Parinte la 60 de ani

Am dat peste blogul unei prietene si o anumita postare mi-a atras atentia. Nu m-am putut abtine sa nu fac un comentariu la cele scrise acolo. Si as vrea in acelasi timp sa va aflu parerile in legatura cu acest subiect: implicatiile faptului de a alege sa fii parinte la 60 de ani, sa fii mama mai exact, la o varsta inaintata. Incerc sa-mi aduc aminte reactia mea la auzul unui caz atat de extraordinar. Dar deja am spus extraordinar asta insemnand  uimire, nedumerire, poate chiar soc. De ce soc? Poate pentru ca nu as fi crezut ca o femeie dupa o anumita varsta mai poate ramane insarcinata. Dar se pare ca se poate si asta datorita cercetarilor medicale. Natura poate fi ajutata daca cineva isi doreste foarte mult un copil si daca are posibilitatile financiare sau daca se incadreaza in programul de la stat care finanteaza asa ceva.

Media si-a facut datoria facand tamtamul necesar pentru a atrage atentia asupra acestei femei, romance, care a ales sa dea viata la 67 de ani. Se pare ca in lume mai sunt cateva femei care au reusit aceasta "performanta" sau care incearca - o englezoaica de 70 de ani. De ce au starnit si starnesc aceste cazuri atatea controverse, pentru ca nu se incadreaza in normalitate. Normalitatea pentru mine si pentru tine inseamna a aduce pe lume copii la o varsta rezonabila, in cadrul unei familii si cam atat. Tot ce nu se incadreaza in acest tipar ni se pare deplasat, vezi mame adolescente, mame bunice, mame copile chiar. Si uite asa incepem sa ne punem probleme de morala, de etica, de bun simt si mai stiu eu ce alte probleme. Ca sa o luam pe rand, despre mamele adolescente as spune ca au ajuns in aceasta situatie dintr-un accident, ca mai toti parintii. Despre ele vedem mai ales la televizor, adolescentele americance, la noi parca nu sunt atatea cazuri si sa speram ca va ramane asa. Mamele copile sunt de plans de mila si de impuscat ticalosii care au contribuit la chestia asta. Iar mamele bunice sunt de doua feluri, poate mai multe. Cele care raman insarcinate in mod natural avand chiar nepoti de varsta ultimului nascut, premenopauza poarta vina pentru aceste cazuri si  cele care neavand copii la tinerete apeleaza la medicina sa le ajute macar acum. Si pana la urma ce e rau in asta. Ele chiar isi doresc un copil, accidentul nu intra in calcul in situatia lor ba chiar planingul familial e rege. Nici cei care-si doresc sa devina parinti nu reusesc mereu sa obtina un copil conform planurilor: data, numar, sex, aiureli oricum.
Aceste femei total rationale, pragmatice si determinate sunt luate drept nebune intr-o lume a accidentalului. De ce? Pentru ca unii spun ca nu vor apuca sa traisca destul pentru copiii lor, ca nu vor fi in deplinatatea facultatilor mintale pe masura ce vor inainta in varsta, ca nu vor avea destula energie sa se joace cu copiii, etc. Dar sa nu uitam ca bunicii sunt cei care cresc nepotii in destule cazuri. Ei au deja experienta vietii, sunt mai calmi, mai rabdatori, au timp liber si poate si dorinta de a-si aduce aminte de copilarie.
Cand sunt atatea mame care-si abandoneaza copiii prin spitale ar trebui sa ne bucuram ca mai sunt si oameni rationali care si-i doresc. De ce sa nu adopti daca sunt atatia copii care au nevoie de ajutor? Pentru ca e mai usor sa ai langa tine pe cineva pe care il cunosti, iti seamana, ii poti ierta mai usor greselile care au fost poate si ale tale, decat un necunoscut. E dur, dar noi toti alegem sa facem proprii copii nu sa-i crestem pe ai altora. Pentru ei putem sa facem o donatie dar pentru noi dorim ca sangele nostru sa mearga mai departe dupa ce noi nu vom mai fi. Ce lucru mai important decat un copil putem sa lasam fiecare dintre noi in urma.
Discutia poate continua la nesfarsit asa ca spuneti-va parerea.