Mergem de ceva timp prin zapada inalta, e frig si mult alb. Noi suntem pe jos dar inaintea noastra merg caii. Sunt mari si intimidanti. Ce n-as da sa merg si eu pe unul, sa scap de mersul prin umezeala si albul asta. Sa fiu acolo la inaltime si in siguranta. Ajungem in locul acela rece, intre zidurile inalte si asteptam ca primul dintre noi sa gaseasca si sa i se arate mesajul dupa care am venit aici. Zidurile sunt ornate cu motive orientale care cred ca sunt de fapt niste coduri menite a fi descifrate de cei alesi. Inainte sa iesim de aici, in timp ce priveam peretii am avut senzatia ca cineva din alta lume parca ma priveste, imi sopteste, dar chiar a vorbit cineva cu mine. A facut-o de parca imi spunea un secret pe care ceilalti nu trebuia sa-l afle - stii ca poti sa fii si tu pe un cal, unul este al tau, trebuie doar sa ai curajul sa-l incaleci. Am facut-o imediat ce am ajuns afara, bucuroasa ca unul era al meu, ca poate eram dintre cei alesi, dar prea tematoare sa recunosc asta ca nu cumva sa ma insel. Calul era asa de mare si inalt. Masiv si infricosator cu capul lui stralucitor ca un felinar in noapte. A inceput sa freamate nervos si sa o ia in alta directie decat cea dorita de mine. Mi-era asa frica incat am avut imediat indoieli in privinta a cea ce a spus Cel de Dinainte. Dar mi-a sarit inca o data in autor si mi-a spus ca dupa ce voi inlocui teama fata de cal cu teama de a nu sti ce sa fac odata aflata in sa, imi voi da seama ca tot ce imi lipseste este increderea in mine, in consecinta trebuie sa am incredere in mine iar calul ma va urma oriunde voi dori.
Dupa ce am parcurs drum indelungat am auzit cum cineva ma striga pe nume. Ma uit in urma naostra, o bufnita trece pe deasupra capetelor noastre strigandu-ma si indepartandu-se. Cineva imi spune chiar cand ma intrebam de nu e cumva vreo vraja, vreun semn de rau augur, sa-i raspund pana nu trece de noi si o pierd. Mi-a plonjat in poala, un ghem alb-auriu, amuleta mea norocoasa.
Am auns la mare, mi-era teama de mare, de apa adanca si plina de pericole. Mai ajunsesem si altadata aici si era cat pe ce sa ma innec. Dar de data asta ceea ce parea de la distanta o apa adanca ajungea doar pana la glezne. Eu si insotitoarea mea am pornit la drum. Am facut-o atenta sa nu cumva sa cada in santurile care delimitau parcelele de mare, am gasit vaduri prin care sa trecem si am ajuns in zona mlastinilor unde erau crocodilii. Si de ei imi era frica dar deja zarisem locuri prin care-i puteam ocoli sa nu avem de-a face cu gurile lor nesatioase. Dar inca o data aud ca ar trebui sa o luam totusi pe alta parte decat as fi luat-o eu. Am trecut cu bine si de incercarile astea. Nu ne-am otravit cu apa sarata a marii, am nimerit langa un izvor chiar cand aveam nevoie de o gura de apa dulce.
ce de mai vise.. :)
RăspundețiȘtergere