Au fost zilele astea ca dresul dupa o betie. Dupa tulburarea mintii a urmat scaldarea in entuziasmul adolescentin. Mi-au facut trairea mai usoara si am uitat de neguri. Am venit acasa cu bratele pline de flori si cu fruntea total descretita. Am fost atat de senina incat am atras priviri. Frumusetea vine din interior, asta e clar, din seninatatea mintii.
M-am simtit, dar niciodata nu cred ca m-am simtit asa, poate doar cand eleva fiind, am stat la coada sa daruiesc flori profesoarei. Am fost coplesita cum de putine ori mi s-a intamplat.
Mi-aduc aminte de o aniversare cand am primt de la parinti niste hainute de care m-am bucurat foarte mult, m-au bucurat atat de tare incat m-am intrebat ce am facut sa merit asa o bucurie.
Si uite ca am tot fost daruita de prieteni care mi-au facut primavara fericita. Astea au fost daruri sincere care bucura, nu obligatii. Au venit din inima si tot acolo au ajuns.
Stiti filmele acelea vechi, in care pe catedra elevii pun mere si mici atentii pentru profesoara, acolo am trait si eu zilele astea, intr-un film din alte timpuri.
Le-am adus si eu bomboane dar parca tot nu e de ajuns. Note mari le dau, dupa buget, coane Fanica, dar de le-as intipari si nitica intelepciune, ce bine ne-ar mai prinde. Dar asta se capata in timp iar eu inca alerg dupa ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu