Nu aveti stampila pe timbru

Am avut o perioada foarte incarcata din punct de vedere administrativ. Am depus vreo trei dosare in diverse locuri pentru diferite tebuinte pentru care am umblat pana la epuizare. Un singur dosar nu mi-a dat batai de cap si asta datorita destuparii la minte a celei care conduce institutia, dar tot a fost nevoie sa scriu de mai multe ori acelasi lucru, pe vreo doua exemplare pentru cine stie, ca asa sunt organizate lucrurile la noi.

Pana aduni tot ce-ti trebuie la un dosar umbli pe la mai multe institutii, faci dese vizite la centrul de copiere si la papetarie, ai mare grija sa nu pierzi acte importante, caci trebuie neaprat sa ai si originalele dupa tine si nu trebuie sa uiti sa mananci in ziua respectiva, altfel te mai opresti si pe la medic pentru o perfuzie.

Nu trebuie sa uiti de nelipsitul timbru si neaparat trebuie sa cauti persoana cu stampila pentru a-ti valida actele conform cu originalul, pe care apoi le va semna pentru a valida stampila validatoare.

Si asta nu e tot, pe langa dosare mai ai si alte indatoriri, sa verifici pe la alte diverse institutii ca totul este in regula, ca te au in evidenta pe tine si pe ai tai, ca treaba merge bine inainte.

Si daca nu merge pai atunci o obligi tu sa mearga. Si da-i si lupta si da-i si lupta pana e gata revolutiunea. Care revolutiune e doar mersul normal al lucrurilor, ca de fapt nu ai rasturnat nimic doar ai impins putin de la spate, ai uns roata.

A fost Miti

S-a stins luni, 2 aprilie, pe la 12-13. A fost dureros pentru toti, nici nu vreau sa ma gandesc cum a fost pentru ea. Banuiam ca se va intampla in curand, era bolnava de vreo cateva saptamani si parca anticipam momentul. O vedeam peste tot, prin garsoniera, cu toate ca nu a fost niciodata aici. Eu am o sensibilitate a cailor respiratorii, Tudor e parca tot timpul racit, tuseste, iar ea a murit sufocata de parca a vrut sa ne salveze pe noi de la ceva asemanator. Saptamana trecuta chiar mi-am spus ca a muri sufocat e poate cel mai groaznic mod de a te duce. Esti constient ca asta e sfarsitul, te lupti panicat pentru inca o gura de aer si vezi ca e zadarnic. Nu mai ai putere nici sa tipi dupa ajutor ci te zbati ca o gaina taiata.

Miti a fost cu mine prin multe etape ale vietii, a fost un talisman, acum talismanul e Tudor. L-a cunoscut pe Tudor si el a indragit-o de cand eram insarcinata si stateam cu pisica pe burta pentru a le face cunostinta. Am vrut sa nu fie un soc prea mare pentru niciunul dintre ei atunci cand Tudor se va naste. Ei se cunosteau deja, iar Miti i-a permis orice fara sa zica nici pas. Pentru Tudor, Miti a fost primul animal pe care l-a cunoscut si de la care i s-a tras simpatia si lipsa de frica fata de animale.

Acum a ramas un gol dar cu timpul golul va fi umplut de sentimentul ca ea e inca stapana casei, ca este spiritul protector al locului. Nu as mai vrea un alt animal, decat daca ar trai liber la curte, fara sa fii nevoit sa-l castrezi, tii in lant sau mai stiu eu ce.
S-a dus vazandu-ne pe toti acasa, in jurul ei, mama fiind cea mai tare dintre noi care a ajutat-o sa plece mai linistita.