru si dojenita incontinuu de catre toata lumea care se perinda pe hol, caci mai departe nu am voie sa intru, in sala adica, e interzis parintilor. ( Copiii sunt la un fel de puscarie )

Sa mai spun ca ne-am imbolnavit, nu am putut manca doua zile, mi-am dat stomacul peste cap, de dormit nu prea apucam, caci Tudor plange aproape incontinuu. Dar, se pare ca e normal, dar noi nu ne putem impaca cu asa o normalitate. Poate suntem noi dusi cu pluta, asta e, vom incerca si ca noi.

Tudor oricum pare ca se va acomoda, vad asta, simt asta. Dar cu rabdare si intelegere. Am spus si ca a facut greva foamei pentru ca a fost fortat acolo sa manance. Speram ca vor sta de vorba cu noi si vor cere chiar ei informatii cu privire la felul de a fi, dormi, manca, juca, socializa al copilului. Noi l-am descoperit in timp si acum il cunoastem, de ce sa se chinuie si cei de acolo cu descoperitul si frustrarile daca pot afla totul usor. Nu le pasa. Ei doar pazesc, indruma dupa program. Nu te incadrezi esti izolat, pus in patut, in camera de somn, cam asa functioneaza lucrurile. Se pare ca pentru asta sunt cresele. E ca in natura. Un loc unde sunt adunati puii ca sa fie in relativa siguranta pana se intorc mamele de la vanatoare. Daca am fi si noi animale ar fi in regula numai ca cica am fi ceva mai mult.

Oricum lipsa oamenilor de intelegere, de comunicare, ne calca pe nervi. Asta e, e greu sa fii parinte, avem si noi nevoie de consiliere, dar e greu sa fii si copil mic, are nevoie de rabdare, intelegere si compasiune daca nu iubire.

Cresa, o aventura neplacuta

2011-09-28T18:10:00.000+03:00

Inca ceva ce nu as recomanda nimanui, cresa. Nici nu stiu de unde sa incep, e o porcarie si in mare parte din cauza parintilor. Conducerea e de tot cahul iar parintii sunt o sleahta de nebuni. Lumea in care traim ne da o mare plama peste obraz. Alergam de nebuni sa facem bani pentru de toate si uitam de noi, de lucrurile importante. Suntem vinovati de a ne conforma unei vieti impuse de idiotii de la conducere care uneori se scuza sau nu, dar de cele mai multe ori raman indiferenti. Am devenit orbi la confortul personal, al familiei, la sanatatea mentala si integritatea fizica. Am intrat intr-o cursa nebuna care se va termina cu moartea noastra. Asa cum infernul ar fi ceilalti, sistemul suntem noi. Degeaba dam vina pe sistem, noi il facem, noi cei scartari si invidiosi pe altii. De ce sa-l ajut pe vecinul meu sa-si faca o firma, de ce sa-i aprob niste acte, de ce sa castige el mai mult, de ce, de ce, de ce? Mai bine nu. Nu pot eu, sa nu poata nici el. Cam asta e sistemul. Are cineva mai multi bani decat mine, hai sa mai bagam niste taxe si asa mai departe.

Ce nu merge la cresa? Lipsa de flexibilitate. Toata lumea are ochelari de cal dar cred ca asta se intampla peste tot. Cresa = Romania. Oamenii nu mai sunt in stare sa comunice, sa medieze, sa ajunga la un compromis, sa gaseasca solutii si sa aplice si alte metode. Nu, cineva a invatat la un moment dat un lucru si atunci e clar batut in cuie. Nimic nu se schimba, trecerea timpului peste individ il face orb si atoatestiutor. De parca ar fi devenit in mod miraculos un fel de Zalmoxis, retras undeva intr-o pestera dar capabil sa citeasca timpurile.

Astia sunt tampiti la cap, dusi cu pluta si nu in ultimul rand o apa s-un pamant.

Aventura asta neplacuta a cresei e de fapt una foarte frustranta pentru ca nu avem voie sa ne ajutam copilul sa se adapteze treptat la ceva total necunoscut. Se vrea sa se intample totul dintr-o data. La concluzia asta a ajuns personalul iar parintii sunt total de acord cu asta. Daca ei au avut copii bolnavi, nefericiti si dati peste cap atunci e normal ca tuturor sa se intample la fel.

Poate ca suntem noi anormali intr-o lume normala, ne-am nascut cu picioarele inainte si vedem lumea cu susul in jos, cand totul este de fapt bun, frumos si bine pus la punct, o lume ideala, ce mai. Ajungi sa te indoiesti de propriile trairi, idei si normalitate.

Prima zi de cresa

2011-09-13T23:23:00.000+03:00

S-a nimerit sa fie marti 13. Cum nu sunt superstitioasa nu am dat importanta chestiunii numai ca fiind o prima zi a ceva si acel ceva fiind un lucru nou, necunoscut, a fost o zi destul de grea.

Nu am fost si eu la cresa dimineata. Ne-am zis ca daca tot ii duce dorul lui tati in fiecare zi de serviciu acum ar fi o ocazie sa-l insoteasca o parte din drum. Cred ca si maine va fi la fel indiferent daca mergem cu totii sau numai unul dintre noi, pana se va adapta la un nou mediu si la absenta noastra.

Acum e nevoie de si mai multa rabdare caci el e suparat si pare ca nu mai asculta deloc. La cresa fiind spatiu restrans odata ajuns acasa vrea sa se desfasoare sa stea cat mai mult afara. Cresa nu-i satisface nevoia de iesit, plimbat. Deocamdata e doar un mediu nefamiliar, inchis.

Maine va fi mai bine, daca nu, va fi mai rau.

Portrete si zambete

2011-09-11T23:19:00.000+03:00

o privire plina de ganduri si o frunte incarcata cu povesti

tati cu mustata de ciuf de strumf

un pupic de milioane

Septembrie la mare

2011-09-10T10:38:00.003+03:00

Am sarbatorit venirea toamnei cu inca o excursie la mare. Am prins o vreme de invidiat, o plaja cat cuprinde doar pentru Tudor sa alerge dupa vrabiute si o mare atat de calda ca nu ai mai fi iesit din apa. Au fost trei zile superbe de veselie si joaca, soare si cules de scoici.

Am fost insotiti de tataia Mircea total neasteptat, daca ar fi venit si tataia Radu ar fi fost si mai haios. Marea e prietena noastra si nisipul cea mai frumoasa jucarie.Am pasit neinfricati prin alge si scoici colturoase si nu ne mai saturam sa mergem goi si desculti peste tot. Micul cavaler jedi nu a stat o clipa locului dupa cum ii este obiceiul si s-a luptat neincetat cu somnul si tantarii.

Cum sa nu-l mananci

2011-08-20T19:18:00.000+03:00

Cand bea singurel cu paharul, cana, sticla; se incalta cu incaltarile lui dar si cu ale noastre ca sa iesim mai repede afara; cand cauta prin buzunarele gentii lui taica-su si gaseste te miri ce, sau o tarsaie dupa el prin casa ca si cum ar fi om mare si s-ar duce la serviciu. Sa-l vezi calare pe rusacul cu laptop-ul zgandarind mouse-ul.

E atat de dulce cum doarme in tot patul, ofteaza si se intoarce pe partea cealalta. Cum sa nu-l mananci tot, intreg atunci cand vede masina si vocifereaza pana ce se ineaca. Un : haaa! uimit, cu gura cascata si fuuugi la masina sa tragi de portiere.

Cum, iesim toti la plimbare si nu mergem cu masina, nuu, el vrea cu masina. Dar daca se intampla sa vina Mimi cu Radu cu Loganul, vai, e jale, incepe sa planga ca el nu vrea decat cu masina lui, dar ii trece odata ce se pune in miscare.

Si sa-l vezi langa pisica, cum o priveste in ochi, o pupa pe nas si o trage de coada. Se lungeste langa ea fericit si o tine bine sa o simta aproape.

Acum sunt la plimbare iar eu ma plictisesc. E casa goala fara ei.

La Maneciu

2011-08-14T18:50:00.000+03:00

Am reusit sa mergem mai des la Maneciu in vara asta. A fost cald, Tudor a mai crescut si se adapteaza mai usor. Recunoaste imediat oamenii si locurile si ii plac foarte mult animalele.

Da apa puilor si de mancare pisicilor si catelului. Si daca nu-i mai dam voie sa dea de mancare vietatilor din jur, ca sa pape el in loc sa fie preocupat de altceva, se preface ca vrea el de mancare, baga in gura apoi suipa ca sa dea la pisica de sub masa.

Ii place sa se joace la portita de pe prispa si sa se prefaca suparat ca ar fi singurel.

E maare smecher.

Da, asa e.

Vorbim putin

2011-08-14T18:34:00.000+03:00

Tudor vorbeste numai atunci cand vrea. El vorbeste tot timpul, insa intr-o limba cunoscuta numai de el. Ma bucur ca este priceput la limbile straine, ma mosteneste :P. Asta cred ca este o urmare a vietii intrauterine cand ma uitam la filme coreene :)). Sa vezi ce captivat este de reclamele de la tv, de muzica si de diferitele intonatii ale celor care apar in ele.

(poze facute la mare, cu noua tunsoare; se uita la tv-ul cocotat undeva aproape de tavan, de ne suceam gaturile de tot)

Flacau mare

2011-08-14T18:25:00.000+03:00

Pe langa curiozitate are si o incapatanare pe masura. Tudor invata repede toate gesturile si cuvintele si mai ales melodiile. E un maare meloman. Cred ca are o buna ureche muzicala dar o si mai mare placere in a spune "nu" la mai tot ce-l intrebi.

Ajutorul lui tati

2011-08-14T18:16:00.000+03:00

Tudor trebaluieste de zor cu surubelnita, cu cablurile, cu butoanele dar ma ajuta si pe mine la treaba: sterge pe jos, scurtura, stoarce, spala hainute, face de toate.

Insa cel mai mare mester este la calculator. A dat gata un mouse si cat pe ce si o tastatura. Ca sa nu mai vorbesc ca este un DJ desavarsit potrivind sonorul muzicii din boxe dupa pofta inimii.

Zi memorabila

2011-07-21T22:35:00.001+03:00

Il iubesc prea mult. Dar nu exista asa ceva cand e vorba de bucatica desprinsa din tine. O sa ne fie greu dar crestem, nu ai cum sa impiedici asta

Vantul de azi in apropierea apei imi amintesc de mare, de Vacanta: fara griji, fara sa duci dorul cuiva, fara sa-ti fie prea cald sau prea frig sau prea plictisitor. O zi perfecta de care sa-mi aduc aminte cand voi fi la serviciu si ma voi intreba ce faceam anul trecut pe vremea asta...

Suntem in Carol acum si am mers prin alte locuri, l-am lasat pe Tudor sa ma conduca, pe Tudor si bazdagania cumparata ieri de care nu se mai desparte cand iesim afara. Face kilometri, el care oboseste repede cum se vede pe jos, pe langa carucior.

I-am cumparat ieri o jucarie din lemn cu roti si cu un bat, o varianta la roata cu bat, varianta la randul ei la cercul de pe timpuri. Si ca sa vezi coincidenta a primit tot ieri de la o prietena si o roata, asa ca sa-l vezi ce alearga cu jucariile astea pe afara.

Imi pare rau ca nu i-am facut nicio poza - lui, zilei - dar imi ramane imaginea intiparita in minte. Soare, apa, vant, racoare, o zi placuta de vara, petrecuta placut, vesel si muult. Am ajuns acasa si asta se tot intampla in ultimul timp, tarziu, dupa vreo 6 ore petrecute afara si cu dureri de picioare. Fericire cu exceptia nazurilor pe care le face cand nu vrea sa mai plece de la locul de joaca sau de langa vreun alt copilas cu jucariile - qw1ewd - Tudor - sale.

Zi memorabila, nicio zi ca cealalta, asa e fiecare zi.

Enzo sau arta de a pilota pe ploaie

2011-07-17T18:37:00.004+03:00

Editura Leda m-a cucerit cu romanele sale despre Love & Life, cum spun ei. Anul trecut la un targ de carte am facut o achizitie pe care am apucat sa o citesc abia anul acesta, dar nu despre acea achizitie este vorba acum ci despre un roman atat de trist si optimist totodata incat iti schimba starea de spirit si te pune pe ganduri: Enzo sau arta de a pilota pe ploaie.

Garth Stein este autorul, dar asta nu prea conteaza, nu stiu cine este, nu am auzit de el pana acum si daca nu i-as fi scris numele cred ca nici nu l-as fi remarcat.

Naratorul este un labrador fara pedigree, cainele familiei care trece prin incercari care i-ar dobora si pe cei mai puternici si curajosi oameni. Stapanul sau, un pilot de curse in devenire, se ghideaza in viata dupa filosofia de pe pista. Isi initiaza fara sa stie patrupedul in arta de a pilota pe ploaie. Asa ca Enzo face tot ce-i sta in putinta pentru a urma principiile stapanului sau sperand ca in viata urmatoare se va reincarna in barbat si va duce o viata onorabila.

Romanul este presarat cu "maxime" care intr-un moment de cotitura iti pot salva sufletul. Daca nu le iei in seama atunci fii atent la cine ai prin preajma si ce semnale iti trimite caci s-ar putea sa-ti salveze viata. Micile intamplari cotidiene pot fi la un moment dat cheia enigmelor care ti se vor ivi in cale mai tarziu. Asta ne invata Enzo, observator atent si tacut al stapanului si familiei din care face parte. Ganditor profund, chiar daca comportamentul il mai da de gol din cand in cand, la urma urmei e un caine, ne invata sa fim perseverenti si disciplinati, sa dam totul pentru a castiga cursa, chiar daca asta se va intampla ceva mai tarziu. Totul e sa participi la cursa si sa nu te dai batut dupa primul viraj.

Romantic Porno

2011-07-16T00:04:00.001+03:00

Am dat peste titlu intr-o revista si mi-a starnit interesul. Dar nu titlul cat autorul: Florin Piersic Jr. Nu stiam ca scrie, asa ca la Bookfest l-am cumparat, romanul, nu titlul nici autorul.

Incepe abrupt la persoana a treia si da senzatia ca scrie despre el, despre el, autorul. Autorul se depersonalizeaza si se analizeaza. Dar bineinteles este o impresie, dupa cum stim, autorul este scris, este preluat de catre mana care scrie, de catre naratorul care nu se mai regaseste in autor. Persoana devine persona iar autorul, numele de pe coperta, persoana pe care o cunoastem prin sticla televizorului dispare, se pierde in hatisul povestii.

Nu-mi place primul capitol.

Al doilea este la fel numai ca deja naratiunea te capteaza prin jocul seductiei dintre personaje, joc pe care naratorul ni-l trece cinematografic prin fata ochilor.

Al treilea capitol pare desprins din alta poveste, din alta carte, din alt spatiu cultural. Numele propriu cu care incepe capitolul este nelalocul lui. Cine este acest personaj, de unde a aparut, ce face, cum este. Este asa cum banuim noi, cei care citim curiosi, sau naratoul va arunca in aer toate presupunerile...

De la al patrulea capitol, cititorul este deja subjugat. Trebuie sa continue pagina dupa pagina sa descifreze jocul personajelor, personalitatea fiecaruia.

Naratorul isi intra in drepturi si se incarneaza, se personalizeaza dar pastreaza mereu distanta, chiar atunci cand ai jura ca se contopeste cu personajele pe care le urmareste obsesiv. Alterneaza persoanele, a treia devine intai, romanul capatand contur si logica.

Personajele sunt doar patru: doi barbati si doua femei, poate sunt doar doua in ipostaze diferite, ca si cum in universuri paralele fiecare persoana ar putea fi exact opusul calei care este. Sau poate doar naratorul exista, personajele neavand viata decat in mintea lui bolnava, pierduta in visarea data de narcotice.

Romanul sta sub semnul timpului ce curge ca printr-o clepsidra, fiecare graunte de nisip fiind foarte pretios si atent analizat. Capitolele sunt desemnate prin ore, intamplarile masurate prin miute si secunde personificate, sisifice. Timpul curge greu, timpul cara dupa el poveri sau se strecoara neobservat, deghizat, rusinat uneori. Timpul este un leit-motif iar romanul este fara sfarsit. Poate ca personajul principal va fi omorat intr-un alt episod, in cartea ce va urma sau nu. Cine stie.

Cartea merita citita, va invit la lectura si la impresii.

Soldat american

2011-07-04T20:00:00.000+03:00

Inainte de a merge la mare si a muri de cald si transpiratie l-am dus pe strumf la tuns. I-am lasat pletele pe podeaua ozn-ului sub supravegherea atenta a omuletului verde. Mai a stat mai s-a luptat, in final un soldat s-a aratat de sub casca de par blond.

Si am ajuns si la mare unde strumful a stat numai cu sapca sau caciulita pe cap.

Vacanta la mare

2011-07-04T19:55:00.000+03:00

Am fost si la mare toti trei, ba chiar toti 5 - au fost si bunicii. Temerile cu privire la soarele arzator si la mofturile alimentare ale strumfului ne-au fost spulberate. Soarele a fost zgarcit si vantul foarte generos. In 5 zile jumatate am reusit sa vizitez valurile doar de vreo doua ori, apa a fost rece ca gheata si vantul a intensificat senzatia. Am avut impresia ca vantul musca din mine dupa ce am iesit din apa.

M-am ales cu o otita dupa asa un sejur vantos si cu un strumf fericit. A avut liber la distractie : nisip si apa incalzita la soarele zgribulit. Am stat mai mult imbracati, dar ne-am relaxat. Am fi vrut sa-l tinem dezbracat cu cucu' in soare dar poate data viitoare.

Daca vreti prajeala luati-va bilete in sezon. Noi ne-am luat teapa dar pentru Tudor a fost bine, fara insolatie, fara arsuri, doar joaca, mancare si somn.

Despre mama

2011-06-18T01:27:00.002+03:00

Am vrut ieri noapte sa scriu despre mama, a fi mama, despre mama mea si altele asemenea.

Am visat ca vine mama de la serviciu si am simtit ca sunt in siguranta, ca atunci cand eram la mama acasa. Si mi-am dat seama ca mama este acasa, ca ea este siguranta si curajul de a merge mai departe pentru noi toti. Mi-e dor acum sa fiu la mama, fara griji, fara probleme, cu toate ca atunci aveam si griji si probleme dar de copil, de adolescent, de om tanar si mi se pareau mari si importante.

Tocmai am citit pe un blog cum "a trecut trenul" peste proaspetele mamici si cum a trebuit sa accepte ca viata li s-a schimbat si ca trebuie sa renunte la ce au fost candva.

Ei bine peste mine nu a trecut niciun tren, eu am fost trenul care si-a depasit vechile linii si imi place noua priveliste. Ma mira si ma intareste sentimentul ca eu sunt acum un refugiu pentru un alt suflet care imi spune mama. Nu simt ca as fi pierdut ceva, le putem face pe toate impreuna. Si daca inainte am fost doi comozi, acum de bine de rau ne mai mobilizam sa mai iesim pe ici pe colo, de cele mai multe ori impreuna, ceea ce ma bucura enorm.

Am avut si am toata admiratia pentru cei care si-au luat copiii peste tot indiferent cat de mici au fost. Cei din afara fac asta, la noi parca e mai putin impamantenita ideea asta de a-ti lua copiii dupa tine, ca mai sunt bunici, mai sunt dorinte de distractie fara copii, de parca i-am fi facut dintr-o datorie fata de nu stiu cine pentru ca mai apoi sa-i punem undeva bine si sa ii scoatem pentru a ne lauda cu ei sau pentru a ne asigura ca nu ne moare speta.

Eh, este greu pentru toti, numai ca resimtim diferit schimbarea. Poate este mai usor pentru cei care nu au fost cu adevarat independenti fata de cei care au locuit singuri, au avut o libertate de msicare si de decizie mai mari. Schimbi mai usor o cusca cu alta. Pentru fete ar trebui sa fie si mai usor decat pentru baieti, ca la urma urmei ele schimba vreo trei custi: familie, casatorie, maternitate.

Somn usor tuturor, sa va tineti mamele aproape.

Distractie

2011-06-07T20:56:00.000+03:00

Da, numai de distractie nu-mi ardea mie pe 1 iunie, dar cum biletele fusesera deja obtinute, iar Tudor se simtea deja mai bine, clar, mai bine, am fost si la teatru.

Cum urmaresc emisiunea Tonomatul DP 2 si cum se apropia ziua Ioanei, am prins ocazia de a scrie si cere cateva invitatii la piesa "Ma mut la mama", scrisa de Andreas Petrescu - unul dintre tonomati si protagonisti. Piesa a fost la Sala Palatului unde am ajuns cu taxiul, patru fete si un copil, patru doamne, pardon. Una era sarbatorita, o a doua cu o jumatate a fetei amortita de la anestezia unei lucrari la o masea, o a treia facandu-si griji pentru bebelusul lasat acasa in grija cuiva din familie: bunica, sot; amandoi in celasi timp; unul sau altul sau ... niciunul ?! si moi, care ar fi trebuit sa fiu la volan, numai ca Paul nu a ajuns la timp din cealalta parte a orasului, deci l-am luat pe Tudor cu mine.

Stai, a treia fata, cea cu bebelusul, si-a dat seama in taxi ca mai vazuse o data piesa.

Am ajuns, l-am predat pe Tudor lui Paul, ajuns inaintea noastra sa ridice coletul, si am inceput sa dam ocol institutiei, de la casierie la intrarile principale si viceversa. Am vazut ca nu dau de domnisoara de la care trebuia sa ridic invitatiile, am inceput sa sun ca disperata, incurajata si de grupul vesel, ca daca ramaneam pe afara, ca doar lumea incepuse sa intre. Numarul la care am sunat m-ar fi ajutat sa dau de domnisoara, de invitatii sau de o mana de ajutor, dar vezi matale, nu raspundea nimeni. Oare la cine sun, o secretara ceva, vreun functionar care a plecat acasa. De unde, il sunam chiar pe Andreas, care, dupa ce mi-a raspuns, m-a tinut de vorba pana am gasit pestera lui Alibaba si am aflat parola. Nu am inteles prea mult din conversatia-monolog, caci probabil Tudor s-a jucat candva la telefon si mi-a dat volumul la minimum.

In sala, dupa ce ne-am gasit "lojile" oficiale, doua inse in dreapta tribunei centrale, doua in stanga, ne-am reunit si ne-am pus mai intai pe plictisit, ascultandu-l pe directorul Salii Palatului, apoi pe ascultat si gustat replicile piesei. Una chicotea, alta era amortita, o a treia avea oaresce tic nervos la un picior, iar o a patra se simtea bine urmarindu-le pe toate.

Au trecut doua ore si ceva pe nerasuflate. Am trait doua piese ca in doua universuri paralele, pe una am vizionat-o, pe alta am jucat-o iar acum totul e istorie.

Sa mai fie!

Descoperire

2011-06-07T20:04:00.000+03:00

Azi am observat aparitia celei de-a doua perechi de maselute de jos. Asadar, febra si poate chiar "enterocolita" li s-au datorat. Daca as fi ascultat sfatul doctoritei de a da lui Tudor antibiotic timp de 30 de zile pentru o infectie urinara pe care nu a avut-o, proba a fost contaminata, sau un alt antibiotic dat la sfatul unei alte doctorite de la Grigore Alexandrescu, ce-i drept fara sa-i fi facut analize, am fi facut o mare greseala.

Acum o sa ne tratam babeste cu foi de ceapa calita pentru a scapa de durerea de gat, si eu si el, si sa speram ca vom trece cu bine si de alte provocari.

O saptamana de cosmar

2011-06-06T17:33:00.000+03:00

Ne-am luptat cu o enterocolita, infectie urinara si acum cu o raceala. Cat din tot ce am insirat aici a fost real, inca nu stiu in intregime. Am vizitat doua spitale, am vorbit cu trei medici, am avut nopti nedormite si zile fara sa pot manca ceva, disperare cat cuprinde si lacrimi care as fi vrut sa curga dar s-au incapatanat sa lipseasca. E ingrozitor sa-ti vezi copilul zacand ca o carpa, neavand putere sa se dea jos din pat, sa mearga, sa manance. Doctorita lui mai mult ne-a bagat in sperieti, lucru care ne-a determinat sa facem cercetari. Bine am facut ca nu am ascultat-o, nici nu o vom mai face. Ne-am simtit ca doi parinti neputinciosi, fara experienta, cu o responsabilitate mai mare decat am putea duce.

Va doresc tuturor sanatate si multa incredere in voi si in instinctul vostru in caz de orice s-ar intampla.

Timp liber pentru mame

2011-05-26T12:52:00.002+03:00

Asa as vrea sa se numeasca ONG-ul pe care as vrea sa-l infiintez. Din pacate nu am resursele financiare, nici timpul necesar alergaturii cu actele necesare organizatiei.

Ideea de baza ar fi ca mamele care isi cresc copiii mai mult singure din varii motive, sa poata apela la aceasta organizatie care sa-i puna la dispozitie, macar o data sau de doua ori pe saptamana, un voluntar care fie:

- sa o insoteasca la cumparaturi, supraveghiindu-l/i pe cel/cei mic/i,

- sa o insoteasca la plimbarile in parc, dandu-i ragaz sa se relaxeze, pe acelasi principiu: sa-i urmareasca pe cei mici

- sa scoata la plimbare copilul/ii o ora, doua, timp in care mama se ocupa de gospodarie, sau isi trage sufletul,

- sa vina acasa sa stea cu cel/e mic/i in timp ce ea: baga rufe la spalat, face mancare, face curat

Voluntarii pot fi elevi de liceu din clasele terminale, studenti, de ce nu, viitoare mame, care se pun astfel la curent cu diversele probleme cu care se vor confrunta in viitorul apropiat; bunici, bunice singuri/e - dar nu cred sa existe astfel de voluntari.

Dupa cum vedeti, ideea este frumoasa, nascuta din propria nevoie, dar tocmai nevoia este cea care ma impiedica sa o pun in practica, am nevoie de ajutor sau ajutoare. Este necesara realizarea unei echipe care sa:

- promoveze ideea;

- sa caute, sa selecteze si sa plaseze voluntari;

- sa stranga fonduri;

- sa organizeze diverse manifestari;

- sa caute parteneri: reviste, targuri;

- sa faca contabilitate

- si mai stiu eu cate...

E loc de idei, deocamdata organizatia e concept, dezvoltarea se va face pe parcurs, asa e si normal, nu?

Timp liber

2011-05-20T01:33:00.000+03:00

Marti, 17 mai, am fost si la concertul organizat de FHM, Inna, Akcent, Alex Velea, Play & Win, Senzor. Am dansat, ne-am simtit bine. Am fost in sfarsit la Arenele Romane. Pot spune ca anul asta, am fost in doua locuri in care voiam sa ajung de ceva vreme: Club Fabrica si Arenele Romane. In primul am fost de ziua lui Paul in al doilea de ziua mea, chiar daca nu a coincis si luna.

La mai multe, si cu Tudor. E inca mic pentru atata zgomot, fum de tigare ...

Azi, zi incarcata emotional

2011-05-20T01:22:00.000+03:00

Ne-am petrecut o mare parte din zi, afara. Am ajuns acasa si s-a pornit furtuna. Am fost norocosi. Insa tot singuri ne-am plimbat, prietenii prichindei, fie bolnavi, fie cu dureri de dinti. Asa ca am petrecut 5 ore in aer liber, mancand, dormind, alergand dupa minge, jucandu-ne cu alti copii sau pe langa ei, fugand de ei sau plangand din cauza lor.

Tudor a primit plamute din partea mea dar si din partea unei fetite obraznice. Din partea mea au fost meritate, din partea copilei, au fost gratuite. Trebuie sa invete sa se apere raspunzand cu aceeasi moneda in situatii ca cele de azi. Bine ca ii trece repede, nu stiu cat uita sau cat va transforma in informatie de vreun fel, cert este ca invata foarte repede si mult in perioada asta. Face progrese rapide, chiar daca ma repet, chiar asta este cuvantul -rapid, repede, viteza fulgerului.

Scosul in parc ma pune in situatii neprevazute la care trebuie sa reflectez si fata de care trebuie sa iau atitudine cu calm si obiectivitate. Incerc pe cat posibil sa fiu obiectiva si sa mediez conflicte, dar uneori cand de cealalta parte nu gasesc maturitate, trebuie sa ma retrag. Deocamdata, cat e mic, il iau pe sus, il asez in carut si mergem, ma intreb cum va fi mai tarziu. Sper ca va intelege de vorba mai mult decat luat pe sus.

E fugarit de fetite care vor sa-l ia in brate. El e de obicei cel mai mic la locurile de joaca. Pentru ca a mers de foarte devreme se joaca printre cei mari care in afara de dimensiuni, nu poseda inca si abilitati de interactionare sau intelegere mai bune decat ale lui Tudor. Asa ca explica-i unui tanc de 3, 4 ani ca nu e voie sa ridice un omulet prea greu pentru puterile lui, daca nu e vreun adult prin preajma, nu ai nicio sansa sa te faci inteles.

Mai sunt situatii cand cu tot adultul celuilalt copil prin preajma, situatia tot scapa de sub control. Si parintii au nevoie de educatie din pacate, uneori chiar bunicii spre dezamagirea noastra, a parintilor tineri, care avem pretentia unor exemple de urmat din partea lor.

Drept incheiere, fara legatura cu parcul sau copiii, aveti maare grija ce fel de instalatori angajati pentru micile reparatii din casa. Dupa ce a "reparat" in doua reprize oaresce chestii pe la chiuveta din bucatarie, s-a pornit inundatia. Asta e a doua chestie cu care ma aleg de pe urma instalatorului. Data trecuta m-a umplut de nervi, dupa ce am fost nevoita sa alerg prin tot blocul, cu Tudor in brate nervos dupa un somn ratat din cauza bocanelilor, ca sa fac rost de chei de la boxe pentru inchiderea robinetilor. Chei n-am gasit, reparatia a fost intarziata, macar mi-am cunoscut vecinii si ei pe mine. Dar pe instalator, sa nu-l mai vad.

La cratita sau pe piata muncii

2011-05-11T23:42:00.000+03:00

Amandoua, daca nu ai invatat carte sa fii cucoana. Hehee, unde or fi vremurile alea cand femeile cu facultati erau niste doamne, cu menajera, dadaca, sot cu stare. Dar or fi existat vreodata asa vremuri sau norocul dadea peste unele cateva ca si acum, sau ele dadeau peste noroc ...

Astia doi ani de stat acasa si crescut copilul pot fi un blestem sau un noroc depinde de tabaceala pielii. A mea a fost cam prea fina si nu mai stiu acum cum s-o repar. In primul an, cat Tudor a fost mic a mai fost cum a fost, dar acum dau vina pe toti pentru incapacitatea mea de a-mi gestiona emotiile. In primele sase luni ale bebelusului te confrunti cu lipsa somnului si cu lipsa de autonomie fizica. Bebe te imobilizeaza cu alaptatul la cerere, dupa sase luni cu diversificarea ai incurcat-o, trebuie sa faci mancare speciala si separata de restul familiei ca si cand ai avea doua familii cu gusturi diferite. Si inca e usor, mesele sunt majoritare din lapte, restul sunt piureuri de fructe, cereale, supe. Tot dupa sase luni apar dintii, implicit nu te mai intelegi cu bebele, e nervos iar tu habar nu ai ce sa-i faci. Te enervezi, te invinovatesti si te enervezi iar.

Acum, la 1 an si 4 luni e ca naiba. Trebuie sa faci totul cu bebele dupa tine indiferent de situatie, ca un handicapat neinteles de cei din jur care te cred un om cu capacitati normale si libertate de miscare. Imi dau seama de misoginismul celor din jur, barbati si femei, toti te iau de intreg, normal si putiincios.

Traim intr-o societate care se vrea liberala, egalitara dar este schioapa, chioara, egoista si cu ochelari de cal. La noi barbatul a fost obisnuit sa-si faca doar meseria iar femeia sa faca de toate. Acum barbatul tot doar meseria si-o face iar femeia este super-femeie dar degeaba. Pana cand va dori si barbatul sa fie super-barbat, tara noastra va fi tot handicapata ca si pana acum. Ce inteleg prin super-barbat, omul capabil de empatie, altruist si generos, cel care doreste sa-si creasca copiii oferindu-le si afectiune nu doar bani ca sa traiasca. Nu e de ajuns sa ai o paine pe masa, ea mai trebuie si binecuvantata, cu povesti si vise, cu sfaturi si indemnuri. Sutul in cur si palma dupa ceafa mai trebuie si ele indulcite cu un luat de mana si dus in parc.

