Lilypie Third Birthday tickers

Lilypie Kids Birthday tickers Lilypie Second Birthday tickers

Poveste cu o biserica

Numai sa spui biserica si te simti evlavios. O spui parca in soapta, cu respect, poate si cu putina rusine, mai ales pentru mine, care am copilarit in comunism, am avut contact si cu alte secte, am adolescentit cu idei confuze si cu proiecte de lege timide in ceea ce priveste religia in scoala.
Biserica ne invata pildele din Biblie si acolo se spune ca nu e bine sa stie mana stanga ce face mana dreapta, sau ca nu e bine sa te lauzi atunci cand faci o fapta buna, dar eu o voi lua de la inceput. 
Am vrut sa ajut o prietena, in consecinta, inarmata cu scula mea de fotografiat am purces in pelerinaj. Numai  ca pana la Dumnezeu te papa toti sfintii. 
Prima data, nu fost nicio problema, nu mi-a zis nimeni nimic. Am facut eu fotografii pe afara, pe dinauntru, in sus si in jos. Mai era pe acolo si un alt fotograf, cred ca era strain dupa culoare, de care ma tot impiedicam si viceversa. 
A doua oara, nu a mai fost atat de roz. Imi propusesem sa o rog pe doamna care vindea lumanari si alte odoare bisericesti sa ma indrume, sa fotografiez ce cautam, anume, pe voievodul Constantin Brancoveanu cu a sa familie. 
Am intrat, am facut ceva poze si nu am avut timp sa ma indrept in partea unde vindea doamna, ca o voce a izbucnit dinspre acolo: de ce fotografiezi, nu ai voie, nu ai cerut permisiunea, si ce mi-o mai fi zis. Eu am intrebat-o de ce nu am voie, poate o fi fost pe undeva vreun afis ceva si nu l-am vazut eu. M-am oferit sa platesc taxa, si cum m-a mustrat si o enoriasa, am cerut si permisiunea, dar tot degeaba. Cererile mele de explicatii au fost vazute ca o dovada de insolenta, de nesupunere, de comportament neadecvat intr-o biserica. 
Eu incercam sa ma lamuresc cu ce am gresit dar in loc de raspunsuri am primit ocari, priviri incruntate, pline de sageti veninoase si o haituiala de parca as fi fost un paparazzo in fata unei vedete prinse cu chilotii in vine. Aia urla revoltata - vedeta -  si mai ca ma da afara si-mi smulge si aparatul. Nu m-a dat afara luandu-ma de o aripa, nu mi-a smuls aparatul dar, ce a fost la gura lor... si cum alergau dupa mine in timp ce eu am continuat sa-mi fac pozele dorite. 
Raspuns: daca faceai poze cu un telefon as fi inteles, dar cu asa un aparat mare; nu e vorba de taxa, nu e nicio taxa, dar trebuie sa ai dezlegare de la preot. Dar de ce, pozele sunt blestemate, sau cum? Trebuie sa ai dezlegara, sunt multe lucruri. Care? De ce nu am voie, unde scrie? Nu aveti voie. Dar cred ca e dreptul meu. 
Bla, bla....
Am iesit pana la urma din biserica, dar tot nu-mi terminasem treaba. Am revenit. Ironia face ca de ce aveam eu nevoie se gasea exact pe peretele din spatele doamnei care vindea blabla-uri. Se formase o coada frumusica in fata tejchelei iar eu, constiincioasa m-am asezat in fata peretelui, deci in fata doamnei si am pozat. Vine furioasa dupa tejghea, lasandu-si treaba balta, cu intentia vizibila de a-mi face ceva. Am provocat-o: As vrea sa vad cum ma dati afara de fata cu toata lumea, in Casa Domnului. S-a inmuiat.
Nu te dau afara, dar sa nu mai faci poze. Bine, doar una. Cred ca am facut vreo doua. Tremuram deja de ceva timp de nervi. Nu am mai continuat. Am plecat. 
Toata ziua am fost muncita de aberatia care s-a intamplat in biserica. Am fost scoasa din sarite de absurdidatea oamenilor din biserica, de cat de obtuzi pot fi, de violenta limbajului, a comportamentului. Am fost pur si simplu agresata verbal si haituita fizic. Eram o vulpe incoltita de niste javre enervante, care schelalaiau si sareau neindraznind sa muste fara acordul stapanului. 
Imi pare rau pentru eveniment dar nu m-am simtit deloc vinovata pentru indrazneala de a fotografia in biserica.
Ce a facut sa-mi sara tandara: atitudinea. Nu am fost abordata corect. A tipat la mine, nu s-a adresat unei persoane in mod civilizat, m-a certat precum certi o pustoaica in tramvai pentru ca naiba stie ce face. 
Nu tu: ma scuzati, nu tu, auziti, stiti este interzis sa... , nu frate' ci: ce faci acolo, nu ai voie, dar ce, esti batuta in cap, taci din gura daca ti se atrage atentia, taci, cere voie. Asa, ca tigancile in piata. Iar eu le-am vorbit cu dumneavoastra si nu le-am adresat niciun cuvant jignitor. Ba' vazand ca ma trateaza in continuare atat de necivilizat, le-am spus ce varsta am, ce profesie, le spusesem mai inaininte si ca aveam nevoie de fotografii pentru o teza de doctorat. Mi-a ras in nas iar injuriile s-au intetit. 
A fost ceva incredibil. Abracadabrant. 

Povesti noi

De cand nu mi-am mai dat intalnire cu pagina s-au intamplat multe, s-a intamplat viata. A fost si Saptamana Altfel si minivacanta de primavara si trotineta noua si mersul la circ si incheierea in sfarsit, a bataii de cap numite Holosfind. 
Trece vremea, vorba canetcului lui Cotabita, si ne trecem si noi. Nu parem, dar devenim mai mult ca parintii nostri. Ne iau grijile prea mult si uitam sa ne jucam, suntem asa de seriosi si de irascibili incat alungam licuricii. 
M-am intrebat multa vreme, cum de cei care in copilarie sau adolescenta au urat anumite atitudini sau comportamente ale parintilor ajung sa le preia intocmai la varsta adulta, chiar daca si-au propus sa nu o faca. Raspunsul: nu au invatat si altceva, nu au avut alt model, fac ce au vazut, ce au trait. E greu sa schimbi daca nu muncesti, nu ai rabdare si faci o pauza sa cantaresti un pic ce e important. 
E greu sa fii mare, e grea cresterea, devenirea. 
Am aflat in urma dieverselor lecturi ca ne nastem perfecti, ramanem perfecti, murim perfecti, numai ca doar in clipa mortii ne dam seama de perfectiunea noastra.
Eu simtisem ca suntem ingeri ce au ales sa vina pe pamant sub o anumita forma, pentru a trai o anumita viata, numai ca nu ne mai amintim asta, poate doar in vis sau doar simtind. Am ales daca sa fim femei sau barbati si ce anume vrem sa experimentam, cum sa ne imbogatim bagajul de cunostinte. 
Daca am deveni constienti de noi, de esenta noastra am fi linistiti, am descoperi ca suntem iubire si liniste. Nu ne-am mai zbate sa ne implinim, sa ne completam, suntem deja. Asta este eternitatea: clipa de Acum, Prezentul. Esti aici, Acum, fara trecut sau viitor, bucura-te de Acum. 
Frumos, nu?