Ziua mea

Mai am un pic si trec iarasi pragul. 31 de ani. Mult, putin, nu stiu, nu conteaza, dar am un chef nebun sa merg prin magazine. Maine voi face o plimbare prin Sephora. Manata de dorinta de a face un cadou unei prietene de ziua ei am cotrobait pe net pentru inspiratie si m-am ales cu un dor de vizionat si mirosit parfumuri si alte fineturi. Cadoul mi l-am primit, urmeaza sa-i fac si o prezentare mai detaliata: un ceas superb, ingenios si cameleonic. O alta bucatica de cadou este mai greu de gasit. Pretioase si inca o data superbe, perlele de Majorica, se gasesc cam greu la noi in toate nuantele, modelele si alte cate si mai cate. Asa ca cerceii ii voi avea ceva mai incolo. Deocamdata, fac bilantul. Acum sunt mama, :)) vorba reclamei cu Andreea Marin Banica :)), si nu-mi vine sa cred. Ma uit la el si incerc sa constientizez ca puiul asta care alearga gol prin casa e al meu. Daca nu stai prea mult pe ganduri, sa meditezi si alte budisme, o iei ca pe o normalitate, dar nu e, e extraordinar, e ireal. 31 de ani mi se par chiar putini pentru a avea un copil. Parca tot nu simt ca un om poate fi capabil sa creasca un alt om. La nicio varsta parca nu poti fi cu adevarat pregatit pentru asa ceva. Suntem toti niste copii mari care ne jucam de-a viata. Si ne incruntam si grabim si avem preocupari si picam in depresii, ne credem importanti si destepti. Cica eu sunt adult acum, ca am un copil. Oare? Poate atunci cand Tudor se uita la mine cand il cert, ma nervez, poate arat ca un adult, sau ca un copil prea crescut care este foarte rasfatat si cu pretentia sa fie ascultat. Cine stie, e un mister viata asta. 

Revenind la Tudor cu alergatul gol prin casa ... :P am dat de gandit, asa-i? Ii place la nebunie sa fie liber de orice haina, scutec si alte tesaturi care-i impiedica pielea sa respire, picioarele sa lipaie pe parchet, urechile sa auda tot si degetele sa simta tot. Asta-i viata, liber de orice inhibitii, rusini si alte prostii.