Femeile dau in nas sa le faca pe toate dar, vai, sunt libere. Libere sa ce?! Sa munceasca in continuare. Nu poarta val ca la arabi, nici acolo nu o fi o fericire, dar profana de mine viseaza uneori la o viata linistita, unde fiecare lucru isi are locul sau si familia e respectata. Familia, nu am spus femeia, caci daca familia e la loc de cinste atunci si femeia este la fel.

Si sarind la altceva ma iau de ziua barbatului. E o aberatie. Ziua barbatului este sarbatorita in fiecare zi. Femeia il intampina cu o mancare calda, cu patul facut cu hainele curate. El e mereu servit pe cand ei nici macar flori de ziua femeii nu i se iau de fiecare data. E prea costisitor... Bun, la munca daca sunt prea multe colege inteles, ca doar nu te culci cu ele, ele nu-ti ofera tie nimic, asa ca de ce esti tu obligat sa le dai lor ceva. Eh, aici intervine generozitatea, atribut al claselor sociale inalte, educate, cu traditie in alte tari. La noi, popor de tarani, nici nu poti sa ai pretentii de astfel de manifestari.

Fetelor, hai sa emigram. Nu ne-am nascut printese, dar meritam sa fim tratate ca unele si daca taranii nostri nu ne sunt egali, sa ne slujeasca!

Din blog in blog

2011-05-11T01:57:00.000+03:00

E asa relaxant sa rasfoiesti povestile din jurul tau, mai ales cand intalnesti povesti asemanatoare, familii frumoase si te regasesti astfel printre oameni. Dupa o zi epuizanta deschid pagini de jurnal ce nu mai e intim decat in masura in care devenim toti o singura persoana. Noi, voi, cu aceleasi preocupari, ne impartasim gandurile, experientele intr-o scriere comuna, intr-un roman fluviu a carui sursa e viata. Am renuntat sa scriu pe hartie, sa pastrez pentru mine, dat uitarii, gandul. Cred ca un soi de vedetism ma incearca atunci cand scriu pentru mine si voi in acelasi timp. Ma exprim si ma oglindesc. Pixul si hartia nu-mi mai sunt de ajuns ca unici martori. E un exhibitionism in a scrie jurnal online, o expunere a sufletului, o disectie in amfiteatru dar si un catharsis. Imi pun masca pixelilor si eliberez nalucilrile. Jurnalul nu mai exista, suntem noi, parerile noastre, un continuu feedback. E o alta dimensiune in expansiune. Poate ca si universul, internetul va sfarsi intr-un mare Bang. Se vor praji toate serverele deodata iar lumea va exploda apoteotic, in mintea noastra.

Jurnalul online e noua forma de mitologie, de cultura populara. Punem bazele unei noi gandiri comune. Neuronii au prelungiri in varfurile degetelor si de aici mai e doar un pas la a ne integra masinariei. Nu mai intram in biblioteci, le luam dupa noi, scriem istoria in tramvai, devenim reporterii propriilor vieti.

Ave jurnalul online, noua forma de exprimare.

O mama aparent prea tanara

2011-05-10T00:49:00.001+03:00

Nu stiu daca se intampla tuturor dar eu am impresia ca sunt considerata de catre necunoscuti ca fiind o mamica prea tanara si fara experienta, adica fara responsabilitate. Eu pun acest lucru pe seama aparentelor. Chipul nu-mi tradeaza varsta si prin urmare uneori cand ies afara sunt bombardata cu diverse sfaturi sau chiar observatii din partea strainilor.

In ziua in care m-am dus sa-mi depun actele pentru o noua carte de identitate - mi s-au furat actele - tanti de la papetaria unde am facut niste copii mi-a facut observatie ca asta nu e vreme de scos copilul din casa si ca trebuie sa fac copii la x acte ca altfel ... si de ce imi trebuie mie si copie dupa y certificat ca stie ea ca nu e nevoie.

La sectia de politie o alta tanti foarte grabita care de altfel cam freca menta, tot avea atacuri de panica la aparenta uitare a mea sa adaug la dosar x, y, z acte, toate prezente numai rabdare sa fi avut ea sa i le dau pe rand, in timp ce cu o mana tineam geanta, cu alta hartiile, cu o a treia pe Tudor si cu a patra ma pregateam sa dau cu subsemnatul. In sfarsit si-a dat seama ca aveam si eu nevoie de un mic ajutor, ca taare ma mai plictiseam si a chemat o alta tanti sa-l tina pe musiu Tudor in timp ce moi am stat la pozat. ( si da era nevoie si de copie dupa y certificat si da am avut absolut toate hartogaraiele necesare, nu mi-a lipsit nimic )

Nu mai stiu daca tot atunci, ceva mai tarziu, dupa ce aparuse si soarele, sau in alta zi, am fost cu puiul mic in parcul din spatele blocului. Cum nu iesim afara fara : servetele, apa, ceva de papa, umbrela, paturica, scutec, fiecare obiect dupa nevoi : vreme, ora din zi, bine asezate toate in gentuta, s-a gasit o tanti, si ea cu un bebe in parc, sa imi faca o mica observatie : daca vrei sa stai cu copilul mai mult afara i-ai o bananuta, cum avem noi. Buun sfat, numai ca nu e recomandat sa-i dai copilului mai mult de doua banane pe saptamana, Tudor deja isi mancase portia; noi eram deja afara de vreo 3 ore si Tudor deja mancase un covrig mare. Doar ca eu vazand ca Tudor s-a plictisit i-am zis amuzata : hai sa mergem sa papam ca vad ca ai inceput sa mananci pietre. Cucoana ce si-o fi zis, uite-o si pe asta cum are grija de copil, il lasa sa se joace cu pietricelele pana crapa asta micu' de foame.

Ies cu Tudor la cumparaturi. Trebuie sa fac piata dar ma opresc si la targul ambulat de haine. Probez ceva iar doamna de la stand e draguta si il intretine pe Tudor. Termin cu hainele, el se plictiseste, il desfac din chingile carutului, il mai dau pe jos, il iau in brate, il asez in carut, ma opresc la alt stand. Doamna de la tejghea: dar cand iesiti cu copilul lasati carutul acasa, nu vedeti ca vrea sa mearga. Asa o fi dar eu trebuie sa fac si cumparaturi, sa cari si sacosa si copil e cam greu, cu carutul e mai comod. Asa e, dar uitati, vrea pe jos. Ii fac pe plac, il dau pe jos numai ca Tudor voia in brate. Il deranja lumea, voia sa plecam.

Am avut niste treburi la un notar in Valeni. Dezbracati copilul, o sa raceasca, aici e cald, afara e frig. Dar ea nu stia ca in masina adormise inainte ca eu sa reusesc sa-i dau jacheta jos, asa ca transpirase, deci l-am lasat in body cu maneca scurta si o bluza deschisa cu fermoar: adica in tricou, tradus in vestimentaie de adult. ( un copil se imbraca la fel ca un adult + inca un strat). Nu numai ca ea nu stia ca body-ul era cu maneca scurta si poate uitase cum si-a crescut ea copiii, dar si ea era destul de imbracata. Dumnezeu sa-i mai inteleaga pe oamenii astia. Or fi ei bine intentionati dar sa-si vada de treburile lor. Daca cineva si-ar bate copilul nu stiu daca ar interveni si poate nici nu ar trebui. Fiecare si le stie pe ale lui.

Iar eu prefer sa fiu politicoasa si-i las in pace, uneori le fac pe plac alteori le dau replica, uneori se uita la mine urat de parca i-as jigni chiar daca le vorbesc frumos alteori inteleg si-si dau seama ca vorbesc aiurea, oameni si oameni, situatii si situatii.

Cine mai trecut prin asa ceva, mama ( o insoteam pe mama la cumparaturi si fiind mai mica, taranul care vindea bors, mi-a dat mie sa gust mai intai si mi-a facut observatie sa-i dau si surorii mele mai mari sa guste. ), mi-a zis ca toata viata o sa ma lovesc de asta, eh, poate nu toata, o sa creasca copiii mari, o sa am nepoti, o sa imbatranesc si atunci nepotii imi vor fi ca si copiii si poate voi da si eu sfaturi sau voi face observatii altora :)))

Veverita smechera

2011-04-26T22:51:00.001+03:00

Tudor e un smecher si jumatate. Nu e genul de copil ascultator, daca-i interzici ceva face tocmai invers. Pe el trebuie sa-l ignori daca vrei sa nu mai faca cine stie ce prostie sau sa nu mai urle aiurea. Dar si noi il incurajam in aventura lui de explorare a tot ce-l inconjoara, asa ca si el testeaza nu numai limitele fizicii dar si ale "psihicii" noastre.

Azi am mers intr-o vizita scurta la mamaia si tataia din Militari, a urmarit cum papa porumbeii pe pervazul geamului, chiar le-a dat cateva graunte, apoi ne-am jucat cu boabele de porumb. Le arunca din castron, le aduna la loc si tot auzindu-ne vorbind ca poate le va duce la gurita si ca nu ar fi indicat sa faca asta, chiar a inceput sa le duca la gura. Noi, crezand ca le poate inghiti, am inceput sa-l pisam: scoate din gurita, nu duce la gura; scuipa, Tudor; e cah boaba, nu e buna. El: ducea la gura si radea, noi ne enervam ca nu ne asculta. De fapt, el doar se prefacea ca baga in gura si se amuza de istericalele noastre. Bineinteles ca am inceput sa ne amuzam cu totii si sa ne miram de ce-i trece lui prin cap.

Mare smecher.

Pastem linistiti

2011-04-25T00:08:00.000+03:00

Papam oua, drob, cozonac si alte bunatati. Ne-am vizitat parintii, ne-am facut provizii culinare si ne-am plimbat in parc la soare. In fiecare plimbare ne-au trezit clopoteii din parcul Tineretului. Suna frumos clopoteii dar sunt o pacoste daca vrei ca cel mic/a sa nu fie trezit/a de zgomotul lor. Cred ca suna mai des decat o data la fiecare ora. Si, da, m-am plimbat cu rolele. O sa-mi cumpar o pereche noua, ghete mai bune si roti mai performante. Cu toate ca cele pe care le am acum ma pun serios la treaba, as vrea totusi sa depun mai putin efort cand merg cu ele.

In rest, toate bune. Tudor deja paseste in papucii nostri, o sa pun poze. E haios cand, satul de atatea insistente de-ale noastre, ne da el noua sa mancam si cand vrea sa deschida usile folosind cheile. O sa se lungeasca doar de la efortul de a sta pe varfuri atunci cand se inalta dupa vreun obiect aflat undeva mai sus.

Sa nu uit. L-am dus la impartasit. S-a ascuns cand i-a oferit nenea popa lingurita. Dar nenea popa cu experienta l-a fortat sa bea sucul binecuvantat al strugurilor si cum nu a mai facut pana acum, Tudor, a mers frumusel de mana de la biserica pana in parculet - vreo 200 de metri. Woaa, taria l-a intarit, l-a facut om mare :)) . Ar trebui sa-l impartasesc mai des :))

Paste linistit tuturor si la cat mai multe zile bune.

Tudor, veverita

2011-04-20T23:50:00.001+03:00

Tudor a invatat sa bea si din altceva decat din biberon. Pana acum am tatonat terenul si de ceva timp se pare ca a facut progrese. La el nu dependenta de biberon sau suzeta, pe care a abandonat-o demult, ne da batai de cap ci de mami. Dar asta e o alta poveste.

Tati e incantat de fiecare pas mic al omuletului in drumul lui in viata si se mira in fiecare seara de bratul si antebratul de om, caci nu mai e o mana, a crescut. Se mira si se bucura de minunea care doarme linistita in tot patul.

Mami si-a luat portia acum doua zile de shotii de strumf. Ne pregateam sa iesim din casa, mai trebuia doar sa-l incalt cand, ia pantofii de unde nu-s. Caut prin casa, nimic. Dau telefon lui tati sa-l intreb pe unde i-a pus bine de nu-i gasesc, uitasem ca eu il descaltasem ziua prcedenta, dar la nervi uiti multe. Eh, aproape m-am dat cu capul de perete cautand, cand chiar acolo, intre perete si sifonier, intr-o nisa mititica, erau pusi la pastrare dragutii adidasi albastri. Veverita, ascunde tot.

Mama - copil - sot

2011-04-20T10:13:00.000+03:00

UrbanMom, un nou blog despre si pentru mamicile contemporane, imi aminteste o problema spinoasa: evolutia relatiei sot-sotie dupa aparitia pruncului.

Asteptat cu nerabdare sau aparut accidental, rodul muncii celor doi protagonisti ai mariajului, perturba brusc si inevitabil viata de cuplu. Cei doi insuratei zglobii, si fara prea multe griji, pierzand noptile la tv si zilele in campul muncii se trezesc dupa cateva luni, cand puiul de om chiar incepe sa semene a unul, ca au preocupari diferite, idei diametral opuse si nazuinte spulberate. Comunicarea curge intr-un singur sens, spre oceanul de necunoscut care este copilul, iar cei doi isi dau seama ca au uitat unul de altul. Abia daca-si mai spun "Pa" dimineata si "Buna" seara.

Ce e de facut? Relaxati-va. Totul este normal: grijile, frustrarile, spaimele, preocuparile de viitor. Asa ca daca nu aveti timp mai mult pentru a petrece impreuna, folositi-l pe cel disponibil pentru a va reaminti printre picaturi ca tot voi sunteti si cei care candva, acum 2 sau 3 ani chiar, nu la inceputul timpurilor, pe vremea dinozaurilor; acum, recent, va iubeati, va asteptati cu nerabdare unul pe altul la intalnire, in parc, acasa, si ca acele iubire si nerabdare sunt inca in voi, cu voi, trebuie doar sa le stergeti de praf si sa le asezati intr-o lumina mai buna.

Copilul creste frumos cu toata investitia voastra temporala si spatiala, mentala si fizica iar voi trebuie sa va maturizati frumos, cu riduri de zambet pe fata, cu amintiri frumoase si cu bateriile schimbate cu acumulatori, eventual cu panouri solare.

Asta mi-am propus si eu sa fac. Incep incet incet sa mai si reusesc.

Tudor in parc - acasa

2011-04-08T17:52:00.001+03:00

In cautarea luminitei de la capatul tunelului.

Nu, nu-i aici, inapoi si de la capat.

Sport extrem, cu cearceaful prin odaie..

Dezastrul din "gradina".

Intalnirea Happy Baby Day

2011-04-08T17:37:00.002+03:00

Am fost ieri (miercuri) si la intalnirea din Afi Palace. Pentru Tudor a fost o delectare. M-a facut sa alerg dupa el printre scaune, mese, pe dupa ghivece cu tufe si calusei de tot felul dar sper ca voi reveni. Nu am reusit sa stam la vreo coada pentru a fi pozat sa apara in revista Baby sau pentru a pleca acasa cu vreo sacosica cadou, nici langa Andeea Marin nu am stat pentru o fotografie, in schimb am incercat mai toate instlatiile de la Zorky Planet, locul de joaca. Pana acum Tudor nu a plans ca nu vrea sa plece din parc, leagan etc, ei, de data asta s-a intros singur de cateva ori la locul de joaca si de obosit ce a fost mi-a adormit in brate cum am iesit din mall.

Posesorul, pentru orgoliul personal, ar fi vrut sa-si vada odorul iar prin revista, dar Tudor era prea obosit asa ca am lasat orgoliul de-o parte si am ascultat de nevoile copilului. Tudor s-a trezit acasa dupa vreo 20, 30 de minute proaspat ca scos din cutie, eu, in schimb, am fost obosita o jumatate de zi. Nu am crezut ca poate fi asa de solicitant sa te dai pe tobogan, sa te joci cu mingiutele, sa sari pe trambulina, sa alergi de nebun aparent fara vreo tinta.

As vrea ca data viitoare sa am si un insotitor, macar pentru a mai putea asculta ceva sfaturi d'ale specialistilor. Au venit un nutritionist, altcineva care a vorbit despre recoltarea de celule stem, Andreea Marin Banica a vorbit despre sprijinul mamicilor in caz de depresie sau cam asa ceva, iar eu m-am jucat :)) . Cu copil mic plin de energie nu ai de ales decat sa fii ca el, sa fii peste tot mai putin unde-i intereseaza pe cei mari.

Concluzia: va faceti copii, faceti rost neaparat si de ajutoare.

Contra argument la concluzie: nu aveti nevoie de ajutoare daca sunteti o super-mama, vorba yonei.

In prim plan langa ghiveci - Tudor, in fundal, o gagalice in negru vorbind la microfon, Andreea Marin

Cantecele pentru copii cu sfarsit aiurea

2011-04-01T22:52:00.001+03:00

Nu stiu cum se face dar astora mici li se canta pe langa "padurea cu alune" si "taranul e pe camp" , "fluturas nu mai ai aripioare" si un pitic atat de mic ce s-a inecat intr-un ibric, pai da spuneti si voi, e normal? Socam bietii copii cu cantecele de groaza. Nu-i da televizor pana la 2 ani sau chiar mai bine, acopera-i urechile cand alti vlajgani spun prostii, dar la gradinita, acasa le cantam cum contele a rupt fluturasului aripioarele, cum iepurasul coconas a fugit speriat jos in codru-ntunecat, cum piticul cel mic si dragalas care mai facea si baie pe deasupra, deci dadea o lectie de igiena, s-a-necat in toiul lectiei, cum catelul schiop! sperie niste broscute voioase - ce petrecere frumoasa, e la margine de lac - .

Woaa, nu suntem sanatosi, ma rog, aia care au debitat asa niste chestii, si noi ca ducem mai departe chestia asta :))

Mi-aduc aminte cum mama imi canta mie un cantec popular cu un voinic care isi legase calul de o garofita, garofita s-a uscat iar mandra a plecat. Iar eu plangeam cu sughituri ca voinicul e suparat si ma intrebam de ce l-a parasit mandra. Mama nu stia cum sa ma mai impace si trebuia sa-si aduca aminte ca data viitoare cand imi canta sa evite melodia cu pricina. Cred ca si felul cum era cantat, inflexiunile vocii imi transmiteau ceva din dramatismul scenei. Bine bine, oi fi fost si eu sensibila dar se pare ca gasim la tot pasul cantecele care ar putea starni in copiii nostri astfel de trairi emotionante.

O fi bine au ba, om trai si om vedea si vom indrepta atare treburi. (explicandu-le bineinteles ca piticul nu s-a-necat sau faurind alte versuri, depinde de receptivitatea copilului, ca poate el nici nu va baga de seama soarta bietului pitic iar eu imi fac griji de pomana :))) )

Un pitic atat de mic

Facea baie-ntr-un ibric

Pe sapun a lunecat

Un cucui mare si-a luat - parca e ceva mai bine

In urechiuse s-a spalat

Acum este tot curat - eee, si mai bine

Fluturas nu mai ai aripioare, unele noi domnul conte ti-a luat /

Fluturas ce frumoase aripioare, domnul conte ti-a pictat

- hai ca ma pricep

Tudor cadou

2011-03-31T21:29:00.000+03:00

Tudor cadou, ati mai vazut ceva atat de nastrusnic pana acum, poate, dar el e al meu si nu-l schimb pe altul. paranteza : in maternitate a venit asistenta sa ne intrebe : ii schimbam? eu: nu, il pastrez.
Am scos toate jucariile din sacosa de hartie si l-am asezat pe Tudor cadou de jucarie :) .

Zici ca-i o prelungire a sacosei, tot galben cu ursulet.
I-a placut noul culcus si ma invita si pe mine langa el.

Si uite ce de par frumos are strumful inainte de noua coafura.

Cat de mult ne iubim

2011-03-31T00:00:00.000+03:00

Se pare ca nu putem rezista prea mult unul fara celalalt. Atata timp cat suntem in acelasi loc trebuie sa fim impreuna, sa mancam impreuna, sa dormim impreuna, sa ne jucam impreuna. Daca jumatatea mea lucreaza in bucatarie in timp ce noi astia mici ne pregatim de somn, apoi nu reusim sub niciun chip sa adormim. Si chiar daca tati vine acasa foarte tarziu, Tudor, cu ochii carpiti si bajbaind prin intuneric, face lipa lipa pe parchet, il gaseste si ii adoarme pe umar. Operatiune foarte delicata si induiosatoare.

Cu mine insa e alta poveste. Si de la trambulina daca ar sari, direct pe capul meu ar ateriza. Si de cand a invatat sa arate cu degetul, nasul este "obiectul" preferat de care trage, sa-l arate e deja banal. Deci cum ma aflu intr-o pozitie vulnerabila, hop pe nasul meu. De par nu prea trage, e delicat, ii place sa ia fir cu fir si sa rasfire. Dar ne iubim mult. Cel mai mult imi place cum se arunca la mine in brate, se lipeste strans si ma tine cu putere in brate, sa ma simta cat mai bine.

Uneori cand ne jucam are priviri ghiduse si de atata auzament nu mai poate de drag si vine la mine in brate.

Tot e noapte si doarme toata lumea:

Tudor papa cu lingura

2011-03-29T00:26:00.000+03:00

Dupa cum a postat deja tati lui pe facebook, pe 21 martie Tudor a papat cu linguroiul. Mancarea cu propria manuta e mult mai gustoasa si mai cu spor. Nu am imortalizat momentul ca doi parinti mereu pe faza ce suntem, dar urmeaza :)) . Iar mananca mai bine si sper ca faze cu febre sa fie cat mai deloc. Deja sunt stresata de urmatorul vaccin. La ultimul a avut reactii secundare de-i plangeai de mila, il durea piciorusul - nu-l mai putea indoi, a avut febra, a fost nervos si irascibil, urat. Practic 2 zile a fost bolnav. Si eu odata cu el.

Acum suntem fericiti dar singurei acasa. Matza e la bunici, primavara e vantoasa si jucariile plictisitoare. O mai fac eu pe calu' din cand in cand ca sa invioram atmosfera. Nu prea-i place sa fie carat pe dupa gat ci in spate ca un sac.

Aici doar ne iubeam. E foarte dragastos. Daca l-am lasa si ar vrea si Mitzi probabil ca ar adormi pe blana ei. Mai avea putin si o pupa sau musca ca sa-i arate cat de mult ii place de ea.

inainte de noua coafura

Noua coafura a lui Tudor

2011-03-27T16:39:00.002+03:00

M-am gandit eu ce m-am gandit si i-am dres lui Tudor o coafura noua. M-au trecut toate transpiratiile cand am vazut ce a iesit. Asa ca da-i si fugi dupa el sa-i indrepti tunsoarea. Tot o aiureala a iesit. M-am convins, nu ma pricep la tuns. Dar trebuia sa incerc.

Dupa asa o caodopera poate voi mai avea curaj sa realizez si altele. Cine stie, poate imi iese pana la urma. Nici pe papusi nu prea am exersat. Dupa prima am renuntat, preferam sa le stric ochii sau bratele. Parul insa nu se putea lipi la loc. La oameni e mai bine, creste.

Vreti sa vedeti ceva din noul look al strumfului, iata:

ciufulit dupa somn :))

Dar nici neciufulit nu arata prea bine tunsoarea tanarului Tudor. Si el pare nemultumit de noua coafura. Dar cel mai haios a fost dupa ce l-am ciumpavit. Parca deborda de energie. Probabil ca parul in exces il ingreuna putin, nu ca ar fi alergat mai putin inainte de noua tunsoare.

Tudor in revista

2011-03-23T11:38:00.005+02:00

Tudor apare in revista. V-am promis poze, iaca, vi le ofer. In revista Tratamente Naturiste Tudor este una dintre "vedete", iupii.

Nu, nu este pe prima pagina a revistei. Tudor apare in revista pe a treia pagina, la cuprins.

Tudor prezinta cuprinsul revistei. Morcovelul a avut un cuvant greu de spus in alegerea pozei care apare in revista. Iepurasul incruntat, bebe din revista, papa sanatos. Asa sa facem si noi ca Tudor in revista.

Iata si poza originala inainte de copilul in revista. Tudor avea vreo 10 luni.

Bucuros nevoie mare, se gandea de atunci ca el, puiul mic, va fi in revista.

Ce face si ce nu face Tudor

2011-03-18T01:43:00.000+02:00

Sa incep cu marele NU: nu vrea sa manance. E atat de nazuros incat mancarea este marea noastra problema. Cu greu reusesc sa-l hranesc armonios altfel decat la san. Sucurile de fructe sunt preferatele, apoi piureurile de fructe, pana se plictiseste de ele. Cu ce sa le inlocuiesc, cu gris cu lapte, orez cu lapte, iaurt cu banane, dar nu le accepta de fiecare data. N-ar manca carne nici in ruptul capului, bine ca s-au inventat chiftelele. Cum simte ceapa, ardei, carne sau vreo bucatica mai mare de ceva leguma, gata cu mancatul, scuipa tot si refuza alta inghititura. Ciorbe nu, supe nici, tocanite da, dar totul taiat foarte mic ca nu cumva sa-l deranjeze ceva la limba. De ce nu-i dau totul blenduit, pentru ca nu-i place. Asa a inceput diversificarea, blenduit. Dar nu a durat mult pana sa-mi dau seama ca daca nu-i amestecam piersica sau banana in supa facuta piure, puteam sa arunc direct din oala totul la gunoi. Si ce de mai mancare ajunsa pe apa sambetei. Pestele nu-i place, ficateii nu, orezul da, mucenicii da :P, ciocolata, salamul, chipsurile, da. Doamne' fereste sa hranesti copilul cu asa ceva. I-am dat sa guste zilele astea si nu ar trebui sa o mai facem, caci e ca in desene animate, over the hedge parca, asta devine "mancarea" preferata. Asa ca trebuie sa facem un efort si sa nu mai luam asa tentatii.

Uneori la o masa trebuie sa-i dau sa aleaga dintre vreo trei feluri de mancare, e foarte dificil si frustrant. Nu mai suntem asa stresati ca nu mananca, dar obositor si frustrant este in continuare.

O lupta este si imbracatul si schimbatul pampersului. Totul se face din mers. Nu sta locului o clipa. Tati il mai forteaza sa stea pe spate ca sa fie schimbat, dar eu fug dupa el prin casa, altfel tipa si se zbate pana te doare capul si transpiri ca dupa o zi la sala. Iarna e cel mai greu cu echipatul pentru iesitul afara. Imbracatul se face pe etape. Mai da o tura prin casa, mai trag o soseta, un pantalon, o bluza pe el. Geaca si ghetele se pun in fata usii, fularul la lift, manusile in scara blocului sau afara, ... o odisee. Cred ca la schimbat a stat in primele 3, 4 luni pana a inceput el sa se miste ca lumea. Dupa baie ce ar mai fugi gol prin casa cu prosoapele dupa el. Masaj ca lumea e un vis, tot din mers, rapid.

A, cum mananca el de fapt. Nu mai sta in scaunul de masa de nu mai stiu cand. Primele lingurite le papa stand la mine in brate apoi da o tura prin casa, vine sa ia o lingurita, mai da o tura si tot asa pana mai raman o lingurita, doua pe fundul castronului pe care le refuza. Indiferent daca ii fac o portie mai mica sau mai mare, lasa de fiecare data rusinea in farfurie, ai zica ca o face intentionat, dar el nu stie care este continul castronului.

Ce ii place, sa se joace, normal. Numai ca eu sunt atat de obosita dupa toate etapele de mancat, schimbat, etc, incat nu prea mai am de fiecare data energia necesara unui joc atat de distractiv pentru el. Dar ma straduiesc sa-l intretin cum pot.

Stie cum sa imbine piesele lego, cum sa desfaca capacele diverselor recipiente, cum sa transforme orice jucarie sferica in titirez, cum sa inchida, deschida usi, fereste, lunimi. Inchide usile dupa el. E haios cum, daca ii este frig, dimineata in fata geamului deschis, il inchide si imi da de inteles ca i-a fost de ajuns aerul rece si cum dupa ce vine de afara inchide usa dupa el sau dupa ce vine din balcon. Maimutica invata tot ce vede. A cazut faina pe jos in timp ce faceam un aluat. A luat carpa de bucatarie si a sters pe jos. Total haios. Nu-mi venea sa cred. Arunca la cos ce nu-i mai trebuie, inclusiv jucarii. Se joaca cu pernele, le arunca din pat, se tranteste pe ele, la urca iar. II place sa faca zgomot, sa arunce cu putere jucariile pe jos. Dar stie sa le si aseze frumos pe jos daca nu mai este interesat de ele. Asta am observat-o de curand. Daca vrea sa faca ceva face. De stiut stie cum numai disponibilitate sa aiba.

Incercand sa ma relaxez

2011-03-18T00:36:00.000+02:00

Ca de fiecare data, cum adoarme Tudor, ma asez la calculator si incerc sa vad ce mai e nou prin blogurile pe care le urmaresc, mai descopar altele, mai arunc un ochi pe facebook. De data asta am frunzarit blogul unui tatic si am dat peste un altul ccare trata intr-o postare avortul. Curiozitatea de pisica m-a impins sa citesc si sa o iau pe urma linkurilor catre mai mult. Mi-am stricat somnul. Oribil. Daca pana acum intelegeam cand cineva apela la asa ceva, nu vreau sa judec, fiecare are motivele personale pentru ceea ce face, acum nu stiu, tot nu judec dar ... nu poate fi exprimat in cuvinte grozavia, uratenia linsajului.

Brrr.

Ca sa uit ce am vazut, citit si asa mai departe, mai bine sa vorbesc despre iepurasul meu. Se simte mai bine dupa toata nebunia cu febra. Dintii cei noi inca nu se vad, de obicei apar cam la 2 saptamani de la crizele de febra. A inceput sa manance mai bine si cu toate ca timpul ne ne-a permis sa iesim in parc ziua a trecut foarte repede. Am avut program incarcat azi, de facut mancare, aranjat hainute prin sifonier, facut iar mancare. Am rearanjat hainutele pentru noul sezon care se lasa asteptat. Ne facem planuri cum sa ajungem in parc mai rapid, acum ca am mai crescut si suntem nerabdatori sa ne vedem cu alti copii. Bine ca avem parcul Carol aproape de casa, in 20 de minute maxim ajungem, pe jos mergand. Cu masina ajungem in 5 minute, cu tramvaiul inca nu am incercat. Parculetul din spatele blocului e la indemana dar e vizitat de copii mai mari cu vocabular fooarte vulgar si apucaturi violente fata de "mobilierul" din dotare al parcului. Deja imi faceam planuri sa fac un mail ceva catre primarie, sa atrag atentia ca exista cateva terenuri nefolosite in zona care ar putea atat de bine gazdui cateva parcuri. Ma gandisem si cum ar putea primaria sa atraga venit si sa creeze locuri de munca prin amenajarea parcurilor. Dar e utopie, in acelasi timp incercarea moarte n-are...

Cu bune si cu rele II

2011-03-14T23:56:00.000+02:00

In universul meu la indigo orice mica bucurie sporeste semnificativ calitatea vietii. Numai ca unele bucurii sau surprize placute nu tin mult. Pana la urma asa este firesc, ne bucuram dar nu prea mult caci altfel si bucuratul ar deveni rutina deci banal. Dar totusi, dupa ce gasesc si eu o revista citibila, fara o cantitate suparatoare de reclame, cu articole practice si interesante, gata, nu se mai aduce. Parca asa mi se intampla mereu, dar cred ca asa vi se intampla si voua nu numai mie.

In schimb Tudor a aparut in numarul 52 al revistei Tratamente Naturiste, abia astept sa-l vad si pe net, pana sa-i fac eu o poza sa o postez, ca o laudaroasa ce sunt. Meritul il are doctorita lui care, scriind in revista, a dorit sa arate si lumii ce copii sanatosi are in grija.

Cu bune si cu rele

2011-03-14T23:24:00.000+02:00

Dupa ce mi-am incarcat bateriile sambata, duminica a fost ziua mea norocoasa. Tudor a facut o febra minunata de 40 si ceva de grade. Cand am vazut cum urca si tot urca temperatura in termometru m-am grabit sa-l scot sa nu mai vad ce culmi atinge. Azi a fost mai bine dar tot cu febra spre seara. Cred ca principalii vinovati sunt dintisorii care ar cam vrea sa apara in grup, plus vremea capricioasa.

