Am cumparat in urma cu vreo doua saptamani pe langa alte legume vreo doua flori de conopida in care am gasit cateva omidute. Dupa ce le-am admirat cu totii si am eliberat vreo doua, am oprit una pentru a ne tine compaie.
Tudor s-a jucat si in alta ocazie cu o omida gasita intr-o conopida, micuta, verde, moale si un pic pufoasa. I-a aratat jucariile, i-a facut turul casei si al degetelor lui, a luat-o langa el la somn pana, de frica sa nu o striveasca, am eliberat-o in gradina din fata blocului.
De data asta insa, dupa joaca am pus omida intr-un pahar alaturi de ceva hrana pentru a nu mai exista pericolul de omidocidere. Pana seara se fixase pe un perete al panarului si parea ca nu se simte tocmai bine. Ne-am hotarat sa-i urmarim evolutia. A doua zi parea sa fi murit, dar arata ciudat. Ma gandeam ca poate a inceput transformarea catre fluture, dar corpul omizii nu era acoperit cu vreun strat tesut din ceva, era teapan si nu-i mia distingeam capetele, parea ca are doua cozi si si-a pierdut din picioare. Nu am aruncat-o, am decis sa mai astept. Intr-o zi s-a miscat un pic, parea a fi ultima suflare a unui muribund.
dupa o saptamana, cand tot uitasem sa verific omida, intr-o zi cu vant, dupa ce am inchis geamurile de la balcon, m-am trezit cun un fluture captiv pe balcon. M-am minunat ca a zburat tocmai la 7, dar mai ajunsesera si alte gaze pana la noi. Am verificat paharul, crisalida fina, o foita transparenta ca cea mai fina foaie de ceapa, era goala. Am invaluit cu grija fluturasul in causul palmelor si am deschis geamul. Atat astepta.
Si uite ca si intre betoane mai putem adaposti viata fruoasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu