Lilypie Third Birthday tickers

Lilypie Kids Birthday tickers Lilypie Second Birthday tickers

Scoala de azi

Doctore, e grav?
 Hmmm.
Aoleo.
 Hmm, hmmm, hmm. 
Deci, nu se mai poate face nimic?
 E atat de grav incat nu pot sa stabilesc niciun diagnostic, atat pot sa zic, e pe duca.

Copiii astia ai nostri, ai tarisoarei asteia a noastra, nu au niciun reper. Tehnologia asta care ne "ajuta" pe noi atat de mult, ne ofera atata informatie, pe astia mici ii zapaceste de tot. Nu mai stiu sa citeasca o carte, sa invete, butoneaza telefoanele toata ziua, si cam atat. 

Mai grav bolnav este sistemul de invatamant, care crezand ca ii vindeca pe astia mici, le baga pe gat tot felul de materii care nu prea le sunt de folos si ii indeparteaza total de scoala. 

Bacul asta diferentiat ar trebui sa fie finalul unui ciclu de invatamant diferentiat. Din pacate, ei studiaza mult mai multe decat au nevoie. Din cauza prea multor discipline nu mai invata deloc, uita care le sunt prioritatile, se refugiaza in internet si in golanit si gata, i-am pierdut. 

Ma intreb ce rost au studiul muzicii si al desenului in liceu daca nu sunt pe profilul respectiv. Ce rost au orele de religie de-a lungul a mai mult de un an sau doi, daca nu vrem sa scoatem popi din ei. Si mai grav, au disparut orele de dirigentie din orare. Si etica, morala, adevarata educatie nu se mai face nici la scoala si poate nici acasa. Parintii sunt sufocati de serviciu, plata datoriilor, pentru a mai avea timpul si puterea sa se ocupe de viitorul tarii. 

Suntem o natiune bolnava. Si nu cred ca se vrea sa ne facem bine. Poate ca am fost imbolnaviti de vreun virus creat artificial si programat sa astepte vindecarea de la vreun medicament strain, ceva care sa dea dependenta eventual. 

De fapt noi am urmat niste forme fara fond de pe vremea pasoptistilor. E in adn-ul nostru sa fim superficiali, pe langa subiect, total anapoda. Vina ne-o purtam singuri. Si parca acum mai mult ca niciodata alergam dupa Europa. Vrem sa fim ca ei, altfel nu se poate. Dar oare ce o fi atat de rau in a fi noi insine, cu desteptii si prostii nostri, cu propria noastra capacitate de a evolua. Asa cum se spune prin sf-uri, cand o civilizatie avansata vine in contact cu una in zorii civilizatiei: lasa-i sa evolueze in ritmul lor, cand vor fi pregatiti vor descoperi noile tehnologii, daca le arati acum nu vor sti ce sa faca cu ele si se vor autodistruge. 

A fi diriga

E o nebunie sa fii om mare. Pleci la drum cu niste idei care se lovesc de alte idei si de alte idei si trebuie in final sa alegi calea de mijloc ca sa le impaci pe toate. Pana la urma compromis scrie pe tine si pe orice ai intreprinde, iar acest cuvant care pare ceva de nefacut si neacceptat este o buna modalitate de a-ti face tie si celorlalti viata mai usoara. 

In primii ani de invatamant ma purtam cu grija celui care nu vrea sa deranjeze si sa supere pe nimeni, numai ca asta este calea de a ti-i pune pe toti in cap. Apoi am ajuns sa ma gandesc ca e mai bine sa fiu rigida si sa urmez strict regulile, dar asa ajung sa uit ca am de-a face cu oameni si nu cu obiecte. 

Regulile astea trebuie urmate pe jumatate. Sunt prea multe si deseori abracadabrante. Ele apar din cauza oamenilor care sunt in permanenta nemultumiti si mai trebuie sa-si cunoasca din cand in cand lungul nasului. 

De fapt adevarata problema sunt cei care au prea multe pretentii si isi asuma prea putine responsabilitati. Aici intervin cei din conducere care cu ajutorul regulilor pun o bariera intre pretentii si drepturi. Si se ajunge la reguli dintre cele mai absurde ca nu cumva vreun tampit sa vina cu vreo pretentie trasnita care sa dea totul peste cap. 

Si iata-ne pe noi, oamenii normali, cum suferim din cauza catorva idioti care nu-si asuma slabiciunile. Obligati sa urmam reguli ce ne reprima libertatea, traim in custi invizibile si ne omoram reciproc. 

Cum mi-am luat cartile in primire

Parca as fi mers la sala. Am slabit un kilogram. Nu doar de la efortul stivuitului manualelor, cate 30 pentru fiecare dintre cele 14 materii cate vor studia dragii mei de elevi. Ci de la atentia distributiva intre numarat, carat, aranjat, strigat la Tudor, aranjat iar dupa ce trecea el printre mormane, inghitit de bobarnaci si slalom printre profe gafaind de efort. 

O nebunie. El o facea cand pe masina pe pistele de curse, cand pe usierul care ne inchidea usa in nas, cand pe pietonul sau soferul care era atat de grabit/important/urias de nu avea loc de noi si striga pardon sau pur si simplu te impingea ca sa se strecoare printre fuste si carti. 

Dupa orele petrecute alergand prin scoala si prin "depozitul" bibliotecii am plecat acasa plini de praf/negreala si de sudoare, tarsaindu-ne picioarele unul dintre noi si balabanindu-ne picioarele celalat dintre noi. Unul pe jos, celalat in brate. Ajuns acasa, Tudor a adormit imediat ce s-a intins in pat.


La Rentree

E cu adevarat o reintoarcere dupa mai bine de patru ani de "vacanta". Dupa un job in alt domeniu si cu un prescolar dupa mine m-am dus la scoala sa-mi iau in primire sarcinile de diriginte, o alta noutate. 

E al patrulea reinceput. Si din cate imi dau seama niciunul nu seamana cu celalalt. Ceea ce e bine, asa se acumuleaza experienta si increderea in sine. 

Acum cu dirigentia simt ca apartin mai mult meseriei, am o responsabilitate mai mare. Contez mai mult. 

Cat despre Tudor, a trecut prin cresa, gradinita, gimnaziu si liceu. Din toamna il dam la facultate. La sapte ani va fi deja politician si va schimba sistemul.