De cand nu mi-am mai dat intalnire cu pagina s-au intamplat multe, s-a intamplat viata. A fost si Saptamana Altfel si minivacanta de primavara si trotineta noua si mersul la circ si incheierea in sfarsit, a bataii de cap numite Holosfind.
Trece vremea, vorba canetcului lui Cotabita, si ne trecem si noi. Nu parem, dar devenim mai mult ca parintii nostri. Ne iau grijile prea mult si uitam sa ne jucam, suntem asa de seriosi si de irascibili incat alungam licuricii.
M-am intrebat multa vreme, cum de cei care in copilarie sau adolescenta au urat anumite atitudini sau comportamente ale parintilor ajung sa le preia intocmai la varsta adulta, chiar daca si-au propus sa nu o faca. Raspunsul: nu au invatat si altceva, nu au avut alt model, fac ce au vazut, ce au trait. E greu sa schimbi daca nu muncesti, nu ai rabdare si faci o pauza sa cantaresti un pic ce e important.
E greu sa fii mare, e grea cresterea, devenirea.
Am aflat in urma dieverselor lecturi ca ne nastem perfecti, ramanem perfecti, murim perfecti, numai ca doar in clipa mortii ne dam seama de perfectiunea noastra.
Eu simtisem ca suntem ingeri ce au ales sa vina pe pamant sub o anumita forma, pentru a trai o anumita viata, numai ca nu ne mai amintim asta, poate doar in vis sau doar simtind. Am ales daca sa fim femei sau barbati si ce anume vrem sa experimentam, cum sa ne imbogatim bagajul de cunostinte.
Daca am deveni constienti de noi, de esenta noastra am fi linistiti, am descoperi ca suntem iubire si liniste. Nu ne-am mai zbate sa ne implinim, sa ne completam, suntem deja. Asta este eternitatea: clipa de Acum, Prezentul. Esti aici, Acum, fara trecut sau viitor, bucura-te de Acum.
Frumos, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu