III

 Baia în ocean s-a transformat într-o cană de cafea cu lapte, mult lapte și o linguriță de zahăr. 

Evadarea de azi sunt bijuteriile, muulte. Mă uit în neștire pe site-urile de bijuterii până mi se împăienjenesc ochii. Păianjenii au devenit prietenii mei. Când mă voi face mare voi fi regină, regină a piraților sau poate doar a Angliei. Voi cobori regulat în străfundurile palatului, acolo unde bijuteriile sunt păzite de elfi și dragoni, și-mi voi pipăi îndelung comorile. 

Nevăzută si nestingjerită de nimeni, le voi admira pe rând, le voi purta câteva minute pe fiecare în parte, pentru a nu se simți neglijate niciunele. Nu mă pot hotărî ce îmi place mai mult: colierele, brățările sau cerceii. Mai sunt și inelele și tatuajele. Uite încă ceva ce aș vrea să port când mă voi face mare: câteva tatuaje. Dar ca regină a Angliei, nu-mi permit sa-mi intinez corpul cu așa ceva, trebuie să fiu mai mult decât o regină pentru asta. Trebuie să fiu nimeni, nevăzută, nestiută de nimeni. Să fiu doar eu pe pământ, fără priviri sau judecăți, fără legături. S-o iau de la capăt, născută doar din soare și din cer. 

Să mă îmbăiez în ocean și să zbor cu păsările. 

Am revenit la baia mea. La apa primordiala, dătătoare de viață. E ciudat. Când mă cufund pentru prima dată în mare am o senzatie neplăcută de sufocare. Chiar dacă am capul la suprafața apei, simt că plămânii îmi sunt strânși, storși de aer. Mă înec cu aer, ma sufoc fără să iau apă. 

Mă uit la peștișorii care înoată cu nonșalanță la țărm și as vrea să fac parte din lumea lor. Fără grijă conștientă, doar mâncare și plimbare. Asta pana apare vreun pusti pus pe rele, înarmat cu o galetușă pe post de acvariu și țuști: m-a prins. 

II

 Mă trezesc, o iau de la capăt.

Merg la baie, fac paturile, fac senvișuri, mă pregătesc de ore.

Zi de zi aceeași rutină, ca o buclă temporală, ziua cratiței la nesfârșit.

Fac liniște și evadez. Mă urc iarăși în tren și cobor într-o țară tropicală. Hamacul mă așteaptă de cum se deschid ușile trenului. Langa el, o măsuță cu un cocktail în care se odihnește o umbreluță. Nu am nevoie de costum de baie sau de bagaje, am tot ce-mi trebuie la un pocnit din degete.

Ocean azuriu cât cuprind cu ochii, soare și cocotieri. Niciun nor pe cerul oglindă. Miroase a flori nemaiîntâlnite. Nu-mi pasă nici măcar de loțiunea solară. Aici soarele este prietenul meu. Picioarele se afundă în nisipul fin și cald, îmi trag pălăria pe ochi și mă tolănesc în hamac.

Adorm și visez o școală plină de copii gălăgioși, mă plimb rătăcită în sus și în jos pe scări, pe coridoarele lungi și întunecoase care Dumnezeu știe unde duc. Fac un efort să-mi găsesc clasa și să nu întârzii la oră. Găsesc o ușă deschisă, întreb elevii ce clasă sunt și mă așez la catedră. Acum observ că în ultimele bănci se află inspectarea, directorul și șefa de catedră. Ok, altă inspecție. Mă apuc să predau și se pare că sunt profesoară de matematică. Ba nu, sunt o elevă timidă și timorată care se chinuie să-și stăpânească emoțiile în timp ce rezolvă exercițiul, urmărită de 34 de perechi de ochi.

Mă trezesc din coșmar. Mă uit în zare la întinderea de albastru lichid și încerc să-mi scot din minte imaginile din vis. Mă surprinde vocea unui chelner. Mă întreabă ce aș vrea să beau. Ceva tare, parfumat, ca să uit de toate.

Mă hotărăsc să fac o baie, poate voi zări și delfini. Parcă aud cicade și papagali. Mai că  mi-e dor de pescărușii noștri constănțeni. 

Fir-ar, am uitat de ceai. Apa a dat în clocot și a udat plita. Cel mic a răsturnat toate cutiile de jucării pe podea, iar cel mare are nevoie de ajutor la mate. Baia mea în ocean e amânată, pe mâine, sau poimâine sau cine știe...

 I

Azi am ieșit pe ușă și am plecat la gară.

E o dorință veche mereu pusă în așteptare. Am visat adesea că merg cu trenul la bunici. Tataia ne aștepta cu căruța la gară, ne așezăm bagajele în căruță, noi pe băncuță, în spatele lui și porneam către sat. Trceam pe lângă o așezare de romi nomazi, cu corturile instalte lângă căsuțele pipernicite, cu rufe întinse pe sârmă și copii goi alergând în soare printre păsări și animale de curte. 

Coboram o pantă ca un tobogan pe care te dai cu viteză și ți-ai dori să nu se termine și abia așteptam să luam o curbă cu mici movile pe partea stanga a drumului, pe care străluceau petice de iarba mai înaltă și cioturi de copaci printre care păștea câte un cal stingher. Urma pădurea, loc misterios care strajuia șoseaua de o parte și de alta ca un zid verde, pe care îl străpungeam cu privirea în speranța că voi zări căprioare sau alte vietati ascunse trecatorului. 

Iapa mergea la trap, liniștită, iar eu mă bucuram de aer și de soare. 

Trceam podețul peste Ialomița și știam că suntem aproape. Mereu m-a intrigat casa pădurarului. Oare locuia cineva acolo? Auzisem tot felul de povești petrecute pe malul râului: furturi de animale, sacrificate apoi pentru a li se pierde urma; crescătorii de viermi de mătase, livezi de duzi plantate pentru devoratorii de frunze; meșteșugari care împleteau coșuri de nuiele. Toate prindeau viață în momentul în care urcam pe pod și se destramau la fel de repede odată făcută trecerea.

Treceam prin răspântie, în stânga era magazinul universal, dar noi o luam la dreapta pe lângă biserica, depaseam mica secție de poliție, vizavi se afla stația de unde se lua rata și căminul cultural. Mai avem trei case și am ajuns. Un gard verde ne întâmpină cu porțile închise. Mamaie dă fuga cum aude lătratul câinelui și deschide. Căruța coboară abrupt, hurducaind zgomotos, mamaie radiază, e toată aprinsă la față, tocmai a făcut ceva bun de mâncare. Abia așteaptă să ne îmbrățișeze și să ne întrebe de sănătate. 

Eu sunt ca un ied lipsit de griji, pe urma mamei care descărcă bagajele. Ne schimbăm 

repede, scoatem bunătățile aduse de la oraș, ne spălăm pe mâini și ne așezăm la masă. E o placere mâncatul la bunici, e mereu voie bună și mâncare gustoasă. Mamaie reușește mereu sa facă ceva bun din orice. Are pâine calda făcută la cuptorul de pământ de lângă casă, scovergi cu zahăr, ciorbă de găină, tocăniță, friptură, de toate. 

Eu plec să inspectez curtea, să văd ce animale mai sunt pe acasă. Oile sunt de obicei la stână, vaca la păscut, dar se mai nimerește sa fie pe acasă vreun miel, ceva. Păsări sunt cât cuprinde, gâște, găini, pui. Porcii sunt la locul lor, cățelul în lanț, mă întreb dacă o avea pisica pui. 

Long time no see

 Suntem mari, frumoși și bucuroși. Fericit mi se pare un cuvânt puternic. 

Pe timp de pandemie e la modă depresia. E o modă pe care o preiei fără să vrei. Been there, done that. Nu e plăcut nici de dorit, dar nu prea ai ce face. O accepți ca pe un medicament rău la gust fără de care nu te faci bine.  

Copiii cresc și evoluează, e în natura lucrurilor. Iar noi, adulții, ne căutăm noi repere. Poate aș îndrăzni să numesc asta: criza vârstei mijlocii, când corpul începe să se degradeze, vorba unui text făcut la oră, și provocările profesionale se schimbă. 

Ca act de evadare aș vrea să scriu cum mi-aș dori să-mi fie viața. Ar fi interesant și de analizat. Cred că ar ieși mulți scheleți din dulap, sau molii, mai pe românește.  

Graul pus la încolțit de Sf. Andrei.

- proaspăt, optimist.

Dintisori

Tudor e un mosulet, si-a pierdut ambii dintisori de sus. Dar deja se vad cei noi. Nu i-a mai scris nimic zanei maseluta. Dar si ea a uitat sa cotizeze. Hmmm, crestem.

Nu se vede nimic :D