Si uite asa micile mele bucurii egoiste se usuca precum frunzele toamna si pier duse de vant. Picatura cu picatura inima se umple la loc si pompeaza iar ceva mai linistita in monotonia zilelor in doi. Spaime ca micul iepuras ar avea vreun defect de prea mult durasel, apar si dispar precum norii pe cer. Primavara este o domnisorica tare nehotarata, care dupa ce a tot fost curtata de toata lumea, ne supune la noi si neasteptate incercari. Ba e soare dar bate vantul, ba e nor dar cald, ba ne da dureri de cap sau ne face sa visam cai verzi pe pereti sau cai albi pe pereti verzi, in cazul nostru. Pana o trece de pubertate si s-o transforma in vara ne tine numai in senzatii emo. Ii este frica in fiecare an sa nu cumva sa devina doar o omida cu aripi. Cam asa sta treaba cu astenia. Ii simtim din plin gandurile pline de spaime.

Parinte la 60 de ani

2011-03-07T00:16:00.000+02:00

Am dat peste blogul unei prietene si o anumita postare mi-a atras atentia. Nu m-am putut abtine sa nu fac un comentariu la cele scrise acolo. Si as vrea in acelasi timp sa va aflu parerile in legatura cu acest subiect: implicatiile faptului de a alege sa fii parinte la 60 de ani, sa fii mama mai exact, la o varsta inaintata. Incerc sa-mi aduc aminte reactia mea la auzul unui caz atat de extraordinar. Dar deja am spus extraordinar asta insemnand uimire, nedumerire, poate chiar soc. De ce soc? Poate pentru ca nu as fi crezut ca o femeie dupa o anumita varsta mai poate ramane insarcinata. Dar se pare ca se poate si asta datorita cercetarilor medicale. Natura poate fi ajutata daca cineva isi doreste foarte mult un copil si daca are posibilitatile financiare sau daca se incadreaza in programul de la stat care finanteaza asa ceva.

Media si-a facut datoria facand tamtamul necesar pentru a atrage atentia asupra acestei femei, romance, care a ales sa dea viata la 67 de ani. Se pare ca in lume mai sunt cateva femei care au reusit aceasta "performanta" sau care incearca - o englezoaica de 70 de ani. De ce au starnit si starnesc aceste cazuri atatea controverse, pentru ca nu se incadreaza in normalitate. Normalitatea pentru mine si pentru tine inseamna a aduce pe lume copii la o varsta rezonabila, in cadrul unei familii si cam atat. Tot ce nu se incadreaza in acest tipar ni se pare deplasat, vezi mame adolescente, mame bunice, mame copile chiar. Si uite asa incepem sa ne punem probleme de morala, de etica, de bun simt si mai stiu eu ce alte probleme. Ca sa o luam pe rand, despre mamele adolescente as spune ca au ajuns in aceasta situatie dintr-un accident, ca mai toti parintii. Despre ele vedem mai ales la televizor, adolescentele americance, la noi parca nu sunt atatea cazuri si sa speram ca va ramane asa. Mamele copile sunt de plans de mila si de impuscat ticalosii care au contribuit la chestia asta. Iar mamele bunice sunt de doua feluri, poate mai multe. Cele care raman insarcinate in mod natural avand chiar nepoti de varsta ultimului nascut, premenopauza poarta vina pentru aceste cazuri si cele care neavand copii la tinerete apeleaza la medicina sa le ajute macar acum. Si pana la urma ce e rau in asta. Ele chiar isi doresc un copil, accidentul nu intra in calcul in situatia lor ba chiar planingul familial e rege. Nici cei care-si doresc sa devina parinti nu reusesc mereu sa obtina un copil conform planurilor: data, numar, sex, aiureli oricum.
Aceste femei total rationale, pragmatice si determinate sunt luate drept nebune intr-o lume a accidentalului. De ce? Pentru ca unii spun ca nu vor apuca sa traisca destul pentru copiii lor, ca nu vor fi in deplinatatea facultatilor mintale pe masura ce vor inainta in varsta, ca nu vor avea destula energie sa se joace cu copiii, etc. Dar sa nu uitam ca bunicii sunt cei care cresc nepotii in destule cazuri. Ei au deja experienta vietii, sunt mai calmi, mai rabdatori, au timp liber si poate si dorinta de a-si aduce aminte de copilarie.
Cand sunt atatea mame care-si abandoneaza copiii prin spitale ar trebui sa ne bucuram ca mai sunt si oameni rationali care si-i doresc. De ce sa nu adopti daca sunt atatia copii care au nevoie de ajutor? Pentru ca e mai usor sa ai langa tine pe cineva pe care il cunosti, iti seamana, ii poti ierta mai usor greselile care au fost poate si ale tale, decat un necunoscut. E dur, dar noi toti alegem sa facem proprii copii nu sa-i crestem pe ai altora. Pentru ei putem sa facem o donatie dar pentru noi dorim ca sangele nostru sa mearga mai departe dupa ce noi nu vom mai fi. Ce lucru mai important decat un copil putem sa lasam fiecare dintre noi in urma.
Discutia poate continua la nesfarsit asa ca spuneti-va parerea.

Mami, alăptează-mă!: Primul an pe calea lactee - momente de cotitură

2011-03-01T20:36:00.007+02:00

Cum nu am reusit sa postez ieri relatarea mea despre alaptare, o voi face acum. Pentru mine "meseria asta de vacuta" a mers relativ usor. Nasterea normala a facilitat instalarea lactatiei care a decurs si inca decurge foarte frumos nu fara unele probleme de incepator. In spital cand eu credeam ca alaptez, Tudor a fost langa mine pe toata durata spitalizarii, el saracul se chinuia sa desfunde canalele iar eu nu stiam de ce urla ca doar il alaptasem. Abia acasa mi-am dat seama ca el era prea micut si fara forta sa se lupte cu stavilarul care trebuia doborat : desfundarea canalelor, deprinderea suptului si muulta rabdare. Cu grija si rabdare incercam de fiecare data sa il pozitionez corect la san, sa apuce nu numai mamelonul dar si areola si nu a fost usor. El era mic, sanul mai mare decat capul lui, eu prea obosita sa imi gasesc o buna pozitie si m-am ales si eu cu dureri de mameloane.

Nu am facut rani insa, dar ma usturau foarte tare. Respiram adanc, strangeam din dinti si ma pregateam sa il pun la san. Dupa cateva incercari reuseam sa il pozitionez corect. Stiti care e gestul prin care imitam ca scoatem sonor dopul unei sticle, asa procedeaza si mama cu pruncul cand trebuie sa-i scoata mamelonul din gura pentru a mai incerca o data. Ii introduce in coltul guritei degetul mic apucand ca un carlig sfarcul si il trage afara. Nu mai stiu exact cam in cat timp a invatat Tudor sa suga in asa fel incat sa nu-mi mai provoace dureri, dar cred ca a durat vreo doua saptamani daca nu toata perioada lauziei - ca de asta-i lauzie : corpul se reface dupa nastere si se acomodeaza cu noul statut. La aceste usturimi s-au adaugat si dureri ale sanilor din cauza fluxului prea mare de lapte. Tudor nu-i facea fata. Cauza si efect. El nu stie sa suga, sanul se inflameaza, laptele prea mult blocheaza si el canalele, ele se desfunda prea greu cu pompa pentru sani. Am luat una care a fost o porcarie - sau nu am stiut noi cum sa o folosim, a trebuit sa invatam si asta. Caci nimic nu e simplu. Sugarul invata sa suga, noi invatam sa ne mulgem. Bine ca nu am folosit-o decat de cateva ori cand durerile erau insuportabile. Si asta se intampla mai ales noaptea cand ma trezeam in orele alea putine cand as fi putut sa dorm, somnambula, irascibila si panicata ca nu mai scap odata de toata tortura asta. Bine ca Paul a fost alaturi de mine si m-a ajutat si cu vestita pompa, care nu prea e facuta a fi manevrata de mama singura. Nici nu ai cum, te dor sanii atat de tare ca nu suporti sa te atingi darmite sa mai ai si puterea de a trage de pompa aia.

Ce "leacuri" am folosit : comprese cu apa calda pentru a ajuta fluxul laptelui, rece pentru a diminua durerile, sanii expusi la aer pentru ca inflamatiile sa se reduca in contactul cu acesta - umezeala si saliva bebelusului mentinand ranile; creme am folosit prea putin, nu prea ma ajutau caci nu aveam rani propriu-zis. Cel mai bun leac: alaptarea, pe principiul cui pe cui se scoate. Cu cat am alaptat mai mult, la cerere adica, cu atat a fost mai bine si s-a facut "rodajul".
Am baut si ceaiuri in primele zile, inca din spital, ceaiuri pentru stimularea lactatiei. Am renuntat la ele caci lactatia era prea abundenta iar sanii se angorjau. Mai tarziu am baut si bere fara alcool. Indiferent ce se spune ca ajuta sau ca este un mit ca stimuleaza lactatia, pe mine m-a ajutat. Pe masura ce Tudor a crescut si se vedea ca parca laptele nu mai era indeajuns berea si-a facut efectul, mai ales ca imi propusesem sa il hranesc exclusiv la san 6 luni de zile.

Ce m-a ajutat pe mine sa am taria sa merg mai departe: relatarile altor mame. Am citit foarte mult pe perioada sarcinii. Am citit pe net si m-am uitat pe ZoneReality la emisiunile acelea despre nasteri. Internetul e de baza. Nici in spital, nici doctorita care mi-a urmarit sarcina nu m-a sfatuit in acest sens. Nu ti se spune nimic. Daca nu am avea internetul sa ne pregatim mintal am face toate cezariana si ne-am da copiii la doice sa ni-i hraneasca, sau daca s-ar putea i-ar face direct altcineva.

Oricum ai da-o corpul tot trece printr-o trauma, dar macar sa fie mai mica si firesc fiziologica. Mai ales ca alaptarea si nasterea normala cred ca merg mana in mana. Cred ca mai putin se spune ca o cezariana influenteaza destul de mult lactatia. Fluxul laptelui e intarziat si diminuat in urma operatiei, mama trebuind sa fie foarte determinata sa alapteze ca sa si reuseasca. Si un alt factor destul de important este aducerea copilului mamei cat mai devreme de la nastere. Poate nu atat operatia in sine cat contactul intarziat cu copilul influenteaza o buna lactatie.

Oricum ar fi, o mama buna este o mama informata, asa ca sa dam informatia mai departe si sa ne ascultam instinctul.

Ca fetele

2011-02-24T19:04:00.000+02:00

Nu m-am abtinut sa nu-mi iau ceva de prin magazinul ce vinde frumusete. Era prea haios, copilaresc, ludic. Din cand in cand imi mai dau si mie voie sa ma joc, sa gust din borcanul cu bunatati, sa ma simt bine. De ce petrec femeile mai mult timp prin magazine decat barbatii, cauta sa compenseze egalitatea dintre sexe. E o povara grea egalitatea asta. Femeile chiar daca nu vor sa recunoasca decat in anummite imprejurari, sunt vulnerabile, sunt sensibile, cad prada tentatiilor mai rapid decat barbatii, sunt mai slabe decat ei, punct. Acum daca e sa raspund la intrebarea de ce barbatii stau atat de mult in fata calculatorului si a vitrinelor cu bunatati electronice decat femeile, simplu: cauta ca si pana acum sa isi mentina dominatia mondiala, masculina bineinteles. Oki, lasand gluma la o parte, sa va arat ce mi-am luat:

Lollipop, lollipop, ooo lolli-lollipop.. va suna cunoscut cantecul. Mmm si ce bine miroase. Nu cantecul ci trusa asta haioasa cu cateva nuante de luciu de buze. Mai mare daraua decat ocaua bineinteles, dar ce conteaza, odata la ceva timp, ma simt si eu bine, imi fac cadouri simpatice.

Aici stau banii dumneavoastra

2011-02-23T23:54:00.000+02:00

Aici, acolo, peste tot. Peste tot pe unde calci, bani, bani, bani. Bani aruncati in vant. Taxe si impozite platite aiurea, salariile micsorate aiurea, contributii pentru stat, statul degeaba. Statul roman este unul care sta. Romania, tara contrastelor este reprezentata prin fiecare gest al locuitorilor ei. Vrem un catalog reprezentativ? Nimic mai simplu, oricine il poate face. Ne straduim prea mult sa aratam lumii cat de frumosi suntem. Mai bine nu, sa vina turistii sa vada ciudatenia numita Romania. Tu, eu, oricine poate iesi pe strada cu o masinarie foto. Pur si simplu pozezi. O cocioaba langa o viloaie, un cersetor langa scara unui bloc fandosit, curti in mijlocul Bucurestiului, si cand spun curti ma refer la curti cu purcel si catel, cu gaini si matze pe gard, fata in fata cu vreun hotel.

Sa revenim. Unde sunt banii nostri? Priviti mai atent imaginile de mai jos. Vedeti doua pete portocalii, doua mogaldete chitite pe langa un gard, ei bine pe ei ii platim noi sa faca oaresce curatenie prin oras. Ei bine, ce fac ei, v-ati prins, stau. De vreo cateva zile, de cand ce firma de salubritate i-o trimite pe aici pe teren, doi dintre demnii ei reprezentanti isi fac veacul, cateva ore de fapt, pe dupa blocuri. Nici macar frigul nu-i hotaraste sa miste vreun pic, sa dea macar zapada de pe trotuar, sa faca domn'le ceva. Nimic, stau. Se feresc sa nu-i vada probabil vreun sef si tin companie cainilor de pe la curti si bineinteles pubelelor pe care le cara in fiecare zi dupa ei cu maturile aferente. Se pare ca nu sufera de vreun sentiment nici macar de senzatii, cum va spuneam frigul nu-i urneste din loc. Stau si rebegesc in frig, muie-ti-s posmagii?! Si cat adevar e in replica asta, abia acum pricep si eu, copil fiind nu m-am prea prins de toate sensurile.

O tara de cacaciosi, constipati si nespalate

2011-02-21T00:34:00.003+02:00

Conform unor studii bine puse la punct, realizate de catre cercetatorii britanici si interpretate de catre localnici, Romania are o populatie majoritara de diareici, constipati si femei care sufera de menstruatie, lunar chiar, dar mai ales noptile, fapt foaarte grav si problematic. E chiar mai grav si problematic decat salariul minim pe economie, taierea pensiilor, indemnizatiilor mamelor, criza din care cica ne-a scos Udrea si altele pe care le puteti adauga voi. Nu stiu altii cum sunt dar noi, romanii, cum vine vara si vrem sa mergem in vacanta da cacarea peste noi de emotie. Dar si mai grav este iarna cand de frica frigului si a secesiunii ne constipam si balonam ca nu cumva sa pierdem vreun gram si sa murim de frig sau inanitie. Dar era sa uit tocmai jumatatea de populatie care doarme agatata de lustra cu capul in jos, nu mai merge la serviciu, nu mai are viata sociala, ce mai, daca nu isi procureaza si mai multe aripioare, putere de absorbtie, game deo sau thin, ultra thin, large, small, etc.......... Dar de gene lungi pana la stele si lungime telescopica, ce mai ziceti? Dar sa nu ne abatem de la zbor.

De la mutrele alea groaznice pe care le fac niste indivizi pe tron pana la absorbantele in forma de umbrela, cada si ce-or mai inventa, si hartia igienica care-ti strica pozele din concediu nu pot sa trag decat o concluzie: reclame de rahat, inutile si aberante intr-o lume pierduta printre gunoaie de tot felul.

Oare astia care le gandesc si cei care le difuzeaza socotesc ca publicul tinta de handicapati social este atat de mare incat se ne bombardeze zilnic cu asa aberatii... Probabil ca da. Uite de pilda cum ma apuca pe mine logoreea acum si cum imi sangereaza creierul cand le privesc fara sa vreau oriunde m-as uita si schimba canalul. Sa vedem oare de ce as avea nevoie. De un televizor in minus cel mai probabil, caci nu cred sa gasesc in vreo farmacie remediu la stupiditatile de peste tot.

A fost ziua mea

2011-02-17T23:30:00.000+02:00

Am avut o zi buna, linistita si cu o sesiune de shoping - urat cuvant. Dupa ce m-am saturat de privit lucruri deloc accesibile am iesit iar in frig. Pfiu, ce bine e sa respiri aer, nu prea curat dar gratis. Mai o fulguiala, mai o ploaie, mai un soare, dar gratis. Bine ca nu pun astia taxe si pe respirat. Pe timpuri fumul care iesea pe cosul amaratei case care degera de frig era dijmuit de chiabur, sau cum naiba se mai numeau pe atunci asupritorii. Stiti cantecul ala, love is for free, apai daca si dragostea era pe bani, dragostea aia adevarata, pamantul asta era mort demult.

