Lilypie Third Birthday tickers

Lilypie Kids Birthday tickers Lilypie Second Birthday tickers

o intamplare intensa

Ieri, 11 iulie, 2013, cu o zi inainte de ziua lui - simbolic vorbind - am dus o scurta batalie a nervilor, scurta dar fooarte intensa. Mi s-a parut ca a durat mult  fiind atat de intens. A facut o criza atat de puternica de nervi incat l-a auzit o intersectie intreaga, ne-a ajutat acustic si pozitia noastra in spatiu la momentul incidentului.
Cand e obosit devine irascibil si neascultator, am invatat sa il abordez in asa fel incat sa nu ajung la scandal. Il iau inaite de afi prea obosit de la locul de joaca, il anunt ca mai stam 5 minute si gata, sa se mai dea o data, de doua ori sau de trei pe tobogan, negociem cat si cadem de acord. Ne-am construit un limbaj de despartire de locul de joaca si functioneaza, numai ca ieri, m-a luat pe neasteptate. Am ajuns devreme in parc unde erau copii putini, deci nu a avut o activitate prea variata, s-a cam plictisit si a inceput sa oboseasca, dar au inceput sa vina si copiii cand s-a facut ora de plecare iar el a inceput sa se incinga la joc. Nu mai astepta la coada la tobogan, fugea de mine daca il rugam sa vina sa stam de vorba, asa ca i-am dat un ultimatum pe care nu l-a respectat. L-am luat cu forta din parc. Cum orgoliul lui s-a simtit ofensat a dorit sa aiba o mica satisfactie de pe urma pierderii luptei. Satisfactie pe care i-as fi acordat-o firesc daca nu ar fi transformat-o in joc al puterii. L-am luat urland din parc dar stiam ca se va potoli repede, numai ca urlatul ca rezistenta a parasirii parcului l-a transformat in urlat de cerere a bicicletei. Nu-i refuzasem bicicleta,pur si simplu nu gasisem secunda si locul potrivite de a i-o inmana. Furia i-a explodat pentru ceva de care nu ma simteam responsabila. Nu i-am dat-o. L-am rugat sa se linisteasca, sa ii vorbesc si i-o voi da. Ne-am oprit sa-l ajut sa se calmeze, dar a incercat sa ia bicicleta de langa mine, si da-i si lupta pentru bicicleta. De ascultat de vorba nici nu se mai punea discutia. Si da-i si urla. Se opreste un nene si pune paie pe foc. Ii da dreptate copilului care vazandu-se aparat se isterizeaza si mai tare. Pare imposibil dar furia si isteriile pot capata forme si proportii extraordinare. Am inceput sa negociez, dupa ce mi-am revenit din consternarea si socul de a-mi vedea copilul transformat intr-o masinarie de facut urlete de o asa amploare, cu sughituri, inecaturi, ochi bulbucati, vene umflate, incordari si sunete de fiare salbatice.
Negocierea l-a scos din starea de animalitate si mi-a adus speranta de calmare a situatiei. Am ajuns acasa ca doi oameni normali si dupa inca un sfert de ora parea ca nimic nu s-a intamplat, ba chiar m-a consolat el pe mine printr-o imbratisare pentru starea proasta pe care inca o mai resimteam. Pentru el a fost ca o furtuna de vara care s-a lasat cu niste copaci rupti in creierii mei.
Acum dupa ce mi-am tot dat dreptate pentru pozitia ferma pe care am abordat-o in fata nervilor lui, ma gandesc ca mai bine cedam. S-ar fi calmat mult mai repede si cine stie, ar fi invatat ceva din nebunia noastra, dar asa... Habar nu am.
A fi parinte e o mare provocare si greu gasesti raspunsul potrivit la problemele care apar. Analizandu-ma pe mine, imi dau seama ca de multe ori intervine orgoliul mu ranit. Ma simt jignita ca nu vrea asta sau celalata. Si am observat ca tind sa reactionez exagerat cand sunt de fata si ai mei. Probabil nu vreau sa vada ca nu ma pricep sa fiu parinte si o dau mai rau in bara. Si cel mic exagereaza pentru ca se stie in centrul atentiei si uite cum intram intr-un cerc vicios.
Numai ca cel cu mai multi ani ar trebui sa fie si cel mai destept, dar uite ca nu e asa mereu.

tudor si tramvaiele

Tudor are o pasiune pentru tramvaie. Este interesat de componentele unui tramvai, astfel incat am dat fuga pe net sa ma informez. Cum se numesc legaturile acelea dintre vagoane care arata ca un acordeon, cum se numeste antena prin care se alimenteaza cu energie electrica, ce mai are el pe sub vagoane, pe langa roti, observa tot felul de detalii pe care eu nu le-am bagat in seama. Unele roti au tot felul de semne pictate, una anume avea ceva ca un evantai atasat deasupra, pictat in tricolor. Si uite mami, si tramvaiul are evantai, dar este prea mic pentru rotile lui mari.
acum trece un tramvai metrou si acum un tramvai normal, cu multe geamuri si usi. Si ce usite mici are tramvaiul cu doua vagoane. Si uite, un tramvai albastruuu. Si auzi cum face, tsss, tss, ca un metrou. Si se saluta conductorii, trrrr. Nu, nu face ca o masina. Masina are motor, tramvaiul scartaie si face ca un metrou.
A primit un tramvai, cat l-am mai cautat. L-am gasit pe net, in magazinele fizice nu se gaseste, nici in cele mai fotoase. Cat l-a mai asteptat. si ce se mai supara pe noi ca nu mai mergem odata sa cumparam de la magazin un tramvai. Au tre ut vreo trei luni daca nu mai bine de cand ne-am hotarat sa-i cautam un tramvai si pana sa ne vina curierul acasa. Si dupa ce l-am comandat, a fost o adevarata aventura. A trebuit sa confirmam de mai multe ori ca il vrem, dupa vreo trei saptamani a venit in sfarsit.
Este verde precum tramvaiul metrou de pe linia lui 1. Pe aceeasi linie a mai aparut unul, tot nou, negru.

fluturasul de conopida

Am cumparat in urma cu vreo doua saptamani pe langa alte legume vreo doua flori de conopida in care am gasit cateva omidute. Dupa ce le-am admirat cu totii si am eliberat vreo doua, am oprit una pentru a ne tine compaie.
Tudor s-a jucat si in alta ocazie cu o omida gasita intr-o conopida, micuta, verde, moale si un pic pufoasa. I-a aratat jucariile, i-a facut turul casei si al degetelor lui, a luat-o langa el la somn pana, de frica sa nu o striveasca, am eliberat-o in gradina din fata blocului.
De data asta insa, dupa joaca am pus omida intr-un pahar alaturi de ceva hrana pentru a nu mai exista pericolul de omidocidere. Pana seara se fixase pe un perete al panarului si parea ca nu se simte tocmai bine. Ne-am hotarat sa-i urmarim evolutia. A  doua zi parea sa fi murit, dar arata ciudat. Ma gandeam ca poate a inceput transformarea catre fluture, dar corpul omizii nu era acoperit cu vreun strat tesut din ceva, era teapan si nu-i mia distingeam capetele, parea ca are doua cozi si si-a pierdut din picioare. Nu am aruncat-o, am decis sa mai astept. Intr-o zi s-a miscat un pic, parea a fi ultima suflare a unui muribund.
dupa o saptamana, cand tot uitasem sa verific omida, intr-o zi cu vant, dupa ce am inchis geamurile de la balcon, m-am trezit cun un fluture captiv pe balcon. M-am minunat ca a zburat tocmai la 7, dar mai ajunsesera si alte gaze pana la noi. Am verificat paharul, crisalida fina, o foita transparenta ca cea mai fina foaie de ceapa, era goala. Am invaluit cu grija fluturasul in causul palmelor si am deschis geamul. Atat astepta.
Si uite ca si intre betoane mai putem adaposti viata fruoasa.