Lilypie Third Birthday tickers

Lilypie Kids Birthday tickers Lilypie Second Birthday tickers

Din aventurile lui bebe strumf

Cum a implinit 9 luni a si inceput sa faca incercari de a merge singur, nesprijinit. Chiar mergem. Se urca singurel pe canapea si e foarte receptiv la tot ce-l inconjoara. Facem ture prin casa, eu il tin de manute iar el ma alearga peste tot. Acum ca e urat afara nici nu mai putem sa ne plimbam in fiecare zi asa ca inventam activitati in casa. Ne jucam tot timpul ca sa nu se plictiseasca. Abia astept sa vina data de 30 oct ca sa merg la nunta unei prietene. Ma mai imbrac si eu in tinute de seara ca de blugi m-am saturat. Week viitor e si un botez, deci iar o sa am ocazia sa ma mai gatesc un pic. Bine ca amandoua evenimentele sunt aproape de casa, ajungem pe jos deci liber la ameteala, dar cu masura ca sa nu ne imbatam toti trei.
Abia astept sa mai craftuiesc ceva nou, nu am mai facut de multisor ceva. In schimb am dat peste un site si un blog, cam aiurea facute dar cu mesaj interesant. Ce as vrea sa particip si eu, dar locul unde se desfasoara actiunea e cam departe de mine. Poate o sa fac si eu niste jucarii din ciorapei, ca am vazut ca poate sa iasa ceva foarte frumos.
Ce imi place este iesitul din cand in cand toti trei. Suntem destul de independenti si nu-i stresam pe ai nostri sa stea cu Tudor ori de cate ori vrem sa iesim la cumparaturi ori sa papam ceva prin oras. Este Tudor destul de energic afara dar ne descurcam si abia se invata si el cu toate situatiile.
Am devenit farmville-hoolica. Facebookul e o porcarie de site, clickuri aiurea, continut aiurea -care continut - , e asa alambicat si greoi, dar ma deconectez jucand chestia aia. Si cam atat despre noi in ultimul timp. As vrea sa am timp mai mult sa mai vorbesc cu prietenii pe net... sau sa ma vad cu ei, dar nici vremea si nici circumstantele nu-mi permit asta.

Ce mi s-a intamplat asta-noapte

Mergem de ceva timp prin zapada inalta, e frig si mult alb. Noi suntem pe jos dar inaintea noastra merg caii. Sunt mari si intimidanti. Ce n-as da sa merg si eu pe unul, sa scap de mersul prin umezeala si albul asta. Sa fiu acolo la inaltime si in siguranta. Ajungem in locul acela rece, intre zidurile inalte si asteptam ca primul dintre noi sa gaseasca si sa i se arate mesajul dupa care am venit aici. Zidurile sunt ornate cu motive orientale care cred ca sunt de fapt niste coduri menite a fi descifrate de cei alesi. Inainte sa iesim de aici, in timp ce priveam peretii am avut senzatia ca cineva din alta lume parca ma priveste, imi sopteste, dar chiar a vorbit cineva cu mine. A facut-o de parca imi spunea un secret pe care ceilalti nu trebuia sa-l afle - stii ca poti sa fii si tu pe un cal, unul este al tau, trebuie doar sa ai curajul sa-l incaleci. Am facut-o imediat ce am ajuns afara, bucuroasa ca unul era al meu, ca poate eram dintre cei alesi, dar prea tematoare sa recunosc asta ca nu cumva sa ma insel. Calul era asa de mare si inalt. Masiv si infricosator cu capul lui stralucitor ca un felinar in noapte. A inceput sa freamate nervos si sa o ia in alta directie decat cea dorita de mine. Mi-era asa frica incat am avut imediat indoieli in privinta a cea ce a spus Cel de Dinainte. Dar mi-a sarit inca o data in autor si mi-a spus ca dupa ce voi inlocui teama fata de cal cu teama de a nu sti ce sa fac odata aflata in sa, imi voi da seama ca tot ce imi lipseste este increderea in mine, in consecinta trebuie sa am incredere in mine iar calul ma va urma oriunde voi dori.
Dupa ce am parcurs drum indelungat am auzit cum cineva ma striga pe nume. Ma uit in urma naostra, o bufnita trece pe deasupra capetelor noastre strigandu-ma si indepartandu-se. Cineva imi spune chiar cand ma intrebam de nu e cumva vreo vraja, vreun semn de rau augur, sa-i raspund pana nu trece de noi si o pierd. Mi-a plonjat in poala, un ghem alb-auriu, amuleta mea norocoasa.
Am auns la mare, mi-era teama de mare, de apa adanca si plina de pericole. Mai ajunsesem si altadata aici si era cat pe ce sa ma innec. Dar de data asta ceea ce parea de la distanta o apa adanca ajungea doar pana la glezne. Eu si insotitoarea mea am pornit la drum. Am facut-o atenta sa nu cumva sa cada in santurile care delimitau parcelele de mare, am gasit vaduri prin care sa trecem si am ajuns in zona mlastinilor unde erau crocodilii. Si de ei imi era frica dar deja zarisem locuri prin care-i puteam ocoli sa nu avem de-a face cu gurile lor nesatioase. Dar inca o data aud ca ar trebui sa o luam totusi pe alta parte decat as fi luat-o eu. Am trecut cu bine si de incercarile astea. Nu ne-am otravit cu apa sarata a marii, am nimerit langa un izvor chiar cand aveam nevoie de o gura de apa dulce.

E toamna iar

Septembrie s-a dus. Cum aici nu mai stau vizavi de scoala nu am mai asistat la inceperea anului scolar, in schimb am vazut parintii cu bratele de flori plecand catre case de la piata de flori. Au venit ploile si cred ca am prins saptamana trecuta ultima iesire calda in parc. Dar cine stie, inca e toamna, frunzele tot mai cad, soarele nu s-a suparat cu totul pe noi. Mai e un pic pana vine si vremea ingerilor, cand vor naparli in capetele noastre.
Nu am mai vazut gaze speriate sau vrabiute zgribulite ca toamna trecuta ci pasari din familia corbilor jucand dansul ofensivei ierarhice. Foarte inteligente pasarile astea. Fiind mai mari par a fi mai cu greutate in gandire, cu toate ca parca nu putem spune acelasi lucru despre pasarile de curte, dar cred ca ma insel. Mi-a zis odata o prietena, Simona, de prietenia si fidelitatea dintre un curcan beteag si .. nu imi mai aduc aminte ce alta pasare, un pui de gaina parca. S-a lasat cu o moarte de inima rea? Nu mai stiu..
Buburuza ce ne-a vizitat intr-o dupa-amiaza ne-a inseninat ziua dar m-a intristat gandindu-ma la prima casa. Oare unde o fi zburat s-o fi si maritat si o fi dat peste un baiat cu casa sa fie la adapost de vreme rea sau o fi nevoita saraca sa-si schimbre srviciul, sa plece din tara la bazait de capsuni pentru a-si permite un credit de prima casa. Sau poate o fi bugetara si va face greva foamei toata iarna sa o bage si pe ea in seama vreun taran gospodar cu campuri multe arate frumos si livezi cu salati pline de purici buni de mancat. Sau nu stiati ca buburuzele sunt carnivore, papa fripturi de alte gaze. SI daca-i asa sa-si mai puna pofta-n cui, sa-si schimbe dieta, ca doar nu o vrea sa se faca halterofila de are nevoie de atata carne. Sa fie si ea o Angelina Jolie, o frumoasa slabanoaga dar cu buze carnoase. O tata de modele si vedete de cinema o sa avem, numai buburuze una si una si barbati alergatori de maraton, schilimbitici dar vanosi, pai ce, ce ne trebuie altceva.
Cam atat din lumea celor care nu cuvanta, ma duc si eu la somn, in tara visului.