Si cum spuneam, a fost o zi buna, o saptamana si mai buna, speram la mai mare, ca speranta nu costa nimic. Noroc cu conceptele abstracte caci concretul nu-i de noi.

Ne vedem la anu'

-glumesc

Ziua mea

2011-02-16T23:43:00.001+02:00

Mai am un pic si trec iarasi pragul. 31 de ani. Mult, putin, nu stiu, nu conteaza, dar am un chef nebun sa merg prin magazine. Maine voi face o plimbare prin Sephora. Manata de dorinta de a face un cadou unei prietene de ziua ei am cotrobait pe net pentru inspiratie si m-am ales cu un dor de vizionat si mirosit parfumuri si alte fineturi. Cadoul mi l-am primit, urmeaza sa-i fac si o prezentare mai detaliata: un ceas superb, ingenios si cameleonic. O alta bucatica de cadou este mai greu de gasit. Pretioase si inca o data superbe, perlele de Majorica, se gasesc cam greu la noi in toate nuantele, modelele si alte cate si mai cate. Asa ca cerceii ii voi avea ceva mai incolo. Deocamdata, fac bilantul. Acum sunt mama, :)) vorba reclamei cu Andreea Marin Banica :)), si nu-mi vine sa cred. Ma uit la el si incerc sa constientizez ca puiul asta care alearga gol prin casa e al meu. Daca nu stai prea mult pe ganduri, sa meditezi si alte budisme, o iei ca pe o normalitate, dar nu e, e extraordinar, e ireal. 31 de ani mi se par chiar putini pentru a avea un copil. Parca tot nu simt ca un om poate fi capabil sa creasca un alt om. La nicio varsta parca nu poti fi cu adevarat pregatit pentru asa ceva. Suntem toti niste copii mari care ne jucam de-a viata. Si ne incruntam si grabim si avem preocupari si picam in depresii, ne credem importanti si destepti. Cica eu sunt adult acum, ca am un copil. Oare? Poate atunci cand Tudor se uita la mine cand il cert, ma nervez, poate arat ca un adult, sau ca un copil prea crescut care este foarte rasfatat si cu pretentia sa fie ascultat. Cine stie, e un mister viata asta.

Revenind la Tudor cu alergatul gol prin casa ... :P am dat de gandit, asa-i? Ii place la nebunie sa fie liber de orice haina, scutec si alte tesaturi care-i impiedica pielea sa respire, picioarele sa lipaie pe parchet, urechile sa auda tot si degetele sa simta tot. Asta-i viata, liber de orice inhibitii, rusini si alte prostii.

Tudor, artistul in iaurt

2011-02-08T18:32:00.000+02:00

Daca tot a primit un iaurt bio, Tudor s-a gandit sa-l readuca in natura, pe parhcet mai exact. Si tot incercand sa-l integreze mai bine a descoperit desenele in iaurt dupa modelul celor in nisip sau cu nisip. Duminica a fost o zi fericita. S-a jucat cu mancarea atat acasa cat si in deplasare.

Tudor face chiftele cu mamaia Mimi

2011-02-08T17:54:00.000+02:00

Tudor promite sa fie cel mai tare bucatar din casa. Chef Tudor a facut niste chiftele nemaipomenite. Si daca tot le-a facut le-a si mancat cu cea mai mare pofta. Cheia spre stomacul lui este chiar el. Trebuie sa-i dau ingredientele de acum inainte sa-si faca singur mancare.

Excursie la Sinaia

2011-02-02T00:22:00.000+02:00

Excursia noastra a durat 3 ani, a inceput in 2008 si s-a implinit in 2010. Undeva prin 2009 Papa Gamba Longa si Mamma Gamba mai putin Longa, au produs un prichindel caruia nu i se vede deocamdata decat capul. Excursia continua pana ce Gamba Longa a strumfului se va profila mai bine prin poze.

1 an II

2011-01-30T00:08:00.003+02:00

Ce am primit de ziua mea?

Inca nu stiu sa suflu in lumanari

Bebe cangur, doi intr-unul, tricou cu doua capete.

Acum dorm ca fiu ca din cutie maine dimineata, cand o sa ma scol cu o foamee.

Tudor doarme iar eu mai mesteresc. Dupa o pauza mai lunga mi-am petrecut cateva nopti croind niste margele, ceva cercei cu care sa ma afirm prin mall :)) . Noroc cu patinajul artistic si cu ceva emisiuni mai cu cap pe tvr-uri ca in rest nu prea ai cu ce sa te mai relaxezi un pic. De citit si alte hobby-uri nu prea e timp, asa ca mai fac un tort, o plimbare de juma' de ora pe afara si ma gandesc ce frumos era cand eram studenta. Eram in mediul meu dar parca si mai frumos a fost la master in paralel cu primul an de invatamant. Faceam ce imi placea si eram mandra de asta. Alergam de la lucru la facultate si invers dar o faceam cu placere si multumire. Cel putin in primul semestru, apoi cu indarjire si dorinta de dovedi nebunelor, nu spun care, ca imi pun bete in roate aiurea. Peste doi ani o sa scriu ce bine era cand imi puteam petrece atat de mult timp cu Tudor. Si peste cinci ani, ca la interviu, cine stie ce o sa mai scriu.

Oameni de zapada din 2009. Buna poza pentru a incepe sau a incheia o restrospectiva, pentru a depana povesti la gura sobei. Trebuie sa mai ies si eu in lume ca incep sa ma simt ca o baba. Abia astept sa vina primavara sa scot rolele din cutie, la patinoar - mi-e un soomn - , nu reusesc sa ajung de cate ori imi propun.
Si inca o poza din 2009 :

Diferenta dintre atunci si acum : acum am brandul ceva mai mare si muult mai puternic - muschii de la brat adica... :))) , de la carat bebe strumf.

1 an

2011-01-14T21:34:00.002+02:00

Ziua a inceput bine. De cum m-am trezit l-am privit si am simtit aceeasi fericire din ziua in care m-am intors de la maternitate cu el in brate, putand sa ma bucur in liniste si in mediu conoscut de noua viata. Totul era perfect, fara nicio grija la orizont. Afara era soare sau cel putin asa am vazut eu. Diferenta intre atunci si acum: mma-mma, tta-tti, pii-sa, ne-ne-ne, ta-ta-i si un tort frumos si delicios facut in vreo 2 ore pe un fundal de urlaturi cu intreruperi de preparat piure de fructe, schimbat, dansat, plasat in patut si alte ingrediente.

A crescut. Nu-mi vine sa cred ca a trecut numai un an iar el poate sa faca atatea lucruri. E un omulet care intelege aproape tot, exprima tot ce simte, se misca independent, avand nevoie de ajutor doar pe ici pe colo. (eh, poatee ceva mai mult decat pe ici pe colo, dar asta ramane intre noi.)

Are mutrite ghiduse cand ma invita la joaca si se enerveaza rau cand nu-i faci pe plac. Cand nu-i iese ceva arunca tot. Face kilometri in fiecare zi dar au inceput sa i se inmoaie picioarele cand iesim afara pe vreme urata, caci nu prea mai folosim caruciorul.

Ii doresc multi ani fericiti si lipsiti de griji si o sanatate de fier. Sa pape bine si sa inceapa sa fie si ascultator fara sa-si piarda din ambitie si hotarare. Noi il vom iubi oricum.

Sorcovaa, veselaa

2011-01-03T22:51:00.000+02:00

Sa traim (bine) sa-ntinerim

ca si la anu' sa fim liberi

sa fugim

in lume, de Base sa ne ferim.

Noaptea de Anul Nou a fost linistita, de prieteni impodobita, cu artificiile din zare poleita. Acasa a fost cald si bine, masa imbelsugata, numai predictiile pentru 2011 au fost reci si sumbre. Dar vom depasi si anul asta si pe urmatorii de sub domnia dictatorului. Inchidem ochii, ne sedam, punem dopuri in urechi, televizoarele le aruncam pe geam, mai facem niste gauri la curele, si aruncam portofelele la gunoi - sicrie de strigoi, si speram sa ne trezim direct in alt mandat.

Pentru viitoarele mamici

2010-12-29T23:25:00.000+02:00

Iti doresti un copil apoi te gandesti, aoleu, va trebui sa trec prin sarcina si nastere. Dar pentru ca ti-l doresti mult te inhami la asa o "sarcina" dificila. Apoi incepe, in prima faza te simti bine, daca esti norocoasa ca mine, pe masura ce trec zilele si saptamanile daca te simti tot bine incepi sa te pregatesti psihic pentru marea trecere. Am fost norocoasa si de data asta, mi-am asumat tot ce inseamna o nastere cu bune si rele, o nastere in Romania cu bune si rele. Dar tot mi-a trecut prin minte ca eu ma voi chinui si nu sotul meu. Am avut momente cand ma gandeam ca el nu va sti niciodata prin ce trec si mai ales prin ce voi trece, dar mi-am spus ca pentru asta sunt creata iar corpul meu se va adapta exact cum trebuie si va face fata la ceea ce trebuie sa faca in mod natural si normal. Acum pentru cele care se gandesc mai mult decat trebuie la diferenta sot-sotie in momentele astea, de sarcina, nastere; sa fie sigure ca ele sunt cele mai potrivite pentru a da nastere unui copil si pentru a-l creste. Nimeni, dar nimeni nu va cunoaste si intelege mai bine decat ele, mamele, propriul/proprii copii. Nici nu mai conteaza ce si cum s-a intamplat inainte de aparitia copilului. Ele sunt atat de importante in cresterea lui. Zicala aia "numai mama sa nu fii" si altele, sunt atat de adevarate. Simti cu atata intensitate orice tresarire, orice zambet, orice gest al celui mic, e un singur trup si suflet care trece prin toate si redescopera lumea, incat nimic nu mai conteaza. E minunat si in acelasi timp foarte greu, frustrant, sacaitor. Dar in fiecare seara inainte de culcare iti spui ca maine este o noua zi in care o poti lua de la capat, in care poti fi mai buna, in care il vei cunoaste mai bine, in care nu vei mai face greselile de ieri. E greu dar dorinta de a reusi e mai mare. Pana la urma chiar este o meserie pe care o exerciti tota viata si faci in permanenta cursuri de perfectionare. Multe lectii ti le preda chiar cel mic, te invata ce-i place, ce are nevoie, cum sa-l distrezi, cum sa-i vorbesti. Devii un bun strateg si psiholog. Pana la urma devii un om mai bun si asta datorita celui mai bun si inocent om pe care ai oportunitatea sa-l cresti, sa-l faci mare. Da, viata ti se schimba, dar daca ti-l doresti nici nu vei voi altceva. Iesiri cu prietenii, petreceri, da, ai nevoie de iesiri, dar el e pe primul loc si conteaza mai mult daca lui ii e bine decat sa te distrezi tu. Oricum esti prea obosita pntru a mai gusta distractiile. :P Acum e copilul dar si inainte a fost serviciul. Nu schimbi decat patronul ca sa zic asa.

Asa ca .. inainteeee!!!

Ce mi-a adus Mosul

2010-12-28T00:31:00.000+02:00

Au fost sarbatori linistite cu vizite la parinti si nasi cu vreme de primavara si cu Tudor mai ales. UN plus, vorba reclamei, pe care daca ne linistim un pic reusim sa-l savuram. Acum dupa Craciun a venit si zapada pe care o tot scutur de pe manusile lui Tudor. E incantat de ea dar mai putin de kilogramele de haine care-l incomodeaza. Fularul nu-i place deloc. Reclamele insa ii plac la nebunie.

Ce mi-a adus Mosul? Cerceii pe care i-am gasit anul trecut pe un site pentru mamici si pitici. Eh, nu chiar pe cei pe care ii voiam, caci nu erau in stoc, dar nu conteaza, sunt frumosi.

Nu-mi doream nimic, nu am cerut nimic dar daca tot m-a intrebat mosul ce vreau, mi-am adus aminte ce mi-ar fi placut la un moment dat.

Rutina face ca totul sa mi se para normal fara dram de extraordinar si magic. Voiam sa luam pom anul asta special pentru Tudor, dar nu am avut cand sa mergem dupa el. Am fi vrut unul in ghiveci si nu chiar atat de scump. Asa ca am decorat casa in ajun si cam atat. Dar Tudor tot a avut parte de un pom, la bunici. Aproape nici ca s-a atins de el. Tot ce e nou e tinut la distanta.

Probabil dupa ce Tudor va mai creste vom simti iar magia sarbatorilor, o vom crea pentru el si poate atunci o vom trai si noi mai intens. Ce mai, am devenit adulti. Acum simt mai mult griji si foarte putina relaxare. Cred ca linistea, adica lipsa stresului, imi lipseste acum, bine ca e numai asta si suntem toti sanatosi, altceva nici nu mai conteaza.

- stresul este constant, imi dau seama de el prin lipsa, numai in rarele ocazii cand Tudor nu-i cu mine.

Ce sa-mi aduca Anul Nou? O lipsa de politicieni idioti as vrea. Ca dupa ce ca viata este asa de complicata, complexa, plina de de toate, ii mai avem si pe tembelii astia pe cap, care incurca itele vremurilor, sa ne tina ocupati, sa nu cumva sa ne plictisim.

Petreceri pentru mici si mari

2010-12-28T00:11:00.000+02:00

Cum aproape a trecut un an si pentru Tudor iar pentru Teodora unul implinit am fost sa o sarbatorim. Deja am inceput sa mergem la evenimente pentru cei mici. Ne-am inmultit si de-acum iarna nu e numai a noastra, varsatori in majoritate, au aparut si o sagetatoare cred si un capricorn.

Ne-am strans roata in jurul picilor si ne-am pregatit de spectacol. Pacat ca nu au fost prezenti toti picii, unii de 3, 4 anisori, ar fi fost o nebunie.

Vine tortul, vine tortul??

Uraaa, vreau sa suflu in lumanare.

Ia sa vedem, o sting?

Micul print

2010-12-27T23:51:00.000+02:00

Micul print a avut si un tort frumos si delicios pe care eu, posesorul, l-am foarte degustat pana l-am papat pe tot.

Printul cuminte si mirat de toata lumea care i-a adus cadouri nu stia ce sa mai creada, la cine sa mai sara in brate, de care jucarie sa se ascunda si in ce hainute sa mai intre.

Actualul si urmatorul mot de taiat: Tudor si Luca, viitori amici de joaca.

Parinti si nasi, cu cat mai multe degete de rontait cu atat mai bine.

Gataa, m-au pacalit. Dar o sa creasca altul si repede chiar.

Oare aici ce-o mai fi?

Aventuri prin casa

2010-12-14T21:29:00.000+02:00

Ma ia de mana si ma duce la plimbare - asta aceum vreo 2, 3 saptamani, acum ma ia de mana si ma rontaie, la plimbare pleaca singur, mai nou, destul de rapid. Au aparut si dintisorii laterali de sus, incisivii parca. E ca o pisicuta, catelus care roade tot ce prinde, mai ales carnita de mami si tati, e cea mai buna.

Acum iese si singur din patut si de da jos de pe canapea. Patutul-tarc are o usita ca de cort pe unde a descoperit ca poate iesi. Si pac, ne trezim cu el langa noi.

Pe 10 decembrie a nins cu soare iar Tudor a reusit sa adoarma singur ziua in patut. Ma pregateam sa filmez minunile, dar au incetat amandoua in momentul in care am pornit aparatul. Acum nu am decat vorbe pentru a povesti. Azi a remarcat si Tudor ninsoarea, alerga prin patut si incerca sa se urce pe pervaz. Se uita mirat pe geam si rontaia ceva...

Mos/Sfantul Nicolae

2010-12-13T00:17:00.000+02:00

Este primul an altfel. Primul an in care toate sunt noi, toate sarbatorile au alt gust, alta insemnatate. Sunt iarasi copil si as vrea sa fie perfect. Nu prea e mereu perfect. Din pacate acum sunt adult cu o maare responsabilitate iar rabdarea mi-e de multe ori pusa la grea incercare. Nu stiu daca am fost veodata prea rabdatoare; calma, retrasa, timida am fost. Prea calma doar in aparenta pana m-am hotarat sa nu mai fiu, mi-am spus la un moment dat ca am terminat-o cu pasivitatea, ca e timpul sa m-a fac auzita. Ei bine acum as vrea sa ma reintorc un pic la caaalmul ala pasiv, sa nu-mi ies din pepeni cand nu mai pot... Dar sa lasam asta pentru alt post.

Revenind la Mos Nicolae, asa cum am fost eu invatata sa-l percep in comunism, mos nu sfant, cum am invatat mai tarziu, a fost o zi reusita. Fara sa ne propunem ne-am reunit cu totii iar Tudor a fost bineinteles in centrul atentiei. Ce de cadouri a mai primit si cat de speriat a fost de unele, speriat sau mai bine zis stingherit. Nu stia cum sa reactioneze la jucariile astea grozave de acum pe care le-am cumpara mai mult pentru placerea noastra. Stam si ne minunam ca fraierii ce inventiva e mintea omului cand e vorba sa scoata bani din piatra seaca. Cat de mult se speculeaza dorintele copiilor, deocamdata ale adultilor, cat sunt cei mici prea mici sa vrea una alta.

Oricum, m-am simtit asa de bine cand pe usa au aparut ai mei apoi ai lui si ce reactie grozava a avut Tudor cand i-a vazut pe toti. II place la nebunie sa fie inconjurat de oameni. E un pic trist numai cu mine si se plictiseste cand eu trebuie sa fac de-ale casei. Nu-mi place nici mie sa-l las asa rugandu-se de mine sa-i dau atentie, dar ce sa-i faci, trebuie sa mancam, sa .., sa.. etc. Mie mi-ar trebui o bona sa-mi faca treburile casnice ca eu sa ma pot bucura in voie de Tudor, sa-i dau toata atentie pe care o merita si de care are nevoie. Iar idiotii astia... da-i in pisici, nici nu merita sa-mi racesc gura...

Ieri i-am taiat motul. Parca si el se simte mai bine fara calvarul prinderii parului. Fara sa vreau cred ca-l trag de par ca sa i-l prind, ca altfel ii intra in ochi de lung ce e, acum nu mai e.. :P . De aici poate s-a apucat si el sa ma traga pe mine de par. Se amuza copios sa ma apuce de suvitele de par, bine ca am mai taiat din el. Il chinuiam cu scosul biip din nas..atunci el ce sa faca in momentele noastre de uitat ochi in ochi, exploreaza si el nasul meu. Si, stiti vorba aia cu tinutul de fustele mamei, ei, cum mamele de acum poarta mai des pantaloni decat fuste, Tudor e mereu de pantalonii mei. Eu cu lingura in mancare, el de pantalonii mei. Parca am fi ca niste animalute, un fel de sricei parca, care se tineau cu dintii unul de coada celuilalt, in sir indian, mama si pui, peste tot pe unde mergeau, ca sa nu se piarda.

A fost frumos si la mot, a primit iar o groaza de bunatati de la nasii lui si de la prieteni iar azi a dus dorul galagiei, oamenilor. E foarte sociabil, sper sa ramana asa si sa se acomodeze usor in comunitati cand o veni timpul.

E greu, e frumos si cand v-o veni randul sa nu ezitati sa cereti ajutor, va urez tuturor sa-l aveti, ca tare mult se simte lipsa lui. Cat de realista am fost sa mi-l doresc, uite ca nu am parte de asa ceva, decat foarte rar.

Dar vine Craciunul, alt motiv de bucurie, de petrecere alaturi de cei apropiati asa ca ar trebui sa schimb nota. Sarbatori fericite tuturor!!

Ah, era sa uit. Motul lui Tudor nu s-a lasat prea usor taiat. A fost cu peripetii, rebel, incapatanat, determinat sa reziste :P . Ce a ales din tava. Pai a tot ezitat, le-ar fi luat pe toate. Inelul a fost primul ales - verigheta tatalui meu, adica bogatie - cu mare hotarare, a urmat telefonul - tehnica - si forfecuta, pe care eu am asociat-o cu meseria de medic. Eh, sanatos sa fie, ca noi deocamdata ne distram, urmam obiceiurile dar cum zice campania: Romania creste prin bun simt si responsabilitate. Asa ca educatia, cei 7 ani de acasa sunt cei mai importanti ca alttceva in tara asta nu functioneaza.

Imnul naţional al României

2010-12-01T09:31:00.001+02:00

Sa ne spunem si noi La multi ani si sa cantam:

Trei culori cunosc pe lume

Ce le ştiu ca sfânt odor,

Sunt culori de-un vechi renume

Amintind de-un brav popor.

Cât pe cer şi cât pe lume,

Vor fi aste trei culori,

Vom avea un falnic nume,

Şi un falnic viitor.

Roşu-i focul vitejiei,

Jertfele ce-n veci nu pier

Galben, aurul câmpiei,

Şi-albastru-al nostru cer.

Multe secole luptară

Bravi şi ne-nfricaţi eroi

Liberi să trăim în ţară

Ziditori ai lumii noi.

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte,

La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,

Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;

Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,

Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!

Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,

Româna națiune, ai voștri strănepoți,

Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,

„Viață-n libertate ori moarte!” strigă toți.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate

Și oarba neunire la Milcov și Carpați!

Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,

Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,

Și blastămă cu lacrimi în ochi pe orișicare,

În astfel de pericol s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,

Când patria sau mama, cu inimă duioasă,

Va cere ca să trecem prin sabie și foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,

A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;

Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,

Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;

Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,

Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată

Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!

Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată

Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!

Preoți, cu cruce-n frunte! căci oastea e creștină,

Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost' pământ!

Istoric:

Trei culori

Deşteaptă-te,_române!

aici

Model in iarba

2010-11-24T23:59:00.001+02:00

A fost frumos. M-am tolanit pe stratul gros de iarba. Am stat la soare, am luat masa in aer liber, nu am inteles nimic din inghesuiala din cabina aia, dar eu m-am simtit bine.

Iepurasul verde

2010-11-24T23:48:00.000+02:00

A zis cineva ceva de vreun morcov? Ce-o fi ala? Daca e vorba de bucatelele portocalii din supa, sa stiti ca nu-mi plac.

Hai sa incerc totusi.

Nu-mi place, nu-l vrei tu?

Hehehe, am scapat.

Veverita de apartament.

2010-11-24T18:27:00.000+02:00

Capace de toate felurile, dar mai ales de la bidoanele de apa, castane, jucarii, cuburi, bucati din puzzle-ul de pe jos, le gasesti unde nici nu te astepti: dupa televizor, in cutia cu cd-uri, dupa aragaz, dupa unitatea calculatorului, dupa calorifer. O veverita are grija sa adune si sa depoziteze pentru ca mai tarziu sa aiba cu se se juca. Daca cumva ii ia altcineva jucariile, veverita trebuie sa se asigure ca are provizii. Abia de o zaresti cu coada ochiului, te intrebi oare ce cauta acolo, dupa televizor sau ma isti ueu unde iar mai tarziu constati ca toate castanele adunate in parc au disparut, cuburile sunt incomplete si toate capacele colorate au devenit doar vreo doua.

Acum, veverita de apartament se catara pe canapea, apoi pe masa si direct spre tastatura se indreapta. Ducem adevarate batalii pe ghinda mausului.

Azi am iesit afara doar noi doi, am mers in picioare caruciorul a ramas acasa.

Tudor cu bucle

2010-11-17T19:04:00.000+02:00

Iata-ma. Am bucle aurii si ma joc cu masinute.

Imi admir degetelele si ma gandesc ce minunate sunt. Pot sa deschid si sa inchid usi. Ma joc mai ales cu usile pe rotite ale sifonierului si imi place la nebunie sa trantesc diferite obiecte pe jos pana obtin o anumita rezonanta. Rad pana ii molipsesc pe toti.

Naspa ca l-a ciupit o tzantzaroaica. El a fost cel mai dulce.

Little foot surprins de camera

2010-11-16T21:01:00.000+02:00

Little foot Tudor, un specimen rar de pui de om, ce cu greu poate fi zarit in mediul lui natural, a fost surprins de camera de luat vederi mergand spre tatal care nu-si mai incapea in piele de mandru ce era.

Subiectul are aici 10 luni si 3 zile.

Mergem de-a devaratelea

2010-11-08T11:06:00.000+02:00

Mai are putin si implineste 10 luni iar Tudor merge nesprijinit. Eu farmuiam acum cateva minute iar Tudor se juca pe langa mine si il vad cu coada ochiului cum face cativa pasi sa-si recupereze nu stiu ce jucarii asezate putin mai incolo. Daca la 9 luni fix a facut doi pasi acum deja face mai multi si din ce in ce mai siguri. Ma uit la el si nu-mi vine sa cred. Mi se pare incredibil ca cineva asa de mic sa faca atat de multe lucruri. Inventeaza singuri jocuri, sau mai bine zis le redescopera, cum faci ochi te ia la plimbare apoi te invita sa-l fugaresti prin casa. Stie de ce mana sa te ia ca sa-l plimbi. Stie sa deschida usi din toate sensurile si cu mana si cu piciorul. Fura servetele umede si fuge cu ele. I se par foarte gustoase.

Din aventurile lui bebe strumf

2010-10-18T18:39:00.000+03:00

Cum a implinit 9 luni a si inceput sa faca incercari de a merge singur, nesprijinit. Chiar mergem. Se urca singurel pe canapea si e foarte receptiv la tot ce-l inconjoara. Facem ture prin casa, eu il tin de manute iar el ma alearga peste tot. Acum ca e urat afara nici nu mai putem sa ne plimbam in fiecare zi asa ca inventam activitati in casa. Ne jucam tot timpul ca sa nu se plictiseasca. Abia astept sa vina data de 30 oct ca sa merg la nunta unei prietene. Ma mai imbrac si eu in tinute de seara ca de blugi m-am saturat. Week viitor e si un botez, deci iar o sa am ocazia sa ma mai gatesc un pic. Bine ca amandoua evenimentele sunt aproape de casa, ajungem pe jos deci liber la ameteala, dar cu masura ca sa nu ne imbatam toti trei.

Abia astept sa mai craftuiesc ceva nou, nu am mai facut de multisor ceva. In schimb am dat peste un site si un blog, cam aiurea facute dar cu mesaj interesant. Ce as vrea sa particip si eu, dar locul unde se desfasoara actiunea e cam departe de mine. Poate o sa fac si eu niste jucarii din ciorapei, ca am vazut ca poate sa iasa ceva foarte frumos.

Ce imi place este iesitul din cand in cand toti trei. Suntem destul de independenti si nu-i stresam pe ai nostri sa stea cu Tudor ori de cate ori vrem sa iesim la cumparaturi ori sa papam ceva prin oras. Este Tudor destul de energic afara dar ne descurcam si abia se invata si el cu toate situatiile.

Am devenit farmville-hoolica. Facebookul e o porcarie de site, clickuri aiurea, continut aiurea -care continut - , e asa alambicat si greoi, dar ma deconectez jucand chestia aia. Si cam atat despre noi in ultimul timp. As vrea sa am timp mai mult sa mai vorbesc cu prietenii pe net... sau sa ma vad cu ei, dar nici vremea si nici circumstantele nu-mi permit asta.

Ce mi s-a intamplat asta-noapte

2010-10-09T18:31:00.000+03:00

Mergem de ceva timp prin zapada inalta, e frig si mult alb. Noi suntem pe jos dar inaintea noastra merg caii. Sunt mari si intimidanti. Ce n-as da sa merg si eu pe unul, sa scap de mersul prin umezeala si albul asta. Sa fiu acolo la inaltime si in siguranta. Ajungem in locul acela rece, intre zidurile inalte si asteptam ca primul dintre noi sa gaseasca si sa i se arate mesajul dupa care am venit aici. Zidurile sunt ornate cu motive orientale care cred ca sunt de fapt niste coduri menite a fi descifrate de cei alesi. Inainte sa iesim de aici, in timp ce priveam peretii am avut senzatia ca cineva din alta lume parca ma priveste, imi sopteste, dar chiar a vorbit cineva cu mine. A facut-o de parca imi spunea un secret pe care ceilalti nu trebuia sa-l afle - stii ca poti sa fii si tu pe un cal, unul este al tau, trebuie doar sa ai curajul sa-l incaleci. Am facut-o imediat ce am ajuns afara, bucuroasa ca unul era al meu, ca poate eram dintre cei alesi, dar prea tematoare sa recunosc asta ca nu cumva sa ma insel. Calul era asa de mare si inalt. Masiv si infricosator cu capul lui stralucitor ca un felinar in noapte. A inceput sa freamate nervos si sa o ia in alta directie decat cea dorita de mine. Mi-era asa frica incat am avut imediat indoieli in privinta a cea ce a spus Cel de Dinainte. Dar mi-a sarit inca o data in autor si mi-a spus ca dupa ce voi inlocui teama fata de cal cu teama de a nu sti ce sa fac odata aflata in sa, imi voi da seama ca tot ce imi lipseste este increderea in mine, in consecinta trebuie sa am incredere in mine iar calul ma va urma oriunde voi dori.

Dupa ce am parcurs drum indelungat am auzit cum cineva ma striga pe nume. Ma uit in urma naostra, o bufnita trece pe deasupra capetelor noastre strigandu-ma si indepartandu-se. Cineva imi spune chiar cand ma intrebam de nu e cumva vreo vraja, vreun semn de rau augur, sa-i raspund pana nu trece de noi si o pierd. Mi-a plonjat in poala, un ghem alb-auriu, amuleta mea norocoasa.

Am auns la mare, mi-era teama de mare, de apa adanca si plina de pericole. Mai ajunsesem si altadata aici si era cat pe ce sa ma innec. Dar de data asta ceea ce parea de la distanta o apa adanca ajungea doar pana la glezne. Eu si insotitoarea mea am pornit la drum. Am facut-o atenta sa nu cumva sa cada in santurile care delimitau parcelele de mare, am gasit vaduri prin care sa trecem si am ajuns in zona mlastinilor unde erau crocodilii. Si de ei imi era frica dar deja zarisem locuri prin care-i puteam ocoli sa nu avem de-a face cu gurile lor nesatioase. Dar inca o data aud ca ar trebui sa o luam totusi pe alta parte decat as fi luat-o eu. Am trecut cu bine si de incercarile astea. Nu ne-am otravit cu apa sarata a marii, am nimerit langa un izvor chiar cand aveam nevoie de o gura de apa dulce.

E toamna iar

2010-10-06T00:43:00.000+03:00

Septembrie s-a dus. Cum aici nu mai stau vizavi de scoala nu am mai asistat la inceperea anului scolar, in schimb am vazut parintii cu bratele de flori plecand catre case de la piata de flori. Au venit ploile si cred ca am prins saptamana trecuta ultima iesire calda in parc. Dar cine stie, inca e toamna, frunzele tot mai cad, soarele nu s-a suparat cu totul pe noi. Mai e un pic pana vine si vremea ingerilor, cand vor naparli in capetele noastre.

Nu am mai vazut gaze speriate sau vrabiute zgribulite ca toamna trecuta ci pasari din familia corbilor jucand dansul ofensivei ierarhice. Foarte inteligente pasarile astea. Fiind mai mari par a fi mai cu greutate in gandire, cu toate ca parca nu putem spune acelasi lucru despre pasarile de curte, dar cred ca ma insel. Mi-a zis odata o prietena, Simona, de prietenia si fidelitatea dintre un curcan beteag si .. nu imi mai aduc aminte ce alta pasare, un pui de gaina parca. S-a lasat cu o moarte de inima rea? Nu mai stiu..

Buburuza ce ne-a vizitat intr-o dupa-amiaza ne-a inseninat ziua dar m-a intristat gandindu-ma la prima casa. Oare unde o fi zburat s-o fi si maritat si o fi dat peste un baiat cu casa sa fie la adapost de vreme rea sau o fi nevoita saraca sa-si schimbre srviciul, sa plece din tara la bazait de capsuni pentru a-si permite un credit de prima casa. Sau poate o fi bugetara si va face greva foamei toata iarna sa o bage si pe ea in seama vreun taran gospodar cu campuri multe arate frumos si livezi cu salati pline de purici buni de mancat. Sau nu stiati ca buburuzele sunt carnivore, papa fripturi de alte gaze. SI daca-i asa sa-si mai puna pofta-n cui, sa-si schimbe dieta, ca doar nu o vrea sa se faca halterofila de are nevoie de atata carne. Sa fie si ea o Angelina Jolie, o frumoasa slabanoaga dar cu buze carnoase. O tata de modele si vedete de cinema o sa avem, numai buburuze una si una si barbati alergatori de maraton, schilimbitici dar vanosi, pai ce, ce ne trebuie altceva.

Cam atat din lumea celor care nu cuvanta, ma duc si eu la somn, in tara visului.

Ne dam in balansoar

2010-09-28T22:42:00.000+03:00

A ajuns pachetul cu premiul nostru. Se integreaza de minune in peisaj. Multumim revistei Baby si firmei Innovadbaby.

poze facute cu mobilul, de data asta au iesit cam prost:

Gemeni

2010-09-26T16:50:00.000+03:00

O alta excursie la ceilalti bunici s-a soldat cu o confuzie.

Bunicu mic si Tudor mare, pardon, bunicul mare si Tudor mic au impartit un tricou, oare cum s-or fi potrivit. S-or fi vorbit.

Unde-i plushul?

2010-09-26T16:44:00.000+03:00

Am cautat peste tot si abia abia l-am gasit pe Tudor, era ascuns printre plushuri. In urma unei excursii la bunici, parintii lui Paul, Tudor a facut o baie de jucarii. A plecat foarte incantat si cu maari dorinte de a repeta experienta.

Am castigaat

2010-09-26T16:39:00.001+03:00

Pai sa va spun, in urma cu cateva postari scriam despre revista baby si coperta acesteia din numarul din noiembrie 2009 in cadrul unui concurs. Am zis hai sa incerc si se pare ca am castigat si eu ceva, marele premiu chiar, norocosul fiind Tudor. Si cui sa zic si eu despre asa noroc, voua :P. Acum astept premiul. Probabil ca va sosi saptamana viitoare, abia asteptam sa ne dam in leagan.

Azi, la serviciu

2010-09-09T16:30:00.000+03:00

Am petrecut aproape 2 ore foarte frumoase si amuzante. Nici nu stiu cine s-a simtit mai bine, eu sau Tudor sau colegii sper. Din pacate am surprins doar foarte putine imagini. Nu a mai contat altceva decat ca ne-am simtit bine cu totii. Imi pare rau ca am bruiat petrecerea Stefaniei dar pe de alta parte a fost mai multa mancare :D. Imi pare bine ca firma se extinde si am fost surprinsa de atatea chipuri noi. Am avut o groaza de emotii pana sa ajung, ma intrebam cum se va simti Tudor, dar in primul rand de cum ma voi readapta chiar si pentru putin timp colectivului. In trecere a fost bine, dar cand ma voi reintorce la serviciu rutina isi va spune iar cuvantul ca si cea in care sunt implicata deja.

Joaca si plictiseala

2010-08-24T17:01:00.000+03:00

Din atata plictiseala am inceput sa inventam tot feluri de moduri de a ne distra. La un moment dat ma gandeam ca ma aseman ingrijitorilor de la gradinile zoologice din afara care amenajeaza tarcurile animalelor in asa fel incat sa le dea mereu de lucru.

Iata-l pe Tudor in cosul carutului. S-a distrat de minune. Dar si eu, caci nu mai stiam cum sa fac sa-l indepartez de la birou. E tare interesat de aparate.

Pizzaaaaa

2010-08-20T00:01:00.000+03:00

Si alte chestii cu care m-am mai relaxat. Dupa ce am scos-o de la cuptor parca nu mai arata asa de bine dar a fost foarte buna. Am facut-o pentru a sarbatori ziua de nastere a tatalui meu. Vorbind cu Adriana am aflat ca tatii nostri sunt nascuti la un an si o zi distanta: unul e pe 11 august 1956, celalalt pe 12 august 1957, parca asa... haios, nu?

Acum ceva ce am conceput pentru nasi. O chestie haioasa, gen rama foto cu poze de la botezul lui Tudor, condimentata cu niste vorbe nu de duh dar cam ca de literatura veche combinata cu atmosfera de basm.

Frumoase florile, luate pentru Marii, mi-au mai ramas si mie cateva.

Mi-e dor de mine

2010-08-18T13:52:00.000+03:00

E asa bine sa scrii pur si simplu. Aproape ca am uitat cum e. Chiar daca nu dorm prea mult totusi ma simt destul de bine. Sunt in pana de idei si de noutati, dar ce conteaza. Azi m-am uitat la desene animate, am mers de-a busilea, am stat pe olita si am incercat sa dorm. Eu si Tudor suntem una. Avem acelasi program. Numai ca Tudor nu scrie inca, decat neinteligibil. Privesc o floarea-soarelui crescuta in glastra si imi fac planuri cum sa plantez niste fire de busuioc care au facut mustati intr-un borcan. Ieri am cules furnici de langa patut si strivit purici pe pereti. Am pasit in papucii lui Paul si m-am trezit la serviciu. M-am intalnit cu patronii din Franta, cu Serban si am facut o calatorie de afaceri in Tailanda. M-au recrutat pe mine deoarece eram singura fata si scunda pe deasupra, din echipa de specialisti alcatuita toata din barbati inalti. Deci aveau nevoie de un contrast. Stiam si franceza pe cand ceilalti numai engleza. Super tare. Acum visez pe o plaja insorita la zapezile din Alpi.

Scuze de intrerupere, chlenerul. Ma intreba ce fel de cocteil mai vreau. Unul intr-o nuca de cocos ar fi bun.

Mergem, avem dinti si facem la olita

2010-08-09T19:20:00.000+03:00

Nu-i asa ca am crescut? E fantastic. Am ajuns sa facem atat de multe lucruri intr-un timp asa de scurt. Implinim 7 luni si deja suntem mari.

Si e asa bine sa ma mai laud si eu cu strumful.

Acum asteptam ceilalti doi dintisori si sunt semne ca vor aparea in curand, poate cu o febra mai mica si mai putina nervozitate, sper eu.

Sunt ceva mai linistita pentru ca Tudor e mai independent. Se misca in voie prin casa. Ma urmareste peste tot. I-am asezat jucarii in locurile unde exista pericolul sa traga de cate ceva de care nu trebuia sa se atinga si acum e fericit, se joaca si merge toata ziua. Asa oboseste si mai repede de ma si mira cum pica de somn, el care nu prea mai dormea ziua.

Cat despre olita, incercam sa-l obisnuim cu ea. Dar cum nu prea ii place sa stea asezat, e mai greu, dar tot am reusit sa o folosim. :P

Ploua

2010-08-09T00:01:00.000+03:00

Picaturile mari imi inunda pielea, apa curge siroaie spre canalele care dau pe-afara. Strazile sunt pustii iar stropii isi fac de cap. Parca mii de brotaci isi canta simfonia in timp ce dansul bulelor de aer te hipnotizeaza pe tine privitorule. Cerul iluminat urla a furtuna iar felinarele tremura in vant. Fugiti frunzelor, zapacite de vijelie, dupa cainii care va latra a pustiu. Masinile mai lipsesc din delirul noptii si nu intarzie sa apara. Ciudat, dar huruitul motoarelor mai domoleste nebunia iscata din uscaciunea pamantului. Caci cerul doar a intins mana de ajutor taranei prigonite. Boala care a cuprins pamantul s-a mai calmat. Maine insa va fi la fel. Cosmarul zilnic va continua iar noi o vom lua de la capat. Vom trage povara dupa noi la jugul vietii si vom visa verde si albastru, ne vom ruga ploi in timp de vara uscata si veri pe timp de iarna rece si umeda. Buline portocalii pe fond negru, cerculete negre pe buburuze, antenute si pasarele, puf de catelusi si mustati de pisicute, astea sunt dorintele. Sa te inconjori de inocenta, catifea si moliciune cand afara e furtuna. Perne, narghilea, ciucuri ca reteta pentru fericire; iubire si speranta ca antidot la nesiguranta, depresie si alte uraturi. Dar hai sa dormim acum, poate vom visa frumos: un pahar racoritor, umbrelute, pesti exotici si nelipsita insula pustie cu plaje imense si nisip fiin ca matasea. Papagalul pe o craca, iubitul in copac dupa nuci de cocos, iar navodul te imbraca pe post de costum de baie, numai ochiuri, gaurele, transparenta si desfatare.

Somn usor.

Tot Tudor bineinteles

2010-08-05T23:37:00.000+03:00

In timp ce alte bloguri vorbesc despre maare, buletin de Bucuresti, fimo si alte chestii care ma atrag, mai putin cozile la buletine si idiotii pe care-i intalnesti peste tot, eu va povestesc ce fac prin casa. Si ca sa nu va plictisesc cu treburi caasnice va spun ca Tudor a inceput sa exploreze casa. Mai intai ma cauta pe mine, daca m-a gasit se joaca cu ce gaseste la nivelul lui, pe jos adica sau la cativa centimetri de la sol. Azi am avut imensa placere de a-l vedea cum ma priveste din pragul usii. Merge de-a busilea si nu doar prin pat din care cade mereu - asta e aproape la ordinea zilei, cazatura de rigoare - ca sa vina repede la noi.

Ce am uitat este ca tocmai se reface dupa rubeola. Aparitia dintisorilor a coincis cu afurisita asta de boala pe care nu stiu de unde a capatat-o. De asta i-a fost atat de rau. Greu e sa fi om, fiinta pe lumea asta. Trebuie sa treci peste atatea.

Bine ca ploua, ne mai racorim un pic. Mai uitam de belele, ca parca toate se aduna atunci cand e una prin preajma. Ca tzatzele - haios, daca pui o alta vocala in locul lui "a" iese altceva :)) - care nu au altceva de facut decat sa se adune si sa flecareasca, ca oricum de facut bune nu se mai ocupa nimeni.

Ah, v-am spus? nu v-am spus ca nu am avut cand. Deci ce spuneam de belele? Tudor : dintisori - buna chestie dar dureroasa, rubeola + a mai murit inca un bunic. Supeer: tensiune, soc, nebunie, nervi, calmat de neri... bla bla.

Si uite asa trece si viata asta, cu de toate, ca sa nu ne plictisim.

Primul dintisor

2010-07-30T19:18:00.000+03:00

Nervos, sclifosit, urlator, insomniac. Sursa tuturor neplacerilor: iesirea primului dintisor (6 luni jumate). A facut si febra, il dor si urechile, vai de capul lui. Aparitia dintisorilor, ca intre timp a aparut si al doilea, ne-au dat si ne dau inca mari batai de cap.

Pe primul dintisor - in fata, dreapta jos - l-am descoperit in timpul unei arii de tipat. Asta era. M-am calmat, acum stiam ce are, nu urla aiurea.

Poze de azi, cu dedicatie Simonei si Nicoletei:

Tudor in deplasare

2010-07-25T21:12:00.000+03:00

Am fost plecati o saptamana, doar eu cu Tudor + nasa cu Teodora ( Tudor - 6 luni, Teodora - 7 luni). Adica doi copii mici, fiecare cu obisnuintele lui si stresurile materne. A fost taare naspa. O saptamana mai obositoare ca asta nu stiu daca am mai avut pana acum. M-am si imbolnavit pe langa nervi si alte stresuri. In schimb Tudor a fost foarte bine. A avut doar doua episoade aiurea, in rest veselie.

Pe drum la plimbare,

Pe curcubeu.

Ciufulici.

Curios.

Ce fain e sa te hranesti singur.

Sunt cel mai fericit.

Cocotat pe gard, pazit de nasa.

Unde esti tati?

Scoate-ma de aici!

Dupa cum vedeti vreau deja sa merg. Daca ma aseaza careva culcat il cert pana se potoleste cu ideile astea. De scutec ma schimba mami cum o putea, treaba ei ce face, eu vreau doar sa ma joc si sa ma misc in toate partile.

Chestii haioase d'ale lu' Tudor

2010-07-16T13:56:00.000+03:00

Ca sa-l ferim de tantari in timp ce aeriseam in casa, i-am acoperit patutul cu o patura. El dormea asa de bine in tarc ca nu mi-am inchipuit ca se va trezi dupa o jumatate de ora. Am verificat totusi sa vedem ce face: statea in fundulet intr-un colt si privea nedumerit in jur. De obicei cand se trezeste intr-n loc nefamiliar se sperie si plange, dar de data asta a recunoscut une se afla numai ca era mai intuneric. A fost atat de haios incat am ras ca nebunii de bietul copil.

Are jucariile sau obiectele preferate fata de care atunci cand le vede, se manifesta ca un catelus care scoate sunetele acelea specifice cand are limba scoasa de cald.

Se rusineaza cand vorbeste cineva cu el: ridica din umeri impreunandu-si manutele si zambeste.

Chiuie sau face precum calul caruia ii e sete.

Si nu sta locului nici cand papa.

Tudor mergeee

2010-07-14T12:03:00.000+03:00

Dar nu in picioare, sa fim seriosi. Ci de-a busilea. Ieri ne-a facut o demonstratie. Foaarte tareee. Eram toti trei pe canapea, cand deodata Paul se ridica sa mearga pana la bucatarie... Tudor dupa el. Repede repede sa nu-l scape din ochi. Si cum nici eu nu eram prea departe, nu l-am scapat din ochi caci altfel l-as fi scapat de pe canapea. Cat despre ridicatul in picioare, nicio grija, se ridica. Ajutat si paseste. Ca sa nu mai zic ca in carucior se invarte pe toate partile. Uneori zici ca-i o bufnita, asa isi intoarce capul de sa-i ramana la spate. :P

ps: deci la 6 luni si o zi, Tudor a mers binisor de-a busilea... uraaa

Revista Baby noiembrie 2009

2010-07-14T11:41:00.000+03:00

Coperta revistei Baby din noiembrie 2009 ma duce cu gandul la Tudor si mutritele lui. Il regasesc in haiosenia copilasului de pe coperta. Cat despre revista, afli in ea numai lucruri interesante si utile. Iar cand ai un bebe citesti pe nerasuflate tot ce prinzi despre cresterea lui, in acelasi timp relaxandu-te si detasandu-te de treburile zilnice. Si cum si eu sunt in primul an cu Tudor - ia vedeti ce scrie in josul revistei - cu atat mai mult imi place revista.

Pozeee cu de toate

2010-06-28T22:26:00.000+03:00

Apus de soare vazut din balconul nostru

Tudor pozeaza pentru tati lui

Flori in pahar

Pastai, trandafiri si alte denumiri

Ce am facut duminica

2010-06-28T20:05:00.000+03:00

A fost o zi ceva mai variata. Un set de bunici a venit la noi si a scos puiul afara al doilea set de bunici ne-a primit intr-o scurta vizita si s-a jucat cu puiul.

Noaptea de la atatia bunici, Tudor a avut cosmaruri. :)) A plans in somn de cateva ori dar i-a trecut repede.

Acum ma relaxez in sfarsit scriind.

Azi am fost in Carol, puiul a dormit toata plimbarea iar eu am citit din mers o carte de 5 lei. :P Ce bine a fost.

Ce am facut sambata

2010-06-28T20:00:00.000+03:00

Am stat acasa si am avut grija de bebe. Am fost foarte obosita. Dupa o saptamana obositoare a urmat un weekend la fel. Banal. Singurele momente frumoase sunt tot cele petrecute cu Tudor. e obositor si frumos. Bine ca ne-am readaptat dupa faza cu tara. Acum este iar normal. Nu mai urla aiurea si incercam sa ne distram tot timpul. Daca tati a cumparat jucarii avem cu ce sa ne jucam.

Altceva decat bebe strumf (vineri)

2010-06-28T19:55:00.000+03:00

Asta daca-mi mai aduc aminte ce am facut vineri... Am vrut sa scriu pe blog ce fac. Nu mai stiu ce..

Oricum, zilele astea am mai facut niste cercei. Au iesit destul de draguti. Dintr-un esec a iesit ceva bun pana la urma. Vreau nu vreau ajung tot la flori, dar bine ca imi ies bine. Ele au salvat pasta care dupa etapa cuptorului a devenit cam banala, asa ca am adaugat niste flori la cerceii fara stralucire si am obtinut cei mai frumosi cercei de pana acum. Asa zic mereu, ultimii cercei sunt cei mai frumosi. Acum ca am vazut ce a iesit abia astept sa mai fac. Le trebuie si niste poze ca sa-i vedeti si voi.

Bonus: poze cu Tudor

2010-06-24T23:51:00.000+03:00

Rasfoiesc deja reviste si ma intereseaza mai ales pozele cu fete

Masa din bucatarie e un adevarat teren de joaca

Ma simt ca un pasa intre perne

ZZzzzzz La tara in culcus, parca as fi sub aripa unei ... aaa... closte? closti?

Ce mai mutre

In chiuveta e taaare bine. Mai ca-mi vine sa-mi fac un dus.

Yo, man!

Indrazneste careva ceva?! Acu' ma dau cu deodorantul lui tati sa miros ca un om mare.