Mi-e greu sa precizez ce meserie am atunci cand sunt intrebata, pusa fiind intr-o situatie formala. Nu am o meserie propriu-zisa. Nu mai am. Mi se cere sa spun ce am lucrat prima data, odata facultatea incheiata, sau liceul, sau ce-oi fi terminat. Pai am facut o facultate dar nu m-a facut inginer, doctor, avocat. Mi-a oferit in schimb posibilitati nenumarate de a ma afirma in domeniul vaaast al culturii, adica as fi putut fi teoretic, orice, adica nimic. Niste cursuri m-au linistit ca as putea daca as mai da niste examene, sa devin profesoara, asta era cam singura certitudine. Dar sa stii clar ca poti sa lucrezi in media, la o editura, ca cercetator la Academie, prin vreo biblioteca, profesor, nu, eram total aeriana. Faceam ceva de placere si atat, studiam pentru ca auzisem ca daca ai carte ai parte, dar de ce ai parte, nu mi s-a spus. Un profesor prin facultate a protetit: fetelor, voi veti fi profesoare si va veti marita cu ingineri. Si gata, asta e, ce sa va faceti griji, asta e solutia.
Si iata-ne dupa incheierea cursurilor, cand nici licenta nu era data, parca, asezandu-ne la o coada imensa si glumind ca ce cautam noi acolo sa dam titularizarea. Incercam si om vedea daca reusim sau nu. Timpul pentru a invata pentru inca un examen era scurt, prea scurt. Intre licenta, sustinerea lcurarii daca luam licenta si titularizare, o puneam pe ultima pe ultimul plan. Dar ce nu stiam noi, era ca eram cel mai bine pregatiti din punct de vedere teoretic, al cunostintelor. Habar nu aveam de expereinta in invatamant, practica prea putina, dar atunci, in primul an de dat Titularizarea, am avut cea mai mare nota, nota titularizabila, posturi sa fi fost. Profesoara. Asta am fost timp de patru ani de zile dupa care mi-am pus coada pe spinare si am plecat. Am plecat simtind ca pierd ceva, pierd ceva ce indragisem, numai ca nu ma simtisem deloc importanta si respectata. Din partea sistemului am simtit mai mult umilire si bataie de joc fata de atatia ani de frecus prin scoli, frecus ca elev si student, frecus ca profesor.
M-am recalificat la locul de munca. Mi s-a spus Cnsultant apoi Specialist Marketing. Nu m-am simtit nici una nici cealalta. Noi cei din Romania eram un fel de sclavi pentru cei din Franta, chiar daca ajungeam sa avem acelasi cunostinte, aptitudini si competente ca cei din Fr. Ei aveau banii, deci puterea de decizie, de organizare
Am mai facut o recalificare, in sanul familiei de data asta. Am facut un copil, am devenit mama. Nu am mai facut vreo scoala, dar m-am instruit. Am fost autodidact si inca sunt. Si aceasta etapa este importanta atat pentru familie cat si pentru societate, caci stim cu totii, familia este nucleul ei. Si totusi, din cauza asta mi-am pierdut locul de munca. Societatea m-a respins, am devenit un paria. Odata cu egalitatea dintre sexe a disparut dreptul femeii de a concepe copii. Nu mai e protejata, decat teoretic, in fapt este hartuita din toate partile.
Am pierdut tot pentru un copil. M-am pierdut pe mine, caci m-am dedicat aproape in totalitate familiei. Am pierdut locul de muca dupa de am revenit din Concediul de Crestere al Copilului. Binele superior al copilului nu a protejat-o pe mama lui de discriminare.
Cat timp am fost acasa cu el, am inceput sa gandesc altfel. Mi-am dat seama ca femeile au nevoie de mai mult timp pentru a-si putea ingriji familia in timp ce sotul este insarcinat cu munca mai bine remunerata. Odata aparuti copiii, femeia inceteaza sa existe prin ea insasi, traieste prin ceilalti si pentru ceilalti. Serviciul intr-o firma corporatista cum sunt numite acum firmele dupa model american. nu mai permit femeilor sa aiba, daca au copii, nici viata personala, nici viata familiala. Daca ar fi intr-adevar egale barbatilor, (numarul celor care sunt est extrem de mic), atunci ar castiga atat incat sa-si permita o bona, o femeie care sa le ajute la curatenie, iesiri la restaurant pentru cina, sau catering, masina personala, nu una pe familie, sedinte regulate de ingrijire corporala, etc. Dar din pacate egalitatea asta nu exista.
Atunci ce exista. Doar teorie si o groaza de mizerie reala.
Acum, dupa nopti nedormite, taceri impuse pentru a nu dezechilibra si mai mult armonia din familie, cu toate ca tensinuea imi transpira prin pori si se propaga la ceilalti, ma gandesc la meserii, la recalificari, la reluari a ceea ce am indragit odata.
Regret ca nu m-am facut avocat, medic, asistent medical. Mi-ar fi placut sa fiu veterniar, medic. E cam tarziu, cu toate ca niciodata nu e prea tarziu, dar financiar e prea tarziu. Nu-mi mai permit decat sa muncesc ori prea mult de voi da in gropi, efectiv, caci vad ca fizicul nu ma tine atat cat as visa eu, super-femeia e un mit; ori sa ma limitez la cat pot, atata timp cat sanatatea mea si a familiei nu vor avea de suferit. Sanatatea mea mentala cam are de suferit in urma magariilor din societatea romaneasca, si din societatea = firma care mi-a intors spatele brutal, cu presiune, cu nerusinare, cu ... indescriptibil. La un pas de depresie, ascunsa, pentru a nu-i zapaci pe cei dragi, fac eforturi sa-mi revin. Incerc sa fiu optimista si egoista in acelasi timp. Trebuie sa am grija si de mine. Nu-mi pot asuma responsabilitati ce ma depasesc, pe mine ca femeie care isi da seama ca egalitatea dintre sexe e o prostie. Nu ai cum sa faci egal in mod artificial cand natura stabileste alte limite decat cele pe care le vrem noi. Nu sunt capabila sa muncesc cat un barbat, de dimineata pana seara; sa am grija de familie, sa am grija si de mine sa plac in continuare familiei, fara ca societatea sau alti membri ai familiei sa suplineasca anumite responsabilitati. E prea mult.
Da, sunt vulnerabila; sunt puternica doar in mintea mea, atunci cand mintea mea e linistita si cu o parere buna despre persoana care o detine si despre de lumea din jur. Sunt super-femeie atunci cand sunt ajutata, cand limitele imi permit sa fiu amazoana. Femeile din Romania sunt discriminate de statul Roman, de societatea romaneasca prin insasi faptul de a spune ca sunt egale in drepturi. In fapt nu sunt egale in drepturi cu barbatii, insa li se cere sa indeplineasca sarcini ca si cand ar fi. E discriminare sa ceri unei femei platita mai prost decat un barbat, sa se intoarca la munca dupa ce face copii, pentru a participa la ridicarea financiara a tarii din rahat, dupa ce cei care fac legea se lafaie in drepturi pe care si le dau singuri. Sa-si asume aceleasi greutati ca barbatul care nu are aceleasi greutati ca femeia. Nu el face copilul, el aduce o parte din banii necesari intretinerii copilului. Si cu toate ca el e cel puternic, nu el il poarta in pantece, nu el il naste. Natura nu ne-a facut egali. Nu putem indeplini aceleasi sarcini. Complexitatea subiectului poate ca ma depaseste, dar intelegeti ce vreau sa zic.
Acesta e un manifest fata de prostia care e la putere, fata de barbatii care ne conduc si fata de fufele care ne conduc, fata de banul care perverteste tot, fata de tot ce ma deranjeaza pe mine acum si poate si pe voi.
